Pretenţii. Sentința nr. 574/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 574/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 574

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

Sentința civilă nr. 574

Ședința publică de la 04 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - I.-S. S.

GREFIER - C. E. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA

DE P. NR. 4 RM și pe pârâta D. M., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru

reclamant - ASOCIAȚIA DE P. NR. 4 RM av. R. V. și pentru pârâta - D. M. av. I. E. M..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

Obiectul pricinii – pretenții

Stadiul judecății – fond ( al 4-lea termen)

Procedura legal îndeplinită.

Alte aspecte procedurale –

Pe rând, reprezentantele părților declară că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.

Constatându - se cauza în stare de judecată, s-a trecut la dezbateri în fond, când:

Avocat R. V. pentru reclamantă având cuvântul, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, la fila 63 dosar a fost atașat un înscris de către pârâtă, prin care arată că nu este de acord cu plata debitului, penalitățile au fost calculate și stabilite conform hotărârii adunării generale. Mai solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Avocat I. M. pentru pârâtă solicită a se reține poziția exprimată de aceasta, la fila 63 dosar, prin care dorește plata eșalonată a debitului, aceasta este foarte bolnavă, urmând a se dispune în acest sens, fără plata penalităților.

Dezbaterile s-au declarat închise și cauza a rămas în pronunțare, când:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei R., la data de 13.06.2014 reclamanta Asociația de proprietari nr. 4RM cu sediul în R., . 3, parter a solicitat în contradictoriu cu pârâtul D. M. din R., . 17, . obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 4458,18 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități .

În motivarea cererii, reclamanta arată că suma pretinsă de la pârât reprezintă debitele rezultate din folosința utilităților asigurate apartamentului care îl ocupă, debite de care pârâtul a luat cunoștință prin intermediul listelor de plată lunare afișate și prin somațiile trimise de reclamantă.

Debitele acumulate, reprezintă cheltuieli de întreținere și penalități aferente, pârâta neachitându-le din decembrie 2011.

În drept, au fost invocate dispozițiile legii 326/2001 .

Potrivit art. 50 alin. (1) și (2) din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, acțiunile asociației de proprietari privind neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari sunt scutite de taxă de timbru.

La cererea de chemare în judecată au fost anexate în copii certificate pentru conformitate cu originalul înscrisuri .

Pârâtul, legal citat, nu a înțeles să depună întâmpinare.

În ședința publică, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, pârâtul este membru al Asociației de P. reclamante, fiind ținut să plătească cota parte care îi revine din cheltuielile potrivit listelor lunare de plată în termenul indicat în cuprinsul acestora.

Față de înscrisurile depuse la dosar (f. 5-38), între care copiile după listele de plată a debitorului și fișa de calcul al cheltuielilor de întreținere și penalităților de întârziere, instanța reține că acesta nu a efectuat plata cheltuielilor de întreținere încă din luna decembrie 2011, la termenul scadent.

În drept, potrivit art. 46 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listelor de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, cheltuieli enumerate în cuprinsul art. 47 din același act normativ și detaliate conform dispozițiilor art. 32-56 din HG nr. 1588 din 2007 care aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

Instanța reține că potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari este legitimată să acționeze în justiție proprietarii care se fac vinovați de neplata cheltuielilor comune timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

În raport de data scadentă a plății ultimei luni pentru care se solicită pretențiile și de termenul de 90 de zile, instanța reține că acțiunea este formulată în termen.

În cauză, listele de plată au fost afișate în termenul stabilit de lege, motiv pentru care neplata la scadență a cheltuielilor de întreținere astfel după cum reiese din fișa de calcul al cheltuielilor de întreținere și listele de plată, este nejustificată.

Pentru aceste considerente, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 2318,23 cu titlul de cheltuieli de .În privința solicitării reclamantei a penalităților de întârziere aferente perioadei, instanța se va raporta la dispozițiile art. 49 al. 1 din Legea 230/2007, dispoziții potrivit cărora asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, iar penalizarile nu vor fi mai mari de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile care depășeste termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

În același sens sunt și prevederile art. 17 lit. j din HG nr. 1588 din 2007 care aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, potrivit cărora comitetul executiv al asociației de proprietari stabilește sistemul propriu de penalizări al asociației de proprietari pentru restanțele afișate pe lista de plată ce privesc cheltuielile asociației.

Din copiile după listele de plată a debitorului și explicațiile privind penalitățile de întârziere procentuale calculate pentru fiecare lună reiese că pârâtul datorează penalități în cuantum de 2115,19 lei .

În aceste condiții, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 2318,23 lei cu titlul de cheltuieli de întreținere și suma de lei cu titlul de penalități de întârziere .2115,19

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 4RM cu sediul in R., . 3, parter a solicitat în contradictoriu cu pârâtul D. M. din R., . 17, . .

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 4458,18 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități .

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul Piatra N..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4.03.2015.

Președinte, Ptr. Grefier aflat în C.M.

Semnează grefier șef,

SIS/DE

4 ex.

Red.-12.10.2015

Tehn.red.- 14.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 574/2015. Judecătoria ROMAN