Accesiune. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 21248/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr._/2015
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. H.
Grefier M. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant M. Z., reclamant . R. ESTATE S.A, și pe pârât S. C., pârât I. V., pârât Ș. I., pârât Ș. F. decedat, pârât N. C., pârât C. T. M., pârât P. C. D., pârât M. R., având ca obiect accesiune cheltuieli de judecată
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns parata S. C., prezenta personal și parata P. C. D., prezenta personal, lipsind celelalte părti.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Parata P. C. D., prezenta personal, depune înscrisuri. Arata ca prezenta cauza a fost suspendata in vederea incheierii unei tranzactii insa tranzactia nu s-a mai incheiat iar reclamanta nu a renuntat la pretentii.
Instanța, vazand data la care s-a suspendat cauza, din oficiu, invoca excepția perimarii.
Parata P. C. D., prezenta personal, arata ca a primit comunicarea sentintei și ca se afla inca in termen. Solicita respingerea exceptiei perimarii invederand instanței ca paratul C. T. a depus cerere de repunere pe rol.
Instanța constata ca s-a depus cerere de repunere pe rol la data de 09.11.2015.
Parata S. C., prezenta personal, solicita respingerea exceptiei perimarii.
Instanța ramane in pronunțare asupra exceptiei perimarii.
INSTANȚA
Analizând actele și lucrările cauzei de față, cu privire la excepția perimării, reține următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezulta ca în cauză la data de 18.09.2014 s-a dispus suspendarea judecării, în temeiul art. 242 alin.1 pct.1 C.proc.civ.
După suspendare și până la data repunerii pe rol, în cauză nu s-a mai efectuat nici un act de procedură de către partea interesată care să aibă ca efect întreruperea termenului de perimare.
Potrivit art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare in judecata se perima de drept, chiar si in contra incapabililor, daca a ramas in nelucrare timp de un an.
În speță, instanța constată că pricina a rămas în nelucrare timp de un an, termenul de perimare începând să curgă de la data pronunțării încheierii de ședință, prin care s-a dispus suspendarea judecății. Termenul de perimare s-a împlinit, în condițiile art. 100 alin. 3 C.proc.civ.
Perimarea, ca sancțiune de drept procesual operează în măsura în care se constată că există culpa părții interesate în rămânerea pricinii în nelucrare pe perioada prevăzută de lege. Din analiza actelor dosarului nu reiese că în cursul termenului de perimare până la data repunerii pe rol în vederea discutării excepției de perimare părțile, s-ar fi efectuat un act cu efect întreruptiv de perimare. De asemenea, nu s-a făcut dovada că în cauză ar fi intervenit vreuna din situațiile prevăzute de art. 250 C.proc.civ. care conduce la suspendarea termenului de perimare.
Față de situația de fapt reținută și de dispozițiile legale menționate, în temeiul art. 252 C.pr.civ., instanța constată că excepția perimării invocată din oficiu este întemeiată, astfel o va admite și va constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constata perimarea cererii privind pe reclamant . R. ESTATE S.A cu sediul in sector 1, București, ., . pârât S. C. cu domiciliul in București, sector 1, .. 17 A, . V. cu dimiciliul in sector 1, București, ., . I. cu domiciliul in București, sector 1, . A, . F. decedat, pârât N. C. cu domiciliul in sector 6, București, .. 13, ., ., pârât C. T. M. cu domiciliul in București, sector 1, .. 29, ., ., pârât P. C. D. cu domiciliul in București, sector 1, . A, . R. cu domiciliul in sector 5, București, .. 5, ., . .
Cu recurs in 5 zile de la pronuntare
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
PRESEDINTEGREFIER
Red. IH/Tehn. MV/ex 2/23.11.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|