Acţiune în constatare. Încheierea nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 16/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 13230/2015
DOSAR NR_
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 16.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. C. N.
GREFIER: H. A.
Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamanta C. (B.) F. L. în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA S.A având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pârâta prin apărător, lipsă fiind reclamanta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, la dosar s-a depus o precizare de către reclamantă pe data de 15.06.2015, după care,
Instanța învederează faptul că prin precizarea depusă la dosar reclamanta menționează faptul că nu poate să achite transportul de la Beiuș la București și acordă cuvântul .
Instanța învederează faptul că există posibilitatea suportării de către pârâtă a cheltuielilor ocazionate de acest transport sau există posibilitatea ca instanța să aprecieze modul în care va interpreta neprezentarea la interogatoriu.
Pârâta, prin apărător, arată că ar fi posibil să se acorde un nou termen pentru ca reclamanta să încerce să facă rost de suma necesară pentru transport.
Instanța respinge cererea de amânare a cauzei pentru ca reclamanta să facă rost de suma necesară transportului.
La interpelarea instanței cu privire la dreptul oferit de art. 262 Cod Procedură Civilă pârâta, prin apărător, arată că nu poate preciza dacă partea pe care o reprezintă ar putea suporta cheltuielile necesare transportului sau nu, neavând mandat în acest sens. De asemenea, depune tabelul cu privire la rata dobânzii.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Pârâta, prin apărător, având cuvântul asupra fondului cauzei, solicită respingerea cererii de chemare în judecată. Consideră că nu sunt încălcate prevederile Legii 193, clauzele neavând caracter abuziv. Totodată, solicită cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera instanța în temeiul dispozițiilor articolului 396 din codul de procedură civilă va amâna pronunțarea pentru data de 23.06.2015.
DISPUNE
Amâna pronunțarea pentru data de 23.06.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.06.2015.
Președinte Grefier
DOSAR NR_
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. C. N.
GREFIER: H. A.
Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamanta C. (B.) F. L. în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA S.A având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și când având nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera instanța în temeiul dispozițiilor articolului 396 din Codul de procedură civilă va amâna pronunțarea pentru data de 30.06.2015.
DISPUNE
Amâna pronunțarea pentru data de 30.06.2015..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.06.2015.
Președinte Grefier
Document finalizat
DOSAR NR_
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 30.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. C. N.
GREFIER: H. A.
Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamanta C. (B.) F. L. în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA S.A având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și când având nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea pentru 23.06.2015
iar ulterior pentru astăzi când,
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Beiuș la data de 10.12.2014 sub nr. 2392//187/2014, reclamanta C. F. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta P. B. România Sa ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să constate ca abuzive în sensul art. 4 alin. 1 din legea nr. 193/2000 și implicit nulitatea acestora, clauzele cuprinse în contractul de împrumut nr. 050102J_/14.08.2008:
- la pct. 3.2 privind modalitatea de calcul a dobânzii cu referire la marja băncii care este „variabilă și revizuibilă la fiecare 3 luni în funcție de noua valoare a indicelui de referință și marja băncii”, „banca poate modifica dobânda în orice moment, conform deciziei sale;
- La pct. 3.4 –în cazul în care împrumutatul nu acceptă noul nivel de majorare a marjei din componența dobânzii este obligat „să restituie restul de credit datorat și dobânzile datorate” în termen de 30 de zile;
- La pct. 6 referitor la D., care reprezintă costul total al împrumutului,, „având la bază toate costurile pe care împrumutatul trebuie să le plătească pentru împrumut și anume dobânda și comisionul de acordare”; valoarea D. se va modifica în funcție de fluctuațiile înregistrate pe parcursul derulării prezentului contract de componentele sale”
- La pct. 13.5 „litigiile rezultate din prezentul contract care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă se soluționează de instanțele de judecată din București” având în vedere practica ÎCCJ care a statuat că o astfel de clauză este abuzivă și în defavoarea consumatorului, presupunând costuri mai mari de deplasare, dar și faptul că această clauză contravine art. 113 pct. 8 cod proc. civilă, care stabilește competența instanței de la domiciliul consumatorului:
2. să dispună obligarea pârâtei la restituirea comisionului de acordare credit de 5%
3.Să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei reprezentând diferența dintre dobânda contractuală și D.; cu stabilirea D. la nivelul dobânzii contractuale
4.Să dispună modificarea clauzelor contractuale în sensul eliminării acestor prevederi din contract și restituirea sumelor reținute în temeiul clauzelor abuzive, obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii în funcție de LIBOR + marja fixă a băncii și modificarea ratei lunare
5 să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale calculate asupra sumelor solicitate prin acțiune, de la data reținerii până la data plății efective
6.Să dispună obligarea pârâtei la plata de daune interese de 50 lei/zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective,
7.Să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a învederat că, prin contractul de credit nr. 050102J_/14.08.2008 a împrumutat de la P. B. România SA suma de 15.435 CHF, cu o dobândă variabilă, rata dobânzii la data semnării contractului fiind de 11,25% pe an, iar dobânda anuală efectivă D. fiind de 13,69%. A precizat că, în opinia sa, este abuzivă modalitatea de calcul a dobânzii, conform pct. 3.2 din contractul de credit mai sus arătat. În cazul în care împrumutatul nu acceptă noile rate ale dobânzii, conform pct. 3.4. este obligat să restituie restul de credit datorat și dobânzile datorate, în termen de 30 de zile, ceea ce faptic este împovărător și imposibil de realizat, pentru că dacă deținea această sumă de bani nu mai avea nevoie de credit. Această clauză, sub aspectul modalități de stabilire a calculului dobânzii curente unilateral de către bancă, prin faptul că marja băncii este variabilă și nu fixă, reprezintă o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Reclamanta a mai arătat că nicăieri în contract nu este prezentată formula de calcul a dobânzii variabile, astfel că matematic e clar că modul de calcul al dobânzii este la discreția totală a băncii. A invocat dispozițiile legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele comercianților cu consumatorii. A arătat că elementele principale ale definirii și identificării unei clauze ca fiind abuzive sunt lipsa de negociere, dezechilibrul contractual n defavoarea consumatorului, încălcarea exigenței bunei credințe. A reiterat reclamanta aspecte privind caracterul abuziv aș clauzelor privind dobânda, comisionul de acordare credit, dobânda contractuală și D.. În drept, reclamanta a invocat Legea nr. 193/2000, Directiva nr. 93/13/CEE. În dovedire, reclamanta a depus în copie conformă cu originalul: contractul de credit bancar 050102J_/14.08.2008, sold contabil inițial, graficele privind situația soldului, dobânzii și sumei de plată, grafice de rambursare, decizia civilă nr. 251/A/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr._ prin întâmpinare, depusă la 15.01.2015, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a judecătoriei Beiuș, iar pe fond a cerut respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 330/11.03.2015, Judecătoria Beiuș a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 23.04.2015 sub nr._ . În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, în favoarea ambelor părți, a fost încuviințată și proba u interogatoriul reclamantei, care, însă, nu s-a prezentat, justificând prin motive de ordin financiar neprezentarea la instanța din București.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 14.08.2008, între pârâta P. B. S.A., pe de o parte, reclamantul C. F. L. (fostă B.), în calitate de împrumutat, pe de altă parte, s-a încheiat Contractul de credit nr. 050192J_, având ca obiect acordarea unui împrumut de tip credit de consum (folosit, cel puțin parțial, pentru refinanțarea unui credit anterior, în valoare rămasă de 10.850 lei, de la aceeași bancă), în cuantum de 15.435 CHF, pentru o perioadă de 120 luni (f. 11-18 dosar jud. Beiuș).
La art. 3.2 din contract s-a prevăzut că, „Rata dobânzii este variabilă și revizuibilă la fiecare 3 luni în funcție de noua valoare a indicelui de referință și marja băncii, prima modificare având loc la 3 luni de la data tragerii creditului (…)Rata dobânzii este stabilită în funcție de indicele de referință la care se adaugă marja variabilă a băncii, care la data încheierii contractului este cea menționată în Cap. III Termenii împrumutului. Dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și/sau a marjei, aceasta din urmă variind conform deciziei băncii. În cazul în care indicele de referință și/sau marja băncii variază cu minim 10% în pus /minus față de valoarea inițială a acestuia/la cea mai recentă modificare, după caz, Banca poate modifica Dobânda în consecință în orice moment, conform deciziei sale. În cazul ratei de dobândă variabilă, noul procent se aplică asupra soldului existent al împrumutului la data modificării acestuia”.
De asemenea, la art. 4 din contractul de credit s-a prevăzut comisionul de acordare în cuantum procentual, așa cum este menționat în cererea de credit, urmând a fi reținut din împrumut la data acordării împrumutului.
La art. 6 din contract, intitulat Dobânda anuală efectivă (D.), s-a definit D. ca fiind costul total al împrumutului la împrumutat, exprimat în procent anual din împrumutul total acordat, calculat în condițiile legii, având la bază toate costurile pe care împrumutatul trebuie să le plătească pentru împrumut, și anume dobânda și comisionul de acordare. Nu sunt incluse în calculul D. dobânzile penalizatoare și comisionul de rambursare în avans. Valoarea D. se va modifica în funcție de fluctuațiile înregistrate, pe parcursul derulării prezentului contract, de componentele sale.”
Deși pârâta a invocat încheierea unui act adițional la acest contract, în luna septembrie 2010 (din 19.09.2010), nici ea, nici reclamanta, nu au depus un asemenea înscris, astfel încât instanța apreciază că nu s-a încheiat un asemenea act adițional, nici expres, nici tacit.
În drept, față de situația de fapt expusă, se impune, în primul rând, precizarea că, având în vedere încheierea contractului de credit anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum stabilesc art. 6 alin. 2 din Codul civil din 2009 și art. 3 și art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009.
Potrivit art. 1 din Legea 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, fiind interzis comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Art. 4 din această Lege stabilește că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ceea ce privește Contractul de credit nr. 050192J_/14.08.2008, instanța stabilește că acesta reprezintă contract de adeziune, lipsind posibilitatea consumatorului de a negocia clauzele care reglementează desfășurarea relațiilor contractuale, acestea fiind preformulate de către bancă.
În acest sens, instanța reține că aducerea la cunoștința clientului a contractului de credit nu reprezintă negociere, ci o componentă a dreptului la informare al consumatorului. De asemenea, posibilitatea consumatorului de a opta între diferite servicii oferite de bancă nu reprezintă negociere, având în vedere că pentru fiecare tip de serviciu (credit cu dobândă fixă sau credit cu dobândă variabilă) există un contract preformulat de către prestatorul de servicii, cu privire la care consumatorul nu poate aduce modificări.
Cum banca nu a probat că a negociat efectiv și direct cu reclamantul clauzele a căror nulitate s-a solicitat, deși această probă îi incumba, prezumția relativă instituită de lege nu a fost răsturnată. În atare situație, instanța reține că acest contract de credit este preformulat de bancă, standardizat, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corectă și completă asupra tuturor condițiilor de creditare, neavând niciun fel de relevanță eventualele studii ale împrumutatului sau activitatea sa profesională.
În acest sens, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, potrivit cărora dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Astfel, observând convenția de credit intervenită între reclamant și pârâta P. B. S.A., este evident ca aceasta cuprinde clauze prestabilite de către împrumutător, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, de a le modifica sau înlătura, forma convenției fiindu-i impusă de către bancă.
Referitor la clauzele prevăzute la art. 3.2 din Contractul de credit nr. 420602G_/01.08.2008,, instanța reține că acestea au caracter abuziv în ceea ce privește dreptul băncii de a revizui nivelul dobânzii conform deciziei sale. Mai precis, art. 3.2 din contract prevede că „Dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și/sau a marjei, aceasta din urmă variind conform deciziei băncii. În cazul în care indicele de referință și/sau marja băncii variază cu minim 10% în pus /minus față de valoarea inițială a acestuia/la cea mai recentă modificare, după caz, Banca poate modifica Dobânda în consecință în orice moment, conform deciziei sale.” Așadar, conform acestei prevederi contractuale, banca poate modifica marja și, implicit, rata dobânzii, conform deciziei sale .În primul rand, instanța reține că pârâta, în mod unilateral și fără o negociere cu reclamantul, și-a rezervat dreptul de a modifica nivelul dobânzii,în funcție de propria decizie și fără a preciza care vor fi motivele, printr-o clauză care instituie avantaje pentru aceasta și care-i permite să majoreze dobânda în mod arbitrar, fapt ce determină o încălcare evidentă a intereselor economice ale reclamantului-împrumutat, acesta fiind nevoit să achite o sumă mai mare decât cea stabilită inițial, prin creșterea ratei împrumutului de rambursat.
Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrise, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. D. astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, pentru ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat și eficient pentru a conchide în sensul existenței sau inexistenței situației care constituie motiv pentru majorarea dobânzii.
Având în vedere formularea deosebit de generală mai sus-arătată, instanța consideră că dispozițiile art. 3.2 din Contractul de credit nr. nr. 050192J_/14.08.2008 nu sunt clare, fără echivoc, ci permit pârâtei să modifice discreționar dobânda (prin majorarea marjei) pentru motive necunoscute de reclamant, care scapă aprecierii acestuia și eventualului control al instanței, contrar principiului bunei-credințe și creând un vădit dezechilibru contractual, reprezentând astfel o clauză abuzivă în sensul dispozițiilor art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000.
În aceste condiții, instanța apreciază că intervine nulitatea absolută a acestei clauze, parțial, în ceea ce privește caracterul revizuibil al dobânzii (sub aspectul marjei), conform „deciziei băncii”, fără ca nulitatea să afecteze modificarea implicită a ratei dobânzii, la fiecare 3 luni, prin raportare la indicele LIBOR, în sus sau în jos .
Având în vedere că, din probatoriul administrat (tabel f. 16) reiese că, totuși, banca nu s-a prevalat de această prevedere contractuală și nu a majorat nivelul marjei, care a rămas la valoarea de 8,7%, instanța constată că nu se impune restituirea niciunei sume, ca efect al admiterii capătului de cerere sus menționat.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute și a caracterului abuziv al comisionului de acordare a creditului, prevăzut la art. 4 din Contractul de credit nr. nr. 050192J_, care se coroborează cu cap. III din contract (f. 19), comision în procent de 5% din suma solicitată,deci 735 CHF, instanța va analiza în continuare îndeplinirea condițiilor care imprimă unei clauze contractuale caracter abuziv – conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE –, și anume: clauza să nu fie negociată individual și să se creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor.
- Astfel, referitor la caracterul nenegociat al clauzei cuprinse la art. 4 din contract, instanța învederează că, așa cum s-a arătat mai sus, acesta se regăsește cu privire la toate comisioanele percepute de unitatea bancară, fiind vădit neîntemeiată susținerea pârâtei în sensul că această clauză are caracter negociat.
Aducerea la cunoștința clientului a contractului de credit nu reprezintă negociere, ci o componentă a dreptului la informare al consumatorului, iar faptul că împrumutatul nu a avut posibilitatea de a negocia eliminarea comisioanelor la încheierea contractului de credit este în afara oricărui dubiu, având în vedere că obligația de plată a comisionului de administrare este prevăzută la art. 4 din contract.
Este vădit neîntemeiată și invocarea de către pârâtă a prevederilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, întrucât consumatorul nu consideră ca fiind abuziv prețul serviciilor de care a beneficiat, ci faptul că este obligat să plătească, pe lângă prețul reprezentat de dobânda lunară, diferite comisioane, pentru care nu primește o contraprestație, clauza prin care sunt stabilite obligații de plată suplimentare prețului reprezentat de dobânda curentă nefiind exclusă de la verificarea caracterului abuziv, cu atât mai mult nu este exprimat în mod clar și inteligibil conținutul serviciului pentru care este perceput comisionul.
2.În privința îndeplinirii celei de-a doua condiții ce atrage caracterul abuziv al unei clauze, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, instanța reține că perceperea de către bancă a comisionului de acordare în cuantum de 5% din capitalul acordat, deci în valoare de 735 CHF nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, acest comision reprezentând prețul pe care împrumutatul îl plătește pentru serviciile prestate de bancă în legătură cu analiza situației financiare a clientului, analiza documentelor depuse de acesta, consultanța prealabilă acordării împrumutului. Acest comision nu este inclus în dobânda curentă care reprezintă prețul împrumutului acordat, respectiv suma de bani pe care banca o primește pentru că l-a împrumutat pe reclamant. Comisionul de administrare este perceput pentru servicii bancare prestate în legătură cu analiza dosarului și stabilirea scoringului clientului. Simplul fapt al stabilirii comisionului de acordare la nivel procentual nu este de natură că conducă la existența vreunui dezechilibru contractual, cu atât mai mult cu cât nu exista nici un impediment ca viitorul client să achite din fonduri proprii comisionul de acordare sau să reducă valoarea solicitată ca debit principal.
3.În ceea ce privește cea de-a treia condiție ce atrage caracterul abuziv al unei clauze, respectiv producerea dezechilibrului contractual contrar cerințelor bunei-credințe, instanța stabilește că această cerință nu se regăsește în privința comisionului de acordare, care este perceput pentru serviciile prestate de unitatea bancară în legătură cu acordarea creditului. Astfel, la depunerea solicitării de creditare, este necesară o analiză a situației financiare a clientului, ceea ce presupune anumite costuri. Este adevărat că acest comision de acordare a creditului a fost stabilit ca procent, fapt permis de prevederile Legii nr. 193/2000 și interzis de abia ulterior, prin dispozițiile OUG nr. 50/2010 (care impune un cuantum fix, egal pentru clienți prin raportare la tipul de produs oferit), însă acest unic fapt nu este contrar cerințelor bunei credințe. Dimpotrivă, este de notorietate că ceea ce contează în primul rând la un credit este suma acordată, fiind plauzibil a aprecia că acest element a contat și pentru reclamantă, care a acceptat plata unui comision de acordare poate mai ridicat decât în cazul altor unități bancare în scopul obținerii sumei dorite.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute și a caracterului abuziv al prevederii de la art. 3.4 din Contractul de credit nr. nr. 050192J_,referitor la obligația împrumutatului care nu acceptă noul nivel al dobânzii să restituie creditul rămas în termen de 30 de zile, reținem considerentele de mai sus, privind caracterul nenegociat al clauzei. A doua condiție impusă de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE –, acea e a se crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, nu este îndeplinită. Clientul are la dispoziție un interval rezonabil, de 30 de zile, în care poate obține fondurile necesare restituirii împrumutului. Ipoteza aplicării acestui articol vizează, în fapt, refinanțarea creditului la o altă bancă. Astfel, dacă nu este de acord clientul cu majorarea ratei dobânzii, având în vedere caracterul concurențial al pieței, el este liber să s adreseze unei alte bănci, termenul de analiză a dosarului și de acordare a unui alt credit fiind în mod cert inferior celui de 30 de zile. De asemenea, o asemenea reglementare respectă cerințele bunei credințe, fiind necesar să fie reglementată și ipoteza imposibilității ajungerii la un acord privind rata dobânzii, banca neputând fi lăsată într-o stare de incertitudine care, ipotetic, ar putea dura ani de zile. În consecință, art. 3.4 din contract nu are caracter abuziv.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute și a caracterului abuziv al art. 6 din Contractul de credit nr. nr. 050192J_/14.08.2008, instanța reține că această prevedere definește dobânda anuală efectivă, indicator care exprimă sub formă procentuală costul total al unui credit și care este utilizat pentru o comparație adecvată a produselor de creditare. Rolul D. este de a cuprinde toate dobânzile și comisioanele datorate pentru un anumit credit, de un consumator. D. transformă comisioanele aferente unui împrumut sub forma unei „dobânzi”, a unei sume anuale, astfel încât devine posibilă compararea a 2 credite, indiferent de tipul comisioanelor percepute. Diferența dintre D. și rata dobânzii se datorează, în cea mai mare parte, costurilor suplimentare reprezentate, spre exemplu, de comisioane lunare, anuale, prime de asigurare de viață etc. În mod cert, trebuie făcută diferența între D. și rata dobânzii, ele jucând roluri diferite. D. este, practic, un indicator exprimat sub formă procentuală, care nu este folosit în calculul dobânzii plătite de client. Art. 6 din contract nu face decât să definească și să explice componentele D., el nu creează nici un fel de obligație în sarcina consumatorului, astfel încât nu este îndeplinită, din start, cerința producerii unui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților la contractul de credit.
În speță, D. include dobânda propriu zisă și comisionul de acordare, astfel ajungându-se la valoarea de 13,69%, fără ca aceasta să însemne adăugarea unor obligații de plată suplimentare. D. este echivalent indicării prețului produselor pe kg, deși acestea sunt ambalate în gramaje diferite, tocmai pentru a permite o justă comparare a prețului.
Față de considerentele de mai sus, privind natura juridică a D. și lipsa oricărui efect al acestei clauze cu privire la obligațiile împrumutatului, dar și cu privire la modalitatea de stabilire a acestui indice de comparare a creditelor acordate de bănci diferite, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea privind modificarea D..
Față de modul de soluționare a primelor capete de cerere, în baza principiului potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului, va respinge ca neîntemeiate cererile privind obligarea pârâtei la restituirea comisionului de acordare, a diferenței dintre D. și rata dobânzii, privind modificarea clauzelor contractuale, obligarea băncii la plata dobânzii legale și a unor daune interese.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta C. (B.) F. L. cu domiciliu ales la av. C. N.- ORADEA, . în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA S.A cu sediul în sector 1, București, .. 29-31.
Constată caracterul abuziv al clauzei de la art. 3.2 din contract, în ceea ce privește caracterul revizuibil al dobânzii, conform deciziei băncii și, deci, nulitatea absolută a acesteia.
Respinge celelalte cereri ca neîntemeiate.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la judecătoria sector 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.06.2015.
Președinte Grefier
Red. G.C.N/Tehnored. G.C.N., H.A./4 ex, ./2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 30/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
