Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 20677/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr._/2015
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – L. R.
GREFIER – M. U.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S. M. M. - D. A. LA C.AV. P. E. L., reclamant S. M. C. - D. A. LA C.AV. P. E. L. și pe pârât R. B. S.A., pârât R. B. S.A. - SUCURSALA N., având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns reclamanții prin avocat, pârâta prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Pârâta prin consilier juridic, depune delegație.
Instanța pune în discuția părților excepția necompetenței materiale.
Apărătorul reclamanților, lasă la aprecierea instanței, invocă dispozițiile art. 98 C.pr.civilă, cu precizarea că primul capăt de cerere nu depășește 200.000 lei, că există o practică neunitară.
Pârâta prin consilier juridic, lasă la aprecierea instanțe.
Instanța reține cauza în pronunțare, față de excepția necompetenței materiale.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.06.2015 sub nr._, reclamanții S. M. M. și S. M. C. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele R. B. SA și R. B. SA – Sucursala N., să se constate caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de procesare în cuantum de 1493,93 CHF, clauză prevăzută la art. 1 ”Obiectul, destinația și durata creditului” pct.1.1 lit b)din condițiile speciale ale Contractului de credit nr. RF_/12.11.2007; obligarea la restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de commission de procesare, în echivalent lei, în funcție de cursul official L. – CHF, stabilit de BNR, la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, dobândă ce urmează să fie calculată,de la data plății acestui commission și până la data achitării efective a acestuia; constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare de 0,23% aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, clauza prevăzută la art. 3 pct. 3.7 din condițiile speciale ale contractului de credit; obligarea pârâtelor la restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de comision de administrare, echivalent în lei, în funcție de cursul oficial L. – CHF stabilit de BNR la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă acestei sumem dobândă ce urmează să fie calculată, de la data plății acestui comision și până la data achitării efective a acestuia; constatarea caracterului abuziv al clauzei privind dobânda, clauza prevăzută la art. 3 pct 3.1 lit b) în raport de pct. 3.3, modificată prin actul adițional nr.1/_ – art. 1 pct. 1 (1); stabilizarea formulei de calcul a dobnzii în raport de clauza contractuală prevăzută în art. 3 pct. 3.1 lit a) ”o dobândă curentă fixă pentru primul an de creditare”, în raport de prevederile pct. 3.3 ”Rata anuală a dobânzii curente este de 4,9% pe an”; obligarea pârâtei la plata sumelor cu titlu de diferență dobândă, dintre formula de calcul a dobânzii stabilită prin contractul de credit încheiat prevăzută la art. 3 pct. 3.1 lit a) în raport de art. 3.3 ”rata anuală a dobânzii curente este fixă de 4,9% pe an” și formulele de calcul aplicate efectiv de pârâta și prevăzute în graficele de rambursare emise la data implementării actului adițional nr. 1/16.09.2010, de la data încasării acestuia și până în prezent, în echivalent lei, în funcție de cursul oficial L. ‒ CHF stabilit de BNR la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, dobândă ce urmează să fie calculată, de la data plății acestui comision și până la data achitării efective a acestuia.
În motivare, s-a arătat că la data de 12.11.2007, între reclamanți, în calitate de împrumutați și parata, R. B. S.A. - SUCURSALA N., in calitate de împrumutator, s-a încheiat contractul de credit nr.RMO_ din aceeiasi data, având ca obiect acordarea unui credit pentru nevoi personale nenominalizate, in valoare de 69.400 CHF, rambursabil in 180 de luni.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000, o clauză este abuzivă, dacă nu a fost negociată în mod direct cu împrumutatul și dacă, creează, între drepturile și obligațiile părților contractante, un dezechilibru contractual semnificativ în detrimentul consumatorului și contrar prerogativelor bunei credințe.
Prezumtia de clauza abuziva poate fi rasturnata doar prin dovada scrisa, evident, in acest caz, sarcina dovezii scrise revine bancii-parate, a caracterului negociat a întregului contract si nu doar a unei sau unora din dispozitiile conventiei bancare, fata si de conditiile implementate prin reglementarile legale ale art.4 alin.3 din actul normativ anterior citat, altfel spus, daca un comerciant, in cazul de fata, banca, pretinde ca o clauza standard, preformulata a fost supusa criteriului negocierii directe cu, consumatorul, in speta, reclamantul, este de datoria comerciantului sa prezinte probe in sensul mentionat.
Privitor la conditia negocierii, aceasta presupune purtarea unor minime discutii intre parti in vederea incheierii unui acord, cu posibilitatea reala pentru partea contractanta de a influenta pozitia celeilalte parti in scopul obtinerii unor conditii contractuale mai avantajoase decât cele cuprinse in oferta acesteia din urma. Din aceasta perspectiva paratei ii revenea obligatia de a proceda la informarea completa, corecta si precisa a reclamantilor asupra caracteristicilor esentiale ale produsului financiar ce constituie obiectul contractului de credit, anterior incheierii contractului, astfel incat decizia adoptata de consumator sa corespunda cat mai bine nevoilor sale.
In ceea ce priveste conditia dezechilibrului major, clauza privind comisionul de acordare precum si comisionul unic de prestare serviciu, implementat prin actele aditionale incheiate ulterior, este fara dar si poate, clauza abuziva, determinând un dezechilibru semnificativ in relatia dintre partile semnatare ale conventiei de creditare, fata de faptul ca, toate consecintele negative, nefaste care decurg din implementarea acestor clauze sunt in sarcina consumatorului, in timp ce, parata este scutita in totalitate de astfel de urmari, drept pentru care, ponderea obligatiilor imprumutatului este mult mai mare fata de ponderea pe care o au obligatiile corelative ale bancii, ceea ce rezulta si din faptul ca, in realitate parata a creat un sistem de clauze propriu menit sa o asigure perfect impotriva oricarui risc. Practic, comisionul de acordare si comisionul unic de prestarii servicii, incasat de banca, nu reprezinta decât o dobanda mascata menita sa faca dificila evaluare de catre consumatorul mediu a costului total al creditului, ca atare aceasta practica nu poate fi decât expresia relei-credinte a societatii bancare in relatiile sale cu consumatorul.
Reclamanții arată că sintagma”politica de creditare a bancii” sau „evolutia pietei financiare” nu este definita in contract si nu este o valoare cunoscuta si transparenta, intrucat tine de confidentialitatea datelor bancii parate si pe cale de consecinta, nu le poate fi opozabila consumatorilor. Este cert faptul ca, banca a modificat dobanda doar in favoarea acesteia, cand indicele de referinta LIBOR a crescut, fara a modifica procentul de dobanda cand indicativul a avut scaderi, afectand interesele economice ale consumatorului.
Ca urmare a constatarii caracterului abuziv al caluzelor contractuale avand ca obiect comisionul de administrare, respectiv, comisionul de risc, se solicită obligarea paratelor la restituirea sumelor incasate cu acest titlu, ca fiind o plata nedatorata. Înalta Curte de Casatie si Justitie a hotarât ca, în situatia în care clauza privind comisionul de risc sau comisionul de administrare dintr-un contract de credit a fost declarata abuziva, ca efect al constatarii nulitatii absolute a acesteia, instanta de fond trebuie sa dea eficienta principiului potrivit caruia quod nullum est, nullum producit effectum, si, prin urmare, este necesar sa dispuna restituirea prestatiilor/sumelor încasate cu titlu de comision de risc, dreptul de a solicita restituirea acestor sume fiind imprescriptibil. (Decizia nr. 992 din 13 martie 2014 pronuntata în recurs de Sectia a 11-a civila a Înaltei Curti de Casatie si Justitie având ca obiect constatare clauza abuziva).
Constatarea nulitatii unei clauze contractuale are ca efect repunerea partilor în situatia anterioara care implica restituirea reciproca a prestatiilor ce s-au facut în temeiul acesteia.
In continuare, desi conventia de credit este un contract cu executare succesiva, restiturea pretentiilor este admisibila si nu reprezinta o exceptie de la efectul retroactiv si de la principiul repunerii pârtilor in situatia anterioara.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000; O.G. nr.50/2010; Directivele 93/13/CEE/Consiliul Europei.
Pârâta Piraeus B. SA a formulat la data de 01.09.2015 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că în cursul anului 2007, reclamantii S. M.-M. si S. M. C. au solicitat pârâtei acordarea unei facilitati de credit in valoare de_ CHF pe o perioada de 180 luni cu o dobanda fixa de 4,9 % pentru primul an de creditare si revizuibila incepand cu cel de al doilea an de creditare. Astfel ca, la data de 12.11.2007, partile de comun acord au încheiat contractul de credit nr.RFI_. Totodata, contractual s-au stabilit taxele si comisioanele pe care imprumutatii urmau sa le achite.
In anul, 2010 ca urmare a modificarilor legislative in ceea ce priveste protectia consumatorului, prin aparitia OUG 50/2010, R. B. a notificat reclamantii, despre obligativitatea încheierii unui act aditional în care exprimarea valorii ratei dobânzii trebuie facuta in functie de un singur indice de referinta public (LIBOR). Astfel ca, incepand cu anul 2010 dobanda perceputa pentru creditul acordat, a fost compusa din Libor la 6 luni + marja bancii.
Conform prevederilor OUG nr. 50/2010, art. 37, Banca a fost obligata sa prezinte clientilor o formula de calcul a dobânzii, "raportata la fluctuatiile indicilor de referinta EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referinta a BNR, in functie de valuta creditului, la care creditorul poate adauga o anumita marja, fixa pe toata perioada derularii creditului".
Reclamantii au semnat au semnat Actul Aditional întocmit de banca in conformitate cu prevederile OUG 50/2010, astfel ca actul aditional la contractul de credit al clientilor a devenit opozabil acestora.
Toate clauzele prevazute în Contractul de credit agreat de comun acord cu cei doi clienti, reflecta conditiile de creditare ale bancii, reclamantii nefiind obligati sa contracteze creditul respectiv, ci avand optiunea de a încheia contractul de credit in situatia in care erau interesati in acest sens. Prin contractarea creditului, conditiile au fost acceptate si insusite de catre clienti. S-a menționat ca cei doi reclamanti au fost informati, în mod complet, corect si precis, asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite de banca, astfel incat sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala intre produsele si serviciile oferite, in conformitate cu interesele lor economice.
Or, din înscrisurile existente in dosar, rezulta ca reclamanti au fost cei care au decis alegerea unui credit in CHF acceptand conditiile stabilite contractual.
S-a mentionat faptul ca reclamantii, de la momentul formularii cererii si pana la momentul acordarii facilitatii de credit au avut suficient timp sa solicite lamuriri cu privire la toate neclaritatile privitoare la contrctul de credit, puteau propune modificari ale clauzelor contractuale sau puteau refuza semnarea contractului.
Un exemplul al faptului ca atunci cand au dorit negocierea conditiilor de creditare, acestia s-au adresat bancii fiind încheiat in acest sens un act aditional (actul aditional 2 din 01.08.2014).
În ceea ce priveste dobanda si comisioanele prevazute in contract, imprumutatii nu au avut nicio obiectiune, semnând contractul in forma propusa.
Cu privire la criteriul lipsei de negociere, se învederează ca atata vreme cat pârâta a dat dovada de transparenta contractuala deplina, clauza de dobanda fiind redactata . si comprehensibila pentru a carei întelegere nu sunt necesare cunostinte de specialitate (astfel cum prevede de altfel art 1. al. (1) din Legea 193/2000), orice critica adusa acesteia pe taramul clauzelor abuzive este nefondata, si analiza celorlalte criterii subsecvente apare a fi inutila.
Cât priveste cerinta dezechilibrului contractual semnificativ in defavoarea consumatorului, se învederează ca in mod indubitabil legiuitorul national si comunitar se refera la dezechilibrul juridic, si nu la cel economic.
Analizand continutul clauzelor contractuale privitoare la comisionul de administrare se poate observa faptul ca acestea sunt exprimate fara echivoc, . si inteligibil, in asa fel incat sa conduca la concluzia indubitabila ca, la momentul acordului de vointa, consumatorilor nu le-a fost ascunsa inserarea lor in cuprinsul conventiei, iar termenii utilizati pentru stipularea lor au fost clari, limpezi, accesibili si apti de a fi intelesi cu ajutorul gândirii logice.
Pârâta invocă lipsa de temeinicie a capatului de cerere prin care se solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale prin care s-a stipulat caracterul revizuibil al dobânzii si modalitatea de functionare a contractului din aceasta perspectiva.
În drept s-au invocat prevderile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, art.37,art.40 alin.3, art.95 alin.5 din OUG50/2010, art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE, art. 3 lit. g) si i) din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța constată următoarele:
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.
Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
În speță, reclamantul a sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”
Capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 3.3 ″Începând cu cel de-al doilea an de creditare, rata dobânzii devine revizuibilă, Banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieții financiare sau de politica de credite a Băncii, urmând să aducă la cunoștința Împrumutatului noua Rată a dobânzii în modalitățile menționate în ”Condițiile Generale de derulare a Operațiunilor Bancare″este neevaluabil în bani, deoarece nu cuprinde nicio componentă pecuniară.
Din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că ceea ce solicită reclamanta este constatarea caracterului abuziv a anumitor sintagme cum ar fi „rata dobânzii curente devine revizuibilă” „în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii”, elemente neevaluabile dar care aplicate în speță ar produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanța reține că clauzele menționate, care permit modificarea unilaterală a ratei dobânzii fără a fi indicate criteriile avute în vederea și fără a acorda posibilitatea negocierii acestei noi dobânzi, nu au nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândesc un conținut economic pentru simplul motiv că au fost inserate într-un contract de credit, care în sine are, desigur, natură patrimonială.
Totodată, aceste clauze contractuale nu sunt evaluabile prin ele însele, ci tot prin raportare la valoarea totală a contractului (69.400 CHF) având în vedere că acestea nu cuprind o valoare pecuniară în sine, ci doar prevăd reguli aplicabile, fără însă a putea fi evaluate în bani, cel puțin anterior aplicării lor.
În continuare, instanța reține că, în urma constatării caracterului abuziv al prevederilor contractului de credit, reclamantul solicită prin capetele accesorii: anularea clauzelor și repunerea părților în situația anterioară, prin înlăturarea prevederilor despre care se susține că sunt abuzive, precum și restituirea sumelor achitate în baza presupuselor clauze abuzive.
Pe cale de consecință, analiza competentei materiale trebuie efectuată prin raportare la capătul principal al cererii de chemare în judecată, prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al prevederilor contractuale care permit bănciimodificarea unilaterală a ratei dobânzii fără a fi indicate criteriile avute în vedere și fără a acorda posibilitatea negocierii acestei noi dobânzi sunt clauze care în esență nu sunt evaluabile din punct de vedere pecuniar.
Conform art.99 alin. 2 C.p.c., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Conform art.95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-k. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-k și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.
Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, asa cum s-a retinut mai sus.
Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria. Prin art. 94 C.proc.civ. nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competența revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.
Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria. Prin art. 94 C.proc.civ. nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competența revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art.99 alin.2, art.129 alin.2 pct. 2 și art.130 alin.2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art.132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, caruia i se va inainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetetenței materiale
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant S. M. M. - D. A. LA C.AV. P. E. L., B., ., ., . M. C. - D. A. LA C.AV. P. E. L. B., ., ., . pârât R. B. S.A., București, Calea Floreasca nr. 246C, Clădirea Sky Tower, sector 1, cod_, pârât R. B. S.A. - SUCURSALA N., PIATRA N., ., nr. 3, în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi 06 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
RedRL/tehnRL/MU/24.12.2015
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria... → |
|---|
