Obligaţie de a face. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 20715/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 09 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
GREFIER: A. I. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul K. T. și pe intimata B. S.A., având ca obiect contestație la executare, suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța repune cauza pe rol.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza în vederea soluționării acestei excepții.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.07.2015, sub numărul de mai sus, contestatorul K. T. a formulat, în contradictoriu cu intimata B. S.A., contestație la executare în dosarul de executare silită nr. 1915/B/2014 al B. S. I. C..
Intimata B. S.A. a depus întâmpinare la data de 17.02.2015, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestației la executare cu privire la constatarea ca abuzive a clauzelor contractuale și respingerea contestației ca neîntemeiată.
Prin încheierea de ședință din data de 20.04.2015, instanța, în temeiul art. 242 alin. (1) C.proc.civ., a suspendat judecata cauzei, pentru neîndeplinirea de către contestator a obligațiilor stabilite în sarcina sa, respectiv acelea de a indica care sunt clauzele contractuale considerate a fi abuzive, cu citarea textului articolului respectiv și de a preciza ce sume solicită a fi restituite de către intimată, pe componente.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, în temeiul art. 248 alin. (1) C.proc.civ., instanța constată următoarele:
Potrivit art. 416 alin. (1) C.proc.civ., „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de șase luni.”
Rezultă astfel că perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Momentul de la care începe să curgă termenul de perimare este marcat de data ultimului act de procedură îndeplinit în cauză, act ce nu a mai fost urmat, din vina părții reclamante, de actele de procedură ce trebuia să se succeadă în mod firesc, astfel încât pricina a rămas în nelucrare.
Or, în prezenta cauză termenul de șase luni al perimării, care a început să curgă, conform celor anterior arătate, de la data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) C.proc.civ., respectiv 20.04.2015, s-a împlinit cu prisosință.
În consecință, în temeiul art. 416 C.proc.civ. și având în vedere că nu s-a făcut dovada existenței vreunei cauze de suspendare sau de întrerupere a termenului perimării, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu și va constata perimată cererea de chemare în judecată.
De asemenea, în temeiul art. 717 alin. (2) C.proc.civ., instanța va obliga contestatorul să plătească Biroului Executorului Judecătoresc S. I. C. suma de 122,76 lei, cu titlu de cheltuieli privind fotocopierea dosarului de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării.
Constată perimată de drept cererea privind pe contestatorul K. T., domiciliat în București, ..2, ., parter, . și pe intimata B. S.A., cu sediul în București, ..6A, sector 2, toate părțile fiind citate și prin afișare la ușa instanței.
Obligă contestatorul să plătească Biroului Executorului Judecătoresc S. I. C. suma de 122,76 lei, cu titlu de cheltuieli privind fotocopierea dosarului de executare.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Prezenta hotărâre se va comunica, la rămânerea definitivă, din oficiu și de îndată, și executorului judecătoresc.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. ConstantinescuAlexandra I. M.
Red. Jud. A.C./ Gref. A.I.M./ 25 noiembrie 2015
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria... → |
---|