Acţiune în constatare. Sentința nr. 2862/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2862/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 2862/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2862/16.02.2015
Ședința publică din data de 16 februarie 2015
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: B. M. - judecător
GREFIER: C. B.
Pe rol fiind amânarea pronunțării asupra judecării cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanții M. D. Ș. și M. D. - M., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A., pentru deliberare asupra actelor și lucrărilor prezentului dosar și pentru depunerea de concluzii/note scrise de către părti .
S-a constatat că mersul dezbaterilor a fost consemnat, conform disp. art. 233 C.proc.civ., în încheierea de amânare a pronunțării din data de 09.02.2015, ce face parte integrantă din hotărâre .
În conformitate cu disp. art. 394 C.proc.civ., socotindu-se lămurită, instanța a reținut cauza spre soluționare..
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art. 256 alin.1 C.proc.civ., constată următoarele aspecte de fapt și de drept:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._ /11.06.2014, precizată la data de 26.01.2015 – fila nr. 179 raportat la fila nr. 180 dosar, reclamanții M. D. Ș. și M. D. - M., ambii cu domiciliul în municipiul București, șoseaua N. T., nr.94, ., ., sector 1, și cu domiciliul procesual la S.C.A. P. și Asociații din municipiul București, Splaiul Unirii, nr. 223, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A., cu sediul în municipiul București, șoseaua P., nr. 42, ., sector 2, au solicitat:
● să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor din Conventia de credit nr._/DZ/24.10.2007, precum și din actul adițional nr. 3/29.05.2012, respectiv clauza referitoare la comisionul de risc, inclusiv după redenumirea acestuia în comision de administrare ( pct. 5 lit. a din Condițiile speciale), precum și clauza din actul adițional nr. 3/29.05.2012 ( art. 2 pct. 3 lit. a), care a modificat rata dobânzii, introducând valoarea comisionului de risc/administrare în valoarea dobânzii lunare;
● repunerea părților în situația anterioară în sensul restituirii sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor nule, cuantumul acestora fiind de 146.860,21 de lei ( echivalentul a 40.775,25 CHF ) :_,95 CHF reprezentând comision de risc perceput de la data de 12.11.2007 – 22.05.2012 și 16.671,30 CHF reprezentând comision de risc inclus în dobândă, reprezentând comision de risc /administrare plătit în baza Convenției /24.10.2007 pentru perioada 12.11._14, precum și, în continuare, până la momentul eliminării comisionului de risc/administrare, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, în esență, reclamanții arată că sunt consumatori, iar pârâta este profesionist, ce are obligatia de informare, conform art. 8 din Legea nr. 190/1999, precum și obligația de a nu insera clauze abuzive conform dispozițiilor Legii nr. 193/2000, art. 78 din Legea nr. 296/2004, art. 2 pct. 16 din OG. nr. 21/1992 . Comisionul de risc nu a fost negociat, a fost prevăzut fără ca împrumutatul să beneficieze de vreo contraprestație, fiind de fapt o dobândă mascată. Pârâta a manifestat rea-credință întrucât creditorul nu și –a informat corect potențialii clienți ( informarea fiind direct la momentul semnării contractului), iar în perioada contractării creditului, situația era cu totul alta, consumatorul avea încredere totală în instituțiile de credit . Prezentarea comisionului de risc s-a făcut într-o manieră în care să pară nesemnificativ, iar orice consumator căruia i se punea contractul în față pentru semnare, nu putea să realizeze cuantumul acestui comision.
Comisionul de administrare nu reprezintă altceva decât același comision de risc, cu altă denumire. OUG nr.50/2010 a limitat numărul și felul comisioanelor pe ca re băncile le pot percepe, interzicând totodată introducerea unor noi comisioane sau modificarea celor din contractul inițial.
Deși banca ,,elimină,, comisionul de risc/administrare, majorează cuantumul marjei fixe a dobânzii la 6,4583 puncte procentuale ( dobânda fixă în conventia initială era de 4,25 %). Or, acest comision a fost inclus în cuantumul dobânzii lunare, iar majorarea dobânzii nu are o justificare economică reală, fiind impusă consumatorului.
Se mai arată că convenția părților este afectată de dol și cauză ilicită. Intre consumatori și profesioniști există o situație de inegalitate economică și de informare și se poate vorbi de o prezumție de abuz de putere economică
Pentru dovedirea cererii, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri ( filele 25 -93).
În drept, reclamanta își întemeiază cererea pe disp. OG nr. 21/1992, art.969, Legea nr. 193/2000, art. 948, art. 953, art. 960, art. 968 C.civ., Legea nr. 363/2007. S-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cererea formulată de reclamanți este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru.
Pârâta V. ROMÂNIA S.A., legal citată și cu copii ale cererii si înscrisurilor depuse, a formulat întâmpinare prin care a invocat, în esență, excepția inadmisibilității cererii raportat la prevederile art. 5 lit. a) din Contractul de credit ( informând clientul despre pretul contractului - 7,02%, comisioanele percepute fiind incluse în D., care se constituie într-un preț al contractului, clauzele fiind menționate într-un limbaj ușor inteligibil ), dar și raportat la capătul de cerere referitor la majorarea dobânzii ( dobânda reprezintă o componentă a prețului contractului de credit), iar, pe fondul cererii, a solicitat, respingerea acesteia ca neîntemeiată, întrucât, cel care beneficiează de o prezumție, are obligația de a dovedi faptul vecin și conex acestei prezumții relative de lipsă a negocierilor. În lipsa unei tentative de negociere a clauzelor contractuale venită din partea reclamantilor, ,,negocierea,, s-a limitat practic la oferta făcută de pârâtă și acceptată de reclamanti, negocierea încheiendu-se cu acceptarea ofetei făcută de către instituția de credit. Comisionul de risc a fost cunoscut de către reclamanți la momentul încheierii contractului, fiind prevăzut în mod expres atât cuantumul, cât și suma pe care împrumutații urmau să o achite pe parcursul perioadei contractuale, acest comision fiind parte importantă a prețului creditului, prestație cuvenită pârâtei în schimbul acordării creditului, ce nu creează un
dezechilibru între drepturile și obligațiile părților . Nu s-a probat că acest comision de risc ar fi fost inserat cu rea –credință și nici că ar determina caracterul nevalabil al cauzei actului juridic. Perceperea comisionului de risc este jusitificată de infiintarea si organizarea de departamente ce se vor ocupa de gestionarea acestor riscuri, costuri cu salariatii din cadrul acestor departamente, de sistemul tehnologic și de dezvoltarea acestuia. Actul aditional nr. 3 la Conventia de credit respectă condițiile impuse de Legea nr. 193/2000 și de O.U.G. nr. 50/2010. S-au depus înscrisuri ( filele 119 – 122, 153-178 din dosar )
Pentru judecarea în condiții de legalitate și temeinicie a cauzei, instanța de judecata a dispus următoarele masuri: citarea părților cu mențiunile legale corespunzătoare; prin încheierile de sedință premergătoare au fost soluționate excepțiile și cererile de probatorii formulate de către părți .
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarea situație de fapt:
Instanța de judecată constată că, între părtile prezentului dosar, s-a încheiat Contractul de credit nr._/DZ/24.10.2007 ( filele 25-35 din dosar ), actul adițional nr. 1 /07.07.2009 și actul adițional nr. 3 /29.05.2012, contractul și actele adiționale fiind puse la dispoziția reclamantilor și însușite de aceștia, prin semnătură . De altfel, reclamanții și-a îndeplinit, în mod succesiv, obligațiile contractuale, în condițiile și termenii Convenției părtilor .
Prin clauza prevazuta de art.5 lit.a din Conditiile Speciale s-a stabilit un comision de risc de 0,19 % aplicat la soldul creditului, platibil lunar în zile de scadență, pe toata perioada de derulare a Conventiei de credit .
La art.3.5. - Sectiunea 3) « Costuri » din Conditiile Generale, s-a prevazut faptul ca, acest comision este perceput pentru “punerea la dispoziție a creditului”.
Or, instanta reține ca aceaste clauze sunt excesive, creand un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile partilor. Astfel, comisionul de risc nu este definit nici la art.5 lit.a din Conditiile Speciale și nici la art.3.5.-Sectiunea 3) « Costuri » din Conditiile Generale, consecinta fiind aceea ca nu se poate aprecia asupra motivatiei perceperii acestuia în condițiile în care acest comision se percepe lunar pe toata perioada de derulare a contractului de credit, iar imprumutații au garantat imprumutul acordat de banca cu imobilului mentionat la art. 7 din Contract -Garanții, banca constituind o ipoteca de rang I asupra acestui imobil, pârâta obligându-i pe aceștia sa încheie si asigurare cu un asigurator agreat de banca, fiind astfel acoperite toate riscurile de neplata.
Astfel, instanță reține că, scopul perceperii acestui comision este neclar, terminologia folosită nefiind descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului, pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc.
Astfel, instanța reține că, în cuprinsul contractului, pârâta nu a definit ”riscul” pentru care percepe comision. Practic, art.3.5. din Condițiile generale lasă de înțeles că, de fapt, comisionul de risc nu are nicio legătură cu posibilele riscuri financiare, fiind legat exclusiv de acordul pârâtei de a acorda creditul, din moment ce se mentioneaza că acest comision este perceput exclusiv pentru “punerea la dispozitie a creditului” –fila nr. 30 dosar .
Totodată, instanța de judecată constată că riscul acoperit prin perceperea acestui comision nu este definit, nici explicat în cuprinsul convenției de credit, deși suma percepută cu acest titlu este semnificativă, fiind calculată în procent din soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată durata convenției.
Or, pentru punerea la dispoziție a creditului banca percepe însă o dobândă curentă .
Având în vedere aceste elemente, instanța constată că pârâta, instituție bancară, a majorat costul creditului, făcând obligația împrumutatului, consumator, mai oneroasă, ceea ce a condus la crearea unui dezechilibru semnificativ între obligațiile părților, clauza servind exclusiv intereselor Băncii, fără a da posibilitatea împrumutatului să verifice dacă riscul s-a produs, care este natura acestui risc, dacă suma solicitată este necesară și proporțională cu riscul acoperit și dacă acest pretins risc nu putea fi acoperit prin celelalte sume plătite de consumator cu titlu de dobândă, de comisioane sau prin garanțiile constituite, precum garanția reală imobiliară (ipotecă) de prim rang asupra imobilului ori prin cesionarea poliței de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobil în favoarea băncii.
În urma coroborării probelor, instanța și-a format convingerea că pârâta a instituit acest comision de risc, devenit comision de administrare în scopul exclusiv de a spori costul creditului, în absența unei contraprestații reale pentru consumator și în absența unui veritabil risc contractual care să fie acoperit prin acest comision, fără a ține seama de conduita consumatorului în relația cu Banca sau de situația sa financiară.
Clauza în discuție nu respectă nici exigențele bunei credințe, deoarece inserarea comisionului de risc a vătămat interesele legitime, patrimoniale ale reclamanților prin majorarea astfel, în mod nejustificat, a ratei lunare. Potrivit considerentului nr.16 al Directivei nr.93/13/CEE „….la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”. Practic, prin inserarea comisionului de risc pârâta a urmărit să obțină un avantaj disproporționat în detrimentul reclamanților, astfel încât dezechilibrul contractual s-a rupt, nefiind îndeplinită cerința bunei - credințe.
Pe cale de consecință, instanța va constata caracterul abuziv și, pe cale de consecință, nulitatea absolută a clauzei de la pct. 5 lit. a din Contractul de credit nr._/DZ/24.10.2007.
Pentru acest motiv, și, în condițiile în care pârâta nu a contestat cuantumul sumelor solicitate cu acest titlu de către reclamanți, precum și în condițiile în care noul grafic de rambursare filele 58 – 76 dosar, nu cuprinde/nu menționează perceperea alte comisioane decât comisionul de risc, devenit comision de administrare ( potrivit Articolului 2 - ila nr. 43 din actul adițional nr.3 ,, comisionul de risc sau comisionul de administrare se evidentiează în graficul de rambursare ,,) spre deosebire de graficul de rambursare /2007 – fila nr. 52, care cuprindea/menționa expres și celelate comisioane percepute, instanța de judecată va obliga pârâta la restituirea către reclamanți a echivalentului în lei, la data plății, a sumei în cuantum de 24.103, 95 CHF reprezentând comision de risc perceput de la data de 12.11.2007 și până la data de 22.05.2012, precum și la plata sumelor achitate de către
reclamanți, cu titlu de ,,comision reeșalonat din grație totală”, precum și cu titlu de ,,comision restant reeșalonat”, conform graficului de rambursare din 20.05.2014.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților privind constatarea caracterului abuziv și, astfel, a nulității absolute a clauzei din actul adițional nr. 3/29.05.2012 ( art. 2 pct. 3 lit. a) –fila nr. 41 dosar, prin care s- a modificat rata dobânzii, instanța de judecată constată că, după . O.U.G. nr.50/2010, reclamanții au semnat actul adițional nr. 3/29.05.2012 – filele 40 -48 din dosar - prin care și - au manifestat, în mod expres și fără echivoc, acordul privind noul cuantum al ratei anuale a dobânzii și, implicit, noua modalitate legală, dar și contractuală de calcul .
Raportat la condițiile contractuale existente și derulate la momentul sesizării instantei de judecată ( 11.06.2014), instanța apreciează că formula legală actuală de calcul a dobânzii ( marja fixă pe toată durata de creditare –respectiv 6,_ % + indicele de referință Libor CHF la 3 luni), introdusă în Convenția părților începând cu data de 29.05.2012, atât ope legis ( potrivit disp. art. 37 lit. a din O.U.G. nr. 50/2010), cât și, ca instrumentum probationis, prin emiterea și actelor aditionale la Convențiile părtilor, reprezintă o garanție pentru client/debitor/reclamant că, în raporturile dintre părti, nu va fi loc de conduite arbitare care să prejudicieze drepturile părtilor, și, îndeosebi, drepturile și/sau interesele financiare ale debitorului contractual.
De altfel, atât prevederile ( art. 9^3 lit. h), cât și prevederile O.U.G. nr. 50/2010, au constituit măsuri legislative cu aplicare directă și imediată asupra Conventiilor încheiate între societatile bancare si consumatori, acestea constituind totodată garanții și praguri minimale dincolo de care/sub care societățile bancare nu pot deroga, prin convenții.
Or, în speță, înscrisurile depuse de către părți, dar și sustinerile acestora nu dovedesc și nu confirmă existența vreunei notificări contrare din partea reclamanților.
Ansamblul clauzelor contractuale privind cuantumul dobânzii anuale din cuprinsul Convenției părților și, ulterior, din cuprinsul actului adițional nr. 3 reprezintă rezultatul acordului de voință a acestora, ce a fost exprimat, în absența unor probe contrare, în mod liber și neviciat. De altfel, în cuprinsul contractului initial nu era definită/indicată/precizată o marjă a băncii, iar formula de calcul a dobânzii nu cuprindea referiri la noțiunea de marjă a băncii, acesta fiind introdusă abia prin O.U.G. nr. 50/2010.
Astfel, chiar și pentru a se invoca caracterul abuziv al unor clauze contractuale, trebuie, la data promovării unei actiuni, trebuie îndeplinite și dovedite condițiile generale de exercitare a acesteia, respectiv invocarea și dovedirea unui drept și, mai seamă, a unui interes legitim/juridic, născut și actual .
Or, în speță, reclamantul se limitează a invoca doar cu titlu abstract, teoretic, un potential caracter abuziv al clauzei contractuale de la art. 2 pct. 3 lit. a) din Actul adițional nr. 3/29.05.2012 –fila nr. 41 dosar, fără a justifica și dovedi interesul său legitim/juridic, născut și actual .
În absența unei nulități absolute, expres reglementată de acte normative, orice încălcare sau abatere de la normele legale ( chiar și sub forma caracterului abuziv al unor clauze contractuale) trebuie dovedită în condițiile mai sus prezentate, adică sub condiția existenței dovedite a unui interes, îndeosebi actual .
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța de judecată va admite, în parte și ca fondată, cererea de chemare în judecată formulată și precizată de către reclamanți și se va respinge, în rest și ca nefondată, cererea precizată.
Raportat la soluția dispusă asupra fondului cererii, instanța va admite, în parte, cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată și, în acest sens, va obliga pârâta la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000,00 de lei reprezentând onorariu de avocat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte și ca fondată, cererea de chemare în judecată formulată și precizată de către reclamanții M. D. Ș. și M. D. - M., ambii cu domiciliul în municipiul București, șoseaua N. T., nr.94, ., ., sector 1, și cu domiciliul procesual la S.C.A. P. și Asociații din municipiul București, Splaiul Unirii, nr. 223, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A., cu sediul în municipiul București, șoseaua P., nr. 42, ., sector 2.
Constată caracterul abuziv și, pe cale de consecință, nulitatea absolută a clauzei de la pct. 5 lit. a din Contractul de credit nr._/DZ/24.10.2007.
Obligă pârâta la restituirea către reclamanți a echivalentului în lei, la data plății, a sumei în cuantum de 24.103, 95 CHF reprezentând comision de risc perceput de la data de 12.11.2007 și până la data de 22.05.2012, precum și la plata sumelor achitate de către reclamanți, cu titlu de ,,comision reeșalonat din grație totală”, precum și cu titlu de ,,comision restant reeșalonat”, conform graficului de rambursare din 20.05.2014 .
Respinge, în rest și ca nefondată, cererea.
Admite, în parte, cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Obligă pârâta la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000,00 de lei reprezentând onorariu de avocat .
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 februarie 2015.
P.,GREFIER,
B. M. C. B.
Red.28.04.2015
2 exemplare semnate de membrii ce au constituit completul de judecata
BM/CB
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 2768/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2794/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
