Pretenţii. Sentința nr. 2786/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2786/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 2786/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR.2786/2015
Ședința publică de la 13 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. A. C.
GREFIER A. A. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamant Z. P. și pe pârâta R. A. DE TRANSPORT BUCURESTI, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile in fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 02.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 13.02.2015.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 29.08.2014, sub nr._, petenta Z. P. a formulat, în contradictoriu cu intimata R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI-RA, plângere contravențională prin care solicită restituirea sumei de 50 lei reprezentând contravaloarea cardului de suprataxă.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 20.08.2014 în timp ce se deplasa cu mijloacele de transport în comun ale RATB a fost surprinsă fără card de călătorie, împiedicându-l pe agentul constatator să verifice existența și valabilitatea acestuia cu aparatura mobilă din dotare.
Petenta mai arata că a plătit suprataxa de 50 lei și ulterior a prezentat abonamentul la serviciul comercial RATB de unde a obținut dovada că acesta este valabil.
Cererea nu a fost motivata în drept.
În dovedire, petenta a depus la dosar înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 20 lei.
La data de 26.01.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata și stabilirea culpei procesuale a petentei, care, în momentul controlului, nu se afla în posesia cardului de călătorie.
Intimata a precizat că dovada încheierii de către călător a contractului de transport cu RATB - în calitate de prestator de servicii de transport, este titlul de călătorie, iar petenta avea obligația ca, la urcarea în mijlocul de transport, să se asigure că se află în posesia cardului de călătorie.
În continuare, intimata a arătat că, potrivit dispozițiilor H.C.G.M.B. nr.156/2001, în cazul în care un călător nu prezintă personalului de control al R.A.T.B. un titlu de călătorie valabil prin care să demonstreze că a achitat contravaloarea serviciului de transport prestat de RATB, este considerat contravenient.
Intimata a mai precizat că petenta, călătorind astfel, a încălcat prev. art. 4 alin. 5 din Anexa la H.C.G.M.B. nr.156/2001 „la urcarea în tramvai, autobuz, troleibuz sau în vehiculele de pe liniile expres, călătorul este obligat să composteze deîndată biletul sau cartela magnetică corespunzătoare tarifului în vigoare la data efectuării călătoriei, în aparatele special montate în acest scop, iar la cererea organelor de control să le prezinte pentru verificare”, obligație pe care petenta a ignorat-o.
Intimata a precizat că petenta a încălcat și prev. art. 7 lit. a din Anexa la H.C.G.M.B. nr.156/2001 pentru aprobarea normelor privind desfășurarea transportului în comun în mijloacele de transport ale RATB și modul de sancționare a abaterilor săvârșite, care stipulează că „este interzis călătorilor să călătorească fără bilet sau cartelă magnetică la tariful în vigoare la data efectuării călătoriei sau să călătorească fără abonament sau legitimație de călătorie valabile”. Intimata a arătat că încălcarea acestor dispoziții se sancționează, conform prev. art. 10 alin. 1 din același act normativ, cu amendă cuprinsă între 100 lei și 150 lei.
In fine, intimata arată că potrivit art. 15 din HCGMB nr. 156/2001 în cazul în care contravenientul achită pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de prezenta hotărâre iar prin contravenție nu s-a cauzat un prejudiciu, procesul verbal nu se mai încheie și orice urmărire încetează.
Petenta avea obligația la urcarea în mijlocul de transport în comun să valideze de îndată cardul corespunzător tarifului în vigoare, în aparatele special montate, iar la cererea organelor de control să îl prezinte pentru verificare, conform art.4 din H.C.G.M.B. nr.156/2001 modificată și completata prin H.C.G.M.B. nr.267/2003.
În drept, au fost invocate prevederile H.C.G.M.B. nr.156/2001, modificată și completată prin H.C.G.M.B. nr. 267/25.09.2003, H.C.G.M.B. nr.71/2006, H.C.G.M.B. nr. 54/1994, H.C.G.M.B. nr. 7/17.01.2008, O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 205-206 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt, instanța reține că la data de 20.08.2014, în timp ce se deplasa cu mijloacele de transport în comun ale RATB, petenta a fost surprinsă fără card de călătorie, împiedicându-l pe agentul constatator să verifice existența și valabilitatea acestuia cu aparatura mobilă din dotare.
Petenta a plătit suprataxa de 50 lei și ulterior a prezentat abonamentul la serviciul comercial RATB de unde a obținut dovada că acesta este valabil.
Aceste aspecte nu sunt contestate de niciuna dintre părți. Intimata recunoaște că petenta deținea card de călătorie valabil însă nu se afla în posesia acestuia la momentul controlului.
Potrivit art.7 lit. a din H.C.G.M.B. nr. 156/2001, privind aprobarea normelor privind desfasurarea transportului în comun în mijloacele de transport ale R.A.T.B. si modul de sanctionare a abaterilor savarsite, este interzis călătorilor să călătorească fără bilet ori cartelă magnetică la tariful în vigoare la data efectuării călătoriei sau să călătorească fără abonament sau legitimație de călătorie valabile.
Prin Hotărârea menționată în paragraful anterior, modificată prin H.C.G.M.B. nr. 267/2003 și H.C.G.M.B. nr. 71/2006, încălcarea dispozițiilor art. 7 lit. a, citate anterior, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 150 lei.
Văzând textul normativ care reglementează contravenția în cauză și interpretând sistematic acest text, în raport de ansamblul articolelor, instanța constată că spiritul legii este acela de a fi sancționate persoanele care nu plătesc contravaloarea călătoriilor efectuate cu mijloacele de transport R.A.T.B. În acest sens, prin art. 7 lit. a se interzice călătorilor să călătorească fără bilet ori cartelă magnetică la tariful în vigoare la data efectuării călătoriei sau să călătorească fără abonament sau legitimație de călătorie valabile.
Astfel, chiar daca petenta deținea la momentul controlului un titlu de calatorie, deținerea unui astfel de titlu de călătorie fara a-l fi validat nu este suficienta, fata de dispozitiile legale precitate, intrucat la validarea cardului, validatorul va diminua creditul înregistrat pe card cu tariful călătoriei practicat.
În lumina celor de mai sus, instanța constată că fapta petentei întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute și sancționate de art.7 lit. a din HCGM nr.156/2001.
Cu toate acestea, relativ la individualizarea sancțiunii aplicate de către intimata, instanța reține următoarele:
Art. 5 alin. 5 al O.G. nr.2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, stipulează că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
De asemenea, instanța de judecată, în temeiul art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, administrează probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Astfel, instanța consideră că sancțiunea aplicată de către intimata nu respectă principiul proporționalității cu fapta săvârșită.
Instanța reține că aplicarea sancțiunii avertismentului este o măsură suficientă atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru atenționarea petentei cu privire la conduita sa viitoare.
Astfel, instanța va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a adopta pe viitor o atitudine conformă cu prevederile legale privind circulatia cu mijloacele de transport in comun.
Pentru considerentele expuse și în temeiul art.34 din O.G. nr.2/ 2001, instanta va admite in parte plagerea contraventionala si va dispune inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale in suma de 100 lei aplicate petentei, cu avertisment.
Totodată dispune restituirea către petentă a sumei de 50 lei reprezentând contravaloarea unui card de SUPRATAXA, achitat la data de 20.08.2014.
Față de soluția de admitere în parte a acțiunii instanța dispune obligarea intimatei, proporțional, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte plagerea contraventionala formulata de petenta Z. P., domiciliată în București, . A. nr.17, ., . în contradictoriu cu intimata R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI-RA, cu sediul în București, ..1, sector 1, înregistrată la ORC sub nr.J_, CUI_.
Dispune inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale in suma de 100 lei aplicate petentei la data de 20.08.2014, cu avertisment.
Obligă intimata la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronunțată in ședința publica, astazi, 13.02.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
M. A. CONSTANTINOFALICE A. V.
Red. M.A.C./Th.red.M.A.C./A.A.V./06.03.2015/ 4 exemplare
Prezenta hotarare a fost comunicată petentei Z. P., la domiciliul în București, . A. nr.17, ., . și intimatei R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI-RA, cu sediul în București, ..1, sector 1
← Pretenţii. Sentința nr. 2794/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3706/2015. Judecătoria... → |
---|