Contestaţie la executare. Sentința nr. 3706/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3706/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 3706/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3706/2015
Ședința publică de la 26.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. A. G.
GREFIER: E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimații C. T., P. P., B. E., C. CHERAȚA, M. Z., având ca obiect contestație la executare suspendare executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 13.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 26.02.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.11.2014 contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat în contradictoriu cu intimații C. T., P. P., B. E., C. Cherața, M. Z. contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr. 3317/2014 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați D. G., L. G. și M. P., solicitând instanța să dispună:
anularea executării silite;
suspendarea executării silite, în temeiul art. 700 alin. 1 și alin. 3 C.p.c., până la soluționarea prezentei cauze.
În motivare, contestatoarea a arătat, în primul rând, că modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2013 este prevăzută de art. 38 alin. 5 lit c din H.G. nr. 1277/2007 și că ignorarea acestor prevederi poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară, având drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării.
În al doilea rând, aceasta a învederat că – din cauza numărului mare de popriri – se află în imposibilitatea de a plăti voluntar despăgubirile de care beneficiază persoanele îndreptățite în temeiul Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, solicitând instanței să constate că în absența disponibilităților bănești ale statului s-ar stabili în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat. S-a adăugat că din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În drept, contestatoarea a invocat art. 711 și urm. C.p.c., Legea nr. 290/2003 și H.G. nr. 1277/2007, solicitând judecarea în lipsă.
Contestatoarea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Aceasta a depus precizări la data de 26.03.2014 prin care a solicitat:
anularea executării silite în dosarul de executare nr. 3317/2014;
anularea încheierii executorului judecătoresc din data de 02.12.2014;
anularea tuturor actelor de executare, inclusiv a popririi;
și suspendarea executării silite, în temeiul art. 700 alin. 1 și alin. 3 C.p.c., până la soluționarea prezentei cauze.
Contestatoarea a reiterat cele arătate în cererea de chemare în judecată, arătând că demararea și continuarea procedurii executării silite încalcă prevederile OUG nr. 10/2014 și OG nr. 22/2002.
B. Apărări - întâmpinare
Intimații, legal citați, nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat pentru a solicita probe sau a formula apărări.
C. Dosarul de executare
Ca urmare a dispoziției instanței, la data de 06.02.2015 a fost depus dosarul de executare nr. 3317/2014 (fila 61 și urm.).
D. Probe
În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat reclamantei administrarea probei cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.
II. ÎN FAPT
Prin cererea formulată la executorul judecătoresc la 10.09.2014 (fila 63), intimații au solicitat executarea silită a contestatoarei în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 4375/02.06.2008 a Comisiei Județene C. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003.
Prin această hotărâre (fila 54) a fost admisă cererea formulată de intimați și s-a constatat dreptul acestora la despăgubiri în cuantum de 114.008,24 lei.
Executarea silită a fost încuviințată prin încheierea din camera de consiliu din data de 23.09.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014 (fila 66).
La solicitarea executorului judecătoresc s-a efectuat o expertiză contabilă de către expertul contabil, în urma căreia s-a actualizat suma cuvenită creditoarei (filele 72-73), despăgubirea stabilindu-se la cuantumul de 87.446,00 formată din despăgubiri cuvenite creditorilor în sumă de 68.404,94 lei plus actualizarea cu indicii de inflație în sumă de 19.041,06 lei.
Contestatoarea a fost somată prin adresa din data de 02.12.2014 să achite debitul, conform O.G. nr. 22/2002 (fila 87).
Cheltuielile de executare au fost stabilite prin încheierea din data de 02.12.2014 (fila 86) în cuantum total de 37.966,30 lei, din care 7.500,66 lei (T.V.A. inclusă) – onorariul executorului judecătoresc și 28.000 lei – onorariul avocatului.
Prin adresa din data de 02.12.2014 (fila 88), executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra conturilor contestatoarei la Direcția de Trezorerie și contabilitate Publică București, contestatoarea fiind înștiințată despre măsură prin adresa din aceeași dată.
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În ce privește procedura aplicabilă prezentei cereri, instanța reține aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în M.Of. nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în M.Of. din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Cauza de față a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 10.11.2014 prin urmare procedura se va desfășura conform Codului de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată și de argumentele invocate de părți, instanța face trimitere la dispozițiile relevante în materie din Codul de procedură civilă:
„Art. 669. (1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.
(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
Art. 700. (1) Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanță.
(2) Executarea se suspendă și la cererea creditorului urmăritor de către executorul judecătoresc.
(3) Pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanța de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor și conturilor bancare, rămân în ființă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel.
(4) Actele de executare efectuate în ziua soluționării cererii având ca obiect suspendarea, fie și provizorie, a executării silite sunt desființate de drept prin efectul admiterii cererii de suspendare și a contestației la executare.
Art. 711. alin. 1. Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Art. 718. alin. 1. Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.”
Conform Ordonanței Guvernului nr. 22/2002:
„Art. 2. Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Art. 3. În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Art. 4. (1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.”
Totodată, instanța citează dispozițiile la care a făcut referire contestatoarea, din Hotărârea Guvernului nr. 1227/2007 privind privind modificarea și completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 753/1998:
„1) Plata despăgubirilor solicitate în baza Legii nr. 9/1998 se face de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin Direcția economică.
(2) Solicitarea plății se face pe bază de cerere scrisă, adresată către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, sau din oficiu, dacă actele necesare plății se află deja la dispoziția Autorității.
(3) Cererea trebuie să fie însoțită de decizia de plată sau de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, învestită cu formulă executorie, după caz, precum și de o copie a actului de identitate și de dovada deschiderii unui cont la o bancă comercială; dovada se face prin documentul ștampilat emis de bancă la deschiderea contului, cu specificarea codului IBAN și a sucursalei de bancă.
(4) La propunerea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, vicepreședintele dispune plata despăgubirilor pe baza documentelor prezentate, prin Direcția economică din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
(5) Compensațiile bănești stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
(6) Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează, potrivit prevederilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 privind unele măsuri referitoare la funcționarea Comisiei centrale și a comisiilor județene și a municipiului București pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior."
Conform Ordonanței de urgență nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 și din Legea nr. 290/2003, intrată în vigoare la 14.03.2014:
„Art. 2. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.”
B. Soluția instanței
Instanța constată că motivul principal invocat de contestatoare constă în nerespectarea dispozițiilor legale privind eșalonarea plății.
Astfel, în ce privește dispozițiile art. 18 din H.G. nr. 1277/2007, instanța nu poate reține interpretarea contestatoarei în sensul că executarea obligației poate fi amânată nedeterminat până ce se vor aloca de instituțiile publice resursele financiare necesare pentru plata despăgubirilor.
Cu alte cuvinte, H.G. nr. 1277/2007 și O.G. nr. 22/2002, sus-citate, nu au în vedere o amânare automată în toate cazurile a obligației instituției publice de a se conforma titlului executoriu, ci numai în situația în care executarea creanței nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.
Instanța arată că intimații au pus în executare un titlu executoriu din 2008, interval în care contestatoarea nu a făcut în niciun fel demersuri prin care să învedereze lipsa de fonduri.
În acest sens, instanța subliniază că simplele afirmații în sensul lipsei de disonibilități nu sunt suficiente pentru a dovedi acest aspect, fiind necesare înscrisuri în sprijinul acestor alegații, care să dovedească efectuarea tuturor demersurilor în vederea alocării de bani, probe pe care contestatoarea nu le-a depus, limitându-se doar la a afirma că nu există disponibil bănesc.
De asemenea, cât privește termenul de grație de 6 luni de care beneficiază instituțiile publice, din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002, reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică (se înțelege: dovedește) se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri.
Așadar, creditorul unei instituții publice, având în vedere și realitatea constituțională a statului de drept, așteaptă din partea instituției publice executarea de bunăvoie a obligației pecuniare. În cazul în care instituția publică, ce ar trebui să se comporte în cadrul relațiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalți participanți la raporturile juridice, nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr.22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Față de cele reținute rezultă că somația la care se referă art.2 din OG nr. 22/2002 este aceeași la care se referă art. 667 din NCPC, adică este actul începător al executării silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somații, cu eventuala incidență a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de OG nr.22/2002 să aștepte ca instituția publică să încerce procurarea de fonduri.
Este evident că scopul legii este acela de a evita blocarea activității instituției publice și, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public însă acest scop trebuie corelat cu principiile respectării legii cu bună credință și cel al asigurării executării cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate,
Pornind de la aceste premise rezultă că în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (așa cum prevede art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, termen în care instituția publică va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligențele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă și/sau a altor legi, având astfel posibilitatea de a popri conturi ale instituției ori/și de a executa silit bunuri mobile ori/și imobile ale instituției publice.
În concluzie contestatoarea trebuie să depună toate diligențele pentru a executa obligațiile de bunăvoie ori, dacă s-a început executarea silită (prin emiterea somației de un organ de executare competent) și nu are fonduri special alocate, trebuie să depună toate diligențele pentru ca în 6 luni de la primirea somației (ori de la momentul – ulterior primirii somației și efectuării diverselor acte de executare – în care se constată epuizarea fondurilor special alocate executării obligațiilor din titluri executorii) să obțină fondurile necesare astfel încât executarea silită să nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori /și prin executare mobiliară/imobiliară.
Pe cale de consecință, instanța stabilește ca fiind neîntemeiat motivul contestației privind eșalonarea plății.
De asemenea, instanța stabilește ca fiind neîntemeiat capătul de cerere privind anularea încheierii de încuviințare a executării silite, întrucât aceasta a fost pronunțată cu respectarea rigorilor legale prevăzute pentru această procedură simplificată.
Se reține invocarea de către contestatoare a dispozițiilor OUG 10/2014, potrivit cărora „Începând cu data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.”
Cum Hotărârea ce reprezintă titlul executoriu în prezentul dosar de executare a fost emisă încă din 2008, o nouă eșalonare sau suspendare de la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 10/2014, după ce Legea nr. 9/1998 stabilea ea însăși eșalonarea pe o perioadă de maxim 2 ani, conduce la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul individului de a-i fi achitată creanța stabilită irevocabil și interesul societății de a nu afectat într-o mare măsură bugetul de stat.
Prin urmare, deși ingerința în asigurarea respectării dreptului persoanelor beneficiare ale hotărârilor la executarea creanței constând în suspendarea instituită de OUG nr. 10/2014 ar răspunde unui interes general, această măsură se vădește a fi disproporționată și nejustificată. Prin urmare inclusiv critica referitoare la nerespectarea HG nr. 753/1998 și HG nr. 1277/2007 este nefondată.
Lipsa justificării rezultă din aspectul că deși a avut la dispoziție o eșalonare reglementată prin chiar Legea specială și prin cele două hotărâri de guvern menționate, această eșalonare nu a fost aplicată, imediat după emiterea fiecărui titlu executoriu. Aplicarea corectă și la timp a eșalonării stabilită de Legea nr. 9/1998 și de Legea nr. 290/2003, precum și reglementarea unei ordini clare în achitarea creanțelor stabilite, ar fi determinat plata la timp și în mod echitabil a sumelor stabilite. Or, ANRP își invocă propria culpă în nerespectarea calendarului de plată a despăgubirilor, a lipsei unei reglementări clare în achitarea despăgubirilor, iar OUG nr. 10/2014 nu produce ca rezultat decât întârzierea excesivă, pe o perioadă de 10 ani, a executării creanțelor.
În sine, această perioada de suspendare lipsește creditorii de beneficiul sumelor stabilite în așa măsură prelungind în mod nejustificat aducerea la îndeplinire a obligației de plată. Măsura suspendării reglementată de OUG nr. 10/2014 constituie prin urmare o ingerință nejustificată și disproporționată în dreptul beneficiarilor Legii nr. 9/1998 din speță la executarea creanței stabilite, încă din anul 2008.
Curtea Europeană a considerat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – ImmmobiliareSaffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33)
Pe cale de consecință instanța de față consideră că apărările contestatoarei referitoare la lipsa de exigibilitate a sumelor executate, în temeiul actelor normative arătate mai sus, sunt neîntemeiate.
Cu toate acestea, față de art. 700 alin. 4 C.p.c., sus-citat, instanța arată că se impune anularea în parte a adresei de înființare a popririi din data de 02.12.2014, reținând că, în ce privește cheltuielile de executare, mai exact onorariul avocatului în cuantum de 28.000 lei, acesta apare ca fiind vădit excesiv.
Demersurile în această fază sunt realizate de organul de executare, rolul creditorului și, implicit, al reprezentantului acestuia, limitându-se la a veghea ca executarea să nu fie tergiversată, nerevenindu-i sarcina de a efectua în concret actele de executare.
Astfel, onorariul avocatului într-un cuantum excesiv ridicat în această fază nu este în niciun fel justificat de specificul activităților de executare silită, în care executorul judecătoresc este cel care instrumentează dosarul de executare cu toate demersurile adiacente: deschidere dosar, înaintarea cererii de executare silită instanței în vederea încuviințării, demersuri pentru aflarea veniturilor debitorului, înființarea popririi, distribuirea sumelor achitate, ridicarea popririi și, în final, închiderea dosarului de executare.
Astfel, prin raportare la dispozițiile Protocolului pentru stabilirea onorariilor avocaților din oficiu, încheiat în anul 2008 între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România, ținând seama de activitatea efectiv depusă în cadrul executării silite, de nivelul onorariului executorului, care nu poate fi aproape egal cu cel al avocatului, având în vedere principiile expuse mai sus, instanța urmează să diminueze onorariul avocatului la suma de 500 de lei.
Instanța subliniază că această diminuare nu afectează raporturile juridice dintre părțile contractului de asistență juridică, ci doar obligația debitoarei contestatoare de a plăti acest onorariu. De asemenea, instanța arată că argumentele expuse au în vedere strict activitatea desfășurată de avocat pe parcursul derulării executării silite, iar nu și serviciile de asistență juridică oferite clientului în cadrul litigiilor în această fază (validări de poprire, contestații la executare), pentru care partea poate solicita cheltuieli de judecată, chiar în cadrul acestor proceduri, în situația în care contestatorul parte adversă cade în pretenții.
În ce privește cuantumul onorariului executorului judecătoresc de 10.375,92 lei, instanța apreciază că acesta a fost stabilit în conformitate cu prevederile legale așa cum au fost instituite prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/C/2006 cu modificările ulterioare.
Pe cale de consecință, instanța va admite în parte contestația la executare, va anula în parte adresa de înființare a popririi din data de 02.12.2014 emisă în dosarul de executare nr. 3317/2014 al Biroului Executorilor Judecătorești D. G., L. G. și M. P. și va anula în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 02.12.2014, alături de actele de executare subsecvente emise, în sensul că în toate aceste acte de executare suma reprezentând onorariul avocatului se reduce la 500 lei (T.V.A. inclusă).
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozițiile art.718 C.p.c., conform cărora aceasta se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată pe fond, instanța va respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulata de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR având CUI_, cu sediul in sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202, in contradictoriu cu intimații C. T. cu domiciliul in Constanta, ., J. C., P. P. cu domiciliul in Constanta, ., ., ., B. E. cu domiciliul in Constanta, ., ., ., C. CHERAȚA cu domiciliul in Constanta, ., ., ., J. C., M. Z. cu domiciliul in Constanta, ., ., ., J. C..
Anulează în parte Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 02.12.2014, alături de actele de executare subsecvente emise în dosarul de executare nr. 3317/2014 al B. D. G., L. G. și M. G., în sensul că în toate aceste acte de executare suma reprezentând onorariul avocatului se reduce la 500 lei (T.V.A. inclusă).
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. A. G. E. A.
Red./Dact.Jud. DAG /tehnored. E.A./ 31.03.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2786/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Întoarcere executare. Încheierea nr. 19/2015. Judecătoria... → |
|---|
