Acţiune în constatare. Sentința nr. 810/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 810/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 810/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 810/2015
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, conform art. 131 alin. 1 și art. 130 alin. 2 Cod de procedură civilă, având în vedere că valoarea obiectului cauzei este mai mare de 200.000 lei, și reține cauza spre soluționarea acestei excepții.
INSTANȚA,
Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 2.10.2014, sub nr._, reclamantul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a chemat în judecată pe pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, solicitând instanței să constate dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului compus din teren în suprafață de 2.003 m.p. situat în București, .. 3-5, sector 4.
Prin cererea depusă la data de 28.10.2014, în conformitate cu art. 200 alin. 2 Cod procedură civilă, reclamantul a precizat că suprafața terenului este 1.965 m.p., valoarea acestuia fiind de 1.365.217 euro.
La data de 3.12.2014, în conformitate cu art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
La primul termen de judecată, în conformitate cu art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Analizând cererile părților și înscrisurile aflate la dosar în vederea soluționării excepției necompetenței materiale, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă, necompetența materială trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În conformitate cu art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă.
În speță, excepția necompetenței materiale a judecătoriei a fost invocată de instanță la primul termen de judecată, cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă.
Cererea de chemare în judecată dedusă judecății în prezentul dosar are ca obiect constatarea existenței dreptului de proprietate al reclamantului, competența materială urmând a se stabili, conform art. 101 alin. 2 Cod procedură civilă, în funcție de valoarea obiectului acesteia, care este de 1.365.217 euro.
În consecință, stabilindu-se că cererea este evaluabilă în bani și că valoarea acesteia depășește pragul de 200.000 lei prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. j Cod procedură civilă, competența materială de soluționare a cererii în constatare revine tribunalului, acesta având plenitudine de jurisdicție pentru soluționarea proceselor în primă instanță, potrivit art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă.
Având în vedere normele legale imperative menționate care reglementează un caz de competență materială de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora necompetența este de ordine publică atunci când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, instanța apreciază întemeiată excepția invocată din oficiu, urmând să o admită și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.
Declină în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.01.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. STANCUMARIANA B.
Se comunică:
- reclamantului S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, la sediul din București, ., sector 5;
- pârâtului M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, la sediul din București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6.
Operator de date cu caracter personal nr. 4904 Red. M.S./Dact. M.B., M.S./4 ex./28.02.2015
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
București, .. 2 - 4, sector 4, Tel. :_,
Fax :_, e-mail:_
Operator de date cu caracter personal nr. 4904
Dosar nr._ |
CĂTRE,
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Vă facem cunoscut că prin Sentința civilă nr. 810/2015 din data de 20.01.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamantul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând . file, compus din 1 volume.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. S. M. B.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4730/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 200/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|