Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 112/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 112/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 112/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr. 112/2015

Ședința din Camera de Consiliu de la 08 Ianuarie 2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE - P. P.

GREFIER D. V.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta R. A. DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI TERMICE și pe pârâta ., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, partile nu au răspuns.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța, în baza art. 258 C. p. c., încuviințează, pentru reclamanta, proba cu inscrisuri, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, luand act ca parata nu a formulat întâmpinare și, constatând probatoriul complet administrat, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea formulată la data de 28.10.2014 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta R. A. DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI TERMICE a chemat în judecată pe pârâta S.C. T. O. S.R.L., pe calea procedurii cererii de valoare redusă, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.110,37 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, a sumei de 52,74 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 02._ și a sumei reprezentând penalități de întârziere calculate în continuare până la data achitării efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că între părți s-au derulat relații comerciale ce au avut ca obiect furnizarea de energie termică de către reclamantă, în schimbul unui preț convenit, iar, în urma acestei furnizări, au fost emise facturi fiscale, în valoare de 1.110,37 lei, sumă neachitată de pârâtă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025-1032 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei, în fotocopie, înscrisuri.

Pârâta nu a completat formularul de răspuns comunicat de către instanță.

Sub aspectul probatoriului, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând probatoriul administrat, instanța reține următoarele:

Între părți s-a încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. 2232/18.02.2014 (filele 20-24), ce a avut ca obiect furnizarea de gaze naturale de către reclamantă, pentru pârâtă, iar, în urma furnizării, au fost emise facturile fiscale nr._/14.02.2014, nr._/14.03.2014, nr._/11.04.2014 și nr._/14.05.2014 (filele 16-19), în valoare de 1.110,37 lei, acceptate la plată implicit de către pârâtă prin semnarea contractului.

Față de faptul că în cuprinsul contractului se regăsesc semnătura reprezentantului și ștampila societății pârâte, instanța reține că aceasta a acceptat obligația de plată, reclamanta probând furnizarea gazelor naturale prin emiterea facturilor fiscale.

Astfel, instanța reține ca fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1270 alin. 1 din noul cod civil și, cum termenul de plată a fost stabilit în cuprinsul facturilor, reclamanta deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Pârâtul datorează, în temeiul art. 15 alin. 2 din contractul încheiat cu reclamanta, și penalități de întârziere aferente sumei neachitate, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, care, potrivit calculului de la fila 15, sunt în cuantum de 52,74 lei, pentru perioada de până la 31.07.2014, pârâta datorând penalități de întârziere calculate și în continuare până la data plății efective, fără însă ca totalul penalităților să depășească suma facturată la care au fost calculate, conform legislației fiscale.

Față de aceste aspecte, instanța constată că reclamanta a dovedit existența obligației asumate prin semnarea contractului de către pârâtă, revenind acesteia sarcina de a proba executarea obligației, ceea ce pârâta nu a realizat.

Prin urmare, reținând că societatea reclamantă și-a dovedit, în parte, pretențiile în condițiile art. 249 din noul Cod de procedură civilă, avându-se în vedere și dispozițiile art. 1270 alin. 1 și 1350 din noul Cod civil și cele ale art. 1025-1032 din noul Cod de procedură civilă, instanța urmează a admite cererea și o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.110,37 lei, contravaloare servicii și 52,74 lei, penalități aferente, calculate de la scadența fiecărei facturi și până la data de 31.07.2014, precum și a penalităților egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, calculate în continuare, începând cu data de 01.08.2014, până la achitarea efectivă, fără ca totalul penalităților să depășească suma facturată la care au fost calculate.

În temeiul art. 453 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, având în vedere faptul că pârâta a pierdut procesul, instanța urmează să o oblige să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea privind pe reclamanta R. A. DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI TERMICE, identificată prin CUI_, cu sediul in sector 3, București, .. 15 și pe pârâta ., identificată prin C. RO_, cu sediul in sector 1, București, .. 23.

Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumelor de 1.110,37 lei, contravaloare servicii și 52,74 lei, penalități aferente, calculate de la scadența fiecărei facturi și până la data 31.07.2014, precum și a penalităților egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, calculate în continuare, începând cu data de 01.08.2014, până la achitarea efectivă, fără ca totalul penalităților să depășească suma facturată la care au fost calculate.

Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. PP Tehnored. PP/DV 4 ex./05.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 112/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI