Acţiune în constatare. Sentința nr. 910/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 910/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 910/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta Civila Nr. 910/2015
Ședința publică de la 21.01.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. P.
GREFIER - A. C. R.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant C. N., reclamant C. T. și pe pârât S.C. O. B. ROMANIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare, au lipsit partile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanta, in temeiul art 104 alin 13 din Regulamentul de ordine interioara a instantelor, lasa dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare, la apelul făcut in sedinta publica, au lipsit partile.
Instanta invocă din oficiu și pune in discutie excepția necompetenței teritoriale a Judecatoriei Sector 1 Bucuresti si retine cauza in pronuntare asupra exceptiei invocate.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ la data de 23.05.2014 reclamantii C. N. si C. T. au chemat în judecată pe pârâta S.C. O. B. Romania S.A, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna: anularea clauzelor prevazut 5 pct. 1,2, 3 si 4 si aplicarea unei alte formule de calcul a dobanzii, art. 4.1 si art. 11.1 din Contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr. C 2204/1000/_ din data de 30.06.2008 pana la finalul conventiei de credit intrucat sunt nule absolut in conformitate cu prevederile art. 1 si 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive si ale art. 1248 si 1251, 1252, 1255, 1258 si 1259 toate din C. si art. 15 din Legea nr. 190/1999, sa oblige parata la restituirea sumelor incasate necuvenit in perioada 30.06._14, cu titlu de despagubire materiala reprezentand diferenta platita in plus de catre reclamanti, pana in momentul de fata, in suma de 14.072 CHF (franci elvetieni) precum si a comisioanelor luate de catre banca din tragerea creditului care nu a fost pus la dispozitiei in totalitate in moneda creditului prevazut la art. 4.1 conform contractului ci esalonat in lei creand o paguba de 5900CHF, ambele cu dobanda legala pana la data restituirii efective a platii, in conformitate cu art. 1635-1638 si art. 1640 din Codul civil, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta O. B. Romania SA, contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr.C2204/1000/_ din 30.06.2008, prin care au refinanțat un credit de consum de la BCR, fiind de bună-credință, achitând la termen ratele conform obligațiilor din contractul de credit însă nu au acceptat majorarea dobânzilor, ci au solicitat scăderea acestora deoarece francul elvețian a crescut cu un procent de peste 100.
La data contractării creditului, conform adresei O. nr._ din 29.03.2013 și a art.5.2 din convenția de credit nr. C2204/1000/_ din data de 30.06.2008 dobânda este variabilă și se compune din marja băncii plus indicele de referință Libor CHf, iar marja băncii la data contractării creditului era de 2.8290%, valoare ce a scăzut treptat.
Reclamanții au menționat că în contractul semnat inițial de părți nu a fost menționată marja băncii și nici indicele Libor CHF 3L, fapt pentru care aceștia au formulat numeroase notificări pentru reducerea dobânzii, iar la data de 01.11.2013 banca a răspuns prin adresa nr._/01.11.2013, menționând că va reduce dobânda cu 1,5% fapt nerealizabil datorită abuzurilor băncii.
Mai mult, la încheierea contractului, reclamanții au înțeles că orice modificare a Convenției, va fi făcută numai în baza acordului ambelor părți iar obligațiile părților sunt cele înscrise în Scadentar, anexa 1 la Convenție, ce are semnăturile părților, iar modificarea acestora se poate face unilateral de către bancă,fără ca părțile să poată negocia.
În ceea ce privește clauzele abuzive, reclamanții învederează că în contractul încheiat cu pârâta este ascuns din ce se compune dobânda, fiind folosiți termeni tehnici și prescurtări, cuprinsul său devenind echivoc, neclar și necesită cunoștiințe de specialitate și că rea-credința băncii este evidențiată de mascarea unei clauze abuzive prin intermediul unui titlu înșelător, respectiv data ajustării dobânzii, dispoziția contractuală ce permite băncii să modifice dobânda neavând un caracter clar.
În concret, contractele încheiate între părți sunt preformulate, standard, clauzele nefiind negociate de către părți, iar majorarea dobânzii se face în funcție de politica băncii și nu doar de evoluția indicelui de referință Libor.
Pe durata contractului, banca nu a procedat la scăderea dobânzii efective odată cu scăderea indicelui Libor, reclamanții considerând că acest lucru a dus la prejudicierea lor prin plata unor sume de bani mult mai mari decât cele corespunzătoarea aferente indicelui indicat de către bancă.
Reclamanții au arătat că clauzele inserate la art.5 punctele 1,2,3 și 4 constituie clauze abuzive în sensul legii, încălcând prevederile art.4 din Legea nr.193/2000, ei aflându-se pe poziții inegale în raport cu banca, cu un contract de adeziune, care nu dă posibilitatea celor ce contractează să modifice sau să înlăture vreuna dintre clauze, act semnat fiind unul impus și nu negociabil.
O altă clauză criticată de către reclamanți este cea prevăzută de art.4.1 din Contractul de Credit ipotecar pentru persoane fizice nr.C2204/1000/_ din 30.06.2008 potrivit căreia comisioanele luate de către bancă au fost eșalonate și comisionul de retragere de 2% la fiecare retragere prin imputarea de retragere a numai 1000 lei din bancomat și a 4000 lei pe zi ce a dus la o pagubă de 5900 CHF, urmărindu-se astfel perceperea sub formă voalata a unui nou comision.
La data de 24.10.2008, reclamanții au achitat suma de 5900 CHF, lucru ce rezultă din documentele depuse de către aceștia, iar în ceea ce privește comisionul de retragere, acesta nu a fost negociat, fiind impus de către bancă, aceasta profitând de nevoile urgente de refinanțare ale numiților.
Următorul articol criticat de către reclamanți este art.11.1"în cazul în care clientul nu rambursează datoriile față de bancă în 90 de zile de la data scadenței", clauză ce dă dreptul bancii să declare integral creditul scadent daca creditorul nu rambursează datoriile față de bancă.
În dovedirea cererii lor reclamanții înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri și cu interogatoriu.
În drept reclamanții au invocat dispozițille art.1,2,4,13 și 14 din Legea nr.193/2000, republicată, privind cluazele abuzive din contractele încheiata între comercianți și consumatori, art.5 lit pct 1,2,3 și 4 și art.11.1 din Contractul de Credit ipotecar pentru persoane fizice nr.C2204/1000/_ din 30.06.2008, art 1266-1270, art.1246 din Noul Cod Civil, art.1251-1258 din Codul civil, art.1707 din același cod civil, art.187-190 din cod de procedura civilă, art.244-245 din codul de procedură civilă, art.248, 249,286,322-324, 345,349, 189 lit e și 345,349 alin 1 din noul cod de procedură civilă, OUG 174/2008, art 4 alin 2 din directiva Consiliului 93/13/CEE, art 14 lit a din legea nr.190/1999, art 9 din OG nr.21/1992, art.15 din legea nr.190/1999, art.1635-1638 din Noul cod civil si art.1640 din Noul cod civil și art.445 din noul cod de procedură civilă.
La data de 22.04.2014 parata a depus intampinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., excepția netimbrării sau insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată cu privire la capătul de cerere prin care solicită restituirea unor sume de bani, excepția lipsei de interes și excepția lipsei de obiect cu privire la primul capăt de cerere, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii formulata de reclamanti ca neintemeiata.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205-208 din Codul de procedură civilă, art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000, art. 969 din Codul civil, art. 3 al. 1 lit. k din Legea nr. 289/2004, art. 93 lit. e, g, h din OUG nr. 174/2008, OUG nr. 50/2010.
În susținerea apărării au fost depuse la dosar înscrisuri.
La data de 19.09.2014, reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției necompetenței teritoriale.
Prin sentința civilă nr._/19.09.2014 pronunțată de Judecătoria C., s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București dosarul a fost înregistrat la data de 07.11.2014 sub nr._ .
La termenul de față instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorul 1 București, față de prevederile art. 248 Cod procedură civilă, potrivit cărora „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”, instanța constată următoarele:
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în jurisprudența sa (C. vs. Enel din 15.7.1964) a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, obiectivul integrării pe care îl urmărește Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat și interpretat uniform în toate statele membre. S-a decis astfel că, decurgând din natura proprie a Uniunii, supremația dreptului comunitar asupra celui național este o condiție sine qua non a integrării. De aceea, normele comunitare primează asupra tuturor normelor naționale, chiar ulterioare și - aspect deosebit de important, indiferent de natura sau rangul textului național în cauză(constituție, lege, decret, hotărâre) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directivă, decizie).
În consecință, aplicarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul național.
Din jurisprudența Curții în materia protecției consumatorului, (Cauza Océano Grupo Editorial SA v Roció Murciano Quintero), instanța reține că, s-a stabilit că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanța de la sediul acestuia din urmă.
Față de aceste aceste considerente, instanța apreciază că lipsa posibilității instanței de a invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale, ar lipsi de efecte reglementările dreptului comunitar și ar îngrădi într-un mod nejustificat accesul efectiv la justiție al consumatorului.
Mai mult decât atât, instanța reține că, prin răspunsul la întâmpinare (fila 112 dosar Judecătoria C.), reclamanții-consumatori au solicitat respingerea excepției necompetenței teritoriale, susținând ca, este competentă Judecătoria C..
Potrivit art. 107 din Codul de procedură civilă, „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.
Conform art. 113 al. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă „instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor”.
Instanța reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 din Codul de procedură civilă.
Mai mult decât atât, potrivit art. 126 al. 2 din codul de procedură civilă „În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă”.
Instanța reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acțiunea în constatarea clauzelor abuzive dintr-un contract de credit formulată de reclamanții-consumatori C. N. si C. T., cu domiciliul în municipiul C., în contradictoriu cu pârâtul-comerciant S.C. O. B. Romania S.A.
Așadar, față de prevederile legale menționate mai sus, precum și față de principiul asigurării accesului efectiv la justiție (reclamanții neprezentându-se la Judecătoria Sectorului 1 București la prezentul termen de judecată), instanța apreciază că Judecătoria Sectorului 1 București nu este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite excepția de necompetență teritorială a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti și în baza art. 132 din Codul de procedură civilă raportat la art. 246 și 247 din Codul de procedură civilă, va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecatoriei C..
În temeiul art. 133 pct.2 din Codul de procedură civilă, instanța reține că atât Judecătoria C. cât și Judecătoria Sectorului 1 București s-au declarat necompetente de a judeca această pricină, astfel încât va constata ivit un conflictul negativ de competență și pe cale de consecință dispune ca dosarul să fie înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.
Față de prevederile art. 134 din Codul de procedură civilă, instanța va suspenda judecarea cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantii C. N. si C. T., ambele domiciliate in C., ., ., . cu parata S.C. O. B. ROMANIA S.A. cu sediul in sector 1, București, . – 68, în favoarea Judecătoriei C..
Constată ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria C. și, pe cale de consecință, dispune ca dosarul să fie înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.
Suspendă judecata până la soluționarea conflictului negativ de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.01.2015.
P., GREFIER,
Red., dact. MP/24.02.2015
Tehn. ACR/2 ex.
| ← Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 997/2015. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
