Actiune in regres. Sentința nr. 2341/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2341/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 2341/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2341/2015
Ședința publică de la 10 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. S.
Grefier A.-M. I.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. - SEDIUL ALES LA S.C.A. C. & C. și pe pârât S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., intervenient F. R. D., având ca obiect: actiune in regres
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: reclamanta prin avocat cu delegație la dosarul cauzei, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamanta prin avocat învederează instanței că s-a achitat debitul de către pârâtă și depune în ședință publică concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stadiu de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Având cuvântul, reclamanta prin avocat, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere.
Instanța reține cauza spre soluționare:
INSTANȚA
Prin actiunea formulata la data de 10.10.2014 si inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ reclamanta S.C. A. –Tiriac Asigurari S.A. a chemat in judecata pe parata S. de A. Reasigurare City Insurance SA si pe persoana vinovata de producerea accidentului, F. R. D., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta, in baza probelor ce se vor administra, sa fie obligata parata la plata sumei de 3.874,08 lei reprezentand contravaloarea reparatiilor si penalitati de intarziere de 0,1% pe zi aferente debitului ce se vor calcula de la data de 5.10.2014 si pana la data platii efective.
S-a solicitat obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.
In motivarea prezentei cereri arata reclamanta ca la 27.05.2014 intervenientul fortat circula cu autoturismul cu nr. inmatriculare_ si a intrat in coliziune cu autoturismul cu nr.de inmatriculare_ producandu-i astfel avarii.
Arata reclamanta ca la data producerii accidentului era in vigoare pentru autoturismul avariat un contract de asigurare de raspundere civila facultativa conform politei de asigurare nr._.
Pentru avariile suferite reclamanta a despagubit pe conducatorul autoturismului avariat cu suma reprezentand costurile de reparatii a autovehiculului, conform extrasului de cont atasat la dosar.
In drept reclamanta isi intemeiaza prezenta actiune pe prevederile art.2210 cod civil si ale Ordinului CSA 14/ 2011 – art.64 alin 2.
In sustinerea prezentei cereri reclamanta a depus la dosarul cauzei constatare amiabila de accident, autorizatii de reparatii, cerere de despagubire, avizare dauna auto ,polita CASCO S.C. A., certificatele de inmatriculare ale celor doua autoturisme, politele de RCA City Insurance SA, note de constatare, corespondenta prin e-mail, facturi fiscale, extrase de cont, imputernicire avocatiala si dovada achitarii taxei de timbru.
In temeiul art. 411 Ncpc reclamanta a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.
La data de 10.02.2015 reclamanta si- a precizat actiunea in sensul ca invedereaza faptul ca s- a achitat suma reprezentand debit si penalitati de intarziere si pe cale de consecinta se solicita sa se dispuna obligarea paratei numai la plata sumei reprezentand taxa de timbru si onorariu de avocat.
Instanta analizand actele dosarului si vazand materialul probator administrat in cauza retine faptul ca prezenta actiune precizata este intemeiata si in temeiul art.2210 Noul cod civil si ale Ordinului CSA nr.14/ 2011 - art. 64 alin 2 se va admite prezenta actiune precizata, se va constata ca primul capat de cerere a ramas fara obiect si se va dispune obligarea paratei la plata penalitatilor de intarziere de 0,1% pe zi aferente debitului de 3.874,08 lei ce se vor calcula de la data de 5.10.2014 si pana la data de 15.12.2014.
In temeiul art.453 Ncpc parata va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata reprezentand taxa de timbru si onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea precizata privind pe reclamant S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. - SEDIUL ALES LA S.C.A. C. & C. cu sediul în sector 1, București, .. 80-84, . pârât S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A.cu sediul în sector 1, București, .. 5-7, . F. R. D. cu domiciliul în sector 3, București, ., nr. 51, ., .> Constata ca primul capat de cerere a ramas fara obiect.
Dispune obligarea paratei la penalitati de intarziere de 0,1 % pe zi aferente debitului de 3874,08 lei ce se vor calcula de la 05.10.2014 si pana la 15.12.2014.
Obliga parata la 996,74 lei cheltuieli de judecata reprezentand taxa judiciara de timbru si onorariu avocat.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică de la 10 Februarie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I.S/30.03.2015/5 ex
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Pretenţii. Sentința nr. 2374/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|