Întoarcere executare. Sentința nr. 2300/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2300/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 2300/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2300
ȘEDINȚĂ PUBLICĂ DIN: 10.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. C. N.
GREFIER: H. A.
Pe rol soluționarea cererii formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimatul T. D. având ca obiect contestație la executare - suspendare executare - întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
Instanța, constatând că proba cu înscrisuri este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor articolului 255 raportat la art. 258 din codul de procedură civilă o încuviințează și constată că aceasta a fost administrată prin înscrisurile de la dosar.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin contestatia la executare inregistrata pe rolul judecatoriei sectorului 1 Bucuresi la data de 09.10.2014 sub nr._, contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR ANRP a solicitat in contradictoriu cu intimatul T. D. ca, prin hotararea ce se va pronunta, instanta sa dispuna: anularea executarii silite din dosarul de executare nr.338/2014, suspendarea tuturor actelor de executare dispuse sau care ar putea fi dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor contestatoarei, deschise la Activitatea de Tezorerie si contabbilitate publica a municipiului Bucuresti, suspendarea executarii silite, pana la solutionarea prezentei contestatii la executare, restabilirea situatiei anterioare, prin intoarcerea executarii silite. In motivarea contestatiei la executare, ANRP a sustinut ca, in fapt, la data de27.07.2009, institutia prefectului G. – Comisia pentru aplicarea legii nr. 290/2003 a emis Hotararea nr. 264/2007, prin care s-au stabilit compensatii banesti in valoare de 577.254 lei. Prin somația din 30.09.2014, B. D. și D. a înștiințat instituția contestatoare despre obligația plății de îndată către creditorul T. D. a sumei de 711.049,61 lei reprezentând debit actualizat și cheltuieli de executare.
Contestatoarea a precizat ca B. D. și D. a intocmit dosarul de executare nr. 338/2014 in baza Hotararii nr. 370/2009 a Institutiei prefectului judetului G. pentru aplicarea legii nr. 290/2003.
Contestatoarea a invocate faptul ca modalitatea de plata a despagubirilor stabilite prin hotararile comisiilor judetene pentru aplicarea legii nr. 290/2003 este prevazuta de art. 18 alin. (5) din HG nr. 1120/2006 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea legii nr. 290/2003, respective “compensatiile banesti stabilite prin hotararea comisiei judetene ori a municipului Bucuresti pentru aplicarea legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea legii nr. 290/2003 se achita beneficiarilor astfel: a) integral, daca cuantumul acestora nu depaseste 50.000 lei ; b) esalonat in 2 transe, pa parcursul a 2 ani consecutive, astfel:60% in primul an si 40% in anul urmator, daca cuantumul despagubirilor se incadreaza intre 50.001 lei si 100.000 lei; c) esalonat in 2 transe, pe parcursul a 2 ani consecutive astfel: 40% in primul an si 60% in anul urmator, daca cuantumul compensatiilor depaseste 200.001 lei” Conform art. 18 alin. (5) din HG nr. 1120/2006, achitarea acestor compensatii este conditionata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie –“compensatiile (…) se achita beneficiarilor, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat (…)”. Prin folosirea sintagmei “in functie de disponibilitatile banesti” sau “in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat”, legiuitorul a prevazut tocmai acea situatie in care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despagubirilor acordate potrivit legii. Aceasta interpretare conform contestatoarei, este singura in masura a da valoare prevederii legale stipulate la art. 22 alin. (1) din legea nr. 500 /2002 privind finantele publice, potrivit careia “ ordonatorii de credite au obligatia de a angaja cheltuieli in limita creditoelor de angajament si de a utliza creantele bugetare numai in limita prevederilor si destinatiilor aprobate pentru cheltueli strict legate de activitatea institutiilor publice respective si cu respectarea dispozitiilor legale”. Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plata fara acoperire bugetara si are drept efect acordarea despagubirilor cu prioritate anumitor persoane, in detrimentul celor aflate la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminarii si egalitatii de tratament. Totodata, conform contestatoarei, din ratiuni financiare creantele asupra statului pot fi limitate sau esalonate la plata si nu pot fi platite decat in conditii de solvabilitate, principii care nu sunt inlaturate de jurisprudenta CEDO. Sumele alocate ca despagubiri sunt stabilite prin legea bugetului de stat.
Referitor la modalitatea de actualizare adoptata de executorul judecatoresc, contestatoarea a sustinut ca aceasta incalca dispozitiile art. 18 alin. (6) din HG nr. 1120/2006, care prevad ca “suma achitata beneficiarilior in cea de-a doua transa se actualizeaza in raport cu indicele de crestere a preturilor de consum din ultima luna pentru care acest indice a fost publicat de catre Institututul N. de S., fata de luna decembrie a anului anterior”
Contestatoarea a mai invocat OUG nr. 10/2014 privind unele masuri temporare in vederea consolidarii cadrului normativ necesar aplicarii unor dispozitii din legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii tratatului dintre Romania si Bulgaria semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum si din legea nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietatea acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de pace dintre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicata in Monitorul Oficial din 12.03.2014, modificata si completata prin legea nr,. 112 din 11.07.2014. Potrivit art. 2 dun actul amintit anterior, “incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se suspenda pana la data de 31.12.2014 plata despagubirilor stabilite prin hotararile comisiilor judetene, respective a municipiului Bucuresti pentru aplicarea legii nr. 290/2003 prin ordinele emise de catre seful cancelariei Primului Ministru in temeiul legii nr. 9/1998 si, respective, prin deciziile de plata emise de catre vicepresedintele Autoritatii Nationale pentru restituirea proprietatilor, care coordoneaza aplicarea legii nr. 9/1998, legii nr. 290/2003 si legii nr. 393/2006.
Contestatoarea a mai invocat incalcarea dispozitiilor OG nr. 22/2002. Potrivit art. 1 din acest act normative, urmarirea silita se realizeaza din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se incadreaza obligatia de plata respective. Potrivit art. 2, ordonatorii principali de credite bugetare au obligatia sa dispuna toate masurile ce se impun, inclusive virari de credite bugetare, in conditiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale institutiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea platii sumelor stabilire prin titluri executorii. De asemenea, in procesul executarii silite a sumelor datorate de catre institutiile publice in baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operatiuni privind plati dispuse de catre ordonatorii de credite, in limita creditelor bugetare si a destinatiilor aprobate, potrivit legii. Altfel spus, conform contestatoarei, in procesul executarii silite a creantelor impotriva institutiilor publice, aceasta faza procesuala are un continut atipic, derogator de la dreptul comun pe care il reprezinta normele codului de procedura civila. Astfel, art. 3 din OG nr. 22/2002 prevede un termen de 6 luni in care institutia publica este obligata sa dispuna toate masurile ce se impun pentru efectuarea platii sumelor stabilite prin titluri executorii.In drept, a invocat art. 711 si urm. Cod proc.civila, legea nr. 290/2003 cu modificarile si completarile ulterioare, HG nr. 1120/2006 modificata prin HG nr. 57/2008, OUG nr. 10/2014, Legea nr. 112/2014, legea 500/2002.
In baza art. 223 alin. (3) cod proc.civila a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.
Prin intampinare, depusa la data de 12.01.2015 intimatul a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
In motivare, intimatul a invederat ca in fapt, comisia judeteana Galati pentru aplicarea legii nr. 290/2003 a adoptat Hotararea nr. 370/27.07.2009, privind recunoasterea dreptului de acordare a despagubirilr solicitate de petentul T. D. pentru bunurile immobile sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, ca urmare a stairii de razboi si a aplicarii Tratatului de P. intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 si i-a acodat acestuia despagubiri de 577.254 lei. Creditorul terzi D. a formulat cerere de executare silita, formandu-se dosarul de executare silita nr, 338/2014 pe rolul Biroului executorilor judecatoresti asociati D. s D..
Intimatul a aratat ca judecatoria sectorului 3 Bucuretsi a incuviintat executarea silita, prin incheierea din data de 15.04.2014 pronuntata in dosarul nr._/301/2014.
Intimatul a precizat, cu privire la modalitatea de plata a despaguburilor stabilite orun hotararile comisiilor udetene, respective a municipiului Bucuresti pentru aplicarea legii nr. 290/2003 ci cu privire la actualizarea smei ca, potrivit art. 19 alin. 5 din HG nr. 1120 /2006 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea legii nr. 290/2003 “compensatiile banesti stabilite prin hotarare a comisiei judetene ori a municipiului Bucuresti pentru aplicarea legii nr. 290/2003, a serviciului pentru aplicarea legii nr 290/2003, in cazul contestatiilor sau hotararea judecatoreasca definitive, investita cuformula executorie, dupa caz, se acita beneficiarilor, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stata astfel:
a) integral, daca cuantuul acesteia nu depaseste 50.000 lei;
b) esalont in 2 transe, pe parcursul a 2 ani conseutivi, astfel: 60% in primul an si 40% in anul urmator, daca cuantumul despagubirilor se incadreaza intre 50.001 lei si 100.000 lei;
c) esalonat in 2 transe, pe parcursul a 2 ani consecutive, astfel: 40% In primul an si 60% in anul urmator, daca cuantumul compensatiilor depaseste 100.001 lei” Intimatul a relevat ca art. 18 alin. 6 din aceleasi norme prevede ca “Suma achitata beneficiarilor in cea de-a doua transa se actualizeaza in raport cu indicele de crestere a preturilor de consum din ultima luna pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”. Art. 10 alin. (2) din legea br, 290/2003 stabileste ca “Despagubirile sau compensatiile banesti vor fi acordate beneficiarului in termen de 1 an de la comunicarea hotararii comisiei judetene ori a municipiului Bucuresti, dupa caz, sau a hotararii prevazute la art.8 alin.(4) sau (6), respectiv la art 9”.
F. de aceste articole, intimatul a subliniat ca prima transa trebuia platita in anul in care a fost emisa hotararea, iar a doua transa in anul urmator; pana la data sesizarii instantei, contestatoarea nu a efectuat nic plata, acestea trebuind efectuate in anii 2009 si 2010. De asemenea, prin decizia nr. 21/2007 prinuntata de Inalta Curte de Casatie si justitie in procedura recursului in interesu legii, s-a stabilit ca data stabilirii compensatiilor este aceea a emiterii hotararii de catre comsiile judetene, respective a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, care este momentul in care obligatia de a plati suma devine certa, lichida si exigibila. Validarea de catre Cancelaria primului ministru a hotararilor comisiilor teritoriale, cu depasirea termenului de 60 de zile, atrage actualizarea intregii sume in raport de indicele de crestere a preturilor”. Mutatis mutandis, conform intimatului, decizia ICCJ devine obligatorie pentru speta de fata in ceea ce priveste modalitatea de plata a sumelor de bani acordate cu titlu de despagubiri, in conditiile in care acestea nu au fost achitate la scadenta. Astfel, s-a stabilit ca data stabilirii despagubirilor este data emiterii Hotararii Comisiei judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, care este momentul de la care obligatia de a plati suma devine certa, lichida si exigibila. Hotararea comisiei judetene Galati a fost emisa la data de 27.07.2009, iar acesta este momentul cand creanta devine certa, lichida si exigibila. Codul de procedura civila prevede ca obligatia stabilita prin hotararea unei instante sau prin alt titlu se aduce la indeplinire de bunavoie . In cazul in care debitorul nu executa de buna voie obligatia, aceasta se aduce la indeplinire prin executare silita. In speta, conform intimatului, ANRP refuza efectuarea platii direct in baza Hotararii astfel incat s-a ajuns la executarea silita.
Conform art. 628 alin.(3) cod pr.civ, organul de executare poate actualiza valoarea obligatiei principale stabilite in bani, indiferemt de izvorul ei si va proceda, la cerererea creditorilor, si la actualizarea acestei sume in cazul in care titlul executoriu nu conține niciun asemenea criteriu, organu de executare va proceda la actualizarea in functie de rata inflatiei, calculate de la data cand hotarea judecatoreasca a devenit executorie sau, in cazul celorlalte titluri executorii, de la data cand creanta a devenit exigibila si pana la data platii efective a obligatiei cuprinse în oricare dintre aceste titluri. Astfel, executorul judectoresc a stabilit in mod corect sumele actualizate. Intimatul a sustinut ca: conditionarea efectuarii platii de existent disponibilitatilor financiare este neconforma cu dreptul de proprietate al intimatului si este neconforma cu prevederile Cnventiei europene a drepturilor omului si jurisprudenta Curtii europene a drepturilor omului. Aceasta conditionare reprezinta o conditie pur potestativa ce afecteaza obligatia statului si constituie prin aceasta o ingerinta vadit disproportionata în dreptul de proprietate al intimatului, Principiul consacrat in jurisprudenta CEDO (cauza Kopecky imp. Slovaciei) potrivit caruia, daca statul a adoptat o legislatie care prevede restituirea totala sau partială a bunurilor confiscate in temeiul unui regim anterior, o astfel de legislatie poate fi considerată ca generatoare a unui nou drept de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul 1 este conditionat de cerinta ca persoana care solicita recunoasterea dreptului sa indeplineasca acele conditii prevazute de lege, in vederea restituirii unui drept de proprietate. Atunci cand principiul restituirii proprietatilor confiscate in mod abuziv a fost deja adoptat de catre un stat, incertitudinea cu privire la punerea in practica a acestui principiul, fie ea de ordin legislative, administrativ sau legat de practicile aplicate de autoritati poate genera, atunci cand persista in timp si in lipsa unei reactii coerente si rapide din partea statului, o omisiune a acestuia de a isi indeplini obligatia de a asigura exercitarea efectiva a dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Cu privire la lipsa de fonduri, intimatul a apreciat ca ANRP nu a fost in masura sa probeze on conditiile art. 129 alin. 1 din codul de procedura civila, imposibilitatea actualizarii creantei din cauza lipsei de fonduri, desi avea aceasta obligatie. Pe cale de consecinta, contestatoarea nu este indrituita sa invoce beneficiul termenului instituit de art. 2 din OG nr. 22/2002, astfel ca in mod corect s-a procedat la executarea silita conform codului de procedur ăcivila. Cu privire a faptul ca statul nu ar detine disponibilitati banesti pentru plata, astfel incat din ratiuni finaciare creantele asupra statului pot fi limitate sau esalonate la lata si nu pot fi platite decat in conditii de solvabilitate, principia care nu sunt inlaturate de jurisprudenta CED, intimatul a aratat ca sustinerile contestatoarei nu justifica un refuz de plata executarea silita facand parte din procesul civil, astfel ca neexecutarea obligatiei ar determina incalcarea dreptului de acces la justitie al intimatului. Dificultatile economice ale autorităților publice au justificat deja amanarea sau esalonarea creantelor asupra statului, Acestea au fost si motivele petru care legea nr. 29/2003 a prevazut esalonarea la lata a compensatiilor banesti acordate. Insuficienta resurseor financiare ale autoritatilor publice nu poate justifica absenta totala a compensatiilor banesti si refuzul sine die al contestatoarei de a isi indeplini obligatiile. Tocmai acest refuz de executare a obligatiilor, pentru o perioada nedeterminata de timp si fara o explicatie rezonabila este de natura sa rupa echilibrul intre interesele generale, ale statului, si interesele particularilor. De altfel, contestatoarea nu a prevazut vreo proba in sensul insuficientei resurselor banesti pretinse.
Cu privire la legalitatea popririi si la incidenta prevderilor OG nr. 22/2002, intimatul a precizat ca ANRP a primit somatia de plata emisa de executorul judecatoresc la data de 03.10.2014, acesta fiind momenul in care, in ipoteza in care executarea nu putea incepe din cauza lipsei de fonduri, incepea sa curga termenul de 6 luni in care debitorul institutie publica avea obligatia de a face demersurile necesare pentru a achita suma datorata. Or, contestatoarea nu a sustinut si nici nu a dovedit inexistenta disponibilitatilor banesti, ci a aratat ca termenul de 6 luni ar fi aplicabil in orice situatie, afirmatie care nu poate fi primita fata de prevederile exprese ale textului, procedura speciala stabilita de OG nr. 22/2002, care stabileste limitele executarii silite asupra institutiilor publice nu se aplica decat in masura in care nu exista disponibilitati banesti la titlul de cheltuieli la care se incadreaza obligatia de plata respective, existenta lichiditatilor conferind dreptul de a incepe executarea silita. Mai mult, ordonatorii principali de credite au obligatia sa dispuna toate masurile care se impun, inclusive virari de credite bugetare, in conditiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale institutiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea platii sumelor stabilite prin titluri executorii. Pentru a se prevala de art. 2din OG nr. 2/2001, contestatoarea ar fi trebuit sa dovedeasca faptul ca au fost indeplinite aceste oblgatii dar ca, in ciuda acestui fapt, fondurile necesare nu au putut fi asigurate. Curtea EDO a statuat ca este excesiv si prin urmare, contrar dreptului la un proces echitabil sa se pretinda unui creditor al statului sa recurga la o procedura de executare silita pentru a isi realiza dreptul de creanta realizat printr-o procedurajudicira. Cu atat mai mult, a permite creditorului sa inceapa executarea silita doar dupa trecerea unui interval de 6 luni de la trimiterea somatiei ar incalca dreptul la un proces echitabil, ce contine si elementele legate de aducerea la îndeplinire a dispozitiilor unui titlu executoriu. Cronologia procedurii prevazuta in textele legale mentionate este urmatoarea: obtinerea unui titlu executoriu, intentia institutiei publice de a executa de bunavoie, constataea lipsei de fonduri pentru executarea benevola a somatiei, somatia de plata comunicata prin executor judecatoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni in care debitorul urmeaza sa efectueze demersuri pentru obtinerea fondurilor, demararea executarii silite. Astfel beneficiul termenului de gratie în favoarea institutiilor publice este conditionat de dovada neexecutarii benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor facute pentru obtinerea fondurilor necesare achitarii obligatiei. O atare interpretare este in concordanta cu art. 11 alin. 2 si art. 20 alin. 2 din Constitutia Romaniei, care atrag prioritatea protocolului nr. 1 la Conventia EDO. Intimatul a sustinut ca OUG nr. 10/2014 u este aplicabila in speta. In drept a invocat Conventia europeana a drepturilor omului, OG nr. 22/2002.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Referitor la așa numitul termen de grație de 6 luni, instanța reține că, potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 110/2007, daca executarea creantei stabilite prin titluri executorii nu incepe sau continua din cauza lipsei de fonduri, institutia debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa faca demersurile necesare pentru a-si indeplini obligatia de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somatia de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului.
De asemenea, art. 3 al O.G. nr. 22/2002, prevede ca, in cazul in care institutiile publice nu isi indeplinesc obligatia de plata in termneul prevazut de art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executarii silite potrivit Codului de procedura civila sau /si potrivit altor dispozitii legale aplicabile in materie.
Aceste dispozitii trebuie interpretate si prin raportare la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994, dupa acest moment Conventia devenind parte integranta a sistemului roman de drept si dobandind in cadrul acestuia aplicabilitate directa.De asemenea, art. 20 alin. 2 din Constitutia Romaniei indica modul de solutionare a unui anumit conflict intre dispozitiile Conventiei, ca tratat privitor la drepturile omului la care Romania este parte, si reglementarile interne, in sensul ca au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. Sanctiunea aplicabila . este acea a inaplicabilitatii normei interne contrare Conventiei pentru raportul juridic concret si privitor la situatia conflictuala supusa examinarii. Mai mult, normele cuprinse in Conventie si in protocoalele sale aditionale alcatuiesc, impreuna cu jurisprudenta organelor sale, un . consecinta ca se impune autoritatilor nationale cu aceeasi forta juridică cu care se impun si normele conventionale.
Protocolul nr. 1 la Conventia EDO stabileste protectia “bunurilor”. In notiunea de “bun” intra drepturile de creanta. Asa cum reiese si din Decizia Curtii Constitutionale nr. nr.528 din 12 decembrie 2013, in temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, al Legii nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii nr.393/2006, statul român s-a obligat să plătească foștilor proprietari și moștenitorilor acestora compensații bănești pentru anumite imobile abandonate pe fostele teritorii ale României, în urma modificării granițelor survenite înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, deciziile definitive de plată a despăgubirilor (concretizate fie în hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea celor trei acte normative precizate, fie în deciziile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, fie în hotărârile judecătorești definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc asupra actelor administrative de plată a despăgubirilor) au generat un drept de creanță asupra statului care beneficiază de protectie constituțională, în condițiile art.44 alin.(1) din Legea fundamentală, dând naștere în patrimoniul persoanelor îndreptățite la despăgubiri, unui „bun”, în sensul art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Notiunea de proces echitabil, include și faza executării, afectând, în acest mod, drepturi fundamentale ale cetățeanului, respectiv dreptul la un proces echitabil și dreptul de proprietate.
In cauza Bourdov c. Rusiei, Curtea a stabilit ca o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultata dintr-o hotarare judecatoreasca . Sigur, o intarziere in executarea unei hotarari poate fi justificata in circumstante speciale, dar intarzierea nu poate avea drept consecinta o atingere adusa substantei dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi c. Italiei). In cauza, reclamantul nu trebuie sa fie in imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri din cauza dificultatilor financiare ale statului.
In dreptul intern, prevederile O.G. nr. 22/2002 sunt justificate prin faptul ca ar fi disproportionat si inechitabil a recunoaste creditorilor institutiilor publice dreptul de a-si valorifica creantele impotriva acestora in conditiile dreptului comun, cu consecinta perturbarii grave a activitatii care constituie insasi ratiunea de a fi a acestor institutii. Astfel spus, in dreptul intern, activitatea administratiei nu poate fi perturbata, in schimb, este acceptabil uneori o perturbare a rezultatului activitatii justitiei. In schimb, Curtea europeana porneste de la premisa ca “administratia constituie un element al statului de drept si ca interesul sau se identifica cu cel al unei bune administrari a justitiei”.
Prin urmare, instanta apreciaza ca posibilitatea institutiei publice de a beneficia de un termen de 6 luni pentru a face demersurile necesare pentru a-si indeplini obligatia de plata (iar nu pentru a o indeplini ) este incompatibila cu principiile stabilite in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului enuntate anterior, aducand o atingere disproportionate dreptulu ide proprietate al creditorilor.
2. Dispozitiile art. 18 din HG nr. 1120/2006 si ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 stabilesc ca drepturile de creanta se platesc in termen de maxim 2 ani de la comunicarea hotararii. Aceste dispozitii nu mai sunt aplicabile in faza executarii silite, avand in vedere ca, raportat la momentul comunicarii hotararii, din 2007, contestatoarea a incalcat, oricum, prevederile sus mentionate. Sintagma “ in limita sumelor aprobate in bugetul de stat” nu poate fi intepretata ca instituind un caz de exonerare de raspundere in favoarea contestatoarei, o asemenea interpretare fiind incompatibila cu cerinta asigurarii unui just echilibru intre dreptul de proprietate al beneficiarului despagubirii si interesul autoritatii publice. Daca am accepta o asemenea interpretare, inseamna ca momentul platii despagubirilor ar fi lasat la latitudinea statului, care, in functie de prevederile legii bugetului de stat, poate amana sine die plata despagubirilor.
Contrar sustinerilor contestatoarei Legea nr. 500/2012 nu are aplicare in prezenta speta, avand un obiect diferit de reglementare.
Pretinsa incălcare a principiului nediscriminarii nu poate fi invocata de catre contestatoare, doar persoanele eventual discriminate avand un asemenea drept, in plus, dincolo de alegatiile contestatoarei, realitatea faptica este ca persoanele indreptatite la plata unor despagubiri deja stabilite in mod incontestabil nu au beneficiat, de mai mult de 5 ani, de plata acestora.
In mod corect, in faza executarii silite, actualizarea creantei s-a facut cu indicele de inflatie raportat la perioada decembrie 2007-august 2014, avand in vedere ca dispozitiile art. 18 alin. (6) din HG nr. 1120/2006 erau aplicabile numai in cazul respectarii prevederilor legii nr. 290/2003, adica in cazul in care plata intregii despagubiri, mai mici de 50.000 lei, se facea integral in primul an de la stabilire. Or, acest lucru nu s-a intamplat, iar a impune in sarcina creditorului obligatiei de plata sa suporte efectele devalorizarii despagubirii, fara niciun fel de culpa a acestuia, exclusiv din culpa autoritatilor statului, aduce o atingere disproportionata si nejustificata dreptului sau de proprietate, in lumina art. 1 din protocolul 1 la Conventia Europeana a dreptuilor omului.
3. Art. 2 din OUG nr. 10/2014, in forma initiala, publicata la 14.03.2014, stabilea ca “Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se suspenda, pe o perioada de 6 luni, plata voluntara a despagubirilor stabilite prin hotararile comisiilor judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de catre seful Cancelariei Primului-Ministru in temeiul Legii nr. 9/1998, si, respectiv, prin deciziile de plata emise de catre vicepresedintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor care coordoneaza aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006”.
Legea nr. 112 publicata in Monitorul oficial din 16 iulie 2014 a modificat art. 2 din aceasta OUG, acesta stabilind ca :” Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006”.
Așa cum reiese din expunerea de motive a Legii nr. 112/2014 (http://www.cdep.ro/proiecte/2014/100/80/5/em282.pdf), modificarea de mai sus se referă la suspendarea pe o perioadă de 6 luni a plății voluntare a despăgubirilor stabilite. Acest act normative nu conduce la nulitatea executării silite, atâta vreme cât termenul legal de plată a despăgubirilor, de maxim 2 ani de la momentul stabilirii, a expirat cu mult înainte de începerea executării silite.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
F. de solutionarea contestatiei la acest termen de judecata, va respinge cererea de suspendare provizorie a executarii ca ramasa fara obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 în contradictoriu cu intimatul T. D. cu domiciliul ales la CA „Țîrdei C.”- sector 3, București, CALEA CĂLĂRAȘILOR, nr. 57, . ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se depune la judecătoria sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.02.2015.
Președinte Grefier
Red. G.C.N/4 ex, ./2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2301/2015. Judecătoria... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
