Actiune in regres. Sentința nr. 9168/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9168/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 9168/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SETORUL 1 BUCUREȘTI

Sentinta civila nr. 9168/2015

Ședința publică de la 15 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R. B.

Grefier A. T.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A., pe pârâta S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A. și pe intervenienta forțată A. L. A., având ca obiect actiune in regres.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 06.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 15.05.2015, pentru cand a hotarat urmatoarele:

INSTANȚA

Prin cererea din data de 27.01.2015, înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._, reclamanta S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. a chemat în judecată pe pârâta S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A. și pe intervenienta forțată A. L. A. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de_,33 lei din care,_,33 lei reprezentând indemnizația de asigurare plătită de către reclamantă asiguratului CASCO, 259 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la scadență până la data introducerii acțiunii, la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data introducerii acțiunii până la data pronunțării hotărârii judecătorești, la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere de la data pronunțării până la data achitării efective a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că în urma producerii accidentului de circulație din data de 07.08.2014 aceasta s-a subrogat în drepturile și obligațiile asiguratului său CASCO și a depus cerere de despăgubire la societatea pârâtă în vedere recuperării despăgubirii în cuantum de_,33 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent de către aceasta.

Aceasta mai arată că pârâta datorează și penalități de întârziere de 0,1% calculate de la data scadenței, 10.01.2015 până la data de 23.01.2015, față de împrejurarea că nu a achitat suma datorată în termen de 15 zile.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2210 din Codul Civil, art. 49, 54 din Legea nr. 136/1995, art. 64 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și art. 194 n. c. pr. Civ.

În susținerea cererii, au fost depuse la dosar de către reclamantă înscrisuri.

Parata nu a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarele:

Din procesul verbal de contraventie . nr._/07.08.2014, a rezultat culpa conducatorului autoturismului cu numar de inmatriculare_ ( asigurat RCA la societatea parata) in producerea accidentului rutier soldat cu avarierea autoturismului cu nr. de inmatriculare_ .

În urma accidentului de circulație, autoturismul cu nr. de inmatriculare_ a suferit avarii a caror reparatie a fost suportata de catre reclamanta.

Astfel, instanta apreciaza ca in cauza s-a facut dovada intrunirii conditiilor raspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicita constand in nerespectarea regulilor de circulatie, prejudiciul reprezentat de avariile constatate prin nota de constatare, devizul si facturile de la dosar, legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu precum si vinovatia intervenientului fortat, asiguratul RCA al paratei.

F. de aceste considerente, in baza art. 1357 C.civ si art. 2210 C.civ, instanta va admite cererea in contradictoriu cu parata, in calitate de asigurator RCA si va obliga parata la plata sumei de_,33 lei cu titlu de despagubire.

In baza Ordinului CSA 14/2011, urmeaza sa admita actiunea sub aspectul penalitatilor de intarziere, aferente debitului, calculate de la data scadentei -10.01.2015 si pana la data platii efective.

De asemenea, in baza art. 453 C.p.c. si 451 alin. 2, urmeaza sa admita si cererea de plata a cheltuielilor de judecata de 2114,12 lei reprezentand taxa de timbru si onorariu avocat redus la 1000 lei, fata de gradul de complexitate redus a cauzei si munca efectiv depusa de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. cu sediul ales la S.C.A. C. & C. în sector 1, București, .. 80 - 84, . S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A. cu sediul în sector 1, București, .. 5 - 7, . a intervenientei forțate A. L. A. cu domiciliul în com. RUGINOASA, ., in parte.

Obliga parata la plata sumei de_,33 lei cu titlu de despagubiri si a penalitatilor de intarziere in cuantum de 0,1% pe zi de intarziere aferente debitului, de la data de 10.01.2015 si pana la data achitarii efective.

Obliga parata la plata cheltuielilor de judecata de 2114,12 lei reprezentand taxa de timbru si onorariu avocat redus la 1000 lei.

Cu apel in 30 zile de la comunicare.

S-a pus la dispoziție minuta prin intermediul grefei.

Președinte, Grefier,

R. B. A. T.

Red RB/ Tehnored AT/ 5 ex- 18.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 9168/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI