Actiune in regres. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 16128/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Ședința publică de la 17.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-C. H.

GREFIER: E. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. în contradictoriu cu pârâta S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A. și intervenient P. F., având ca obiect acțiune in regres.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 10.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă și când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 C.proc.civ., instanța a amânat pronunțarea.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.03.2015, sub numărul de dosar_, reclamanta S.C. A. – Ț. ASIGURĂRI S.A a chemat în judecată pe pârâta S. DE A.-REASIGURARE CITY INSURANCE SA solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de_,56 lei din care_,07 lei reprezentând indemnizația de asigurare plătită asiguratului CASCO pentru autovehiculul_ și 108,49 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței până la data introducerii cererii. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data introducerii acțiunii până la data pronunțării hotărârii judecătorești, la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, de la data pronunțării până la data achitării efective a debitului și la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxă de timbru și onorariu de avocat.

Reclamanta a solicitat citarea obligatorie a persoanei vinovate de producerea accidentului, în calitate de intervenient forțat, respectiv numitul P. F..

De asemenea, reclamanta a precizat că circumstanțele producerii accidentului au fost consemnate în formularul de constatare amiabilă de accident.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma accidentului de circulație din data de 16.10.2014, produs din culpa conducătorului autoturismului cu nr. de înmatriculare_, numitul P. F., a fost avariat autoturismul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare_ asigurat său CASCO cu polița nr._, în baza căreia a plătit pârâtei despăgubirea cuvenită în cuantum de_,07 lei, indicând dosarul de daună ce a fost deschis sub nr. CK351706/738.

Reclamanta a mai arătat că, întrucât deținătorul auto cu nr._ avea încheiată cu pârâta poliță RCA nr._, pârâta răspunde pentru pagubele provocate de asigurații săi în temeiul art.49 din Legea 136/1995, motiv pentru care, în temeiul art.2210 C.Civ. și Ordinului CSA nr.14/2011, după plata indemnizației asiguratorului său CASCO, s-a subrogat în drepturile acestuia și a solicitat pârâtei, asigurător de răspundere civilă, suma de_,07 lei, pe care pârâta nu a achitat-o până la introducerea cererii de chemare în judecată.

Reclamanta a precizat că potrivit prevederilor art. 64 alin. 2 din Ordinul CSA nr.14/2011, pârâta avea obligația să achite suma datorată în termen de 15 zile, apreciind, astfel, că în temeiul art.64 alin.4 din același act normativ, pârâta datorează și 0,1% penalități de întârziere, calculate de la data scadenței, 19.03.2015, până la data de 27.03.2015, în valoare de 108,49 lei, precum și în continuare până la achitarea integrală a debitului.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 2210 C.civ., art. 49, art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 64 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și art.194 C.proc.civ.

În dovedire reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (f.4-37).

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum 803,05 lei (f. 45-46).

Prin întâmpinarea depusă la data de 11.05.2015, prin intermediul serviciului Registratură, intervenientul forțat P. F. a solicitat admiterea acțiunii în regres formulată de reclamantă întrucât pârâta este răspunzătoare pentru reparația prejudiciilor cauzate prin accidentul de circulație din data de 24 septembrie 2014 și a arătat că își menține cele consemnate în procesul-verbal . nr._/24.09.2014 încheiat la sediul Brigăzii Rutiere.

În motivarea poziției sale, intervenientul a arătat că, la data de 24.09.2014, conducând autovehiculul cu număr de înmatriculare_ a cauzat un accident în urma căruia a fost avariat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, circumstanțele producerii accidentului fiind consemnate în procesul-verbal . nr._/24.09.2014. Întrucât S. de A.-Reasigurare City Insurance S.A. a încheiat polița de asigurare civilă auto RCA ./25/C25/HP nr._, emisă la data de 21.05.2014, intervenientul forțat a considerat că aceasta trebuie să achite contravaloarea cheltuielilor legate de repararea prejudiciului cauzat și constatat potrivit notei de constatare întocmite la deschiderea dosarului de daună.

În drept au fost invocate prevederile art. 205 C.proc.civ.

Intervenientul forțat a depus înscrisuri (f. 55-57).

Deși pârâtei i s-a comunicat cererea de chemare în judecată însoțită de înscrisuri, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termenul legal, aceasta nu a formulat întâmpinare și nu s-au prezentat la judecată.

În cauză a fost încuviințată și administrată, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri, în temeiul art. 255 și art. 258 C.proc.civ.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 23.09.2014 intervenientul forțat P. F. a condus autovehiculul cu nr._, producând din culpa sa un accident de circulație, în urma căruia a fost avariat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ . Astfel cum rezultă din procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/24.09.2014 depus în copie la dosarul cauzei (f. 9), culpa în producerea accidentului auto aparține intervenientului forțat care nu a acordat prioritate în intersecție, nerespectând semnificația indicatorului „cedează trecerea” și a tamponat autoturismul cu nr._ .

Din cuprinsul poliței de asigurare facultative Casco nr. CPF_/05.03.2014, în vigoare la data producerii accidentului rutier (f. 15), rezultă că M. C. R. și-a asigurat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ ale cărui date de identificare corespund cu cele din certificatul de înmatriculare (f. 16), pentru avarii și accidente Casco la societatea reclamantă, motiv pentru care aceasta din urmă a achitat indemnizația de asigurare în cuantum de_,07 lei în vederea repunerii în circulație a autoturismului, fapt ce reiese din cererea de despăgubire, devizele, facturile și extrasele de cont depuse la dosarul cauzei în copie (f. 25-37).

Instanța reține că între pârâtă și proprietarul autoturismului condus de intervenientul forțat există raporturi juridice izvorâte din contractul de asigurare de răspundere civilă obligatorie (polița RCA ./25/C25/HP nr._/21.05.2014), astfel cum s-a menționat în constatarea amiabilă de accident și cum rezultă din polița depusă la fila 17, împrejurare recunoscută de pârâtă prin plata efectuată către reclamantă, polița de asigurare fiind valabilă la momentul producerii accidentului rutier.

Ca urmare a achitării despăgubirilor menționate, în temeiul art. 2210 C.civ., reclamanta se subrogă în drepturile asiguratului său, respectiv M. C. R., pentru recuperarea sumei de_,07 lei de la asigurătorul pentru răspundere civilă delictuală al autoturismului condus de persoana răspunzătoare de producerea accidentului.

Având în vedere achitarea debitului principal, în cuantum de_,07 lei, de către pârâtă, la data de 17.06.2015 (astfel cum rezultă din tabelul depus la fila 73 din dosar și din confirmarea făcută de reclamantă cu privire la încasarea debitului principal), deci ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, instanța urmează să constate că acest capăt de cerere a rămas fără obiect, motiv pentru care îl va respinge ca atare.

În ceea ce privește capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere, instanța reține faptul că penalitățile de întârziere au fost calculate conform art. 64 din Ordinul CSA nr. 14/2011, care prevede că dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. 2 și 3 sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plată asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Termenul la care se face referire în textul legal menționat este cel prevăzut de alin. 2 și alin. 3 al art. 64, respectiv de cel mult 15 zile de la data avizării scrise în cazul în care nu există obiecții asupra sumelor solicitate sau cel mult 30 de zile de la data soluționării obiecțiilor, în cazul în care astfel de obiecții există, în care asigurătorul este obligat să plătească suma ce reprezintă despăgubirea pentru paguba produsă.

Reclamanta a transmis cererea de avizare către pârâtă la data de 16.02.2015 (f. 4), iar întrucât aceasta nu a făcut dovada că a formulat obiecțiuni, conform articolului mai sus menționat, datoria a devenit scadentă la expirarea termenului de 15 zile de la data avizării, în baza art. 64 alin. 3 din Ordinul nr. 14/2011 al C.S.A.

Având în vedere că pârâta și-a îndeplinit cu întârziere obligația de plată a despăgubirilor, respectiv la 17.06.2015, instanța apreciază că cererea de obligare a sa la plata penalităților de întârziere este întemeiată, urmând a fi admisă, iar pârâta va fi obligată să plătească reclamantei penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal de_,07 lei calculate pentru perioada 19.03.2015 – 27.03.2015, în valoare de 108,49 lei, precum și penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal calculate în continuare până la data achitării integrale a debitului (17.06.2015), astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

D. consecință, instanța va respinge cererea referitoare la plata debitului principal ca rămasă fără obiect și va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei penalitățile de întârziere aferente debitului principal calculate până la data achitării acestuia.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect cheltuielile de judecată, instanța reține că, față de recunoașterea pretențiilor reclamantei de către societatea pârâtă, prin faptul achitării debitului principal în cursul judecății, aceasta din urmă este în culpă procesuală, având calitatea de parte care pierde procesul în sensul art. 453 alin. 1 NCPC și urmând deci a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 453 NCPC, instanța va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 3345,58 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 803,05lei reprezentând taxa judiciară de timbru plătită pentru soluționarea cererii de chemare în judecată, iar 2542,53 lei reprezentând onorariul avocațial achitat de reclamantă pentru a beneficia de asistență juridică în cauză, reținând că pârâta este în culpă procesuală deoarece a plătit debitul principal după sesizarea instanței cu soluționarea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. cu sediul ales la S.C.A. C. & C. sector 1, București, .. 80-84, . cu pârâta S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A. cu sediul în București, .. 5-7, parter-demisol și intervenient P. F. cu domiciliul în București, . .

Respinge capătul de cerere referitor la plata debitului principal, ca rămas fără obiect.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 108,49 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal de_,07 lei, calculate pentru perioada 19.03.2015 – 27.03.2015, precum și penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal calculate în continuare până la data achitării integrale a debitului (17.06.2015).

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3345,58 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I.-C. HlihorElena S.

Red.ICH/Tehnored.ICH/21.09.2015

Printat – 2 exemplare

Comunicări - 3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI