Actiune in regres. Sentința nr. 7270/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7270/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 7270/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7270/2015
Ședința publică de la 22.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. D. P.
GREFIER: D. A.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. și pe pârât S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., intervenient N. E. E., având ca obiect actiune in regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta reclamanta prin avocat cu imputernicire avocatiala, lipsind celelalte parti.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,
Reclamanta prin avocat depune concluzii scrise si dovada achitarii onorariului de avocat.
Instanta acorda cuvantul pe probe.
Reclamanta prin avocat solicita incuviintarea probei cu inscrisurile de la dosar.
Instanta, conform art.258 NCPC incuviinteaza proba cu inscrisurile de la dosar pentru reclamanta.
Instanta acorda cuvantul pe fond.
Reclamanta prin avocat solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formulata, obligarea paratei la plata indemnizatiei achitata de aceasta asiguratului CASCO, la plata penalitatilor de intarziere, cu cheltuieli de judecata reprezentand taxa de timbru si onorariu de avocat.
Instanta retine cauza in pronuntare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanta . SA în contradictoriu cu parata S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A si cu citarea obligatorie a intervenientului fortat N. E. E. a solicitat admiterea actiunii, cu obligarea paratei la plata sumei de sumei de 2,610.97 lei, din care: - 2,577.46 lei reprezintă indemnizația de asigurare plătită asiguratului CASCO pentru autovehiculul_ ; 33.51 lei reprezintă penalitati de intarziere calculate de la scadenta pana la data introducerii acțiunii; penalităților de 0,1% pe zi de intarziere, calculate de la data introducerii acțiunii pana la data pronunțării hotararii judecătorești; penalităților de 0,1% pe zi de intarziere, de la data pronunțării pana la data achitării efective a debitului; cheltuielilor de judecata, respectiv taxa de timbru si onorariu de avocat.
În motivare, reclamanta a arătat că in data de 13.06.2014, d-na N. E. E. conducând autovehiculul cu nr._, a produs din culpa sa un accident de circulație, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate in formularul de constatare amiabila de accident.
In urma accidentului de circulație, a fost avariat auto marca DAEWOO cu nr. de inmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantă, cu polița, nr._, in baza careia a plătit despăgubirea cuvenita in cuantum de 2,577.46 lei conform extrasului de cont anexat prezentei (dosar de dauna inregistrat la S.C. A.-TIRIAC ASIGURĂRI S.A. sub nr. CK088624/5341).
Potrivit Protocolului de colaborare privind constatarea amiabila de accident, incheiat de societățile de asigurare, stabilirea răspunderii civile se poate face concomitent sau succesiv de unul sau mai mulți asigurători (art.l si 2 din Anexai - Procedura privind stabilirea răspunderii si regimul probator la Protocolul de Colaborare privind constatarea amiabila de accident incheiat de societățile de asigurare, in baza Ordinului nr.21/2008 emis de CSA).
Astfel, S.C. A. - TIRIAC ASIGURĂRI S.A. in calitate de asigurător CASCO, din analiza elementelor de informare ce figurează pe documentul constatare amiabila de accident incheiat la data de 13.06.2014 si a conținutului declarației conducătorului autovehiculului asigurat CASCO, a stabilit ca intervenientul fortat este vinovat de producerea accidentului mai sus menționat, deoarece acesta nu a respectat o semnalizare de prioritate, lovind autovehiculul asigurat si provocandu-i avarii.Accidentul a fost incadrat la cazul 5.2 din Anexa 1 la Protocol, potrivit Notei de Constatare din data de 01.07.2014.
Întrucât deținătorul autovehiculului inmatriculat cu nr._ avea incheiata la parata, asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru pagube cauzate tertilor prin accidente de autovehicule, (Polița RCA S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A. nr._), in temeiul art. 49 din L. 136/1995, aceasta răspunde pentru pagubele provocate de asigurații sai.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 64 al. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, parata avea obligația sa achite suma datorata, in termen de 15 zile, motiv pentru care, in temeiul art. 64 alin. 4 din aceeași norma, datoreaza si 0,1% penalitati de intarziere, calculate de la data scadentei, 10.01.2015, pana la data de 23.01.2015, astfel: 2,577.46 lei x 0,1 %/zi x 13 zile = 33.51 lei.
Conform art. 411 din Noul cod de procedura civila a solicitat judecarea cererii si in lipsa.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 13.06.2014, N. E. E. conducând autovehiculul cu nr._, a produs din culpa sa un accident de circulație, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate in formularul de constatare amiabila de accident. In urma accidentului de circulație, a fost avariat auto marca DAEWOO cu nr. de inmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantă, cu polița, nr._, in baza careia a plătit despăgubirea cuvenita in cuantum de 2,577.46 lei. Deținătorul autovehiculului inmatriculat cu nr._ avea incheiata la parata, asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru pagube cauzate tertilor prin accidente de autovehicule, (Polița RCA S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A. nr._).
În continuare instanța urmează a verifica dacă sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie. Art. 1349 Noul cod civil constituie sediul materiei, astfel că pentru angajarea răspunderii este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
În ceea ce privește fapta ilicită instanța reține că aceasta reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Analizând situația în cauza de față, instanța reține că fapta asiguratului pârâtei constă în nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice reglementate de OUG 195/2002.
Prejudiciul este în valoare de 2577,46 lei, existența și cuantumul acestuia au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, având caracter cert. Totodată instanța constată că suma reprezintă contravaloarea manoperei și a materialelor necesare pentru remedierea avariilor.
Între fapta ilicită și prejudiciu există o legătură de cauzalitate directă astfel cum rezultă din probatoriul administrat. În ceea ce privește vinovăția, instanța reține culpa asiguratului pârâtei, aceasta săvârșind fapta din imprudență.
Ca atare, în temeiul art.22 alin.1 din Legea nr.136/1995, reclamanta este subrogată în drepturile persoanei păgubite: „În limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54.”
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța are în vedere Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 –art. 64 alin.4, de unde rezultă că pârâta datorează penalități de întârziere de 0,1% pe zi.
Față de aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta la plata sumei de 2577,46 lei reprezentând despăgubire și la plata de penalități de întârziere de 0,1% pe zi începând cu data de 10.01.2015 și până la data plății integrale.
Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art.453 din Noul Cod de procedură civilă instanța va dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 673,42 lei, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea privind pe reclamant S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. cu sediul ales la S.C.A. C. & C. din sector 1, București, .. 80-84, . S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., cu sediul în sector 1, București, .. 5-7, . pe intervenient N. E. E., cu domiciliul in sector 1, București, ., ..
Obligă pârâta la plata sumei de 2577,46 lei reprezentând despăgubire și la plata de penalități de întârziere de 0,1% pe zi începând cu data de 10.01.2015 și până la data plății integrale.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 673,42lei.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7327/2015. Judecătoria... → |
---|