Actiune in regres. Sentința nr. 3921/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3921/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 3921/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 3921/2015
Ședința din camera de consiliu de la 27 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. A. T. ASIGURARI S.A. și pe pârât E. R. asigurare REASIGURARE S.A., intervenient M. F., având ca obiect actiune in regres.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 13.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrată din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 27.02.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 03.10.2014, sub numărul de dosar_, reclamanta . SA a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE SA solicitând, în contradictoriu și cu intervenientul forțat M. F., obligarea pârâtei la plata sumei de 6.194,47 lei, reprezentând despăgubiri, precum și a penalităților de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenței și până la data achitării integrale a debitului. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta îi datorează sumele solicitate în calitate de asigurător al persoanei vinovate (intervenient forțat) de producerea accidentului rutier din data de 19.05.2014 în care a fost avariat autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pentru care exista asigurare Casco și în temeiul căreia reclamanta a achitat asiguratului său despăgubirea în sumă de 6.194,47 lei, având astfel dreptul, în temeiul art.2210 C. civ. și Ordinului CSA nr.14/2011, să se subroge în drepturile asiguratului său.
Reclamanta a mai precizat că pârâta are obligația să răspundă pentru pagubele provocate de asigurații săi, potrivit dispozițiilor legale enunțate.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.2210 C. civ., Legea nr.136/1995 și Ordinul CSA nr.14/2011.
În susținerea acțiunii, reclamanta a anexat înscrisuri (filele 5-30).
Cererea a fost legal timbrată.
Fiind legal citați, pârâta și intervenientul forțat, doar intervenientul a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea cererii, iar la data de 10.02.2015, pârâta a depus precizări prin care a arătat ca a achitat debitul principal.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
La data de 13.02.2015, reclamanta a depus concluzii scrise privind achitarea de către pârâtă a debitului principal în cuantum de 6.194,47 lei la data de 10.12.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 19.05.2014, autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pentru care exista asigurare CASCO a fost avariat în urma unui accident de circulație în care a fost implicat și autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, asigurat RCA la pârâtă și condus de intervenientul forțat M. F., după cum rezultă din constatarea amiabilă de accident și dosarul de daună, reclamanta achitând asiguratului său CASCO despăgubirea în sumă de 6.194,47 lei.
Pârâta a fost avizată în scris că are obligația să achite în termen legal despăgubirea de 6.194,47 lei, pârâta achitând suma respectivă cu întârziere la data de 10.12.2014. Așadar, plata a fost efectuată după data introducerii la instanță a cererii de chemare în judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 2210 alin. (1) C. civ. „În limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr.136/1995 „Despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați”.
Raportând prevederile legale anterior invocate la situația de fapt reținută în cauză, instanța constată că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, răspundere ce se angajează în raportul civil delictual născut între asiguratul reclamantei și asiguratul pârâtei, intervenientul forțat M. F., ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 19.05.2014.
De altfel, îndeplinirea acestor condiții nu a fost contestată de societatea pârâtă, aceasta procedând la achitarea debitul principal constând în contravaloarea despăgubirilor acordate de societatea reclamantă asiguratului său.
De asemenea, instanța reține că în materia asigurării de răspundere civilă, art. 2210 alin. (1) C. civ stabilește existența unor raporturi juridice între asigurător și terța persoană vinovată de producerea prejudiciului, născute prin subrogare, raporturi juridice ce izvorăsc ex delictu.
În consecință, achitând persoanei păgubite contravaloarea reparațiilor efectuate, potrivit contractului de asigurare facultativă, societatea reclamantă a preluat acțiunea de care asiguratul său beneficia, ceea ce îi conferă dreptul de a chema în judecată direct pe asigurătorul care răspunde pentru persoana vinovată de producerea prejudiciului.
Având în vedere că pârâta a plătit cu întârziere despăgubirile datorate și ținând seama de reglementările speciale privind calcularea penalităților de întârziere, instanța va admite acțiunea precizată a reclamantei și, în consecință, va constata că primul capăt de cerere privind plata debitului principal în cuantum de 6.194,47 lei a rămas fără obiect, urmând ca pârâta să fie obligată să plătească reclamantei penalități de 0,1% pe zi întârziere aferente debitului principal în cuantum de 6.194,47 lei achitat integral, calculate de la data scadenței, respectiv 28.09.2014, și până la data achitării efective, respectiv 10.12.2014.
Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.454 din Noul Cod procedură civilă, privind exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, pârâta urmează a fi obligată la plata către reclamantă și a sumei de 1.587,92 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 434,72 lei, reprezentând taxă de timbru, iar suma de 1.153,20 lei, reprezentând onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta . SA cu sediul ales in sector 1, București, .. 80 - 84, . contradictoriu cu pârâta E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. com., VOLUNTARI, . CITY BUSINESS PARK, nr. 10, ., . intervenientul M. F. cu domiciliul in CLUJ N., C.. FLORESTI, nr. 1, .. 2, ..
Respinge primul capăt de cerere privind plata debitului principal în cuantum de 6.194,47 lei ca rămas fără obiect.
Obligă pârâta să plătească reclamantei penalități de 0,1% pe zi întârziere aferente debitului principal în cuantum de 6.194,47 lei achitat integral, calculate de la data scadenței, respectiv 28.09.2014 până la data de 03.10.2014, și de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 03.10.2014 până la data achitării integrale a debitului, respectiv 10.12.2014.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.587,92 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru (434,72 lei) și onorariu avocat (1.153,20 lei).
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă, în caz de formulare, la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.02.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. AndrescuMarius T.
Red.TehRed. A.A.
19.03.2015 / 5 Ex
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4004/2015.... | Reziliere contract. Sentința nr. 4324/2015. Judecătoria... → |
---|