Actiune in regres. Sentința nr. 7689/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7689/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 7689/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7689/27.04.2015

Ședința publică din data de 27 aprilie 2015

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: B. M. - judecător

GREFIER: C. B.

Pe rol fiind amânarea pronunțării asupra cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. ALLIANZ-ȚIRIAC ASIGURĂRI S.A., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATE DE asigurare ȘI REASIGURARE CITY INSURANCE S.A și cu intervenientul forțat V. O., pentru deliberare asupra actelor și lucrărilor prezentului dosar și pentru a se depune concluzii scrise .

S-a constatat ca mersul dezbaterilor a fost consemnat, conform disp. art. 233 alin.1 C.proc.civ., în încheierea de amânare a pronunțării din data de 20.04.2015, care face parte integrantă din hotărâre.

În conformitate cu disp. art. 394 C.proc.civ., socotindu-se lămurită, instanța a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art. 395 alin.1 C.proc.civ., constată următoarele aspecte de fapt și de drept:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._ /11.03.2014, reclamanta S.C. ALLIANZ-ȚIRIAC ASIGURĂRI S.A., cu sediul în municipiul București, Căderea Bastiliei, nr.80-84, sector 1, și cu sediul procesual ales la S. Civilă de Avocați ,, C. & C.” din municipiul București, Căderea Bastiliei, nr. 80-84, parter, sector 1, în contradictoriu cu pârâta S.C. SOCIETATE DE ASIGURARE ȘI REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., cu sediul în municipiul București, ..5-7, parter - demisol, sector 1, și cu intervenientul forțat V. O., cu domiciliul în municipiul București, ..17, ., parter, ., a solicitat:

● obligarea pârâtei la plata sumei în cuantum de 2.404,35 de lei cu titlu de despăgubiri, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 2,40 lei calculate de la data scadenței și până la data introducerii cererii ( 11.03.2014), precum și, în continuare, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată

În motivare, în esență, reclamanta arată că, la data de 03.10.2013, intervenientul forțat, conducând vehiculul cu număr de înmatriculare_ ( asigurat RCA la pârâtă ), a produs, din culpa sa, un accident de circulație, avariind astfel vehiculul marca Dacia cu număr de înmatriculare_ ( asigurat Casco la reclamantă ), circumstanțele producerii acestui accident fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă de accident.

În temeiul poliței Casco, reclamanta a achitat asiguratului său despăgubirile necesare ( în cuantum de 2.404,35 de lei), iar, în temeiul disp. art. 2210 C.civ. și Ordinului CSA nr. 14/2011, a sesizat pârâta deopotrivă cu o cerere de despăgubire pentru plata acestor despăgubiri, în calitatea sa de asigurător de răspundere civilă obligatorie .

Față de refuzul nejustificat privind plata despăgubirilor, reclamanta a formulat prezenta acțiune.

În dovedirea cererii, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri.

În drept, reclamanta se prevalează de disp. art. 2210 C.civ. și Ordinul CSA nr. 14/2011.

Cererea formulată de reclamantă a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 173,49 lei .

Pârâta S.C. SOCIETATE DE ASIGURARE ȘI REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., legal citată și cu copia cererii si înscrisurilor depuse, nu a formulat și nu a depus întâmpinare.

Intervenientul forțat V. O. , legal citat și cu copia cererii și înscrisurilor depuse, nu a formulat și nu a depus întâmpinare .

Pentru judecarea în condiții de legalitate și temeinicie a cauzei, instanța de judecată a dispus următoarele măsuri: citarea părților cu mențiunile legale corespunzătoare; pentru termenul de judecată /20.04.2015, reclamanta a depus o notă de ședință/concluzii scrise prin care solicită a se constata că pârâta a achitat debit principal, penalitatile în cuantum de 51,58 de lei, precum si taxa de timbru și onorariu de avocat, totodată solicitând, în continuare, obligarea pârâtei la plata penalităților în cuantumul de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere calculate de la data introducerii cererii și până la data achitării integrale, respectiv data de 14.04.2014.

Analizând cererea prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarele:

La data de 03.10.2013, intervenientul forțat, conducând vehiculul cu număr de înmatriculare_ ( asigurat RCA la pârâtă - fila nr.16 ), a produs, din culpa sa, un accident de circulație, avariind astfel vehiculul marca Dacia cu număr de înmatriculare_ ( asigurat Casco la reclamantă-fila nr. 14 ), circumstanțele producerii acestui accident fiind consemnate în adresa DGPMB /03.10.2013- fila nr. 9 dosar .

În temeiul poliței Casco, reclamanta a achitat asiguratului său despăgubirile necesare ( în cuantum de 2.404,35 de lei – fila nr. 25 ), iar, în temeiul disp. art. 2210 C.civ. și Ordinului CSA nr. 14/2011, a sesizat pârâta deopotrivă cu o cerere de despăgubire pentru plata acestor despăgubiri, în calitatea sa de asigurător de răspundere civilă obligatorie- filele 7-8 din dosar .

Deși efectuate, pârâta nu a răspuns acestor demersuri legale ale reclamantei.

Potrivit disp. art. 64 din Ordinul CSA nr.14/2011, pârâta avea obligația de a achita suma datorată în termen de 15 zile, iar, în caz de nerespectare a acestei

obligații/termen, se percep penalități în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.

Față de refuzul nejustificat privind plata despăgubirilor, reclamanta a formulat prezenta acțiune, introdusă Judecătoria Sectorului 1 București la data de 11.03.2014, cererea de chemare în judecată fiind comunicată pârâtei conform dovezii de înmânare/24.02.2015 ( fila nr. 44 din dosar).

Pârâta și intervenientul forțat nu au formulat obiecțiuni privind legalitatea și temeinicia pretențiilor/cererilor reclamantei. Dimpotrivă, pârâta a procedat la achitarea despăgubirilor, penalitatilor de întârziere, taxelor de timbru și onorariul de avocat generate de prezentul demers judiciar.

Potrivit disp. art. 64 din Ordinul CSA nr.14/2011 :

,,(3) În cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecții, datoria devenind scadentă.

(4) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.”

Față de faptul că debitul principal a fost achitat, în mod nejustificat, după data scadenței prevăzută de art. 64 alin.3 din Ordinul CSA nr.14/2011, dar anterior comunicării/primirii efective a cererii de chemare în judecată, în condițiile în care pârâta - debitoare era de drept în întârziere în executarea obligației sale legale ( conform disp. art. 1523 alin.2 lit.d) C.civ.), instanța de judecată, având în vedere situația de fapt ce a rezultat din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, constată aplicabilitatea disp. art. 1349, raportat la disp. art. 2210 C.civ., art. 64 alin.3 și 4 din Ordinul CSA nr.14/2011, disp. art. 1523 alin.2 lit.d) C.civ. .

Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus amintite, constatând îndeplinite, în parte, condițiile de admisibilitate ale prezentei acțiuni, instanța de judecată va admite, în parte, cererea de chemare în judecată și va obliga pârâta la plata către reclamantă, a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere calculate asupra debitului principal ( în cuantum de 2.404,35 de lei ) de la data de 11.03.2014 și până la data achitării efective a acestuia ( respectiv 14.04.2014). Se va respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect. Fără alte cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. ALLIANZ-ȚIRIAC ASIGURĂRI S.A., cu sediul în municipiul București, Căderea Bastiliei, nr.80-84, sector 1, și cu sediul procesual ales la S. Civilă de Avocați ,, C. & C.” din municipiul București, Căderea Bastiliei, nr. 80-84, parter, sector 1, în contradictoriu cu pârâta S.C. SOCIETATE DE ASIGURARE ȘI REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., cu sediul în municipiul București, ..5-7, parter - demisol, sector 1, și cu intervenientul forțat V. O., cu domiciliul în municipiul București, ..17, ., parter, ..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere calculate asupra debitului principal ( în cuantum de 2.404,35 de lei ) de la data de 11.03.2014 și până la data achitării efective a acestuia ( respectiv 14.04.2014).

Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect.

Fără alte cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2015 .

PREȘEDINTE,GREFIER,

B. M. C. B.

Red. 16.06.2015

2 exemplare semnate de membrii ce au constituit completul de judecata

BM/CB

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 7689/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI