Anulare act. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 05/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 11041/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr._
Ședința publică de la 05.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE –JUD.DR.E. R.
GREFIER -M. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant PĂȘĂLAN V., reclamant L. E. și pe pârât P. S. 1 BUCUREȘTI, intervenient în nume propriu F. N. E., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta reclamantii, personal, titularul cererii de interventie in nume propriu reprezentat prin avocat substituient, care depune delegatia de substituire la dosarul cauzei si parata persoana juridica reprezentata prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care,
Reclamanta, L. E. depune cerere de renuntare la judecata.
Reprezentantul paratei persoana juridica arata ca este de acord si precizeaza ca solicita cheltuielile de judecata pe cale separata; arata ca nu s-a pus in discutie admisibilitatea cererii de interventie in nume propriu si partile in cauza sunt reclamantii si parata; arata ca sediul sau este in Bucuresti, ..9, sector 1, unde solicita comunicarea actelor de procedura.
Instanta constata ca parti in cauza sunt reclamantii si parata, urmand sa ia act de renuntarea reclamantei la judecata.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței, reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecată, în temeiul art. 406 Cod procedură civilă.
Analizând cererea formulată instanța reține prevederile art. 406 Cod procedură civilă „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Renunțarea la judecată se constată prin hotarare supusa recursului.”
Constatând că cererea îndeplinește condițiile legale, instanța va lua act de cererea de renunțare la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
In temeiul art.406 c.pr.civila ia act de renuntarea la judecata privind pe reclamant PĂȘĂLAN V., reclamant L. E., ambii cu domiciliul in sector 1, București, .. 52, . și pe pârât P. S. 1 BUCUREȘTI, cu sediul in sector 1, București, .. 9.
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică de la 05.06.2015.
P. GREFIER
RED.ER/DACT.M.G. 02.07.2015/5 EX.
← Pretenţii. Sentința nr. 9692/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9551/2015. Judecătoria... → |
---|