Contestaţie la executare. Sentința nr. 9375/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9375/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 9375/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9375/2015

Ședința publică de la 19 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. S.

Grefier A.-M. I.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator O. V. M. și pe intimat ., având ca obiect: contestație la executare

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: intimata prin avocat cu delegație la dosarul cauzei, lipsă fiind contestatoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;:

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Având cuvântul, intimata prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Instanța încuviințează pentru intimată proba cu înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Având cuvântul, intimata, prin avocat, solicită respingerea contestatiei la executare. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin contestatia la executare formulata la data de 10.11.2014 si inregistrata pe rolul instantei sub nr._ contestatoarea O. V. M. a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta in contradictoriu cu intimata . sa se dispuna anularea formelor de executare din cadrul dosarului de executare silita al B. Asociati M. si Partenerii, dosar avand nr.3220/ 2013.

In motivarea prezentei contestatii la executare se arata ca prin somatia nr._/ 27.08.2014 emisa in acest dosar de executare i s- a pus in vedere ca in baza sentintei civile nr._/ 3.06.2010 sa achite suma de_,77 lei reprezentand debit si cheltuieli de executare in cuantum de 1420, 82 lei.

Contestatoarea invoca faptul ca este prescris dreptul intimatei de a obtine executarea silita pentru ca de la data ramanerii definitive a hotararii ce constituie titlu executoriu si pana la momentul formularii cererii au trecut mai mult de 3 ani.

Un alt motiv este acela al perimarii executarii silite pentru ca incheierea de incuviintare a executarii silite a fost pronuntata la 12.09.2013 si executarea silita a inceput la 9.07.2014.

In drept contestatoarea isi intemeiaza actiunea pe prevederile art.696, 697 alin 2, 706 C..

In sustinerea actiunii contestatoarea a depus la dosarul cauzei inscrisuri respectiv comunicarea somatiei, somatia din 27.08.2014, incheierea de cheltuieli de executare, incheierea de incuviintare a executarii silite, sentinta civila nr._/ 3.06.2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti ,imputernicire avocatiala si dovada achitarii taxei de timbru.

La data de 25.02.2015 intimata . a formulat intampinare in care solicita respingerea ca neintemeiata a prezentei contestatii la executare.

Intampinarea este insotita de inscrisuri.

Instanta analizand actele dosarului si vazand materialul probator administrat in cauza retine faptul ca titlul executoriu in prezenta cauza este reprezentat de Sentinta civila nr._/ 3.06.2010.

In baza cererii de executare silita formulata de intimata . s- a pronuntat incheierea de incuviintare a executarii silite din data de 9.07.2014.

Astfel, la 27.08.2014 s- a emis somatia de plata prin care i s-a pus in vedere contestatoarei sa achite suma reprezentand debit actualizata cu indicele de inflatie la care se adauga cheltuieli de executare.

Procedura de executare silita in speta dedusa judecatii este cea prevazuta de noul cod de procedura civila, executarea silita fiind inceputa dupa . respectiv dupa 30.08.2013.

Se va respinge sustinerea contestatoarei potrivit careia dreptul de a cere executarea silita este prescris.Se vor avea in vedere prevederile alin 2 din art.705 Ncpc care stabilesc ca termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a obtine executarea silita.In cazul hotarariilor judecatoresti si arbitrale, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data ramanerii lor definitive.

Prevederile art.634 alin 1 pct.2 Ncpc stabilesc ca sunt hotarari definitive hotarariile date in prima instanta ,fara drept de apel, neatacate cu recurs.

A. 2 al aceluiasi articol stabileste ca hotararile prevazute la alin 1 devin definitive la data expirarii termenului de exercitare a apelului ori recursului, sau, dupa caz, la data pronuntarii.

Ori, potrivit Decretului nr.167/ 1958, termenul de prescriptie nu se calculeaza de la data la care hotararea judecatoreasca a devenit executorie, ci de la data ramanerii irevocabile a hotararii ce constituie titlu executoriu.

Astfel, prin sentinta civila ce constituie titlu executoriu, fiind o hotarare supusa recursului, nu a ramas definitiva la data pronuntarii ci dupa curgerea termenului de 15 zile de la comunicare .

Sentinta a fost comunicata intimatei la data de 20.09.2010 conform dovezii de comunicare si termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita s-a implinit la 6.10.2013.Cererea de executare silita a fost emisa de creditor la data de 30.08.2013 si inregistrata la B. M. I. la 12.09.2013.

Pe cale de consecinta nu se poate retine faptul ca executarea silita este prescrisa.

Cu privire la a doua sustinere a contestatoarei privind perimarea executarii silite aceasta va fi respinsa ca neintemeiata si se vor avea in vedere prevederile art.696 Ncpc.

In acest sens se va retine ca de la data inregistrarii cererii de executare silita la B. M. I. si pana la trimiterea somatiei de plata catre debitor, executorul judecatoresc nu a solicitat creditorului indeplinirea unui act sau demers la care intimata sa nu fi raspuns.

Pe cale de consecinta instanta apreciaza ca contestatoarea nu a facut dovada prin inscrisurile administrate in cauza a temeiniciei sustinerilor sale si astfel se va respinge ca neintemeiata prezenta contestatie la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare privind pe privind pe contestator O. V. M. cu domiciliul în C., . 1, ., . și pe intimat . cu sediul în sector 1, București, ., ..

Cu apel in 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I.S/A.I/24.09.2015/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9375/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI