Anulare act. Sentința nr. 3414/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3414/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 3414/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 3414
Ședința publică din data de 23 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: A. I. M.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanții FEDERAȚIA S. DIN S. R. DE RADIODIFUZIUNE (FSSRR), S. U. AL SALARIAȚILOR - RADIO ROMÂNIA (SUS RADIO ROMÂNIA) și pe pârâta S. R. DE RADIODIFUZIUNE (SRR), având ca obiect anulare act.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 09.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 16.02.2015 și 23.02.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București- Secția a V-a civilă sub numărul_/3/2014, reclamanții Federația S. din S. R. de Radiodifuziune (FSSRR) și S. U. al Salariaților- Radio România (SUS-Radio România) au solicitat, în temeiul art. 21 din O.U.G. nr. 137/2000, în contradictoriu cu pârâta S. R. de Radiodifuziune (SRR), să se anuleze situația discriminatorie creată de către S. R. de Radiodifuziune față de reclamanți, în sensul de a anula decizia emisă de Președintele- Director General al SRR sub nr. 232/05.04.2013, să se dispună restabilirea situației existente între reclamanți și pârâtă anterioară nașterii situației discriminatorii, respectiv anterioară emiterii și punerii în aplicare a deciziei SRR cu nr. 232/05.04.2013 în sensul de a obliga pe pârâta SRR să îi repună pe reclamanți în posesia camerei nr. 805 situată la etajul 8 din sediul central al SRR situat în București, ., nr. 60-64, sector 1 și să le restituie reclamanților toate acele bunuri (înscrisuri și obiecte) aparținând reclamanților și care s-au aflat în posesia lor comună în camera 805, de care au fost deposedați abuziv de către angajați SRR care au pătruns forțat în această cameră, în zilele de 22-23 aprilie 2013, fără știrea și acordul reclamanților, care sunt sechestrate de către pârâtă împotriva voinței reclamanților, într-o magazie încuiată de la subsolul SRR și care sunt enumerate în procesul verbal de inventariere întocmit de pârâta SRR sub nr. D13602 din 02.08.2013.
În motivare, reclamanții au arătat că, începând din anul 2002, au folosit cu titlu gratuit, ca sediu comun, spațiul pus la dispoziție de către pârâtă, în care se găseau toate documentele și obiectele necesare desfășurării activității celor două organizații sindicale ori decurgând din aceasta și că nu erau singurele organizații sindicale care aveau posesia și folosința gratuită a unor spații din clădirea ce constituie sediul central sau din clădirile ce constituie sedii teritoriale ale pârâtei, printre acestea numărându-se și S. Asociația Profesioniștilor din Radio, care ocupa camera nr. 218, și S. Radio România, care ocupa camera nr. 544, în comun cu Asociația Revoluționarilor Club 22 Radio, cu precizarea că și aceste două încăperi au fost vizate de Decizia a cărei anulare se solicită.
La data de 5.04.2013, pârâta, prin Președintele – Director General O. M., a emis Decizia cu nr. 232/5.04.2013, prin care, sub pretextul lipsei spațiilor de lucru în sediul central, a dispus eliberarea camerelor cu numerele 805, 218 și 544, ocupate de organizațiile sindicale, stabilind, totodată, că acestor organizații sindicale li se va acorda un sediu comun în sediul central al SRR, în suprafață de 18,90 m.p., situat la demisol, în zona casieriei SRR.
Din motive necunoscute reclamanților, S. U. al Salariaților Radio România (SUSRR) nu a fost cuprins în acest punct al deciziei (referitor la atribuirea unui alt spațiu), deși pârâta cunoștea că fostul spațiu atribuit pentru funcționare era folosit și de către respectiva organizație sindicală, în comun cu cealaltă reclamantă – FSSRR și, deși intenția pârâtei era, în mod evident, ca Decizia emisă să producă efecte față de ambii reclamanți, fapt ce rezultă din toată corespondența purtată între pârâtă și SUSRR.
Ulterior, la datele de 22 și 23 aprilie 2013, fără nicio notificare prealabilă și fără acordul reclamantelor sau o hotărâre judecătorească de evacuare silită, profitându-se și de internarea în spital a președintelui comun al celor două organizații sindicale, A. V. M. (singurul care avea cheia încăperii), pârâta, prin angajații săi, a spart încuietoarea camerei nr. 805, a ridicat toate bunurile mobile și înscrisurile existente, depozitându-le la subsol, într-o încăpere încuiată, în care se găsesc și în prezent. La incidentele din cele două zile, au arătat reclamanții, au fost chemate, prin serviciul de urgență 112, echipaje ale poliției din cadrul Secției 3, care au încheiat procese verbale, ce pot fi puse la dispoziția instanței. Cât privește inventarierea bunurilor și înscrisurilor ridicate din camera nr. 805, această operațiune a avut loc la 4 luni de la data ridicării lor, numai de către angajații pârâtei și în absența reprezentantului legal al reclamantelor.
Referitor la tratamentul discriminator al reclamanților, s-a arătat că deși, formal, Decizia contestată a vizat mai multe organizații sindicale, în realitate, singurele față de care ea a fost pusă efectiv în aplicare au fost doar cei doi reclamanți, celelalte organizații sindicale continuând, nestingherite, să folosească fostele încăperi.
Or, arată reclamanții, aceasta denotă că pretinsa lipsă de spațiu nu constituia adevărata cauză a măsurii dispuse, care le viza, în fapt, doar pe ei. Nici corespondența ulterior purtată între reclamantul SUSRR și pârâtă (făcându-se trimitere la documentele de corespondență) nu a dus la remedierea situației, aceasta neputând beneficia nici de spațiul din încăperea de 18,90 m.p. și nici de fostul spațiu din camera 805, iar documentele și bunurile mobile care sunt strict necesare funcționării celor două sindicate au rămas și acum în posesia abuzivă a pârâtei, sub pretextul mincinos că nu ar fi aparținut reclamanților, ori că SUSRR nu ar fi deținut spațiul din camera 805.
În fine, s-a arătat că împrejurările care reprezintă cauza reală a conduitei discriminatorii a pârâtei față de reclamanți, prin tratamentul diferențiat aplicat în mod nejustificat și injust, în raport de celelalte organizații sindicale vizate de aceeași decizie, sunt date de relațiile de adversitate, devenite notorii, dintre Directorul General al SRR și Președintele celor două organizații sindicale reclamante. Aceste relații sunt, la rândul lor, determinate de constatarea, de către Agenția Națională de Integritate, a unei situații de incompatibilitate a d-lui O. M. în perioada 2010-2012, în urma unei sesizări din data de 11.02.2013, făcută de reclamanta SUSRR către ANI. În perioada octombrie 2013-ianuarie 2014, SUSRR a depus și alte sesizări la ANI, privitoare la unii dintre membrii Consiliului de Administrație și din Comitetul Director al SRR, persoane apropiate domnului M..
În concluzie, au arătat reclamanții, aceștia sunt, în mod continuat, victimele unui tratament discriminatoriu din partea pârâtei, prin comparație cu alte organizații sindicale aflate într-o situație similară, sub efectul aceleiași decizii contestate în cauză, fiind încălcat dreptul reclamanților la viață privată, protejat de art. 8 din Convenția Europeană, precum și dreptul de proprietate privată, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, dar și dreptul la nediscriminare, prin raportare la prevederile art. 14 din Convenție.
În drept, au fost invocate prevederile art. 8 și 14 din CEDO, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, art. 16 din Constituția României, art. 1, 2 și 27 din O.G. nr. 137/2000.
Prin sentința civilă nr. 961/3.09.2014, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal reținând că cererea principală cu care reclamantele au învestit instanța se referă la anularea unei decizii emise de o autoritate publică, respectiv Directorul SRR. Motivul de nulitate a actului administrativ rămâne irelevant, în determinarea naturii de contencios administrativ a cauzei, întrucât nici legea contenciosului administrativ nu operează astfel de distincții.
Calitatea de subiect de drept public atribuită de pârâtă Directorului General al SRR decurge din interpretarea dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune.
Pârâta este, așadar, o instituție publică, adică un „organ de stat” ce acționează „pentru satisfacerea unui interes legitim public”, în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. b) și m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar fiecare dintre reclamante se pretinde, așa cum precizează și în răspunsul la întâmpinare, persoană „care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim”, în înțelesul art. 1 alin. 1 din aceeași Lege; la rândul său, decizia contestată reprezintă un act administrativ cu caracter individual, în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. c) din Lege, astfel că întreg litigiul dintre părți reprezintă un litigiu „în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”, potrivit art. 2 alin.1 lit. f) din Lege.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 17.10.2014.
Prin sentința civilă nr. 3207/25.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel București- Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
S-a reținut în motivarea acestei sentințe că reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 27 din O.G. 137/2000 invocate în cererea de chemare în judecată, precizând încă o dată la termenul din 25.11.2014 că este o acțiune întemeiată pe dispozițiile O.G. 137/2000.
Conform art. 27 alin. 1 din acest act normativ, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată constând în solicitarea de anulare a situației discriminatorii creată de pârâtă, în sensul anulării Deciziei nr. 232/5.04.2013 emisă de directorul general al S.R.R. și restabilirii situației existente anterior nașterii situației discriminatorii, Curtea a constatat că sunt incidente prevederile legale sus menționate.
Reclamanta nu și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile Legii 554/2004, ci a solicitat anularea Deciziei nr. 232/5.04.2013 ca act care a dat naștere unei situații discriminatorii în opinia sa, astfel că nu se poate stabili competența de soluționare a cauzei prin prisma dispozițiilor Legii 554/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 19.12.2014, sub numărul_ .
La data de 09.02.2015, reclamantul S. U. al Salariaților- Radio România (SUS- Radio România) a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 41/1994 în ansamblul său și, în special, a art. 1 din lege.
Analizând, în temeiul art. 248 alin. (1) C.proc.civ. cu prioritate excepția necompetenței materiale, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2002 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare „Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.”
Pentru determinarea instanței de judecată competente, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 95 pct. 1 C.proc.civ., potrivit cărora „Tribunalele judecă, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.” și dispozițiile art. 94 C.proc.civ. și va consta că primul capăt de cerere, cel principal, privind anularea deciziei emise de Președintele- Director General al SRR sub nr. 232/05.04.2013 reprezintă un capăt de cerere neevaluabil în bani, care atrage competența materială de soluționare a Tribunalului.
Nu pot fi avute în vedere, în opinia instanței, dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, întrucât decizia contestată (filele 14-15 ds. TB) nu reprezintă un act administrativ în înțelesul dat de art. 2 alin. (1) lit. c) din același act normativ („actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”).
Pe cale de consecință, apreciind că nu este în căderea Judecătoriei Sectorului 1 București soluționarea prezentei cereri, în temeiul art. 98 alin. (1), art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (1) și alin. (3) C.proc.civ., va admite excepția necompetenței materiale, urmând a declina judecata cererii în favoarea Tribunalului București.
De asemenea, constatând ivit, prin prisma dispozițiilor art. 133 pct. 2 C.proc.civ., conflictul de competență, instanța va trimite cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții FEDERAȚIA S. DIN S. R. DE RADIODIFUZIUNE (FSSRR), S. U. AL SALARIAȚILOR - RADIO ROMÂNIA (SUS RADIO ROMÂNIA), ambele cu sediul în sector 3, București, .. 16, ., . și pe pârâta S. R. DE RADIODIFUZIUNE (SRR), cu sediul în sector 1, București, .. 60 - 64, în favoarea Tribunalului București.
Constată ivit conflictul negativ de competență și înaintează cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 februarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. A. A. I. M.
Red. Jud. A.A./ Gref. A.I.M./ 10 iunie 2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3416/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3415/2015. Judecătoria... → |
|---|
