Contestaţie la executare. Sentința nr. 3415/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3415/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 3415/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 3415
Ședința publică din data de 23 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: A. I. M.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. I. și pe intimata S.C. O. P. S.A., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 9.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 16.02.2015 și 23.02.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.12.2014, sub numărul de mai sus, contestatoarea C. I. a formulat contestație împotriva formelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 1024/2014 întocmite de B. M. și Partenerii, solicitând anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1024/2014, constatarea nulității tuturor formelor de executare, să se constate prescris dreptul de a obține executarea silită și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat, în esență, că dreptul intimatei de a obține executarea silită (care s-a născut la data de 24.01.2011) era prescris la data înregistrării cererii creditoarei de executare silită.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 453, art. 665, art. 703, art. 711 și art. 714 C.proc.civ.
Contestatoarea a alăturat cererii sale înscrisuri (filele 5-15).
Cererea de reexaminare formulată de contestatoare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a fost respinsă ca nefondată prin încheierea din data de 23.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
Deși legal citată (primind citația, cererea de chemare în judecată și înscrisurile la data de 13.01.2015, sub semnătură și ștampilă), intimata S.C. O. P. S.A. nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a contesta susținerile contestatoarei.
S-au depus la dosar copii certificate pentru conformitate de pe actele dosarului de executare silită nr. 1024/2014 (filele 28-43).
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1239/24.01.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ (filele 38-42), a fost anulată executarea silită ce formează obiectul dosarului de executare nr. 1758/E/2009 al B. T. Nicușor și s-a dispus întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare acesteia, respectiv restituirea sumelor încasate.
Pentru executarea acestei sentințe, intimata O. P. S.A. a formulat la data de 28.02.2014 (fila 37), cerere de executare silită la Biroul Executorului Judecătoresc M. I..
Prin încheierea din data de 28.02.2014 (fila 36), Biroul Executorului Judecătoresc M. I. a dispus înregistrarea cererii de executare silită în Registrul General de dosare și deschiderea dosarului de executare silită nr. 1024/2014.
Demararea procedurii de executare silită a fost încuviințată prin încheierea din data de 24.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014 (fila 33).
Biroul Executorilor Judecătorești Asociați M. și Partenerii a stabilit prin încheierea din data de 07.07.2014 (fila 32), cheltuieli de executare de 1.617,60 lei.
În temeiul art. 667, art. 731 și urm. C.proc.civ., debitoarea contestatoare a fost somată să achite suma de 18.090,30 lei, care urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cheltuielile de executare de 1.617,60 lei (fila 31).
Critica contestatoarei este fondată.
Potrivit art. 405 vechiul C.proc.civ. (dispoziții preluate în art. 705 din noul C.proc.civ.) „(1) Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reala imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani. (2) Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.”
Potrivit art. 377 alin. (1) pct. 1 vechiul C.proc.civ., hotărârile date în primă instanță, potrivit legii, fără drept de apel sunt definitive. Rezultă așadar că sentința civilă pusă în executare a devenit definitivă și astfel susceptibilă de punere în executare silită la data pronunțării sale, respectiv la data de 24.01.2011, când s-a născut așadar dreptul de a cere executarea silită.
Momentul de la care hotărârea judecătorească devine executorie este unul singur și este determinat de faptul că hotărârea nu mai este supusă unei căi de atac suspensive de executare, astfel încât partea interesată poate să ceară punerea în executare a hotărârii.
Rezultă așadar că la data formulării cererii de executare silită, 28.02.2014, dreptul intimatei creditoare de a solicita executarea silită a acestei sentințe era prescris, hotărârea judecătorească de care a înțeles intimata să se folosească pierzându-și puterea executorie.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 703 și art. 719 noul C.proc.civ., actele de executare efectuate în cadrul dosarului de executare silită nr. 1024/2014 aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați M. și Partenerii sunt lovite de nulitate și vor fi așadar anulate.
Totodată, în temeiul art. 451, art. 452 și art. 453 C.proc.civ., constatând culpa procesuală a intimatei, instanța o va obliga pe aceasta să plătească contestatoarei suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată- onorariu de avocat (pe care instanța îl apreciază proporționat, justificat și rezonabil, prin raportare la criteriile stabilite prin art. 127 din Statutul profesiei de avocat, respectiv timpul și volumul de muncă solicitat pentru executarea mandatului, natura și importanța intereselor din cauză).
Instanța va respinge însă ca neîntemeiată, în temeiul art. 45 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata taxei judiciare de timbru, aceasta având posibilitatea de a obține restituirea taxei judiciare de timbru, la rămânerea definitivă a sentinței, fără a putea fi recuperat de la partea adversă.
Având în vedere că partea contestatoare a achitat cu titlu de taxă judiciară de timbru în plus față de cuantumul datorat suma de 91 lei, în temeiul art. 45 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, instanța va dispune restituirea către contestatoare a acestei taxe.
Față de dispozițiile art. 716 alin. (2) C.proc.civ., instanța va dispune obligarea contestatoarei să plătească Biroului Executorilor Judecătorești Asociați M. și Partenerii suma de 29,76 lei, cheltuieli de fotocopiere a dosarului de executare (factura nr. BEJM356/26.01.2015).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de contestatoarea C. I., domiciliată în Câmpina, ., ., ., în contradictoriu cu intimata S.C. O. P. S.A., cu sediul în București, ., P. City, sector 1.
Anulează toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1024/2014 aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați M. și Partenerii.
Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.
Respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata taxei judiciare de timbru.
Dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de 91 lei, achitată excedentar.
Obligă contestatoarea să plătească Biroului Executorilor Judecătorești Asociați M. și Partenerii suma de 29,76 lei, cheltuieli de fotocopiere a dosarului de executare (factura nr. BEJM356/26.01.2015).
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 februarie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. AnchidinAlexandra I. M.
Red. Jud. A.A./ Gref. A.I.M./ 27 aprilie 2015
← Anulare act. Sentința nr. 3414/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Întoarcere executare. Sentința nr. 3292/2015. Judecătoria... → |
---|