Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 3381/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3381/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 3381/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 3381

Ședința publică din data de 23 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A.

GREFIER: A. I. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul I. V. E. și pe pârâta B. G. SOCIETE GENERALE S.A., având ca obiect constatare nulitate act juridic – clauze abuzive, pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul prin avocat, care depune împuternicire avocațială și pârâta prin avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, conform art. 94 alin. (1) pct. 1, art. 95 alin. (1) pct.1 și art. 99 alin. (2) C.proc.civ.

Apărătorul reclamantului solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.

Apărătorul pârâtei solicită respingerea excepției, conform practicii Judecătoriei Sectorului 1 București și Tribunalului București.

Apărătorul reclamantei precizează că nu este o dobândă variabilă, ci una indexabilă. Cuantumul dobânzii de regăsește în contractul de credit. Capetele de cerere sunt parțial evaluabile în bani.

Apărătorul pârâtei arată că este vorba despre o acțiune în pretenții, la care se ridică problema timbrajului.

Instanța reține cauza în vederea soluționării excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.08.2014, sub numărul de mai sus, astfel cum a fost precizată la data de 08.10.2014, reclamantul I. V. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. G. Societe Generale S.A., să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de credit nr. 715/05.07.2011, respectiv a clauzelor art. 8 din condițiile particulare, art. 3.4.1, art. 10.1 și art. 10.2 din condițiile generale și să fie obligată pârâta să-i restituie sumele achitate în baza cluazelor abuzive.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 4, art. 6, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 193/2000.

Reclamantul a alăturat cererii sale înscrisuri.

La data de 19.11.2014, pârâta B.- G. Societe Generale S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâta a depus la dosar înscrisuri.

Analizând, în temeiul art. 248 alin. (1) C.proc.civ. cu prioritate excepția necompetenței materiale, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., Tribunalul este instanță cu plenitudine de competență pentru judecata în primă instanță, judecând toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Judecătoria este competentă să judece, printre altele, cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, potrivit art. 94 pct. 1 lit. h) și j) C.proc.civ.

Potrivit art. 98 alin. (1) și (2) C.proc.civ. „(1) Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretențiile principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății.”

Instanța mai reține că potrivit art. 30 alin. (4) C.proc.civ. cererea accesorie este cererea a cărei soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal.

În speță, instanța a fost învestită cu soluționare a două capete de cerere, primul fiind principal, iar cel de-al doilea accesoriu.

În privința capătului de cerere principal, instanța reține că acesta se referă la anumite clauze contractuale, care au fiecare caracter evaluabil sau neevaluabil în bani.

Dintre acestea, clauzele cuprinse în art. 3.4.1 (privind modul de stabilire a dobânzii indexabile), art. 10.1 (privind posibilitatea băncii de a solicita împrumutatului încheierea pe toată perioada de creditare a unor contracte de asigurare) și art. 10.2 (privind obligația împrumutatului de a menține / reînnoi contractele de asigurare pe toată durata derulării contractului și de a nu diminua suma asigurată) din condițiile generale ale contractului de credit nr. 715/05.07.2011 au un evident caracter neevaluabil în bani. Aceste clauze nu sunt evaluabile în sine, neputându-se considera că dobândesc un conținut pecuniar pentru simplul motiv că au fost inserate într-un contract de credit. Aceste clauze atrag competența Tribunalului, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ.

Chiar și având în vedere valoarea contractului de credit, instanța apreciază că, prin raportare fie și numai la valoarea totală a creditului acordat de 65.000 euro, competența materială nu poate aparține decât Tribunalului.

Prin urmare, făcând aplicarea dispozițiilor art. 99 alin. (2) C.proc.civ., apreciind că nu este în căderea Judecătoriei Sectorului 1 București soluționarea prezentei cereri, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (1) și alin. (3) C.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale, urmând a declina judecata cererii în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul I. V. E., domiciliat în B., . B, jud. Ilfov și pe pârâta B. G. SOCIETE GENERALE S.A., cu sediul în București, .. 1-7, sector 1, prin Sucursala Unirea, din București, ..2, sector 3, în favoarea Tribunalului București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 februarie 2015.

PREȘEDINTE,pentru GREFIER

A. A. aflat în concediu de odihnă

semnează grefierul șef

Red. Jud. A.A./ Gref. A.I.M./ 06 iulie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 3381/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI