Fond funciar. Sentința nr. 4014/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4014/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 4014/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 4014/2015

Ședința publică din data de 3 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. S.

GREFIER: M. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții S. I. și P. G. în contradictoriu cu pârâții P. S. 1 BUCUREȘTI - SUBCOMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – COMISIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, P. ORAȘULUI OTOPENI – COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI ILFOV – COMISIA JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și cu intervenienta R. M., având ca obiect fond funciar emitere titlu proprietate, măsuri compensare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta S. I., personal, care se legitimează cu CI . nr._ CNP_ și asistată de avocat C. I.-M. cu împuternicire avocațială la dosar, reclamanta P. G., reprezentată prin același avocat, pârâta P. S. 1 București – Subcomisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar, reprezentată prin avocat I.-B. G., cu împuternicire avocațială la dosar, și intervenienta R. M., reprezentată de avocat C. D. C., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind ceilalți pârâți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul reclamantelor arată că solicită comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului de avocat C. I., din București, ., parter, sector 2.

Pârâta P. S. 1 București – Subcomisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar, prin avocat, arată că în răspunsul la întâmpinare, fila 175, reclamantele au precizat că au chemat Subcomisia S. 1 a Municipiului București pentru stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor reprezentată prin primar.

Instanța stabilește că reclamantele sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. 1 lit. l din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la art. 42 din Legea nr. 1/2000, care nu a fost abrogat, aceasta fiind o dispoziție specială, care completează prevederile art. 29 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013.

Instanța pune în discuție admiterea în principiu a cererii de chemare în judecată a altei persoane.

Apărătorul reclamantelor solicită admiterea în principiu a cererii de chemare în judecată a altei persoane.

Pârâta P. S. 1 București – Subcomisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar, prin avocat, solicită admiterea în principiu a cererii de chemare în judecată a altei persoane.

Intervenienta R. M., prin avocat, solicită admiterea în principiu a cererii de chemare în judecată a altei persoane.

Instanța în conformitate cu art. 68 alin. 1 și alin. 2 raportat la art. 65 Cod procedură civilă, admite în principiu cererea de chemare în judecată a intervenientei R. M., având în vedere că aceasta poate solita aceleași pretenții ca și reclamantele.

Instanța, din oficiu, invocă excepția prematurității cererii, față de faptul că nu s-a împlinit termenul prevăzut de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, în care comisiile locale și județene de fond funciar au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate, și acordă cuvântul părților pe această excepție.

Apărătorul reclamantelor arată că lasă la aprecierea instanței.

Pârâta P. S. 1 București – Subcomisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar, prin avocat, solicită admiterea excepției prematurității în raport de Legea nr. 165/2013 și Decizia 88/2014 pronunțată de Curtea Constituțională, cu privire la titlul de proprietate sau punerea în posesie.

Intervenienta R. M., prin avocat, arată că lasă la aprecierea instanței.

Instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției prematurității, invocată din oficiu.

INSTANȚA,

Deliberând asupra excepției prematurității formulării cererii de chemare în judecată, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 1 București, la data de 4.09.2014, sub nr._, reclamanții S. I. și P. G. au chemat în judecată pe pârâții P. S. 1 BUCUREȘTI - SUBCOMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – COMISIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, P. ORAȘULUI OTOPENI – COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI ILFOV – COMISIA JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților la emiterea titlului de proprietate și a procesului-verbal de punere în posesie pentru suprafețele de teren libere și care se pot restitui în natură, pe vechiul amplasament din terenul în suprafață de 8.500 m.p. situat în București, .. 113, sector 1. A mai solicitat ca, pentru suprafețele de teren care nu se pot restitui în natură, în baza dispozițiilor art. 24 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, să se dispună acordarea măsurilor prin compensare. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că autorul lor, V. I. (decedat la data de 28.06.2014), a depus la P. Orașului Otopeni, cerere de restituire a suprafeței de 15.000 m.p., teren situat în .. 113, precum și că, prin Decizia nr. 422/03.05.1993 s-a stabilit dreptul acestuia la acțiuni pentru suprafața de 10.000 m.p., echivalent arabil, la Societatea Comercială Agroindustrial Chitila S.A. Au învederat că, prin Sentința civilă nr._ din 20.12.1995 pronunțată de Judecătoria S. 1 București, s-a constatat că V. I. este proprietarul imobilului situat în București, .. 113, sector 1, compus din teren în suprafață de 1.500 m.p. și construcție, fiind emisă Dispoziția nr. 1193/19.08.1997 de către Primarul Municipiului București. Au precizat că, în baza Titlului de proprietate nr._, i-a fost dată prin compensare suprafața de 5.000 m.p. în ., tarlaua 35, . încât din suprafața totală de 15.000 m.p. s-a restituit suprafața de 6.500 m.p. și a rămas de restituit suprafața de 8.500 m.p., care face obiectul cererii. Au mai arătat că, în anul 2000, autorul lor s-a adresat cu o nouă cerere către P. S. 1 – Subcomisia de aplicare a legii fondului funciar, aceasta nefiind soluționată până în prezent. Au menționat că P. S. 1 i-a îndrumat să se adreseze Comisiei de aplicare a legii fondului funciar care a stabilit dreptul de acționat la S.C. Agroindustrial Chitila, iar P. Otopeni i-a îndrumat către Sectorul 1, motivat de faptul că terenul aparține de Sectorul 1 al Municipiului București.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 247/2005, ale Legii nr. 165/2013 și ale art. 194 Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, reclamanții au solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și cu expertiză tehnică de specialitate.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. 1 lit. l din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la art. 42 din Legea nr. 1/2000.

La data de 10.12.2014, în conformitate cu art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâta P. S. 1 – Subcomisia S. 1 al Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii, susținând că nu are calitatea și competența de a emite titluri de proprietate și de a acorda măsuri compensatorii potrivit Legii nr. 165/2013, precum și că reclamantele nu fac dovada că ar fi formulat o cerere în condițiile Legii nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, singura cerere fiind formulată de numita R. M..

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 201 și art. 205 Cod procedură civilă.

În dovedirea întâmpinării, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Ceilalți pârâți, deși li s-au comunicat cererea de chemare în judecată și înscrisurile atașate, nu au formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă.

La data de 14.01.2015, în conformitate cu art. 201 alin. 2 Cod procedură civilă, reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, prin care au precizat că au chemat în judecată Subcomisia S. 1 a Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, aceasta având calitate procesuală pasivă, conform art. 12, art. 51, art. 52 și art. 116 din Legea nr. 18/1991. Au solicitat respingerea excepției inadmisibilității, întrucât autorul lor a formulat cererea înregistrată sub nr. 3221/2000, conform Legii nr. 1/2000.

La primul termen de judecată din data de 3.02.2015, în temeiul art. 68-art. 70 Cod procedură civilă, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată a altei persoane, respectiv a intervenientei R. M., cererea fiind admisă în principiu în ședința publică din data de 3 martie 2015, pentru considerentele ce se regăsesc în partea introductivă a prezentei hotărâri.

În ședința publică din data de 3 martie 2015, instanța a invocat excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată.

Analizând susținerile părților și înscrisurile aflate la dosar în vederea soluționării excepției prematurității, instanța reține următoarele:

Conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016.

Potrivit art. 11 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, în situația neîndeplinirii obligațiilor în termenul prevăzut la alin. 1, persoana care se consideră îndreptățită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile.

Având în vedere că termenul prevăzut de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 este un termen dilatoriu obligatoriu, persoanele care se consideră îndreptățite nu pot formula plângere împotriva refuzului pârâtelor de soluționare a cererii de restituire mai înainte de împlinirea acestuia.

Comisiile locale și județene de fond funciar, respectiv Comisia de Fond Funciar a Municipiului București au posibilitatea de a soluționa cererile formulate de autorul reclamantelor, respectiv de către intervenientă, până la data de 1 ianuarie 2016, astfel încât instanța nu poate interveni până la împlinirea termenului suspensiv pentru a sancționa neîndeplinirea acestei obligații, care nu este scadentă.

Justificarea oferită de reclamante prin cererea precizatoare depusă la data de 8.10.2014, pentru formularea plângerii înainte de împlinirea termenului prevăzut de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, este vădit neîntemeiată, comisiile locale având posibilitatea de a-și stabili competența și de a proceda la soluționarea cererii până la data 1 ianuarie 2016. Instanța mai reține că prevederile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 nu reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil al reclamantelor, această ingerință fiind justificată de necesitatea soluționării cererilor formulate în materia fondului funciar în procedura administrativă reglementată de lege, precum și de numărul mare al cererilor formulate de către persoanele îndreptățite, iar termenul acordat fiind scurt, urmând a se împlini în mai puțin de un an de la data soluționării prezentei cauze.

Pentru aceste considerente, având în vedere că cererea ce face obiectul acestui dosar a fost depusă la data de 4.09.2014, anterior împlinirii termenului suspensiv acordat pârâtelor conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 pentru soluționarea cererilor formulate de autorul reclamantelor și de intervenienta R. M., instanța constată că dreptul dedus judecății nu este actual, motiv pentru care urmează să admită excepția prematurității, invocată din oficiu, și să respingă ca premature cererea principală și cererea de chemare în judecată a altei persoane.

În conformitate cu art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va constata că pârâta Subcomisia S. 1 al Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin Primarul S. 1, și-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată, iar celelalte părți nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prematurității, invocată din oficiu.

În temeiul art. 11 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge ca premature cererea principală și cererea de chemare în judecată a altei persoane, privind pe reclamanții S. I., având CNP_, cu domiciliul în București, .. 176, sector 2, și cu domiciliul ales la sediul Cabinetului de avocat C. I.-M., în București, ., parter, sector 2, și P. G., având CNP_, cu domiciliul în București, .. 176, sector 2, și cu domiciliul ales la sediul Cabinetului de avocat C. I.-M., în București, ., parter, sector 2, în contradictoriu cu pârâții P. S. 1 BUCUREȘTI – SUBCOMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în București, .. 9-13, sector 1, INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – COMISIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în București, Piața Presei Libere, nr. 1, . 1, P. ORAȘULUI OTOPENI – COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Otopeni, .. 19, județul Ilfov, INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI ILFOV – COMISIA JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în București, ., sector 3, și cu intervenienta R. M., cu domiciliul în București, .. 65, sector 2.

Constată că pârâta Subcomisia S. 1 al Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin Primarul S. 1, și-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată, iar celelalte părți nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria S. 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. S. M. B.

Se comunică:

  1. reclamantelor S. I. și P. G., la domiciliul ales la sediul Cabinetului de avocat C. I.-M., în București, ., parter, sector 2;
  2. pârâtei P. S. 1 BUCUREȘTI – SUBCOMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, la sediul din București, .. 9-13, sector 1;
  3. pârâtei INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – COMISIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, la sediul din București, Piața Presei Libere, nr. 1, . 1;
  4. pârâtei P. ORAȘULUI OTOPENI – COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, la sediul din Otopeni, .. 19, județul Ilfov;
  5. pârâtei INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI ILFOV – COMISIA JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, la sediul din București, ., sector 3;
  6. intervenientei R. M., la domiciliul în București, .. 65, sector 2.

Operator de date cu caracter personal nr. 4904 Red. M.S./Dact. M.B., M.S./9 ex./21.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 4014/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI




Ilie lonita 17.10.2020
Cat mai multe spete subcomisia S. 1
Răspunde