Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 24305/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.12.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: S. B.

JUDECĂTOR: R. C. B.

GREFIER: A. M.

Pe rol judecarea cauzei litigii cu profesioniștii privind pe petentul A.F. C. N. V. și pe intimata B. România S.A., având ca obiect anulare somație de plată.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, în ordinea listei, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că petentul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, după care,

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării și reține cauza spre soluționare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.10.2015, sub nr._, petentul A.F. C. N. V. a formulat, în contradictoriu cu intimata B. România S.A., cerere în anulare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea sentinței civile nr._/23.06.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București.

În motivarea cererii, petentul a învederat că nu au fost respectate, potrivit art. 1023 alin. 3 C.pr.civ., cerințele prevăzute pentru emiterea ordonanței de plată, astfel că nu trebuie să plătească cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat în sumă de 744 lei, pentru faptul că societatea creditoare a dat dovadă de slabă organizare și management.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1023 C.pr.civ.

În susținerea cererii, petentul a depus în copie: sentința civilă nr._/23.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2015 (filele 2-3).

Intimata nu a depus întâmpinare și nu a solicitat probe în apărare.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr._/299/2015.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepția netimbrării cererii, față de fondul cauzei, o constată întemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar conform art. 6 alin. 2, cererile privind ordonanța de plată, prevăzută de titlul IX al cărții a VI-a din Codul de procedură civilă, se taxează cu 200 lei.

Prin rezoluția din data de 02.11.2015 (fila 6), petentului i-a fost pus în vedere să facă dovada, în original, a achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei, într-un cont al unității administrativ teritoriale de la sediul său, sub sancțiunea anulării. Instanța constată că petentul A.F. C. N. V. a fost citat la sediul indicat cu privire la necesitatea achitării taxei judiciare de timbru la data de 04.11.2015, așa cum rezultă din dovada de înmânare de la fila 10 din dosar.

Instanța reține că, potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, dacă partea este nemulțumită de modalitatea de determinare a taxei judiciare de timbru are posibilitatea, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, să formuleze cerere de reexaminare, cale de atac exclusivă pentru soluționarea incidentelor privind timbrajul. Astfel, având în vedere că partea nu și-a exercitat dreptul de a formula cerere de reexaminare, instanța reține că taxa de timbru a fost stabilită în mod definitiv la suma de 200 lei.

Așa cum rezultă din art. 197 C.pr.civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, iar netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că petentul nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, motiv pentru care va admite excepția invocată și va anula cererea formulată, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu.

Anulează cererea în anulare formulată de petentul A.F. C. N. V., cu sediul în ., în contradictoriu cu intimata B. România S.A., cu sediul în București, ., sector 1 și cu sediul ales la S.C.A. Iofciulescu&T. din București, .. 16-18, parter, ., CUI_, J_, ca netimbrată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.12.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

S. B. R. C. B. A. M.

Red./Thred.: SB

4ex/15.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI