Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Sentința nr. 7941/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7941/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 7941/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA C. NR. 7941/2015
Ședința publică de la 30.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-C. H.
GREFIER: E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind petenta S. C. PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI O. D. C. ȘI N. A., creditoarea L. I. BANK S.A. și debitorele S.C. L. L"A. S.R.L., T. I. A., având ca obiect autorizarea intrării în încăperi (Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Cererea se judecă fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 23.04.2015 sub numărul de dosar_/299/2015 B. O. D. C. a solicitat autorizarea intrării/pătrunderii în imobilele situate în București, .. 70-72, corp A, parter, sector 1 și București, .. 42D, spațiul nr.198, Centrul Comercial Băneasa Shopping City, sector 1, la cererea creditoarei L. I. Bank SA împotriva debitorilor S.C. L. L"A. S.R.L. și T. I. A..
În motivare, s-a arătat că executarea silită are ca obiect recuperarea sumei de 329.394,81 lei și a accesoriilor ce urmează a se stabili potrivit titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr. MH141/27.10.2014, Contract de ipotecă mobiliară nr. 330MH/27.10.2014, Contract de fidejusiune nr. 331MH/27.10.2014, prin oricare din modalitățile prevăzute de lege, recuperarea tuturor cheltuielilor de executare silită precum și sechestrarea bunurilor aflate în proprietatea debitorilor.
De asemenea, executorul judecătoresc a arătat că, prin încheiere, a dispus înregistrarea cererii, deschiderea dosarului de executare nr. 1134/2015 și încuviințarea executării silite întrucât a apreciat că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea urmăririi silite, astfel încât solicită instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 679 alin. 2 C.proc.civ., să autorizeze pătrunderea în imobilele situate în București, .. 70-72, corp A, parter, sectorul 1 și în București, Șoseaua București-Ploiești nr. 42D, spațiul nr. 198, Centrul Comercial Băneasa Shopping City, Sector 1, în vederea punerii în executare a titlurilor executorii menționate.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu, instanța retine următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, invocată din oficiu, pe care o va admite, cu următoarea motivare:
Normele care reglementează competența teritorială exclusivă sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În același sens sunt și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
De asemenea, instanța constată că necompetența teritorială exclusivă trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, potrivit art. 130 alin. 2 C.proc.civ., instanța fiind obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, potrivit art. 132 alin. 1 C.proc.civ.
În prealabil, pentru determinarea instanței competente să soluționeze cererea de autorizare a pătrunderii în imobile, instanța va avea în vedere dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare la data începerii executării silite (care este data sesizării organului de executare, conform art. 622 alin. 2 C.proc.civ., în speță 22.04.2015).
În ceea ce privește procedura autorizării pătrunderii în imobile sunt aplicabile prevederile art. 680 alin. 2 C.proc.civ. (forma republicată în M. Of. nr. 247/10.04.2015) potrivit cărora „în cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătorești, la cererea creditorului sau a executorului judecătoresc, instanța competentă va autoriza . la alin. 1” și cele ale art. 651 alin. 3 (forma republicată în M. Of. nr. 247/10.04.2015) conform cărora „instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.
Pe cale de consecință, stabilirea competenței în ceea ce privește procedura autorizării pătrunderii în imobile se face potrivit dispozițiilor art. 651 alin. 1 C.proc.civ. conform cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Or, atât sediul debitorului persoană juridică (S.C. L. L’A. S.R.L.), cât și domiciliul debitorului persoană fizică (T. I.-A.) sunt în Voluntari, județul Ilfov (în circumscripția teritorială a Judecătoriei B.), astfel cum s-a indicat în cererea adresată instanței și cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 651 alin. 1 și 3, art. 680 alin. 2 C.proc.civ., cu referire la art. 129 alin. 2 pct. 3 și art. 130 alin. 2 C.proc.civ., instanța apreciază întemeiată excepția invocată din oficiu, urmând să o admită și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B. căreia îi va trimite de îndată dosarul, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a contestației privind petenta S. C. PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI O. D. C. ȘI N. A. cu sediul în .. 29, ., ., creditoarea L. I. BANK S.A. cu sediul în București, .-6, sector 2 și debitoarele S.C. L. L"A. S.R.L. cu sediul în Voluntari, ., cam.2, jud. Ilfov și T. I. A. cu domiciliul în Voluntari, ., Vila G7-8, jud. Ilfov, în favoarea Judecătoriei B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I.-C. HlihorElena S.
Red. ICH/tehnored.ICH/07.05.2015
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
București, .. 2 - 4, sector 4
Tel. :_, Fax :_
E-mail:_
Operator de date cu caracter personal nr. 4909
Dosar nr._
Emisă la data de: .
CĂTRE
JUDECĂTORIA JUDECĂTORIA B.
Potrivit Sentinței civile nr. 7941/2015 pronunțată la data de 30.04.2015 în dosarul civil nr._ vă înaintăm acest dosar spre competentă soluționare.
Dosarul numerotat și cusut conține 1 volum și .file.
Cauza privește petenta S. C. PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI O. D. C. ȘI N. A., creditoarea L. I. BANK S.A. și debitorele S.C. L. L"A. S.R.L., T. I. A., având ca obiect autorizarea intrării în încăperi (Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC.
Vă mulțumim pentru colaborare,
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8072/2015. Judecătoria... | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 7961/2015.... → |
---|