Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2009/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2009/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 2009/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2009/2015
Ședința din camera de consiliu de la 05.02.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M.
GREFIER: D. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. G. A. S.A. și pe pârât S.C. E. A. REASIGURARE ROMANIA S.A., intervenient A. D., având ca obiect cerere de valoare redusă
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța a amânat pronunțarea la data de 29.01.2015.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta in data de 03.10.2014 S.C. G. A. S.A. a solicitat in contradictoriu cu parata S.C. E. A. REASIGURARE ROMANIA S.A., obligarea la plata sumei de 2.495,46 lei reprezentand cheltuielile efectuate cu repararea daunelor cauzate autovehiculului nr. _ , a reactualizarii legale cu 0,1% pe zi de intarziere pentru intervalul 08.09._14 si in continuarea la penalitati de intarziere pana la achitarea debitului, cat si a cheltuielilor de judecata ocazionate de solutionarea pricinii de fata
In motivarea cererii s-a aratat ca la data de 30.04.2014 autovehiculul nr. _ asigurat la S.C. G. A. S.A. a fost avariat in urma unui eveniment rutier de care se face vinovat A. D., asigurat la societatea parata, potrivit constatul amiabil. In urma accidentului reclamanta a avansat suma de 2.495,46 lei pentru acoperirea prejudiciului produs, in vederea recuperarii acestei sume fiind introdusa actiunea de fata.
In drept, cererea a fost intemeiata pe disp. art 49,54 Legea 136/1995, 998-2210 C.civ, Ordinul CSA nr. 14/2011.
Pentru reclamanta a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului de fata instanta retine urmatoarele:
Potrivit constatului amiabil data de 30.04.2014 a avut loc un eveniment rutier in care au fost implicate autovehiculul nr. _ asigurat de raspundere civila pentru pagube la societatea parata si autovehiculul nr. _ asigurat pentru avarii si furt la societatea reclamanta, vinovat de producerea accidentului fiind in mod exclusiv conducatorul autovehiculului nr. _ intervenientul A. D..
Pentru repararea autovehiculului cu nr. _ reclamanta a achitat suma de 2.495,46 lei la data de 1.03.2013.
În speță, instanța constată că sunt aplicabile dispozițiile în materie de asigurare, respectiv art.2210 C. civ, art 55 din Legea nr.136/1995, modificată, care prevăd, pe de o parte, că, în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul va plăti indemnizația de asigurare, în condițiile stipulate în contract, iar, pe de altă parte, că, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei, iar în cazul în care era în vigoare o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Art 50 alin. 3 din Ordinul CSA arata ca „Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare, aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate”.
Astfel incat, devine incident art. 39 potrivit caruia „ - (1) În cazul în care pentru recuperarea pagubei materiale persoana păgubită se adresează asigurătorului său de bunuri, constatarea avariilor, soluțiile tehnologice adoptate, evaluarea și stabilirea despăgubirilor sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate. (2) În situația respectării prevederilor alin. (1), asigurătorul de bunuri al persoanei păgubite recuperează despăgubirea plătită de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate fără ca asigurătorul RCA să fie îndreptățit să respingă o astfel de cerere.”.
De asemenea, potrivit art. 64 din Ordinul CSA, dacă în termen de 15 zile de la data primirii dosarului de daună de la societatea de asigurare care a efectuat plata, subrogându-se astfel în drepturile persoanei păgubite, asigurătorul de răspundere civilă al persoanei vinovate de producerea accidentului nu achită suma reprezentând reparații, urmează a suporta penalități de 0,1% pe zi de întârziere.
În cauză, reclamanta nu a facut dovada punerii in intarziere a societatii parate anterior introducerii cererii de chemare in judecata, respectiv a primirea cererii de despăgubire însoțită de documentele justificative in vederea efectuarii platii.
În aceste condiții, instanța o va obliga pe pârâtă la plata sumei de 2.495,46 lei, a penalitatilor de intarziere de 0,1% pe zi de la data pronuntarii hotararii până la data achitarii debitului pana la data achitarii debitului.
Întrucât pârâtul a căzut în pretenții, instanța îl va obliga la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente primului capat de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte cererea de chemare in judecata privind pe reclamant S.C. G. A. S.A. cu sediul in sector 6, București, CALEA PLEVNEI, nr. 139, pe pârât S.C. E. A. REASIGURARE ROMANIA S.A., cu sediul in VOLUNTARI, . CITY BUSINESS PARK, nr. 10, .. 4, J. ILFOV si pe intervenient A. D., cu domiciliul in BUȘTENI, . B, .. 8, J. PRAHOVA.
Obliga parata la plata sumei de 2.495,46 lei, a penalitatilor de intarziere aferente sumei de 2.495,46 lei in cuantum de 0,1 %/zi incepand cu data pronuntarii hotararii pana la data de platii debitului si a cheltuielilor de judecata in cuantum de 200 lei.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecatoria sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica azi, 5.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
← Actiune in regres. Sentința nr. 3185/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 3187/2015. Judecătoria... → |
---|