Contestaţie la executare. Sentința nr. 3278/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3278/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 3278/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.3278

Ședința publica de la 20.02.2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: I. E. L.

GREFIER: A. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul F. C. C. și pe intimata C. NAȚIONALA DE AUTOSTRAZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 06.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 20.02.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 06.01.2015 sub nr. unic de dosar_, reclamantul F. C. C., în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI DIN ROMÂNIA a formulat contestație la executare.

În motivare, reclamantul a arătat că prin procesul-verbal PVCC . nr._ din data de 16.08.2011 i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 128 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 8 alin.(1) din OG nr. 15/2002, respectiv fapta de a circula pe drumurile naționale fără a deține rovinietă.

De asmenea, s-a dispus obligarea la plata tarifului de despăgubire de 28 euro, potrivit art. 8 alin. (3) OG nr. 15/2002.

Reclamantul a mai arătat că dispozițiile art. 8 alin. (3) din OG nr. 15/2002 au fost abrogate prin dispozițiile legii nr. 144/2012, astfel că se impune exonerarea sa de la plata acelei părți din creanță fiind incidente dispozițiile din materia aplicării imediate a legii contravenționale mai favorabile.

Pentru punerea în executare a obligației de plată a debitului s-a procedat la executarea silită a contravenientului, stabilindu-se cheltuieli de executare în cuantum de 407,87 lei, a căror valoare petentul o contestă, arătând că sumele solicitate pentru executare silită depășesc plafoanele stabilite de lege, iar ulterior declarării neconstituționalității dispozițiilor care reglementează aplicarea tarifului de despăgubire, cu execepția onorariului de executor judecătoresc, restul sumelor sunt nedatorate.

Reclamantul nu și-a întemeiat cererea în drept.

În dovedire, a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.

Analizând cu prioritate complinirea lipsurilor cu privire la legala timbrare a ererii de chemare în judecată, instanța reține următoarele:

Prin rezoluția instanței s-a pus în vedere reclamantului să plătească taxă de timbru în cuantum de 42, 51 lei(f. 12) în vederea complinirii lipsurilor cererii introdcutive de instanță.

Față de faptul că reclamamntul nu a înțeles să-și îndeplineasă obligația impusă, instanță va face aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

Potrivit art. 200 Cod procedură civilă, completul căria i s-a repartizat aleatoriu cauză verifică dacă aceasta îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 194-197 Cod procedură civilă, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, dacă cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, instanța pune în vedere reclamamntului să complinească lipsurile cu respectarea unui termen de cel mult 10 zile de la comunicare.

Potrivit art. 197 Cod procedură civilă, în cazul în care cererea de chemare în judecată este supusă timbrajului, dovada achitării taxelor judiciare de timbru se atașează cerereii. Netimbrarea sau insuficienta timbrare atrage anularea cererii în condițiile legii.

Instanța constată că reclamantului i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru aferentă obiectului cererii de chemare în judecată, însă acesta nu și-a îndeplinit obligația impusă de instanță.

Pentru considerentele expuse și în aplicarea dispozițiilor legale incidente, instanța va admite excepția nelegalei timbrări și va anula cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția nelegalei timbrări a acțiunii, invocată din oficiu.

Anulează acțiunea formulată de contestatorul F. C. C., având C.N.P._, cu domiciliul în sector 4, București, .. 6, ., . cu intimata C. NAȚIONALA DE AUTOSTRAZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA cu sediul în sector 6, București, .. 401A, ca fiind nelegal timbrată.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. E. L. A. D.

Pentru Președintele completului

demisionat, semnează,

în baza disp. art. 426 alin. 4 N.C.P.C.,

Președintele Judecătoriei Sectorului 1 București

Red./15.12.2015/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3278/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI