Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2390/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2390/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 2390/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr. 2390

Ședința publică de la 10 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. N.

GREFIER A. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor S.C. I. K. CO. S.R.L. și pe debitor .., având ca obiect cerere de valoare redusă .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 03.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 10.02.2015 cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 28.11.2014 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta S.C. I. K. Co S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta .., pe calea procedurii cererii de valoare redusă, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1118,84 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, și a sumei reprezentând dobândă legală penalizatoare aferentă, calculată de la data scadenței (15.07.2013) și până la data plății integrale.

În motivare, s-a arătat că între părți s-au derulat relații comerciale, concretizate în încheierea contractului nr. 302/01.05.2013, având ca obiect prestarea de servicii tip autogară în autogara I., iar în urma acestei prestări a fost emisă factura fiscală . nr. DAUT000957/14.06.2013, în valoare de 1118,48 lei, sumă neachitată de pârâtă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025 și urm. Cod procedură civilă.

În susținerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei, în fotocopie, înscrisuri.

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Sub aspectul probatoriului, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între părți s-a încheiat contractul nr. 302/01.05.2013 (filele 6-10) ce a avut ca obiect furnizarea de servicii de către reclamantă pentru pârâtă, iar în urma furnizării serviciilor solicitate de pârâtă a fost emisă factura fiscală . nr. DAUT000957/14.06.2013 (fila 11), în valoare de 1118,48 lei, acceptată la plată implicit de către pârâtă prin semnarea contractului.

Față de faptul că în cuprinsul contractului se regăsește semnătura reprezentantului pârâtei și ștampila societății, instanța reține că aceasta a acceptat obligația de plată, reclamanta probând furnizarea serviciilor prin emiterea facturii fiscale.

Astfel, instanța reține ca fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1270 alin. 1 din noul cod civil și cum termenul de plată a fost stabilit în cuprinsul facturii, reclamanta deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Pârâta datorează în temeiul art. 1 și urm. din O.G. nr. 13/2011 și dobânda legală penalizatoare aferentă sumei neachitate, calculată de la data scadenței facturii fiscale și până la data plății integrale a debitului.

Față de aceste aspecte, instanța constată că reclamanta a dovedit existența obligației asumate prin semnarea contractului de către pârâtă, revenind acesteia sarcina de a proba executarea obligației, ceea ce pârâta nu a realizat.

Prin urmare, reținând că societatea reclamantă și-a dovedit pretențiile în condițiile art. 249 din noul Cod de procedură civilă, avându-se în vedere și dispozițiile art. 1270 alin. 1 din noul Cod civil, O.G. nr. 13/2011 și cele ale art. 1025-1032 din noul Cod de procedură civilă, instanța urmează a admite cererea și o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1118,48 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, și suma reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată de la data de 15.07.2013 (data scadenței facturii) și până la data plății integrale a debitului.

În temeiul art. 453 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, având în vedere faptul că pârâta a căzut în pretenții, instanța urmează să o oblige să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea. formulata de creditor S.C. I. K. CO. S.R.L. cu sediul in sector 2, București, . in contradictoriu cu debitor . cu sediul in sector 2, București, ..

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1118,84 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, și suma reprezentând dobândă legală aferentă, calculată de la data de 15.07.2013 și până la data plății integrale a debitului.

Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.02.2015.

P. GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2390/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI