Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Hotărâre din 19-02-2015, Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 3140/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
DOSAR NR._
Î N C H E I E R E
Ședința din publică de la 29.01.2015
Instanța constituită din
Președinte – A. BUȘULESCU
Grefier – A. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulate de creditoarea B. C. INTESA SANPAOLO ROMANIA S.A. A. – AGENȚIA BUCUREȘTI 13 în contradictoriu cu debitorul M. U., având ca obiect somație europeană de plată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, pe lista de amânări fără discuții, a răspuns creditoarea, prin avocat, lipsă fiind debitoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Creditoarea, prin avocat, solicită judecarea în lipsă, având termen și la o altă instanță, sens în care depune înscrisuri, menționând faptul că au mai avut alte 16 cauze pe rolul instanțelor din România, ce au fost toate admise.
Instanța dispune lăsarea cauzei la ordine.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, au lipsit părțile.
Instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției necompetenței generale a instanțelor române, invocată din oficiu.
INSTANȚA,
În temeiul art. 396 Cod proc. civilă, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a permite părților să formuleze concluzii scrise,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
DISPUNE:
Amână pronunțarea cauzei la data de 05.02.2015, pentru deliberări.
Pronunțată în ședința publică azi, 29.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. Bușulescu A. M.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
DOSAR NR._
Î N C H E I E R E
Ședința din publică de la 05.02.2015
Instanța constituită din
Președinte – A. BUȘULESCU
Grefier – A. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulate de creditoarea B. C. INTESA SANPAOLO ROMANIA S.A. A. – AGENȚIA BUCUREȘTI 13 în contradictoriu cu debitorul M. U., având ca obiect somație europeană de plată.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 29.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, 05.02.2015, și, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
În temeiul art. 396 Cod proc. civilă, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a permite părților să formuleze concluzii scrise,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
DISPUNE:
Amână pronunțarea cauzei la data de 12.02.2015, pentru deliberări.
Pronunțată în ședința publică azi, 05.02.2015..
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. Bușulescu A. M.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
DOSAR NR._
Î N C H E I E R E
Ședința din publică de la 12.02.2015
Instanța constituită din
Președinte – A. BUȘULESCU
Grefier – A. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulate de creditoarea B. C. INTESA SANPAOLO ROMANIA S.A. A. – AGENȚIA BUCUREȘTI 13 în contradictoriu cu debitorul M. U., având ca obiect somație europeană de plată.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 29.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 05.02.2015 și pentru data de azi, 12.02.2015, și, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
În temeiul art. 396 Cod proc. civilă, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a permite părților să formuleze concluzii scrise,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
DISPUNE:
Amână pronunțarea cauzei la data de 19.02.2015, pentru deliberări.
Pronunțată în ședința publică azi, 12.02.2015..
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. Bușulescu A. M.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3140
Ședința publică din data de 19.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. BUȘULESCU
GREFIER – A. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulate de creditoarea B. C. INTESA SANPAOLO ROMANIA S.A. A. – AGENȚIA BUCUREȘTI 13 în contradictoriu cu debitorul M. U., având ca obiect somație europeană de plată.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 29.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 05.02.2015, 12.02.2015 și pentru data de azi, 19.02.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 18.12.2014, sub nr._, creditoarea B. C. INTESA SANPAOLO ROMANIA S.A. A. – AGENȚIA BUCUREȘTI 13 a chemat în judecată pe debitorul M. U., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună emiterea unei somații europene de plată prin care să oblige debitorul la plata sumei de 130.357,06 lei reprezentând penalități dobânda la creditul restant.
În motivarea cererii de chemare în judecată, în esență, creditoarea a arătat că între părțile din cauză a fost încheiat Contractul de emitere card de credit nr. 17/22.12.2010, împreună cu actele adiționale nr. 1 și 2, având ca obiect acordarea de către Bancă a unui credit în cuantum de 126.000 lei, cu data scadentă 14.01.2014, împrumutatul având obligația de a restitui creditul primit și de a plăti dobânzi și comisioane aferente conform contractului.
În drept, creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 7 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unei proceduri europene de somație de plată.
Creditoarea a atașat la cererea de chemare în judecată înscrisuri, în fotocopie certificată (filele 7-25).
Acțiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei (fila 32).
Debitorul nu a formulat întâmpinare în cauză și nu s-a prezentat în fața instanței, neexprimându-și poziția față de cererea creditoarei, cauza judecându-se fără citarea debitorului.
Analizând înscrisurile aflate la dosar în vederea soluționării excepției necompetenței generale a instanțelor române, instanța reține următoarele:
Potrivit criteriului impus de dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței generale a instanțelor române, invocată de instanță, din oficiu.
Potrivit dispozițiilor art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată, „(1) În sensul aplicării prezentului regulament, competența se determină în conformitate cu normele de drept comunitar aplicabile în materie, în special regulamentul (CE) nr. 44/2001. (2) Cu toate acestea, în cazul în care creanța se referă la un contract încheiat de către o persoană, consumatorul, pentru o folosință care ar putea fi considerată ca neavând legătură cu activitatea profesională a acestuia și în cazul în care acest consumator este pârâtul, competența aparține numai instanțelor din statul membru în care pârâtul își are domiciliul, în sensul articolului 59 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001”.
În același sens, art. 16 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, prevede că „(1) Un consumator poate introduce o acțiune împotriva celeilalte părți din contract fie înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia partea în cauză își are domiciliul, fie înaintea instanțelor din locul unde consumatorul își are domiciliul. (2) Acțiunea poate fi introdusă împotriva consumatorului de către cealaltă parte la contract numai înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia consumatorul își are domiciliul”.
Având în vedere dispozițiile dreptului Uniunii Europene menționate, în conformitate cu art. 20 alin. 2 din Constituția României, precum și art. 3 și art. 4 din Codul de procedură civilă, judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului) și, pe de altă parte, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitară. Așadar, judecătorul național este chemat să asigure din oficiu atât aplicarea tratatelor referitoare la drepturile fundamentale, cât și a reglementărilor și jurisprudenței comunitare.
În această privință, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în Cauzele conexate C383/06-C385/06 că „Este de competența instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsură necesară, un act normativ național care i se depune”. În egală măsură, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că judecătorul național are obligația de a asigura efectul deplin al normelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor, și că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor să înlăture – din oficiu sau la cererea părților – prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale (paragrafele 103 și 104 din Hotărârea pronunțată în cauza D. P. împotriva României).
În concluzie, având în vedere obiectul cererii formulate de creditoare, instanța națională nu numai că se poate sesiza din oficiu, ci are obligația de a se sesiza pentru a înlătura normele interne sau modalitățile de interpretare a acestora care sunt contrare dispozițiilor comunitare sau drepturilor fundamentale ale omului, recunoscute prin tratate.
Astfel, instanța subliniază că se impune, în continuare, analizarea clauzei art. XI lit. k). din Contractul de emitere card de credit nr. 17/22.12.2010 prin raportare la reglementările și jurisprudența comunitară.
Astfel, stabilirea instanței competente pentru soluționarea acțiunii având ca obiect somație europeană de plată, rezultate din Contractul de credit nr. 17/22.12.2010, nu se poate face prin raportare la clauza atributivă de competență prevăzută la art. XI lit. k) din același contract, care are un vădit caracter abuziv, motiv pentru care nu produce efecte juridice, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000.
În acest sens sunt și concluziile și argumentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Hotărârea Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, C-240/98, care au fost reiterate și în jurisprudența ulterioară, precum cauza C-137/08. Prin hotărârea menționată, Curtea a stabilit că „O clauză atributivă de competență, care este inserată fără a fi făcut obiectul unei negocieri individuale într-un contract încheiat între un consumator și un profesionist și care conferă competență exclusivă instanței de la sediul profesionistului, trebuie considerată ca fiind abuzivă, în sensul art. 3 al Directivei nr. 93/13/CEE, în măsura în care aceasta creează, cu încălcarea bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului între drepturile și obligațiile părților contractante”. În argumentarea acestei soluții, Curtea a reținut că „o asemenea clauză, care are ca obiect atribuirea competenței exclusive, pentru toate litigiile decurgând din contract, numai instanței de la sediul profesionistului îl obligă pe consumator să se supună competenței exclusive a unui tribunal care poate fi îndepărtat de domiciliul său, ceea ce face să îngreuneze prezența sa în instanță. În cazul litigiilor privind sume mici, cheltuielile aferente prezentării consumatorului în instanță pot să-l determine să renunțe la orice apărare sau cale de atac. O asemenea clauză intră astfel în categoria acelora ce au ca efect să suprime sau să restrângă exercitarea acțiunilor în justiție sau a căilor de atac ce pot fi formulate de consumator, categorie vizată la pct. 1 lit. q din anexa Directivei nr. 93/13/CEE. În schimb, această clauză permite profesionistului să-și concentreze acțiunile la tribunalul de la sediul său, ceea ce îi ușurează în același timp organizarea participării sale în instanță, ducând la scăderea costurilor aferente.”
Astfel, instanța reține că, prin clauza cuprinsă la art. XI lit. k) din Contractul de credit încheiat cu debitorul, care nu a fost negociată individual, creditoarea a stabilit o competență națională și teritorială exclusivă în favoarea instanțelor de la sediul său principal, fapt ce a creat, cu încălcarea bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului între drepturile și obligațiile părților contractante.
În ceea ce privește negocierea unei asemenea clauze, instanța constată că aceasta face parte dintr-un contract standard preformulat, în care sunt schimbate doar elementele privind numele împrumutatului, valoarea și destinația creditului, perioada de rambursare, dobânda și garanțiile, fiind de domeniul evidenței că, dacă o asemenea clauză putea fi negociată, debitorul nu avea niciun interes să o accepte.
În mod similar cu situația din cele două cauze ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, sus-citate, introducerea în contractul de credit încheiat cu debitorul a clauzei de la art. XI lit. k) creează, cu încălcarea bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ în detrimentul debitorului între drepturile și obligațiile părților contractante. Încălcarea bunei-credințe rezultă din forțarea de către creditoare a concentrării tuturor litigiilor pe care le are sau le-ar putea avea cu consumatorii la instanța de la sediul său. Prin stabilirea competenței teritoriale exclusive în favoarea instanțelor de la sediul său, banca își creează un avantaj față de clienți, prin aceea că minimizează costurile sale pentru susținerea litigiilor și reduce în mod semnificativ posibilitatea consumatorilor de a-și apăra interesele, constituind o încălcare flagrantă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, una dintre componentele acestei noțiuni fiind principiul „egalității armelor”.
Pentru toate aceste motive, instanța constată că este abuzivă clauza atributivă de competență cuprinsă la art. XI lit. k) din Contractul de credit nr. 17/22.12.2010, contravenind art. 1 lit. q din Directiva nr. 93/13/CEE, astfel încât aceasta nu va produce efecte asupra consumatorului.
Ca urmare a înlăturării clauzei atributive de competență, instanța constată că sunt incidente prevederile art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, precum și ale art. 16 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000, acțiunea împotriva consumatorului putând fi introdusă de către cealaltă parte la contract numai înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia consumatorul își are domiciliul.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept menționate, instanța va admite excepția necompetenței generale a instanțelor române, invocată din oficiu, și va respinge cererea, ca nefiind de competența instanțelor române.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței generale a instanțelor române, invocată din oficiu.
Respinge, ca nefiind de competența instanțelor române, cererea formulată de creditoarea B. C. INTESA SANPAOLO ROMANIA S.A. A. - AGENȚIA BUCUREȘTI 13, cu sediul în ., nr. 85, parter, sector 1, București, în contradictoriu cu debitorul M. U., cu domiciliul în Venetia, Via D. Brenta Vecchia (Mestre), nr. 33, Italia.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. Bușulescu A. M.
Operator de date cu caracter personal nr. 4904
Red. A.B./ Dact. A.B., A.M.
4 ex./22.06.2015
Decizie de respingere a unei cereri de somație europeană de plată | ***PLEASE INSERT PICTURE FROM ORIGINAL*** | |||||||||
Formularul D | Articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unei proceduri europene de somație de plată | |||||||||
1. Instanța | Numărul cauzei | _ | ||||||||
Judecătoria Sectorului 1 București | Întocmit la sediul instanței, judecător A. Bușulescu | Data – 19.02.2015 | ||||||||
Adresa: București, .. 2-4, Sector 4 | ||||||||||
Codul poștal | Orașul București | Ț. România | Semnătura și/sau ștampila | |||||||
2. Părțile și reprezentanții acestora | ||||||||||
Coduri: | 01 Reclamant B. C. INTESA SANPAOLO ROMANIA S.A. A. - AGENȚIA BUCUREȘTI 13, cu sediul în ., nr. 85, parter, sector 1, București, | 03 Reprezentantul reclamantului* | 05 Reprezentantul legal al reclamantului** | |||||||
02 Pârât M. U., cu domiciliul în Venetia, Via D. Brenta Vecchia (Mestre), nr. 33, Italia. | 04 Reprezentantul pârâtului* | 06 Reprezentantul legal al pârâtului ** | ||||||||
Ca urmare cererii dumneavoastră de somație europeană de plată, în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006*, instanța respinge cererea pentru următorul (următoarele) motiv(e): | ||||||||||
01 Cererea nu intră în domeniul de aplicare al articolului 2 din regulament [articolul 11 alineatul (1) litera (a)]. 02 Cererea nu privește un litigiu transfrontalier în sensul articolului 3 din regulament [articolul 11 alineatul (1) litera (a)]. 03 Cererea nu privește o creanță pecuniară lichidă și exigibilă, astfel cum este indicat la articolul 4 din regulament [articolul 11 alineatul (1) litera (a)]. 04 Instanța nu este competentă în conformitate cu articolul 6 din regulament [articolul 11 alineatul (1) litera (a)]. 05 Cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 7 din regulament [articolul 11 alineatul (1) litera (a)]. 06 Cererea este în mod vădit nefondată [articolul 11 alineatul (1) litera (b)]. 07 Cererea nu a fost completată sau rectificată în termenul stabilit de instanță [articolul 9 alineatul (2) și articolul 11 alineatul (1) litera (c)]. 08 Cererea nu a fost modificată în termenul stabilit de instanță [articolul 10 și articolul 11 alineatul (1) litera (d)]. | ||||||||||
Motivul (motivele) respingerii (se utilizează codurile de mai sus): | ||||||||||
Codul | ||||||||||
04 Instanța nu este competentă în conformitate cu articolul 6 din regulament [articolul 11 alineatul (1) litera (a)]. | ||||||||||
Prezenta decizie de respingere nu poate fi atacată în recurs. Cu toate acestea, decizia de respingere nu exclude posibilitatea unei noi cereri de somație europeană de plată, nici orice altă procedură prevăzută de legislația unui stat membru. | ||||||||||
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2469/2015. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
