Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2470/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2470/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 2470/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2470

Ședința din camera de consiliu de la 11.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R. B. E.

GREFIER R. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. G. ASIGURARI S.A. în contradictoriu cu pârâta SOCIETATE DE A. REASIGURARE ASTRA S.A. și intervenientul forțat S. M. având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, în temeiul art. 131 N.C.P.C, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța, apreciind că înscrisurile solicitate de către reclamantă sunt admisibile ca probă potrivit dispozițiilor legale și concludente pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul disp. art. 258 N.C.P.C. coroborat cu disp. art. 255 N.C.P.C. încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.10.2014 sub nr._, reclamanta S. G. ASIGURARI S.A. a chemat în judecata pe pârâta S. DE A. REASIGURARE ASTRA SA și pe intervenientul forțat S. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1270,866 lei reprezentând debit neachitat, la plata sumei de 120,73 lei reprezentând penalități de întârziere de 0, 1 % pe zi calculate de la data de 27.07.2014 și până la data de 29.10.2014, precum și la plata penalităților de 0,1%/zi de întârziere aferente debitului menționat anterior calculate în continuare până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în data de 29.10.2013, numitul S. M., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație, avariind autoturismul marca Mazda cu nr. de înmatriculare_ . Reclamanta a susținut că, autovehiculul avariat_ era, la data producerii accidentului, asigurat Casco la societatea reclamantă, conform poliței de asigurare nr. A*_. Reclamanta a învederat că are dreptul de a se subroga în drepturile asiguratului său și de a recupera suma achitată în cuantum de 1270,86 lei de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie S. DE A. REASIGURARE ASTRA SA. Reclamanta a mai arătat că pârâta, nu a înțeles să achite suma solicitată în mod amiabil, în termenul legal de 15 zile, situație față de care pentru neachitarea debitului datorat în termenul scadent, pârâta datorează, pe lângă debit și penalități de întârziere în cuantum de 0, 1 % pe zi de la data scadenței și până la data plății efective.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 194 C.p. c., art. 115 alin. 3 C.p.c., art. 2210 alin. 1, art. 1381-1386 C. civ., art. 49, art. 54 din Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 14/2011.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, atașând la dosar înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru.

Pârâta S. DE A. REASIGURARE ASTRA SA și intervenientul forțat S. M., legal citați, nu au trimis formularul de răspuns completat corespunzător, ce a fost înaintat odată cu formularul de cerere completat de reclamanta și înscrisurile anexate și nici nu au răspuns prin alt mijloc de comunicare, conform art. 1029 C.P.C.

În cauză, instanța a încuviințat și administrat, la solicitarea reclamantei proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Astfel cum rezultă din procesul verbal . nr._/29.10.2013 (f. 29), la data de 29.10.2013, intervenientul forțat S. M. a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ și a intrat în coliziune cu autoturismul Mazda cu nr. de înmatriculare_, avariindu-l.

Autoturismul avariat Mazda cu nr. de înmatriculare_ forma obiectul poliței de asigurare facultativă nr. A*_/05.09.2011, valabilă pentru perioada 06.09._15, încheiată cu reclamanta S. G. ASIGURARI S.A..

La data de 11.06.2014, reclamanta a achitat suma de 1270,86 lei conform OP nr._ ( f. 19), având în vedere procesul verbal . nr._/29.10.2013, precum și facturile fiscale emise de .. SRL (f. 13,14).

Potrivit art. 2210 NCC, în limitele indemnizației plătite în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, reclamanta, în calitate de asigurător, este subrogată în toate drepturile asiguratului său contra celui răspunzător de producerea pagubei.

La data producerii evenimentului rutier, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ era asigurat de răspundere civilă auto la pârâta S. DE A. REASIGURARE ASTRA SA conform poliției RCA nr._, valabilă la data accidentului.

În conformitate cu art. 49 din legea nr. 136/1995, societatea pârâtă are obligația de a acorda despăgubiri pentru daunele cauzate de asiguratul său terței persoane păgubite prin accidentul auto produs la data arătată în cererea introductivă.

Potrivit art. 1025 NCPC, prevederile privind cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Reclamantul declanșează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere și depunerea sau trimiterea acestuia la instanța competentă, prin poștă sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea formularului și confirmarea primirii acestuia. (2)Formularul de cerere se aprobă prin ordin al ministrului justiției și conține rubrici care permit identificarea părților, valoarea pretenției, indicarea probelor și alte elemente necesare soluționării cauzei.(3)Odată cu formularul de cerere se depun ori se trimit și copii de pe înscrisurile de care reclamantul înțelege să se folosească (art. 1029 C. proc. civ.)

Art. 1030 NCPC dispune că instanța, în cazul în care nu se primește niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1029 alin. (4), (6) sau (8), se va pronunța cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională în raport cu actele aflate la dosar. Hotărârea primei instanțe este executorie de drept.

Examinând aceste dispoziții legale în raport de situația de fapt reținută mai sus, reținând și atitudinea pârâtei care nu a furnizat vreun răspuns în raport de solicitarea reclamantei, având în vedere și disp. art. 1030 alin. 2 teza finală C., se reține că reclamanta, în conformitate cu art. 249 C. a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 1270,86 lei asupra patrimoniului debitoarei.

Potrivit art. 1516 CC. - aplicabil față de data contractului - izvorul pretențiilor creditoarei și art. 6 CC- creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. In cazul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.

Creanța invocată are un caracter cert întrucât debitul este dovedit prin facturile fiscale și devizul de reparații emise de unitatea service și a fost produs ca urmare a culpei conducătorului autovehiculului asigurat la societatea pârâtă.

Fapta ilicită a avut drept urmare directă avarierea autoturismului_ care făcea, la acea dată, obiectul asigurării CASCO, conform poliței de asigurare facultativă nr. A*_/05.09.2011 încheiată de către proprietarul acesteia cu societatea reclamantă, în calitate de asigurat.

Caracterul lichid al creanței rezultă din faptul că aceasta este determinată expres în conținutul facturilor fiscale, achitate de reclamantă.

În privința caracterului exigibil al creanței, instanța reține că aceasta a ajuns la scadență.

În aceste condiții, instanța va obliga pe pârâtă la plata sumei de 1270,86 lei reprezentând debit datorat de pârâtă ca urmare a incidenței în cauză a dispozițiilor legale sus-menționate.

În ceea ce privește capătul de cerere privind penalitățile de întârziere instanța urmează a-l admite, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 64 din Ordinul CSA nr. 14/2011, în vigoare la data producerii accidentului, în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia conform art. 2210 C.civ., asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor dacă nu există obiecțiuni asupra sumelor solicitate în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asiguratorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative, iar potrivit art. 64 alin. 4 dacă asigurătorul nu își îndeplinește obligațiile în termenul stabilit de alin. 2 la suma solicitată pentru plata asiguratorului se aplică o penalizare de 0,1% calculată pentru fiecare zi de întârziere.

În cauză, momentul de la care pârâta trebuia să facă plata debitului principal este cel al expirării perioadei de 15 zile de la primirea adresei din partea reclamantei, prin care aceasta din urmă îi comunică poziția sa, cele 15 zile expirând la 27.07.2014. Prin întârzierea, nejustificată, a plății despăgubirii de către pârâtă, reclamantei i s-a produs un prejudiciu, care nu poate fi acoperit decât prin plata unor daune moratorii, sub forma penalităților prevăzute de lege, de 0,1% pe zi de întârziere în efectuarea plății.

În aceste condiții, instanța va obliga pe pârâtă la plata sumei de 120,73 lei reprezentând penalități de întârziere de 0, 1 % aferente debitului de 1270,86 lei calculate de la data de 27.07.2014 și până la data de 29.10.2014, precum și la plata penalităților de întârziere de 0, 1 % calculate în continuare la suma de 1270,86 lei până la achitarea integrală a debitului.

În temeiul art. 1031 C.P.C., instanța va obligă pârâta, ca parte căzută în pretenții să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S. G. ASIGURARI S.A., cu sediul ales în sector 6, București, CALEA PLEVNEI, nr. 139, . contradictoriu cu pârâta SOCIETATE DE A. REASIGURARE ASTRA S.A., cu sediul în sector 3, București, .. 3, . și intervenientul forțat S. M., cu domiciliul în sector 3, București, .. 301, ., .> Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1270,86 lei reprezentând debit, suma de 120,73 lei reprezentând penalități de întârziere de 0, 1 % pe zi calculate de la data de 27.07.2014 și până la data de 29.10.2014, precum și penalități de întârziere de 0, 1 % pe zi de întârziere calculate în continuare și până la achitarea integrală a debitului.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Pentru grefier aflat în CM

semnează grefier șef

Red. RBE/Tehn. RBE/RD/5ex/06.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2470/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI