Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2329/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2329/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 2329/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2329/2015
Ședința Camera de Consiliu de la 10.02.2015
Instanța constituita din:
Președinte A. A. P.
Grefier E. A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. G. ASIGURARI S.A. - SEDIUL ALES și pe pârât S. A. REASIGURARE ASTRA S.A., intervenient N. N., având ca obiect cerere de valoare redusă .
Cauza se soluționează în camera de consiliu, fără înfățișarea părților, conform art. 1029 alin. 1 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Procedând potrivit art. 131 alin. (1) C.proc.civ. la verificarea competenței, instanța apreciază că, în raport de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j), art. 98, art. 107 și art. 130 alin. (3) și art. 1027 C.proc.civ., este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.
În baza art. 255 alin. 1 și art. 258 raportate la art. 1029 alin. 9 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse de creditoare, apreciind proba legală, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 13.11.2014, sub nr._/299/2014, reclamanta S.C. G. ASIGURARI S.A. a chemat în judecată pe pârâta S. A. REASIGURARE ASTRA S.A. și intervenientul forțat N. N., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei 1362,25 lei cu titlu de despăgubiri civile, 280,62 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1% pe zi, calculate de la 19.03.2014 și până la data de 10.10.2014 precum și în continuare până la recuperarea integrala a debitului. De asemenea, aceasta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că la data de 13.06.2013 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate auto nr._ și_, acesta din urmă fiind asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița nr._, în baza căreia a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 1362,25 lei, potrivit ordinului de plata anexat. Aceasta a menționat că intervenientul forțat se face vinovat de producerea accidentului astfel cum rezulta din constatarea amiabilă de accident, acesta având încheiată la pârâtă polița RCA la societatea pârâtă.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 2210 C.civ, ART. 49 din Legea 136/1995, art. 64 din Ordinul CSA nr. 14/2011.
În conformitate cu dispozițiile art. 194 Cod procedură civilă, reclamanta a atașat la cererea de chemare în judecată înscrisuri, în copie certificată. Cererea a fost legal timbrată.
Deși legal citată pârâta nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată de astăzi instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
La data de 13.06.2013 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autoturismele cu nr._ și_, vinovat de producerea accidentului fiind intervenientul forțat N. N., conducătorul autoturismului cu nr._, astfel cum reiese din procesul verbal nr._ anexat la dosar, fila 13.
În urma coliziunii, autoturismul cu numărul de înmatriculare_, asigurat CASCO la S.C. G. ASIGURARI S.A. cu polița nr._ (fila 10), a suferit mai multe avarii, după cum rezultă din autorizatia de reparatii, factura, devizele și procesul verbal de constatare a daunelor depuse la dosar.
De asemenea, autoturismul_, condus de intervenientul forțat N. N. a fost asigurat la societatea pârâtă, având încheiată polița RCA nr._ (fila 15)
D. urmare, în urma cererii de despăgubire a asiguratului CASCO, s-a deschis dosarul de daună, prejudiciul final fiind calculat la suma de 1362,25 lei. Autoturismul avariat a fost reparat, societatea reclamantă plătind asiguratului CASCO despăgubirea în cuantum de 1362,25 lei, după cum rezultă din extrasul de cont anexat la dosar, filele 8-9.
În continuare, instanța urmează a verifica dacă sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie. Art. 1357 cod civil constituie sediul materiei, astfel că pentru angajarea răspunderii este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul. În ceea ce privește fapta ilicită, instanța reține că aceasta reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Analizând situația în cauza de față, instanța reține că fapta asiguratului pârâtei constă în nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice reglementate de O.U.G. 195/2002. Prejudiciul este în valoare de 1362,25 lei, reprezentând despăgubiri neachitate, existența și cuantumul acestuia fiind dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, având caracter cert. Totodată, instanța constată că suma reprezintă contravaloarea manoperei și a materialelor necesare pentru remedierea avariilor. Între fapta ilicită și prejudiciu există o legătură de cauzalitate directă astfel cum rezultă din probatoriul administrat. În ceea ce privește vinovăția, instanța reține culpa asiguratului pârâtei, aceasta săvârșind fapta din imprudență.
Ca atare, în temeiul art. 2210 din C.civ, reclamanta este subrogată în drepturile persoanei păgubite, astfel în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane. D. urmare, în temeiul dispozițiilor art. 2210 C.civ, constatând că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 1357 Cod civil, în materia răspunderii civile delictuale a asiguratului RCA, instanța urmează a admite cererea reclamantei, și a obliga societatea pârâtă la plata sumei de 1362,25 lei, reprezentând debit principal.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, în conformitate cu prevederile art. 64 alin. 2 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel: a). Dacă nu există obiecțiuni asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative, iar conform alin. 4, „dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute sau le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plată asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere”.
Astfel cum rezultă din materialul probator, asigurătorul RCA, în speță S. A. REASIGURARE ASTRA S.A., nu și-a îndeplinit, în mod culpabil, obligația de plată a despăgubirii, motiv pentru care va fi obligată la plata sumei de 280,62 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate de la data de 19.03.2014 și până la data de 10.10.2014 precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, aferente debitului principal, calculate începând cu data de 11.10.2014 și până la achitarea integrală a debitului.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 452 și 453 alin. 1 Cod procedură civilă, deoarece aceasta este în culpă procesuală, astfel că urmează să admită această cerere și să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe reclamant S. G. ASIGURARI S.A. cu sediul în sector 6, București, CALEA PLEVNEI, nr. 139, . pe pârât S. A. REASIGURARE ASTRA S.A. cu sediul în sector 3, București, .. 3, . N. N. cu domiciliul în sector 4, București, ., . .
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 1362,25 lei cu titlu de despăgubire.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 280,62 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate de la data de 19.03.2014 și până la data de 10.10.2014.
Obligă pârâta să achite reclamantei penalități de întârziere în procent de 0,1%/zi de întârziere aferente debitului principal de 1362,25 lei calculate începând cu data de 11.10.2014 și până la achitarea integrală a debitului.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.
Executorie de drept, conform art. 1030 al. 3 NCPC.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astazi, 10.02.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
Red/dact A.A.P/E.A.S
4 ex 01.04.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2330/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2331/2015. Judecătoria... → |
---|