Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2344/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2344/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 2344/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2344/2015
Ședința publică de la 10 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. S.
Grefier A.-M. I.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor B. R. SA SEDIU ALES LA SCA IOFCIULESCU & T. și pe debitor D. I., având ca obiect: ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constată cauza în stadiu de judecată, nemaifiind alte cereri formulate și probe de administrat și o reține spre soluționare:
INSTANȚA
Prin actiunea formulata la data de 28.10.2014 si inregistrata pe rolul instantei sub nr._ creditorul B. Romania SA a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta in contradictoriu cu debitorul D. I. sa se emita o ordonanta de plata pentru suma de 944,11 lei reprezentand contravaloare servicii prestate, conform facturii fiscale nr._/ 30.05.2012 si penalitati de intarziere de 1% pe zi de intarziere calculate de la data scadentei si pana la data platii efective.
Se solicita obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii arata creditorul ca el a incheiat cu debitorul D. I. contractul de comision nr. C3933/ 30.08.2010 prin care debitorul cumpara incarcaturi GPL urmand sa achite contravaloarea lor la livrare.
Se arata ca creditorul a emis facturi fiscale pe care debitorul nu a inteles sa le achite.
Arata creditorul ca creanta are caracter cert,lichid si exigibil.
In drept creditorul isi intemeiaza cererea pe prevederile art.1013 si urm. Ncpc.
In temeiul art.411 alin 1 pct.2 C. creditorul a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.
In sustinerea actiunii creditorul a depus la dosar contractul incheiat de parti, facturi fiscale, aviz de insotire a marfii, somatie de plata ,imputernicire avocatiala si dovada achitarii taxei de timbru.
Instanta analizand actele dosarului retine faptul ca creditorul a facut dovada caracterului cert ,lichid si exigibl al sumei reprezentand debit.Aceasta rezulta din contractul incheiat de parti si din facturile fiscale anexate la dosar.
Cu privire la capatul de cerere privind penalitatile de intarziere se va retine faptul ca creditorul nu face dovada modului cum a calculat aceste sume si nici a momentului de la care ele incep sa curga.
Pe cale de consecinta se va respinge ca neintemeiat acest capat de cerere.
In temeiul art.453 Ncpc debitorul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecata reprezentand taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea in parte privind pe creditor B. R. SA SEDIU ALES LA SCA IOFCIULESCU & T. în sector 2, București, .. 16-18, . și pe debitor D. I. cu domiciliul în . TELEORMAN,
Emite ordonanta de plata pentru suma de 944,11 lei reprezentand debit.
Respinge ca neintemeiat capatul de cerere privind penalitatile de intarziere.
Obliga debitorul la 200 lei cheltuieli de judecata reprezentand taxa judiciara de timbru.
Cu drept la actiune in anulare in 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Februarie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I.S/30.03.2015/4 ex
← Succesiune. Sentința nr. 1498/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2327/2015. Judecătoria... → |
---|