Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1048/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1048/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 1048/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1048/2015
Ședința din camera de consiliu de la 22 Ianuarie 2015
Instanta constituită din:
PREȘEDINTE M. P.
Grefier G. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SRL și pe pârâta . SPORTIVE SRL, având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta prin av. N. I., care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, după care:
Instanța acordă cuvântul pe excepția necompetenței teritoriale invocate de pârâta prin întâmpinare.
Apărătorul pârâtei solicită admiterea excepției, întrucât competentă cu soluționarea cererii este Judecătoria Sectorului 4 București, sediul pârâtei fiind în sectorul 4.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.09.2014 sub nr._, reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâta . SPORTIVE SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 9100 lei reprezentând contravaloare chirie neachitată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat ăn anul 2012 contractul de închiriere nr.41/05.04.2012 a unui spațiu comercial situat în . DISTRIBUTION SRL, în calitate de locator, iar la data de 11.03.2014 s-a emis factura fiscală nr.0039 aferentă chiriei pe anul 2013, în valoare de 10.542,74 lei, din care pârâta a achitat un sold parțial, rămânând un sold de plată în cuantum de 9100 lei.
Se mai arată că la data de 10.12.2013 pârâta a intrat în insolvență, înființând o nouă firmă, respectiv . SPORTIVE SRL pentru a-și continua activitatea, având aceiași acționari și aproximativ aceeași denumire, iar la data de 21.01.2014 s-a încheiat un nou contract de subînchiriere P. C. DISTRIBUTION SRL.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus inscrisuri ( f 1-18).
Pârâta . SPORTIVE SRL a depus la dosar intampinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritotiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, în condițiile art.248 alin 1 NCPC, instanța apreciază excepția întemeiată, urmând să o admită, pentru următoarele considerente:
Prezenta acțiune are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 9100 lei, reprezentând contravaloare chirie neachitată, potrivit contractului de închiriere nr 41/05.04.2012.
Potrivit art 1027 NCPC, competența de a soluționa cererea în primă instanță aparține judecătoriei, competența teritorială stabilindu-se potrivit dreptului comun.
Conform dispozițiilor de drept comun, regula în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 NCPC, stabilindu-se că „cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul”, normă de competență aplicabilă ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă teritorial.
În speță, potrivit relațiilor comunicate de ONRC (f 33), sediul pârâtei se află în Sectorul 4.
În aceste condiții, instanța apreciază că Judecătoria Sectorului 1 nu este competentă să soluționeze cererea, dat fiind că sediul pârâtei se află în circumscripția Judecătoriei Sectorului 4 București.
Pentru considerentele expuse, instanța apreciază că fiind întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, invocată de pârâtă prin întâmpinare, urmând să o admită în temeiul dispozitiilor art.132 NCPC., declinând în consecință competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta . SRL, cu sediul în sector 6, București, ., . Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_ și pe pârâta . SPORTIVE SRL, cu sediul în sector 4, București, ., nr. 61, . 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red: M.P/Th.red: M.P./G.R.
4ex/ 04.02.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1171/2015. Judecătoria... | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 1164/2015.... → |
---|