Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7294/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7294/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 7294/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7294/2015

Ședința din camera de consiliu de la 22 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. V. A.

Grefier V. P.

Pe rol fiind judecarea cererii cu valoare redusă formulată de reclamanta C. I. STUDIO S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul I. D..

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15.04.2015, care face parte integrantă din prezenta când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 22.04.2015, când instanța, în urma deliberării, a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._, la data de 10.09.2014, reclamanta C. I. STUDIO S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului I. D. la plata sumei de 7175,24 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr._/3/2012 al Curții de Apel București; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a desfășurat litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr._/3/2012 aflat pe rolul de Curții de Apel București; prin hotararea nr. 1450/10.03.2014 s-a admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 7237/18.07.2013, s-a modificat în tot sentința în sensul că s-a respins acțiunea. Pentru efectuarea apărării, reclamanta a apelat la serviciile unei societăți de avocatură căreia i-a achitat onorariul în cuantum de 7.175,24 lei, a cărui plată o solicită de la pârâtă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 451 C.proc.civ, art. 1349 din Noul Cod Civil.

Pentru dovedirea cererii a fost solicitată administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. f. 7-29

La data de 21.11.2014, pârâtul a depus formularul de răspuns conform art. 1029 alin 3 C., completat, prin care solicitat, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că reclamanta a renunțat definitiv la dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată conform mențiunilor de la pagina 9 din dosarul nr._/3/2012, încheierea din 09.07.2013, reclamanta precizând că nu solicită obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, în temeiul art. 451 alin. 2 C. solicită reducerea onorariului de avocat, suma fiind disproporționată față de activitatea desfășurată de avocat.

A depus la dosar înscrisuri. f. 56-71

În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între C. I. STUDIO S.R.L. si Societatea Civilă de Avocați A. &Asociații s-a încheiat contractul de asistenta juridica, prin care aceasta din urma se angaja sa presteze servicii de asistență și reprezentare juridică a celei dintâi în dosarul nr._/3/2012 în care reclamanta din prezenta cauză este parte, în schimbul plății unui onorariu diferențiat pe categorii de servicii. f. 23

Societatea Civilă de Avocați A. & Asociații a reprezentat interesele reclamantei în dosarul nr._/3/2012 aflat pe rolul Tribunalului București- Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 7237 din data de 18.07.2013, fiind admisă acțiunea pârâtului-contestator I. D. și anulată decizia de concediere nr. 9/23.08.2012.

Aceeași societate a reprezentant interesele reclamantei și în dosarul nr._/3/2012 aflat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, prin decizia nr. 1450/10.03.2014 fiind admis recursul reclamantei, modificată în tot sentința civilă nr. 7237 din data de 18.07.2013, în sensul respingerii contestației, ca neîntemeiată.

Pentru activitatea desfășurată Societatea Civilă de Avocați A. &Asociații a emis factura fiscală nr. 706 din data de 14.03.2013, achitată la data de 28.03.2013. f. 25, 26

În drept,

Instanța constată că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 1025 cpc privind cererile cu valoare redusă.

Astfel, potrivit art. 1025 C proc civ, prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Reclamantul declanșează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere și depunerea sau trimiterea acestuia la instanța competentă, prin poștă sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea formularului și confirmarea primirii acestuia. (2)Formularul de cerere se aprobă prin ordin al ministrului justiției și conține rubrici care permit identificarea părților, valoarea pretenției, indicarea probelor și alte elemente necesare soluționării cauzei.

(3)Odată cu formularul de cerere se depun ori se trimit și copii de pe înscrisurile de care reclamantul înțelege să se folosească (art. 1029 C proc civ.)

Art. 1030 C proc civ dispune că instanța va pronunța și redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informațiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală. În cazul în care nu se primește niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1029 alin. (4), (6) sau (8), instanța se va pronunța cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională în raport cu actele aflate la dosar. Hotărârea primei instanțe este executorie de drept.

Potrivit art. 274 C.proc.civ. (în vigoare la data formulării acțiunii în dosarul nr._/3/2012) / 453 alin. (1) C.proc.civ. (în vigoare la data introducerii acțiunii în prezentul dosar), partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească cheltuielile de judecată.

Pentru angajarea răspunderii civile a pârâtului pentru prejudiciul produs reclamantei, este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 998, 999 C.civ. (în vigoare la data formulării acțiunii în dosarul nr._/3/2012) / art. 1349 și art. 1357 C.civ. (în vigoare la data introducerii acțiunii în prezentul dosar), privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, respectiv: existența unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în neglijența cu care a acționat.

În aplicarea acestor prevederi legale la situația de fapt reținută, instanța constată că pârâtul reprezintă partea care a căzut în pretenții prin modul de soluționare a cererii acestuia, respectiv decizia nr. 1450/10.03.2014 pronunțată în dosarul nr._/3/2012 aflat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

În patrimoniul reclamantei s-a cauzat un prejudiciu constând în contravaloarea cheltuielilor de judecată, respectiv onorariul de avocat în cuantum de 7.175,24 lei.

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Vinovăția pârâtului se confundă cu culpa procesuală a acestuia ce reiese din soluția pronunțată prin decizia civilă nr. 1450/10.03.2014.

Instanța nu va reține susținerile pârâtului în sensul că lipsa de diligență a reclamantei nu poate fi suplinită prin formularea unei cereri separate la care să fie depuse dovezi care nu existau la momentul judecății în fața instanței de fond, întrucât art. 274 C.proc.civ. (în vigoare la data formulării acțiunii în dosarul nr._/3/2012) nu distinge după cum solicitarea de obligare la plata acestor cheltuieli se face, pe cale accesorie, în cadrul procesului în vederea caruia au fost efectuate sau pe cale separata, iar unde legea nu distinge, nici cei chemati sa o aplice nu o pot face, potrivit adagiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Nu va reține nici susținerile acestuia în sensul că reclamanta a renunțat definitiv la dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată conform mențiunilor de la pagina 9 din dosarul nr._/3/2012, deoarece, deși în încheierea din data de 09.07.2013 s-a consemnat că „intimata prin avocat nu solicita obligarea contestatorul la plata cheltuielilor de judecată”, sentința civilă nr. 7237 din data de 18.07.2013 a fost desființată definitiv prin decizia civilă nr. 1450/10.03.2014, instanța de recurs pronunțându-se pe fondul cererii de chemare în judecată formulată în dosarul nr._/3/2012, în sensul respingerii contestației.

În practicaua deciziei civile nr. 1450/10.03.2014 s-a consemnat că intimata prin avocat a solicitat plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Prin urmare, reclamanta nu a renunțat la dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată, ci și-a rezervat dreptul de a le solicita pe cale separată.

Astfel, instanța constată îndeplinite cerințele răspunderii civile în privința pârâtei pentru suma de 7.175,24 lei reprezentând onorariul de avocat achitat de reclamantă în dosarul nr._/3/2012.

In ceea ce privește solicitarea pârâtului de reducere a onorariului de avocat, instanța reține că aceasta este întemeiată.

În temeiul art. 451 alin.1 C.p.c., se reține că onorariul de avocat în cuantum de 7.175,24 lei, este vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei, contestație împotriva deciziei de concediere și activitatea desfășurată de avocat constând în formularea și susținerea întâmpinării în dosarul nr._/3/2012 și redactarea și susținerea recursului împotriva sentinței nr. 7237 din data de 18.07.2013.

Pentru aceste motive, se va dispune obligarea pârâtei la rambursarea cu titlu de cheltuieli judiciare a onorariului avocațial redus de la suma de 7.175,24 lei la suma de 2500 lei. Aplicând dispozițiile art. 451 alin.2 C.p.c., instanța nu cenzurează contractul de asistență juridică, ci doar stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată ce vor fi rambursate de pârâtă - care trebuie să aibă un caracter necesar, justificat și rezonabil.

Având în vedere considerentele anterior prezentate, instanța va admite, în parte, cererea de valoare redusă, astfel cum a fost precizată și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Ia act de precizarea pârâtului în sensul că va solicita plata cheltuielilor de judecată, pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite, în parte, cererea cu valoare redusă, formulată de reclamanta C. I. STUDIO S.R.L., cu sediul procesual ales la SCA A. și Asociații din București, .. 33-35, sector 5, în contradictoriu cu pârâtul I. D., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocat I. M. A. din bucurești, ., ., ., sector 1, astfel cum a fost precizată.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Ia act de precizarea pârâtului în sensul că va solicita plata cheltuielilor de judecată, pe cale separată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2015.

Președinte, Grefier,

C. V. A. V. P.

Pentru președintele completului, promovat la

Tribunalul București, semnează, cf. disp. art. 426 alin.4

c.pc. Președintele Judecătoriei Sector 1 București

red. C.A. 10 Iulie 2015

4 ex/. și debitor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7294/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI