Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 12581/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2015
Ședința din camera de consiliu de la 24 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANCA LAURA VÎLCEANU
Grefier E.-I. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . și pe parat . SRL, având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
În baza art.131 C.Proc.Civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză
În baza art. 258 raportat la art. 255 C.Proc.Civ, instanța încuviințează în cauză proba cu înscrisuri, apreciind că această probă este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului.
În temeiul art. 394 C.Proc.Civ, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin formularul de cerere cu valoare redusă înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 30.01.2015, sub nr._, reclamanta . a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să o oblige pe pârâta . SRL la plata sumei de 4.511 lei, reprezentând debit principal și la plata dobânzii legale calculate de la data scadenței facturilor și până la achitarea debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că între părți au avut loc relații comerciale, în baza cărora a prestat servicii în favoarea pârâtei, pentru care s-au emis facturi, ce nu au fost achitate de societatea pârâtă nici până în prezent.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025 și urm. C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.
În dovedirea pretențiilor formulate, reclamanta a depuse înscrisuri (filele 6-12).
Reclamanta nu a solicitat să aibă loc o dezbatere orală.
Pârâtei i s-au comunicat în mod legal formularul de cerere, înscrisurile anexate acestuia și formularul de răspuns, însă aceasta nu a comunicat răspunsul său și nici nu a formulat apărări, conform dispozițiilor art. 1029 alin. 4 din Codul de procedura civilă.
În temeiul art. 258 raportat la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 1025 Codul de procedura civilă titlul privind procedura cererilor de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
În speță, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile pentru judecarea cererii potrivit acestei proceduri speciale având în vedere că valoarea debitului principal (4.511 lei) nu depășește pragul maxim de 10.000 lei, iar prezentul litigiu nu se încadrează printre cele prevăzute la art. 1025 alin. 2 și 3 C.pr.civ. ca fiind exceptate de la aplicarea procedurii cererilor de valoare redusă.
Potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale, în cazul obligațiilor de rezultat sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea.
În speță, reclamanta a emis pe numele pârâtei facturile nr._/10.02.2012, nr._/10.02.2012, nr._/10.02.2012, nr._/30.01.2012, nr._/30.01.2012 și nr._/27.01.2012, în valoare totală de 4.511 lei.
Factura, ca orice înscris sub semnătură privată, face dovada împotriva emitentului și în favoarea destinatarului. Însă, dacă factura este acceptată de către destinatar, ea va face dovadă și în favoarea emitentului. Deci, deși nu emană de la destinatar, factura acceptată face dovadă împotriva destinatarului. În privința acceptării facturii, aceasta poate fi expresă sau tacită. Acceptarea facturii este expresă atunci când destinatarul semnează cu mențiunea „acceptat” pe un exemplar al facturii pe care-l restituie emitentului sau când aceasta este confirmată de destinatar printr-o scrisoare, telegramă. Despre acceptare tacită se poate vorbi în cazul în care rezultă din manifestări de voință neîndoielnice, care atestă voința de a accepta integral factura, simpla tăcere a destinatarului neavând valoarea unei acceptări tacite.
In cauza, facturile fiscale depuse de reclamantă la dosar nu sunt semnate de reprezentantului pârâtei la rubrica semnătură de primire, nefăcându-se dovada că au fost acceptate în alt mod de către parata, iar în lipsa altor probe cu care să se coroboreze, facturile respective nu fac dovada existenței și întinderii creanței pretinse de reclamantă.
F. de considerentele expuse, constatand că reclamanta nu a facut dovada existentei obligatiei paratei de a plati suma pretinsa cu titlu de debit, deși sarcina probei îi revenea, potrivit art. 249 C.pr.civ., instanța va respinge cererea de valoare redusă ca neîntemeiată, atat in privința debitului principal, cat și a dobânzii legale, potrivit principiului accesorium sequitur principale.
Reținând că temeiul suportării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală și față de soluția care va fi pronunțată asupra acțiunii reclamantei, în temeiul art. 453 C.pr.civ., instanța urmează să respingă ca neîntemeiată cererea acesteia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de valoare redusă privind pe reclamant . SEDIU ALES LA U. SI ASOCIAȚII- sector 6, București, ., . parat . SRL- sector 1, București, ..2, nr. 22, ca neîntemeiată.
Respinge cererea reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată, neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.06.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Red. V.A.L, Thred V.A.L/ Ș.E.I
4 ex/04.12.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 9666/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6806/2015. Judecătoria... → |
---|