Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 19426/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr._/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 26 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. A.
GREFIER:G. D. U.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant I.I. L. P. și pe pârât G. I. L., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind proba ca fiind legală, pertinenta, concludenta pentru justa soluționare a cauzei cf. art. 255 coroborat cu art. 258 C.p.c.
Văzând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr._, reclamantul L. P. a chemat in judecata pe pârata G. I. L., solicitând instanței ca prin hotarârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1250 lei debit neachitat la care se adaugă penalități in valoare de 0,3 %/zi calculate de la data scadenței, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 25.05.2012 între părți s-a incheiat un contract de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate, in baza căruia reclamantul-vânzător s-a obligat să pună la dispoziția pârâtei-cumpărătoare marfa vândută, iar acesta din urmă s-a obligat să achite prețul, însă pârâta nu și-a îndeplinit această obligație la termenele convenite
În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art 1164, art. 1270, art. 1385 și art. 1538 din Codul civil.
În susținerea cererii au fost depuse, în copii certificate, înscrisuri, respectiv: contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 231/8.10.2014 (filele 4-5); factură nr. 403/9.10.2014 (fila 6) și notă de calcul a sumelor datorate de către pârâtă (fila 7).
Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 200 lei, conform art. 6 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum rezultă din chitanța . nr._, depusă la dosarul cauzei (fila 9).
Pârâta, deși legal citată, nu a trimis formularul de răspuns înaintat odată cu formularul de cerere completat de reclamant si înscrisurile anexate și nici nu a răspuns prin alt mijloc, deși s-a specificat acest aspect, potrivit art 1029 NCPC.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat, la solicitarea reclamantului, proba cu înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată.
Analizând materialul probator administrat în cauza, instanta retine urmatoarele:
În fapt, la data de 8.10.2014, între reclamant, în calitate de vânzător și pârâtă, în calitate de cumpărătoare, s-a incheiat contractul nr. 231 având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui șifonier și a unui cuptor cu microunde. Prin acest contract, pârâta s-a obligat să achite prețul vânzării, în cuantum de 1250 lei, în două rate lunare, a câte 625 de lei fiecare rată. Părțile au convenit ca prima rată să fie plătită la data de 30.11.2014, iar ultima rată să fie scadentă la data de 30.12.2014. De asemenea, conform clauzei IV pct. 1 din același contract, în cazul neplății benevole sau a plății cu întârziere a ratelor, așa cum au fost convenite, cumpărătorul va plăti penalități de întârziere, în cuantum de 0,3 %/zi de întârziere, aceste penalități putând depăși cuantumul debitului restant. Aceste împrejurări rezultă din contractul de vânzare, depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul (filele 4-5).
In baza acestui contract, reclamantul a emis factura fiscală nr. 403 din 9.10.2014 (fila 6), în valoare de 1250 lei.
Pârâta nu a făcut, în cursul judecății, dovada achitării debitului principal sau a penalităților.
În drept, instanța reține că această convenție are, conform art. 1270 Cod civil., putere de lege între părțile contractante.
De asemenea, instanta va avea in vedere si prevederile art. 1350 alin. (1) din Codul civil, conform cărora orice persoană trebuie să iși execute obligațiile pe care le-a contractat, iar conform alin. 2 al aceluiași articol, atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzatoare de prejudiciul cauzat celeilalte părti și este obligată să repare acest prejudiciu, în conditiile legii. Totodata, art. 1516 alin. (1) cod civil afirmă dreptul creditorului la indeplinirea integrală, exactă și la timp a obligațiilor, iar art. 1530 Cod civil, prevede dreptul creditorului la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat si care este consecința directă si necesară a neexecutarii fara justificare sau, dupa caz, culpabile a obligației.
In temeiul art. 1547 Cod civil, debitorul este ținut să repare prejudiciul cauzat cu intenție sau din culpă, iar potrivit art. 1548 Cod civil, culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării. Deci, în materie contractuală operează o prezumție de vinovăție a debitorului, deorece, în caz de neexecutare sau de executare necorespunzătoare ori cu intârziere a obligatiei, debitorul acestei obligatii, pentru a nu fi angajată răspunderea lui contractuala, trebuie să facă dovada unei cauze care il exonerează de răspundere. Conform art. 1351 alin. (1) Cod civil, dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlaturată atunci când prejudiciul este cauzat de forța majoră sau de cazul fortuit.
Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului si executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitorului, acestuia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul ca între cele doua persoane nu mai exista nicio obligație valabilă, aceasta fiind stinsa anterior prin plata.
Potrivit art. 1026 din Codul de procedură civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
În speță, valoarea pretenției principale a reclamantului este inferioară sumei de 10.000 lei, având un cuantum de 1250 lei. În consecință, procedura privitoare la cererile de valoare redusă este aplicabilă.
Potrivit art. 1031 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în cazul în care nu se primește niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1030 alin. (4), respectiv în 30 de zile de la data comunicării către pârât a formularului de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamant, instanța se va pronunța cu privire la cererea principală în raport cu actele aflate la dosar.
Pârâta nu a răspuns în termenul de 30 de zile menționat mai sus.
Prin urmare, în cauza de față, reclamantul, prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada existenței contractului din data de 8.10.2014, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârâtă, astfel încât instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi că și-a executat propriile obligații.
Astfel, pârâtul, cu toate că a avut posibilitatea, nu a solicitat instanței administrarea unui înscris din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, fapt care va avea ca efect ramânerea în ființă a prezumției relative a neachitării datoriilor.
În consecință, instanța va admite capătul de cerere principal și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 1250 lei reprezentând debit neachitat, conform contractului nr. 231 din data de 8.10.2014.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu privitor la plata penalităților de întrziere, instanța constată că, prin același contract, pârâta s-a obligat ca, în cazul neachitării oricăreia dintre cele două rate la scadență, să plătească penalități de întârziere în cuantum de 0,3%/zi de întârziere.
In privința naturii juridice a acestei clauze, instanța consideră că aceasta reprezinta o clauză penală în sensul art. 1538 Cod civil, prin care părțile au evaluat anticipat contravaloarea prejudiciului suferit de creditor prin neexecutarea obligațiilor de către debitor. În cazul in care părțile au inserat in contract o astfel de prevedere, creditorul nu trebuie să mai facă dovada întinderii prejudiciului suferit, iar instanța nu poate reduce cuantumul acesteia decat in conditiile art. 1541 Cod civil, prevederi legale ce nu sunt aplicabile in speta.
În speță, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1875 lei, cu titlu de penalități de întârziere, calculate de la data de 30.12.2014, conform modului de calcul atașat la dosar.
Prin urmare, având in vedere că clauza privind penalitațile de întârziere a fost asumată de către debitor în mod expres, instanța reține caracterul cert si lichid și al acestei creanțe solicitate de reclamant, urmând a obliga pârâtul și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,3 %/zi raportat la debitul principal, existența acestei creanțe rezultând din convenția părților, cuantumul acestora fiind determinat potrivit acelorași prevederi contractuale.
În consecință, va admite acest capăt de cerere și va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 1875 lei cu titlu de penalități de întârziere de 0,3 % de la data de 30.12.2014.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către reclamant, instanța reține că, potrivit art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
La rândul său, art. 452 din codul de procedură civilă prevede că partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiederii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Instanța reține că reclamantul a dovedit că a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 548 lei, reprezentând: taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, astfel cum rezultă din chitanța . nr._, depusă la dosarul cauzei (fila 9); onorariu avocat, astfel cum rezultă din chitanța nr. 4752 din 1.07.2015 și din chitanța nr._ din data de 19.10.2015.
Insa, instanta a procedat in raport de prevederile art. 451 alin. 2 C.p.c. la reducerea onorariului de avocat achitat prin chitanța nr. 1030/19.10.2015 de la suma de 400 lei la suma de 100 lei avand in vedere valoarea obiectului si complexitatea cererii si activitatea desfasurata de avocat ( constand doar in redactarea concluziilor scrise depuse la data de 21.10.2015).
În consecință, va fi obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 548 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxa timbru 200 lei, onorariu avocat 248 lei si onorariu avocat redus 100 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamant I.I. L. P. cu sediul în . în contradictoriu cu pârât G. I. L. cu domiciliul în sector 1, București, ..
Obligă parata sa plateasca reclamantei suma de 1250 lei debit precum si suma de 1875 lei aferentă penalităților de întârziere de 0,3 % calculate de la data de 30.12.2014 .
Obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 548 lei cheltuieli de judecata.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 26.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
RED.S.A./TEH. S.A./G.U.
4 EX/25.11.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria... → |
|---|
