Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 11471/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr._/2015

Ședința publică de la 11 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. H.

Grefier M. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. T., reclamant A. E. și pe pârât B. CREȘTINĂ ADVENTISTĂ DE ZIUA A ȘAPTEA - CONFERINȚA MUNTENIA, pârât B. N., pârât O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ BUCUREȘTI - BIROUL DE CARTE FUNCIARĂ SECTOR 1, având ca obiect acțiune în constatare

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica de la data de 07.05.2015 incheierea de sedinta de la acea data facand parte din prezenta, când instanța a amanat pronuntarea la data de 14.05.2015, 21.05.2015, 28.05.2015, 04.06.2015, apoi pentru astazi data de 18.06.2015 când deliberand a hotarat urmatoarele:

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecată inregistrată pe rolul acestei instante la data de 15.10.2014 reclamantii A. T. și A. E. au chemat in judecatp pe paratii B. ADVENTISTA DE ZIUA A 7 A – CONFERINTA MUNTENIA, B. N. și O. DE C. IMOBILIARĂ BUCURESTI – BIROUL DE CARTE FUNCIARĂ SECTOR 1, solicitand instantei ca prin hotarearea ce o va pronunta să dispună constatarea și declararea nulității absolute a documentelor cadastrale intocmite de B. P. cu privire la imobilul din București, . nr. 51 și rectificarea incheierii de carte funciară și cercetarea valabilității titlului in temeiul căruia s-a făcut inscrierea in sensul radierii acestuia privind apartamentul situat la etajul 1 al imobilului.

In motivarea actiunii reclamantii au arătat că in cursul anului 2005 s-a realizat de către numitul B. N. in calitate de cadastrist o lucrare cadastrală compusă din memoriu tehnic, in mod eronat fiind mentionate ca facand parte din proprietatea numitului S. S. Jean o boxă situată la subsolul imobilului și podul clădirii, deși boxa apartine in exclusivitate S.C. Luna Ate Impex S.R.L. iar podul se află in proprietatea comună a tuturor locatarilor imobilului.

S-a mentionat că prin sentinta civilă nr. 718/2008 s-a retinut că mentiunile făcute in documentatia cadastrală sunt in mod vadit nereale, astfel incat aceste documente sunt intocmite in mod fraudulos.

In drept, actiunea a fost intemeiată pe dispozitiile Legii nr. 7/1996 Cod Civil.

Prin intampinarea formulată la 02.12.2014 paratul B. N. a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiată.

La data de 08.12.2014 parata B. ADVENTISTA DE ZIUA A 7 A – CONFERINTA MUNTENIA a depus intampinare si cerere reconventională. Prin imtampinarea formulată parata a invocat exceptia autorității de lucru judecat și exceptia lipsei de interes și a solicitat respingerea actiunii ca fiind rămasă fără obiect.

Prin notele de ședință din 06.05.2015, parata O.C.P.I. a invocat exceptia lipsei calității sale procesuale pasive.

Sub aspectul probatoriului a fost administrată in cauză proba cu inscrisuri.

Analizand cu prioritate exceptia lipsei calității procesual pasive invocată de parat O.C.P.I. instanta constată, vazand disp. Art. 32 și 33 al. 1 din Legea nr. 7/1996, că nu există indentitate intre persoana acestei parate și persoana pretins a fi obligată in raportul juridic dedus judecatii.

Analizand mai departe, in baza art. 248 al. 1 c.p.c., exceptia autorității de lucru judecat, constată următoarele:

Potrivit disp. Art. 431 al. 1 c.p.c., nimeni nu poate fi chemat in judecată de două ori in aceeasi calitate, in temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, alin. 2 statuând că oricare dintre părti poate opune lucrul anterior judecat . dacă are legatură cu solutionarea acestuia din urmă.

Instanta constată că prin cererea inregistrată sub nr._ la Judecatoria Sectorului 1 București, reclamantii S.C. Luna Ate Impex S.R.L., A. T. și A. E. au chemat in judecată pe paratii S. S. Jean și B. ADVENTISTA DE ZIUA A 7 A – CONFERINTA MUNTENIA, solicitand instantei constatarea nulității absolute a contractului de vanzare cumpărare cu intretinere autentificat sub nr. 639/2006. La data de 06.06.2007 reclamantii au formulat o cerere completatoare și precizatoare prin care au solicitat, pe de o parte, introducerea in cauză in calitate de parata a O.C.P.I. și, pe de altă parte, ca in baza art. 36 din Legea 7/1996 să rectifice inscrierea in carta funciară nr._ a imobilului, prin radierea de pe numele autorului a bunurilor imobile care nu sunt proprietatea paratilor, respectiv boxa in surpafață de 3,21 m.p. situată la subsolul imobilului, precum și a podului.

Prin sentinta civilă nr._ din 07.12.2011 pronuntată de Judecatoria Sectorului 1 in dosarul nr._, definitivă și irevocabilă, a fost respinsă cererea de chemare in judecata completată și precizată.

Așadar, prin această hotarare s-a statuat in mod irevocabil atat asupra boxei cat asupra podului imobilului, aspecte asupra cărora instanta este chemată a se pronunta prin cererea de chemare in judecată ce face obiectul prezentei cauze.

Mai mult, instanta retine că prin sentinta civilă nr._ din 31.10.2013 pronuntată de Judecatoria Sectorului 1 in dosarul nr._/299/2012, definitivă și irevocabilă prin nerecurare, s-a luat act de invoiala părtilor A. T., A. E. și B. ADVENTISTA DE ZIUA A 7 A – CONFERINTA MUNTENIA, invoială consfintită prin inscrisul intitulat „Tranzacție” intocmit la 10.10.2013 și prin care B. ADVENTISTA DE ZIUA A 7 A – CONFERINTA MUNTENIA a cedat lui A. T. și E. boxa din subsolul imobilului (art. 1 din tranzactie), recunoscându-se dreptul de proprietate al Bisericii asupra podului (art. 2).

Față de aceste considerente, vazand disp. Art. 430 și urm C.pr.civ. instanta urmează să admită exceptia autorității de lucru judecat și să respingă actiunea ca existand autoritate de lucru judecat.

Vazand că cererea reconventională nu este in stare de judecată, instanta va dispune disjungerea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârât O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ BUCUREȘTI - BIROUL DE CARTE FUNCIARĂ SECTOR 1 cu sediul in sector 1, București, . si respinge actiunea ca fiind promovata impotriva unei persoane lipsita de calitate procesuala pasiva.

Admite exceptia autoritatii de lucru judecat.

Respinge actiunea privind pe reclamant A. T., reclamant A. E. domiciliati in sector 1, București, ., nr. 51 și pe pârât B. CREȘTINĂ ADVENTISTĂ DE ZIUA A ȘAPTEA - CONFERINȚA MUNTENIA cu sediul in sector 2, București, ., pârât B. N. cu domiciliul in sector 4, București, ., ., . autoritate de lucru judecat.

Dispune disjungerea cererii reconventionale si acorda termen la 3.09.2015 cu citare parti.

Cu apel in 30 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2015

PRESEDINTEGREFIER

Red. IH/Tehn. MV

7ex/13.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI