Contestaţie la executare. Încheierea nr. 01/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 01/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 6363/2015
Document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 01 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANCA LAURA VÎLCEANU
Grefier E.-I. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimat J. D., intimat J. C. F., având ca obiect contestație la executare NR. 3423/2014, SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații prin avocat, lipsă fiind contestatoarea.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
În baza art.131 C.Proc.Civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Intimații prin avocat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
În baza art. 258 raportat la art. 255 C.Proc.Civ, instanța încuviințează în cauză proba cu înscrisuri pentru ambele părți, apreciind că această probă este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului.
Instanța constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul dezbaterilor în fond.
Intimații prin avocat solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și cererea de suspendare a executării silite. Să se observe că Legea nr. 290/2003, în vigoare la data emiterii hotărârii, privede un termen maxim în care contestatoarea trebuie să achite obligațiile bănești, care s-a împlinit în anul 2008 și nu și-a îndeplinit aceste obligații. De asemenea, precizează că modalitatea de actualizare a despăgubirilor s-a efectuat conform prevederilor legale. Solicită a se constata că onorariul avocatului este proporțional cu munca depusă.
Instanța dispune închiderea dezbaterilor în fond și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, va dispune amânarea pronunțării, astfel că;
DISPUNE
Amână pronunțarea în cauză la data de 08.04.2015.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6363/2015
Ședința publică de la 08 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANCA LAURA VÎLCEANU
Grefier E.-I. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimat J. D., intimat J. C. F., având ca obiect contestație la executare NR. 3423/2014, SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 01.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 08.04.2015 cand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.12.2014 sub nr. de dosar_, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a formulat, în contradictoriu cu intimații J. D. și J. C. F., contestație la executare împotriva actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 3423/2014 al B. D. G., L. G. și M. P., solicitând instanței să dispună:
-anularea executării silite dispuse în dosarul de executare silită nr. 3423/2014;
-anularea raportului de expertiză din data de 15.10.2014;
-suspendarea executării silite, inclusiv a popririi inființate, până la soluționarea contestației la executare.
-restabilirea situației anterioare prin întoarcerea executării silite.
În motivare, contestatoarea a arătat că, prin înștiințarea privind măsura popririi din data de 27.11.2014 emisă în dosarul nr. 3423/2014, B.E.J D. G., L. G. și M. P. a înștiințat ANRP despre înființarea popririi asupra conturilor deschise la terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, până la concurența sumei de 139.417,33 lei, reprezentând debit actualizat și cheltuieli de executare, titlul executoriu invocat fiind Hotararea nr. 102/2006 emisă de Comisia Județeană C. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Contestatoarea a mai arătat că B. D. G., L. G. și M. P. încalcă prevederile O.G nr. 22/2002, care stipulează expres procedura executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002, urmărirea silită se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Arată că articolul 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
A învederat că, în ceea ce privește modalitatea de plată a despăgubirilor, aceasta urmează să fie efectuată în conformitate cu art. 18 alin. 5 din HG nr. 1120/2006.
Conform art. 18 alin. 5 din HG nr. 1120/2006, "compensațiile se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat(...)”.
Prin folosirea sintagmelor „în funcție de disponibilitățile bănești" sau „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat", legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii.
Această interpretare este singura în măsură a da valoare prevederii legale stipulate la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit căreia „ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale".
Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalității de tratament.
Totodată, se impune a menționa că din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO. Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat.
Totodată, s-a învederat că în data de 12.03.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României OUG nr.10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Potrivit dispozițiilor art.2 din actul normativ anterior amintit „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006".
Referitor la modalitatea de actualizare adoptată de B. D. G., L. G. și M. P. prin încheierea din dosarul nr. 3423/2014, contestatoarea a învederat instanței că art. 18 alin. 6 din HG nr. 1120/2006 prevede că suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior.
Contestatoarea a mai arătat că onorariul de avocat în cuantum de 2.823,36 lei, solicitat pentru îndeplinirea formalităților de executare, este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 711 și urm. C.pr.civ, Legea nr. 290/2003, HG nr. 1120/2006, modificată prin HG nr. 57/2008 și OUG nr. 10/2014.
În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimații au formulat întâmpinare(f.69) prin care au solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
La solicitarea instanței, B. D. G., L. G. și M. P. a înaintat copii certificate de pe înscrisurile existente în Dosarul de executare nr. 3423/2014.
Sub aspect probatoriu, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Hotararea nr. 102/2006 emisă de Comisia Județeană C. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, s-a aprobat acordarea compensațiilor bănești în valoare totală de 266.511 lei în favoarea numiților R. S., S. M., J. D. și J. C. F..
Prin declarația autentificată de B. M. J., s-au stabilit cotele ce se cuvin acestora din despăgubirea acordată prin Hotararea nr. 102/2006, creditorilor-intimați J. D. și J. C. F. revenindu-le câte o cotă de 1/6 din aceste despăgubiri, respectiv câte 44.418,50 lei pentru fiecare.
Deoarece ANRP nu s-a conformat acestui titlu executoriu și nu a executat de bunăvoie obligația de plată a despăgubirii, la data de 25.09.2014, creditorii-intimați J. D. și J. C. F. s-au adresat cu o cerere către B. D. G., L. G. și M. P., constituindu-se dosarul de executare nr. 3423/2014.
Prin Încheierea din 22.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014, s-a încuviințat executarea silită.
În cadrul dosarului de executare a fost întocmit un raport de expertiză contabilă, prin a fost actualizată creanța intimaților cu indicele de creștere al prețurilor de consum pentru perioada februarie 2007- septembrie 2014, rezultând un debit actualizat în sumă de 125.994 lei.
Prin încheierea întocmită de B. la data de 05.12.2014, au fost stabilite cheltuielile de executare în sumă totală de 13.423,33 lei, compuse din 8.134,33 lei onorariu executor(cu TVA inclus), 865,64 lei cheltuieli de executare ocazionate cu efectuarea lucrărilor în dosar, 2.823,36 lei onorariu avocat, 1.600 lei onorariu expert.
Prin somația din 27.11.2014, s-a pus în vedere contestatoarei ca în termen de 6 luni de la primirea somației să ia măsurile ce se impun pentru îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă potrivit dispozițiilor titlului executoriu.
Ulterior, prin adresa din data de 05.12.2014, B.E.J. a dispus înființarea popririi asupra conturilor aparținând debitoarei deschise la terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, până la concurența debitului actualizat și cheltuielilor de executare, despre această măsură fiind înștiințată și debitoarea.
Potrivit art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără indeplinirea condițiilor legale(art. 711 alin. 3 Cod procedură civilă).
În privința cererii de anulare a executării silite înseși, instanța apreciază că aceasta ar putea fi admisă în cazul în care se probează de către contestator existența unei cauze legitime de împiedicare a creditorului de a recurge la procedura execuțională.
Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003, despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1).
În conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (5) lit. c din HG nr. 1120/2006, compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Dispozițiile art. 18 alin. 6 din aceleași Norme prevăd că suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consumdin ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior.
Față de dispozițiile legale mai sus menționate, instanța reține că debitoarea-contestatoare ANRP avea obligația de a efectua plata ambelor tranșe din despagubirea acordata intimatei, în termen de 2 ani de la data emiterii Hotarârii nr. 102/2006 emisă de Comisia Județeană C. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003
Instanta apreciaza ca, pentru a refuza executarea silita declansata impotriva sa, contestatoarea din prezenta cauza nu se poate prevala de dispozitiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2002.
Instanta mai retine ca, din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 667 C.pr.civ., reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă.
Dispozitiile art. 2 din OG nr. 22/2002, asa cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007 statueaza ca, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni- care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului-, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Instanta constata, din analiza acestor prevederi legale invocate in cauza de catre contestatoare, ca exista obligatia institutiei publice debitoare ca, în termen de 6 luni- care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului-, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, doar in ipoteza in care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.
Altfel spus, rezulta ca, daca exista fonduri pentru a se executa (plati) de catre institutia publica debitoare creanta stabilita prin titlul executoriu, nu mai este incident termenul de 6 luni, consacrat de prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002, asa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007.
Pe cale de consecinta, ., daca exista fonduri pentru a se executa (plati) creanta stabilita prin titlul executoriu, este inadmisibila orice tergiversare de catre institutia publica debitoare a executarii obligatiei de plata stabilite prin acel titlu executoriu.
Or, in speta, instanța constată că, de la data emiterii Hotarârii nr. 102/2006 emisă de Comisia Județeană C. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, contestatoarea a beneficiat efectiv de un termen de grație de 8 (opt) ani pentru a efectua demersurile necesare și pentru a-și îndeplini obligația de plată. Pe de altă parte, contestatoarea - debitoare nu a efectuat dovada lipsei de fonduri și nici dovada că a solicitat ordonatorilor principali de credite bugetare, în condițiile legii, asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creanțelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumei stabilite prin titlul executoriu.
În ceea ce privește motivul de contestație privind justificarea neexecutării sumei stabilită în titlul executoriu dat fiind că prin OUG nr. 10/2014 a fost reglementată suspendarea plății sumelor stabilite cu titlu de despăgubire prin Hotărârile Comisiilor pe baza Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003, instanța reține că acesta este nefondat.
În cazurile privind titlurile emise în baza Legii nr. 290/2003 statul nu a reglementat o procedură concretă de achitare a reparațiilor recunoscute în mod definitiv prin deciziile emise și a lăsat să se scurgă o perioadă de timp nerezonabilă fără a le executa. Statul nu poate astfel să se prevaleze de reglementarea unei suspendări a plății despăgubirilor pentru titluri executorii, care trebuiau să fie executate în termen de maxim un an.
În speță, titlul privind despăgubirile a fost emis în 2006. Prin urmare, conform Legii nr. 290/2003 și normelor de aplicare a acesteia creanța pe care era îndreptățită a o primi efectiv persoana beneficiară era necesar a fi achitată în întregime în maxim un an de la comunicarea titlului sau, în caz de eșalonare, în maximum 2 ani.
Or, o nouă eșalonare sau suspendare de la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 10/2014, după ce Legea nr. 290/2003 stabilea ea însăși eșalonarea pe o perioadă de maxim 2 ani, conduce la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul individului de a-i fi achitată creanța stabilită irevocabil și interesul societății de a nu afectat într-o mare măsură bugetul de stat. Prin urmare, deși ingerința în asigurarea respectării dreptului persoanelor beneficiare ale hotărârilor la executarea creanței constând în suspendarea instituită de OUG nr. 10/2014 ar răspunde unui interes general, această măsură se vădește a fi disproporționată și nejustificată.
Lipsa justificării rezultă din aspectul că, deși a avut la dispoziție o eșalonare reglementată prin chiar legea specială și prin HG 1120/2006, această eșalonare nu a fost aplicată imediat după emiterea titlului executoriu. Aplicarea corectă și la timp a eșalonării stabilită de Legea nr. 290/2003, precum și reglementarea unei ordini clare în achitarea creanțelor stabilite ar fi determinat plata la timp și în mod echitabil a sumelor stabilite. Or, ANRP își invocă propria culpă în nerespectarea calendarului de plată a despăgubirilor, a lipsei unei reglementări clare în achitarea despăgubirilor, iar OUG nr. 10/2014 nu produce ca rezultat decât întârzierea excesivă a executării creanțelor. În sine, această perioada de suspendare lipsește creditorii de beneficiul sumelor stabilite, prelungind în mod nejustificat aducerea la îndeplinire a obligației de plată. Măsura suspendării reglementată de OUG nr. 10/2014 constituie prin urmare o ingerință nejustificată și disproporționată în dreptul beneficiarilor Legii nr. 290/2003 din speță la executarea creanței stabilite, încă din anul 2006.
De asemenea, raportarea la sumele alocate de la buget, respectiv cu o anume destinație, invocată de contestatoare, nu poate justifica neexecutarea titlurilor executorii.
Astfel, art.6 paragraful 1 din Conventia (Europeana) pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale protejeaza dreptul la un proces echitabil si solutionarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civila si penala.
Acest drept ar ramâne iluzoriu daca nu ar include si faza de executare a hotarârilor judecatoresti definitive. Însa Conventia are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, asa cum a stabilit Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudenta sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul si institutiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalitatii si de a executa de bunavoie hotarârea judecatoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de solutionare prevazut de art.6 din Conventie fiind aplicabil si în faza executarii silite ( a se vedea cauza Ruianu contra României, Pini si Bertani, Manera si Atripaldi contra României, S. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
Aceste statuări trebuie respectate în privința oricăror titluri executorii care nu mai pot fi contestate și prin care autoritățile administrative ale statului recunosc drepturi de creanță persoanelor; dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească (ori un titlu executoriu necontestat) ori întârzie în executarea acestora, garanțiile art. 6 care includ și dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătorești sau ale administrației publice, își pierd orice rațiune de a fi (M. I. P. împotriva României par. 40, 29 septembrie 2005), iar mai mult, nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului ori în urma unei proceduri administrative a obținut o hotărâre definitivă, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție (Ș. împotriva României, 24 martie 2005, A. împotriva României, par. 39, 15 iunie 2006, Metaxas c. Greciei, par. 19, 27 mai 2004, Öneryildiz c. Turciei, 30 noiembrie 2004).
Așa cum rezultă din jurisprudența CEDO, statul și instituțiile publice au obligația de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie titlurile executorii prin care au fost obligați în calitate de debitori.
Curtea Europeană a statuat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – ImmmobiliareSaffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33). Atunci când autoritatea obligată face parte din administrație, aceasta constituie un element al statului de drept, interesul său identificându-se cu cel al unei bune administrări a justiției (cauza M. I. P. c României par. 40, 29 septembrie 2005 ). Or, dacă administrația refuză sau omite să execute, ori întârzie să o facă, garanțiile art. 6 își pierd orice rațiune de a fi (Hornsby c. Greciei, par. 41, 19 martie 1997, D. și alții c. României, par.26,7 aprilie 2005).
Cu privire la sustinerea contestatoarei in sensul ca actualizarea creanței nu este corect realizată de executorul judecătoresc, instanta o va înlătura, pentru următoarele considerente:
Intimații detin un titlu executoriu, reprezentat de Hotararea nr. 102/2006 emisă de Comisia Județeană C. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Existand o decalare intre momentul la care trebuia achitată despăgubirea si cel al recuperării acesteia pe cale de executare silită, față de disp. art. 18 alin. 6 din HG nr. 1120/2006 și aplicând prin analogie Decizia nr XXI/19.03.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata in cadrul unui recurs in interesul legii, nu se mai poate considera ca plata sa se faca la acelasi cuantum, despăgubirea trebuind actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum.
Instanta a inlaturat aplicarea OUG 10/2014 pentru argumentele deja expuse, astfel incat actualizarea facuta de la data emiterii titlului este corecta.
Referitor la legalitatea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, instanța reține prevederile art. 669 Cod procedură civilă, conform cărora debitorul, inclusiv instituție publică ce nu își execută de bunăvoie obligația, va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu. Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de executor, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, prin încheiere ce constituie titlu executoriu.
Cu privire la onorariul de avocat înscris în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 05.12.2014, instanța reține că acesta este justificat de factura nr._/29.10.2012 emisă de SCPA C. și Asociații. Având în vedere că avocatul are împuternicire avocațială în dosarul de executare și că el este cel care a formulat, în numele intimatului, cererea de începere a executării, instanța apreciaza că s-a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli.
Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin procesul-verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuat de cei implicați în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bunăvoie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera în temeiul art. 669 alin. 2 Cod procedură civilă. În acest sens, instanța reține că, pentru identitate de rațiune și având în vedere faptul că executarea silită este considerată o parte a procesului civil, dispozițiile 451 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă sunt aplicabile și în faza de executare silită, astfel cum prevede art. 669 alin. 4. Prin aplicarea acestor dispoziții, instanța nu intervine în relația dintre executorul judecătoresc și creditor și nu cenzurează onorariul stabilit prin contractul de executare silită; însă, instanța are posibilitatea de a micșora cuantumul cheltuielilor pe care și le recuperează creditorul cu acest titlu, în situația în care sunt nepotrivit de mari față de munca îndeplinită de executorul judecătoresc.
În speță, susținerile contestatoarei în sensul că onorariul de avocat de 2.823,36 lei este disproporționat de mare nu sunt întemeiate. Astfel, instanta retine ca executarea creanței a presupus activitatea avocatului constând în consultații acordate creditorului, formularea cererii de începerea a executării, plata taxelor aferente, deplasări la biroul executorului judecătoresc, urmărirea executării. De asemenea, la momentul stabilirii onorariului de avocat, creditorul nu putea cunoaște forma în care se va realiza executarea și durata procedurii de executare silită.
Raportat la considerentele expuse, constatând că nu s-a relevat niciun motiv de nelegalitate a actelor de executare, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare și, pe cale de consecință, și cererea de întoarcere a executării silite, urmare a caracterului său accesoriu.
In ceea ce priveste cererea de suspendare a executarii silite, avand in vedere ca aceasta solicitare a fost analizata odata cu solutionarea pe fond a cauzei, va respinge aceasta cerere ca ramasa fara obiect.
În temeiul art. 453 C.pr.civ., va lua act că intimații nu au solicitat cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 și pe intimat J. D. - sector 3, București, ., ., intimat J. C. F. - sector 3, București, ., ., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea de întoarcere a executării silite, ca neîntemeiată.
Ia act că intimații nu au solicitat cheltuielile de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.04.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
V. A. L. Ș. E.-I.
Red. V.A.L, Thred V.A.L/ Ș.E.I
5 ex/02.09.2015
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 01/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 9471/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
