Contestaţie la executare. Încheierea nr. 10/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 10/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 17-08-2015 în dosarul nr. 14379/2015
Document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 10 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANCA LAURA VÎLCEANU
Grefier E.-I. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator B. M. E. și pe intimat D. F., intimat D. A. M., intimat E. J. A. V. B., intimat M. M., intimat S. D., intimat B. T., având ca obiect contestație la executare DOSAR EXECUT 704/2013, 706/2013,711/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul prin avocat și intimata B. T. prin consilier juridic, S. D. personal lipsă, fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Contestatorul prin avocat depune la dosar dovada achitării taxei de timbru de 300 lei, cerere modificatoare și copia conformă cu originalul a contractului de asistență juridică.
Instanța va lua act de cererea modificatoare prin care contestatorul își restrânge obiectul cererii la dosarul de executare nr. 711/2013, reținând că această cerere este semnată de avocat și că avocatul a depus copia contractului de asistență juridică prin care este mandatat să formuleze cerere de renunțare la judecată și restrângere acțiune.
La interpelarea instanței, contestatorul arată că își menține cererea în contradictoriu cu dnul executor A. V. B..
Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de B. T. prin întâmpinare.
Intimata prin consilier juridic solicită admiterea excepției și declinarea către instanța competentă având în vedere că dosarele de executare au fost deschise anterior Legii 138/2014 și potrivit art. 650 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța de executare este cea de la sediul biroului executoriului judecătoresc care are sediul în sectorul 4. Prin urmare, consideră că Judecătoria Sectorului 4 București este competentă.
Contestatorul prin avocat solicită respingerea excepției având în vedere că cererea a fost depusă în 2015 iar potrivit art. 711 Cod de procedură civilă, instanța competentă este la momentul introducerii cererii de executare.
Intimatul S. D. personal arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța reține că art. 713 alin. 1 Cod de procedură civilă stabilește competența de soluționare a contestației la executare în favoarea instanței de executare, prin instanța de executare urmând a se înțelege, în conformitate cu prevederile art. 650 alin. 1 Cod de procedură civilă, în forma în vigoare la data începerii executării silite, judecătoria în circumscripția în raza căreia se află biroul executorului judecătoresc, în afara cazurilor când legea dispune altfel. Or, în speță, contestația la executare vizează legalitatea actelor de executare efectuate cu privire la imobil din București, ., sectorul 1, iar în aceste condiții devin aplicabile prevederile art 819 Cod de procedură civilă, conform cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, astfel că respinge excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Instanța pune în discuție excepția insuficientei timbrări, invocată de B. T. prin întâmpinare.
Intimata B. T. prin consilier juridic arată că nu mai susține excepția insuficientei timbrări.
Instanța ia act de poziția intimatei în sensul că nu mai insistă în excepția insuficientei timbrări.
Instanța pune în discuție excepția tardivității formulării contestației, invocată de B. T. prin întâmpinare.
Intimata prin consilier juridic solicită admiterea excepției tardivității contestației la executare, având în vedere că a fost înregistrată pe data de 19 martie anul curent, dosarul execuțional 711/2013 a fost închis în data de 22.12.2014, având în vedere cele 14 zile și faptul că contestatorul și-a înscris somația imobiliară în 29 iulie 2014, și față de faptul că, în ciuda invitației executorului, contestatorul putea să-și urmărească executarea atât atunci când s-au comunicat extrasele cât și faptul că putea să vadă înscrierea executării silite a băncii.
Contestatorul solicită respingerea excepției și învederează insanței că la data de 04.03.2015 s-au solicitat extrasele de la cartea funciară pentru cele 3 imobile și atunci s-a luat la cunoștință de actele de adjudecare întocmite de executorul judecătoresc astfel că, de la data de 04.03.2015 curge termenul.
Intimatul prezent personal arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului, invocată de B. T..
Intimata prin consilier juridic solicită admiterea excepției, având în vedere argumentele din întâmpinare.
Contestatorul prin avocat solicită respingerea excepției.
Intimatul prezent personal arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul S. D..
Intimatul prezent personal solicită admiterea excepției.
Contestatorul prin avocat solicită respingerea excepției considerând că are calitate.
Intimata prin avocat arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de biroul executorului judecătoresc.
Contestatorul prin avocat consideră că are calitate.
Intimata prin consilier juridic apreciază că este întemeiată exepția față de prevederile Legii 188/2000.
Intimatul prezent personal arată că lasă la aprecierea instanței.
Intanța invocă din oficiu excepția lipsei calității rocesuale pasive a intimatei M. M..
Contestatorul prin avocat arată că lasă la aprecierea instanței.
Intimata prin consilier juridic solicită admiterea excepției.
Intimatul prezent personal lasă la aprecierea instanței.
Instanța acordă cuvântul pe probe.
Părțile prezente, având cuvântul pe rând, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
În baza art. 258 raportat la art. 255 C.Proc.Civ, instanța încuviințează în cauză proba cu înscrisuri, apreciind că această probă este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului.
Instanța constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul dezbaterilor în fond.
Contestatorul prin avocat solicită admiterea cererii de chemare în judecată, să se aibă în vedere prevederile art. 835 alin. 2 Cod de procedură civilă, să se observe că executorul judecătoresc nu a respectat nici prevederile art. 850 Cod de procedură civilă iar în temeiul art 708 Cod de procedură civilă, executorul trebuia să aibă și somația în publicația de vânzare, lucru care nu s-a întâmplat astfel, considerând că au fost vătămați prin adjudecarea imobilului. Solicită admiterea contestației la executare, anularea actelor de executare și întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare. Totodată, solicită amendarea executorului judecătoresc. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimata prin consilier juridic solicită respingerea contestației la executare solicitând a se observa propria culpă a contestatorului, respectiv pasivitatea sa mai bine de jumătate de an și faptul că până la acest moment nu există titlu executoriu pe care să-l aibă cu privire la debitul din dosarul de executare nr. 711; de asemenea, solicită a se observa că, neavând nicio calitate, executorul judecătoresc nu trebuia și nici nu putea să facă respectivele comunicări. Apreciază că s-a formulat tardiv și fără calitate prezenta contestație la executare. Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul prezent personal arată că a participat la licitație și a plătit prețul, considerând că licitarea s-a făcut legal solicitând respingerea contestației la executare, fără cheltuieli de judecată.
În replică contestatorul soliită a se avea în vedere prevederile art.838 lit. j Cod de procedură civilă, considerând că avea un drept, fiind înscris în cartea funciară.
Instanța dispune închiderea dezbaterilor în fond și reține cauza în pronunțare pe excepțiile puse în discuție și pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, va dispune amânarea pronunțării, astfel că;
DISPUNE
Amână pronunțarea în cauză la data de 17.08.2015.
Pronunțată în ședința publică de la 10 August 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 17 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANCA LAURA VÎLCEANU
Grefier E.-I. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator B. M. E. și pe intimat D. F., intimat D. A. M., intimat E. J. A. V. B., intimat M. M., intimat S. D., intimat B. T., având ca obiect contestație la executare DOSAR EXECUT 704/2013, 706/2013,711/2013.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 10.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 17.08.2015, cand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 19.03.2015 sub nr._, astfel cum a fost precizată sub aspectul cadrului procesual pasiv la 16.04.2015 și la 12.05.2015(f.118 și 155 vol. III), contestatorul B. M. E. a formulat, in contradictoriu cu intimații D. F., D. A. M., E. J. A. V. B., M. M., S. D. și B. T., contestatie la executare silita, solicitand instantei sa dispuna anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarele execuționale nr. 704/2013, 706/2013, 711/2013 constituite la B.E.J.A. Aequitas, anularea actelor de adjudecare din 08.10.2014, 25.08.2014 și 22.12.2014, întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare acesteia și obligarea executorului judecătoresc la plata unei amenzi judiciare prevăzute de art. 719 alin. 7 C.pr.civ., având în vedere refuzul nejustificat de a elibera copii de pe actele de executare.
In motivarea contestatiei, contestatorul a aratat, în esență, ca la data de 02.07.2014 a fost admisă cererea formulată de acesta prin care a solicitat Tribunalului București înființarea sechestrului asigurător pentru sumele de 80.000 euro și 30.000 lei asupra bunurilor imobile proprietatea debitoarei D. F., contestatorul fiind înscris în cartea funciară la sarcini cu actul administrativ nr. 1078/2014 din 28.07.2014 emis de B. B. S. C..
Contestatorul a mai arătat că, la data de 04.03.2015, din extrasele de carte funciară solicitate de acesta Biroului de Carte Funciară Sector 1, a constatat că imobilele situate în București, ., ., ., București, ., corp 64, parter, sector 1 și București, ., corp A, ., sector 1, au fost adjudecate de M. M. și S. D..
Contestatorul a susținut că actele de executare întocmite de executorul judecătoresc A. V. B. sunt nelegale, întrucât acesta nu a respectat dispozițiile art. 835 alin. 2 și art. 839 alin. 1 pct. a C.pr.civ., iar contestatorul a fost vătămat prin actele de adjudecare, având în vedere că nu a fost înștiințat de publicația de vânzare, deși era înscris cu sechestru asigurător pentru sumele de 80.000 euro și 30.000 lei asupra imobilelor proprietatea numiților D. F. și D. A. M..
Contestatorul a mai arătat că a solicitat executorului judecătoresc prin cerere în data de 13.03.2015 să-i comunice în calitate de creditor actele care au stat la baza executării silite a imobilului de mai sus, dar la data de 18.03.2014 a primit răspuns pe mail-ul avocatului prin care i se comunica faptul că nu are calitatea de a i se comunica actele de executare silită.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 711 și urm., art. 719, art. 722 și urm. C.proc.civ.
Intimata D. F. a formulat întâmpinare(f.123 vol. 3) prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Intimatul S. D. a depus la dosar întâmpinare(f.156 vol. 3) prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât în calitate de adjudecatar nu avea niciun fel de atribuție cu privire la îndeplinirea cerințelor art. 835 alin. 2 și art. 839 alin. 1 C.pr.civ.
Intimatul E. J. A. V. B. a depus la dosar întâmpinare(f.159 vol. 3) prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în raport de dispozițiile din Legea nr. 188/2000, iar pe fondul cauzei a arătat că, în cadrul dosarelor execuționale indicate de contestator, actele de executare au fost comunicate tuturor creditorilor ce au înscrieri sau notari in cartea funciară, anterior notării urmăririi silite, în conformitate cu prevederile art. 839 alin. 1 lit. b C.pr.civ., iar ulterior aducerii la cunoștință a calității de posibil creditor deținută de către contestatorul Berneagă M. E., acesta a fost înscris în citativ, fiind citat la toate procedurile de executare ulterior îndeplinite. S-a mai arătat că, până la încetarea procedurilor de executare silită, nu a fost înregistrată nicio cerere de intervenție formulată de Berneagă M. E. în condițiile art. 648 C.pr.civ. și nici nu a fost depus niciun înscris din care să rezulte calitățile de creditor sau de persoană interesată deținute de Berneagă M. E..
Intimata B. T. a formulat intampinare(f.173 vol. 3) prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, excepția insuficientei timbrări, excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului, excepția tardivitatii formularii contestatiei la executare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata.
Intimata M. M. a depus la dosar întâmpinare(f. 216 vol. 3) prin care a solicitat respingerea contestației.
La solicitarea instanței, B.E.J.A. Aequitas a comunicat, în copie certificată, actele din dosarele de executare nr. 704/2013, 706/2013, 711/2013, solicitând să se pună în vedere contestatorului să achite suma de 813,44 lei, reprezentând cheltuieli de fotocopiere a dosarelor de executare.
La termenul de judecata din data de 10.08.2015, contestatorul a depus la dosar cerere modificatoare prin care a restrâns obiectul cererii introductive de instanță, în sensul că solicită anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 711/2013, actul de adjudecare din data de 22.12.2014, întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare acesteia și obligarea executorului judecătoresc la plata unei amenzi judiciare prevăzute de art. 719 alin. 7 C.pr.civ., având în vedere refuzul nejustificat de a elibera copii de pe actele de executare.
Prin incheierea de sedinta din 10.08.2015, instanta a respins exceptia necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, pentru motivele aratate in incheierea de la acea data. Totodată, instanța a luat act că intimata B. T. nu mai susține excepția de insuficientă timbrare.
Sub aspectul probatoriului, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta reține urmatoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 02.07.2014 pronuntată de Tribunalul Bucuresti-Sectia a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2014(f.37 vol. 1), instanța a admis cererea formulată de reclamantul Berneagă M. E. și a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile proprietatea pârâtei D. F., inclusiv asupra apartamentului din București, ., ., până la concurența sumei de 80.000 euro și a sumei de 30.000 lei.
În baza acestei încheieri, Berneagă M. E. a fost înscris în cartea funciară nr._-C1-U25 deschisă pentru imobilul din București, ., ., ., la rubrica sarcini, conform actului administrativ nr. 1078/2014 din 28.07.2014 emis de B. B. S. C.(f.8 vol. 1).
Instanța mai retine ca, pe rolul B. Aequitas era constituit dosarul execuțional nr. 711/2013(f.59-294 vol. 1), avand ca obiect procedura de executare silita imobiliară asupra apartamentului din București, ., ., ., pornita la cererea creditorului B. T. împotriva debitorului-garant D. F., în temeiul contractului de credit nr. 252/2008 și a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 1704/15.05.2008.
Prin incheierea nr._/14.08.2013 emisa de Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliara Sector 1, s-a notat urmărirea silită imobiliară, conform dosarului de executare nr. 711/2013, la cererea creditorului B. T., pentru un debit de 209.964,06 Euro și cheltuieli de executare, în cartea funciară nr._-C1-U25.
In cadrul dosarului executional nr. 711/2013, B. Aequitas a procedat la scoaterea la vanzare prin licitatie publica a imobilului situat in București, ., ., iar prin procesul-verbal de licitatie din 27.11.2014, imobilul respectiv a fost adjudecat de catre S. D..
Ulterior, pe baza procesului-verbal de licitatie publica imobiliara din 27.11.2014, a fost emis actul de adjudecare nr. 68/22.12.2014.
In conformitate cu dispozitiile art. 248 alin. 1 C.pr.civ, instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos, in tot sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.
Având în vedere efectele pe care le produc diferitele excepții în cadrul procesului civil, instanța urmează a cerceta cu prioritate excepția tardivității formulării contestației la executare, ținând seama de caracterul acesteia de excepție de procedură, urmând a analiza apoi excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților, in această ordine.
Referitor la exceptia tardivitatii formulării contestatiei la executare, instanta retine urmatoarele:
Contestația la executare este o cale specială de atac, deschisă, conform art. 711 C.proc.civ., persoanelor interesate sau vătămate prin executare, pentru a obține anularea actelor de executare întocmite cu nerespectarea dispozițiilor legale ori chiar a executării silite înseși.
În speță, contestația la executare, astfel cum a fost restrânsă, vizează executarea silită însăși efectuată în dosarul execuțional nr. 711/2013, cât și actul de adjudecare din data de 22.12.2014.
În aceste condiții, în ceea ce privește contestația la executarea silită însăși, sunt incidente dispozitiile art. 714 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ., potrivit cu care contestatia la executare silită propriu-zisă se poate face in termen de 15 zile de la data cand debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.
În ceea ce privește contestația împotriva actului de adjudecare din data de 22.12.2014, sunt incidente dispozitiile art. 854 alin. 1 teza I C.pr.civ.(în forma în vigoare la 20.05.2013, data începerii executării silite, dispoziții aplicabile în speță potrivit art. 24 și 25 C.pr.civ.), care prevăd că „în termen de o lună de la data înscrierii provizorii în cartea funciară, debitorul sau terțul dobânditor, creditorii urmăritori și orice altă persoană interesată, după mențiunile cărților funciare, vor putea ataca actul de adjudecare pe cale de contestație la executare”.
In cauza, contestatorul B. M. E. a lua cunoștință despre existența executării silite care formează obiectul dosarului execuțional nr. 711/2013 cel mai târziu la data de 29.07.2014, când a fost înscrisă în cartea funciară încheierea de sechestru asigurător, moment la care se putea constata că asupra imobilului din București, ., ., ., fusese notată urmărirea imobiliară din dosarul nr. 711/2013, încă din august 2013, astfel cum rezulta din extrasul de carte funciară aflat la fila 8 vol. I din dosar.
In aceste conditii, contestatorul era indreptatit sa formuleze contestatia împotriva executării silite înseși in termenul de 15 zile prevazut de art. 714 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ., termen calculat in conformitate cu art. 181 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, adica pe zile libere(29.07._14).
Cât privește contestația la executare împotriva actului de adjudecare, se constată că actul de adjudecare a fost înscris provizoriu în cartea funciară la data de 23.01.2015 și, având în vedere că în termen de o lună de la data înscrierii provizorii a actului de adjudecare nu a fost depus niciun înscris din care să reiasă că vânzarea a fost contestată, prin încheierea din 26.02.2015, executorul judecătoresc a dispus ca dreptul de proprietate al adjudecatarului S. D. să fie intabulat definitiv în cartea funciară(f. 8, 102-103 vol. I).
Susținerile contestatorului potrivit cărora la data de 04.03.2015 s-au solicitat extrasele de la cartea funciară pentru cele 3 imobile și atunci s-a luat la cunoștință de actele de adjudecare întocmite de executorul judecătoresc, astfel că de la data de 04.03.2015 curge termenul, nu pot fi primite de instanță.
Astfel, contestația împotriva actului de adjudecare este o contestatie la executare specială, căreia nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 714 C.proc.civ., ci dispozițiile derogatorii prevăzute de art. 854 alin. 1 teza I Cod de procedura civilă, potrivit cărora actul de adjudecare poate fi contestat în termen de o lună de la data înscrierii provizorii în cartea funciară, fiind lipsită de relevanță data la care contestatorul a luat cunoștință de înscrierea în cartea funciară.
In aceste conditii, contestatorul era indreptatit sa formuleze contestația împotriva actului de adjudecare in termenul de o lună prevazut de art. 854 alin. 1 teza I C.proc.civ, termen calculat in conformitate cu art. 181 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ, care s-a împlinit la data de 23.02.2015.
În speță, contestatorul a formulat contestatia pe data de 19.03.2015(conform rezoluției de la fila 2 vol. 1), cu depasirea termenelor de decadere instituite prin lege, atât pentru contestația împotriva executării silite înseși, cât și pentru contestația împotriva actului de adjudecare.
In aceste conditii, instanta va admite exceptia invocată si va respinge contestatia la executare, ca fiind tardiv formulata.
Față de soluția care va fi pronunțată asupra excepției tardivității contestației la executare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului, având în vedere că aceasta fusese invocată de intimata B. T. în raport de dispozițiile legale care reglementează persoanele care pot promova contestația la executare.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul S. D., instanța apreciază ca excepția este neîntemeiată, întrucât S. D. este adjudecatar al imobilului din București, ., ., iar cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare trebuie soluționată și în contradictoriu cu acesta.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului E. J. A. V. B., instanța constată că excepția este neîntemeiată, din motivarea acțiunii rezultând că acest intimat a fost chemat în judecată doar pentru soluționarea capătului de cerere având ca obiect aplicarea unei amenzi judiciare, potrivit art. 719 alin. 7 C.pr.civ.
În consecință, va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimații S. D. și E. J. A. V. B., ca neîntemeiată.
Asupra fondului cauzei, referitor la cererea contestatorului de întoarcere a executării silite, instanța reține că, potrivit art. 722 C.pr.civ., cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, în cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, or, in speță, nu ne aflăm în niciunul din aceste cazuri și, în consecință, va respinge ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite.
În ceea ce privește cerere contestatorului de obligare a executorului judecătoresc la plata unei amenzi judiciare prevăzute de art. 719 alin. 7 C.pr.civ., având în vedere refuzul de a elibera copii de pe actele de executare, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 719 alin. 7 C.proc.civ., în cazul în care constată refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua orice altă măsură prevăzută de lege, instanța de executare va putea obliga executorul, prin aceeași hotărâre, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum și, la cererea părții interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba astfel cauzată.
În speță, la data de 13.03.2015, contestatorul Berneagă M. E. a solicitat executorului judecătoresc A. V. B. din cadrul B. Aequitas să-i comunice toate actele de executare din dosarul execuțional nr. 711/2013, în condițiile în care Berneagă M. E. nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de participanți la executarea silită, prevăzute de art. 643 alin. 1 C.pr.civ., încheierea de ședință din data de 02.07.2014 pronuntată de Tribunalul Bucuresti-Sectia a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2014 neconstituind titlu executoriu în favoarea contestatorului Berneagă M. E. și neconferindu-i acestuia prerogativa de urmărire asupra imobilului din București, ., ..
În aceste condiții, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 659 alin. 4 C.pr.civ. și art. 43 din Legea nr. 188/2000, executorii judecătorești sunt obligați să păstreze secretul profesional cu privire la actele de executare efectuate, instanța apreciază că în mod corect executorul judecătoresc A. V. B. i-a comunicat contestatorului, prin adresa din 17.03.2015, că nu poate da curs favorabil cererii acestuia de comunicare a tuturor actelor de executare silită întocmite în dosarul nr. 711/2013.
În consecință, instanța va respinge cererea contestatorului de a se dispune obligarea executorului judecătoresc la plata unei amenzi judiciare, ca neîntemeiată.
Referitor la solicitarea B.E.J.A. Aequitas de a se pune în vedere contestatorului să achite suma de 813,44 lei, reprezentând cheltuieli de fotocopiere a dosarelor de executare, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 716 alin. 2 C.pr.civ., instanța va solicita de îndată executorului judecătoresc să îi transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate, dispozițiile art. 286 fiind aplicabile în mod corespunzător, și îi va pune în vedere părții interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea.
Cum contestatorul este cel care a sesizat instanța cu soluționarea contestației la executare formulate inițial împotriva dosarelor de executare nr. 704/2013, 706/2013 și 711/2013, îi revine acestuia obligația de a achita cheltuielile ocazionate de fotocopierea celor trei dosare de executare.
În consecință, va obliga contestatorul să achite către B.E.J.A. Aequitas suma de 813,44 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de fotocopierea dosarelor de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de intimata B. T..
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului, invocată de intimata B. T., ca rămasă fără obiect.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimații S. D. și E. J. A. V. B., ca neîntemeiată.
Respinge contestația la executare privind pe contestator B. M. E. - sector 1, București, .. 281 și pe intimat D. F. - sector 1, București, ., . D. A. M. - sector 2, București, .. 11, .>E. J. A. V. B. - sector 4, București, SPL. UNIRII, nr. 108, .>M. M. - sector 2, București, ., ., intimat S. D. - sector 1, București, ., intimat B. T. - sector 3, București, ., . a fost restrânsă, ca tardiv formulată.
Respinge cererea de întoarcere a executării silite, ca neîntemeiată.
Respinge cererea contestatorului de a se dispune obligarea executorului judecătoresc la plata unei amenzi judiciare, ca neîntemeiată.
Obligă contestatorul să achite către B.E.J.A. Aequitas suma de 813,44 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de fotocopierea dosarelor de executare.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.08.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
V. A. L. Ș. E.-I.
Red. V.A.L, Thred V.A.L / Ș.E.I
9 ex/11.01.2016
← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 10/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|