Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 17392/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr._/2015
Ședința publică de la 01 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - L. E. M.
GREFIER - N. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea I. G. și pe intimata C. E. BANK SA, având ca obiect contestație la executare suspendare executare, dosar executare 632/2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns a răspuns contestatoarea prin avocat cu delegație la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art.131 alin.1 C.pr.civ., procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art.714 rap. la art.651 C.p.c. republicat.
Instanța invocă din oficiu și pune în discuție excepția tardivității formulării contestației la executare.
Contestatoarea prin avocat arată că acțiunea a fost formulată la momentul luării la cunoștință de titlul executoriu, existând și o plângere penală formulată la Secția 15 Poliție, în urma căreia s-a început urmărirea penală „in rem”.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sector 4 București la data de 13.11.2014 sub nr._/4/2014, contestatoarea I. G. a formulat în contradictoriu cu intimata C. E. BANK SA contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr.632/2014 al B. C. B. M., solicitând anularea formelor de executare efectuate în dosarul menționat, suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat, în esență, că la data de 30.07.2014 i-a fost comunicată prin afișare la domiciliu o adresă din partea B. C. prin care era înștiințată că este executată silit pentru suma de 14.008,29 lei reprezentând debit și 2.006 lei cheltuieli de executare în baza contractului de credit nr.NPFG054400/_ în temeiul căruia banca susține că are calitatea de debitor. A mai precizat reclamanta că a formulat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 plângere penală înregistrată sub nr.3739/11.11.2014 împotriva dl-ui N. M. (fostul soț) pentru infracțiunea de fals și uz de fals în complicitate cu reprezentantul băncii C. E. Bank SA.
S-a mai învederat că reclamanta nu se află în țară din anul 2010 astfel că nu a reușit să ia cunoștință de somația emisă de B. decât după ce a observat că îi sunt poprire conturile, însă de teamă și neștiind ce să facă, fiind informată că riscă să se treacă la executarea silită imobiliară, a fost nevoită să facă un acord cu banca la data de 14.08.2014 pentru suma de 500 lei/lună, pentru a evita executarea imobilului pe care îl deține în ., sector 4.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.701-109 C.p.c.
În susținerea cererii au fost depuse, în copie, înscrisuri.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 4, iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
La solicitarea instanței, a fost depusă la dosar copia dosarului de executare nr. 632/2014 al B. C. B. M..
Prin sentința civilă nr.7791/11.06.2015, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, pe rolul căreia a fost înregistrată la data de 11.08.2015 sub nr._ .
Analizând cu prioritate excepția tardivității contestației la executare, instanța constată următoarele:
La data de 16.04.2014, creditoarea C. E. BANK SA a formulat cerere de executare silită împotriva debitorului N. M. și a codebitoarei N. G., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit și de garanție nr.NPFG054400/_ din 11.01.2007, actualizată.
În cadrul acestui dosar, s-a emis de către B. la data de 28.07.2014 înștiințarea prin care i s-a adus la cunoștință contestatoarei faptul că s-a declanșat urmărirea silită împotriva sa pentru recuperarea creanței de 14.008,29 lei reprezentând debit și a sumei de 2.006 lei reprezentând cheltuieli de executare (f.100, dosar atașat JS4).
Ulterior la data de 29.07.2014 s-a emis înștiințarea privind înființarea popririi asupra conturilor bancare ale debitoarei până la concurența sumelor de 14.008,29 lei și 2.006 lei (f.101).
Această înștiințare a fost comunicată contestatoarei prin afișare la domiciliu la data de 30.07.2014, împreună cu înștiințarea de executare din 28.07.2014, copia încheierii de încuviințare a executării silite, titlul executoriu și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, așa cum rezultă din dovada de primire aflată la filele 113-114 din dosarul atașat.
Deși această dovadă a fost restituită la sediul B. pe motiv că reclamanta nu s-a prezentat pentru înmânare, instanța apreciază că este culpa debitoarei că nu s-a prezentat la oficiul poștal să-și ridice corespondența, culpă pe care nu o poate invoca în beneficiul propriu – având în vedere că dovada a fost comunicată la adresa la care domiciliază contestatoarea, adresă pe care a indicat-o și în cuprinsul contestației la executare.
Pe de altă parte, deși a susținut că nu a putut lua cunoștință de actele de executare la data comunicării lor întrucât nu locuiește în țară, reclamanta nu a dovedit faptul că are domiciliul sau reședința în străinătate, motiv pentru care instanța nu poate da relevanță acestor susțineri, întrucât în caz contrar ar însemna să se dea posibilitatea debitorului să eludeze normele legale care reglementează termenul (imperativ) de formulare a contestației la executare prin simpla invocare a unor aspecte de acest gen, ceea ce nu poate fi admis.
În aceste condiții instanța apreciază că înștiințarea privind înființarea popririi a fost comunicată conform prevederilor legale în vigoare, drept consecință data primirii procesului verbal de înmânare (30.07.2014) fiind data la care contestatoarea a luat cunoștință de actele de executare contestate conform prevederilor art.715 pct.3 C.proc.civ.
Mai mult, instanța are în vedere și faptul că la data de 06.08.2014contestatoarea a achitat în contul B. C. B. suma de 530,13 lei pentru dosarul de executare nr.632/2014 (f.109), sumă ce a fost distribuită de executor prin încheierea din 12.08.2014 (f.110), celelalte plăți datând din 21.08.2014 și 15.09.2014 (f.122,140), ceea ce constituie o dovadă clară a faptului că cel târziu la începutul lunii august 2014 aceasta avea cunoștință de actele de executare contestate.
De altfel, chiar reclamanta a învederat în cuprinsul acțiunii faptul că la data de 14.08.2014 a semnat un acord cu banca ca să achite suma de 500 lei/lună în contul datoriei din acest dosar execuțional, pentru a evita executarea imobilului pe care îl deține în ., sector 4.
Cum prezenta contestație a fost înregistrată pe rolul Judecatoriei Sector 4 București la data de 12.11.2014 (a se vedea coperta dosar nr._/4/2014), rezultă ca aceasta este tardiv formulată.
În consecință, apreciind întemeiată excepția tardivității formulării contestației la executare, instanța urmează să o admită ca atare și să respingă contestația la executare ca tardiv formulată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozitiile art.719 N.C.proc.civ., conform cărora aceasta se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
În temeiul prevederilor art.453 NCPC, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității contestației la executare.
Respinge acțiunea privind pe contestatoarea I. G., cu domiciliu ales la Cabinet Avocat Florut D. din sector 2, București, ., ., . și pe intimata C. E. BANK SA, cu sediul în sector 6, București, ., ca tardiv formulată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sector 1.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. M.L.E.
2 ex/02.11.2015
← Uzucapiune. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2015/2015.... → |
---|