Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 20438/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința Civilă Nr._/2015

Ședința publică de la 04 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. M. D.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI și pe intimat . SA PRIN LICHIDATOR INSOLVENT CONSULT SPRL, terț poprit A. DE T. SI contabilitate A MUNICIPIULUI BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare DS EXEC 755/2E/2013 SUSPENDARE EXECUTARE.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar prin serviciul registratură precizări din partea contestatoarei, întâmpinare din partea intimatei și relații din partea B., după care,

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul acestei instanțe la data de 26.08.2015 și înregistrată sub nr._, contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata . SA și terțul poprit A. de T. și contabilitate a Municipiului București împotriva executării silite în dosarul de executare nr. 755/2E/2013 al B. T. B. O. (preluat de la SCPEJ B., T. și Asociații), solicitând suspendarea executării, anularea popririi din data de 11.08.2015 și întoarcerea executării.

În privința cererii de suspendare, contestatoarea apreciază că executarea silită nu este legală, iar prin continuarea acesteia există riscul executării sumelor și distribuirea acestora. De asemenea, creditorul este o persoană fizică, iar solvabilitatea acesteia în viitor este incertă.

Pe fondul cauzei, s-a arătat în esență că măsura popririi este nelegală deoarece încalcă prevederile OG 22/2002. Contestatoarea poate executa voluntar obligația de plată într-un termen de 6 luni ce curge de la data primirii somației. Așadar, termenul de 6 luni este unul de grație, perioadă în care instituțiile bugetare pot face rectificări bugetare.

În situația admiterii contestației, se solicită și întoarcerea executării.

În drept, au fost invocate disp. art. 711 și urm. C.proc.civ., Legea 92/2011, OG 22/2002, OUG 51/1998.

În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, acestea fiind depuse la filele 8-10.

Intimata . SA a depus întâmpinare la data de 12.10.2015 prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

În motivare s-a arătat că prin sentința civilă nr. 1222/CA/2012 a Tribunalului Hunedoara în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea sa, iar contestatoarea a fost obligată la plata sumei de 33.725,12 lei ce va fi actualizată cu indicele de inflație. Contestatoarea a mai formulat o contestație la executare împortiva actelor de executare efectuate în iunie 2013, contestație respinsă de Judecătoria B..

Contestatoarea interpretează greșit dispozițiile legale, având cunoștință de actele de executare de mai bine de 2 ani, termenul prevăzut de art. 2 din OG 22/2002 fiind cu mult depășit.

În drept au fost invocate disp. art. 205 C.proc.civ.

În dovedire a depus înscrisurile de la filele 19-22.

La data de 27.10.2015 au fost transmise copii de pe dosarul de executare nr. 755/2E/2013 al B. T. B. O. (file 26-166).

La acest termen instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Setorului 1 București.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ. “instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Cu privire la excepția invocată, instanța o apreciază ca fiind întemeiată. Cererea de executare silită a fost înregistrată pe rolul biroului executorului judecătoresc la data de 29.05.2013. Prin urmare, sunt aplicabile dispozițiile C.proc.civ. în forma în vigoare la acel moment.

Or, potrivit art. 713 alin. 1 C.proc.civ. contestația se introduce la instanța de executare. Art. 650 alin. 1 stabilește că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

La momentul formulării cererii de executare biroul executorului judecătoresc se afla în B., jud. Ilfov, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 36. Așadar, instanța de executare este Judecătoria B.. Mai mult decât atât, această instanță a încuviințat executarea silită (fila 41), rămânând instanța de executare, independent de modificările aduse C.proc.civ. Aceasta deoarece executării silite i se aplică normele în vigoare la momentul pornirii procedurii, moment ce coincide cu data sesizării executorului judecătoresc.

P. considerentele arătate anterior, instanța va admite excepția invocată și va declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei B., jud. Ilfov.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu.

Declină competența soluționării contestației la executare formulată de contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului, cu sediul în sector 1, București, ., nr. 50 în contradictoriu cu intimata . SA, cu sediul în D., .. 11, . și terțul poprit A. de T. și Contabilitate Publică a Municipiului București, cu sediul în sector 4, București, SPLAIUL UNIRII, nr. 6-8 în favoarea Judecătoriei B., jud. Ilfov.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red./Thred.D.L.M.

Ex.5/03.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI