Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 23357/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 04 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: F. M. P.
Grefier: I. I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind contestatorea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și intimatul S. I., intimata P. A., intimata S. C., având ca obiect contestație la executare, suspendarea executării silite - dosar executare 66/2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învedereaza ca la data de 03.11.2015, prin Serviciul Registratura, dupa care:
În conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța își verifică, din oficiu, competența și stabilește că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze acțiunea.
În baza art. 255 alin. 1 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru parti proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind proba pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 19.10.2015, sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a chemat în judecată pe intimatul S. I., intimata P. A., intimata S. C., formulând contestație la executarea silită în dosarul de executare nr. 66/2015 aflat pe rolul B. C. R. M., solicitând suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, anularea actelor de executare silită, anularea executării silite dispuse în dosarul nr._, restabilirea situatiei anterioare si intoarcerea executării silite pentru suma de 2.810 lei, cu cheltuieli de judecată.
În esență, contestatoarea a arătat că în raport de dispozițiile O.G. nr. 22/2002, instituțiile publice au la dispoziție un termen de 6 luni pentru a efectua plata voluntară a creanței înscrise în titlul executoriu, termen care curge de la momentul emiterii somației de plata. De asemenea, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 164/2014, care a intrat în vigoare la data de 18.12.2014, astfel nu mai are calitatea de debitor. A criticat si onorariul avocatial perceput in faza executării silite in suma de 500 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm. N.C.P.C., Legea nr. 290/2003, Legea nr. 164/2014.
De asemenea, contestatoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 223 din Noul Cod de proc. civilă.
În dovedirea susținerilor sale, contestatoarea a depus înscrisuri din dosarul de executare.
Contestația la executare este scutită de la plata taxei de timbru.
Intimații nu au depus intâmpinare.
La solicitarea instanței, B. C. R. M. a înaintat copii certificate de pe înscrisurile din Dosarul de executare nr. 66/2015.
Instanța a încuviințat și a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 9336/27.05.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 2, precum si prin Decizia nr. 4476/12.12.2014 pronunțată de Tribunalul Bucuresti, contestatoarea a fost obligată la plata către intimati a sumeide 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Deoarece debitoarea nu s-a conformat acestui titlu executoriu si nu a executat de bunăvoie obligația stabilita prin hotărârea menționată, la data de 30.09.2015, creditori-intimati s-a adresat cu o cerere către B. C. R. M., solicitând punerea în executare a dispozițiilor titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 9336/27.05.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 2 și de Decizia nr. 4476/12.12.2014 pronunțată de Tribunalul Bucuresti, pentru suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată, formându-se dosarul de executare nr. 66/2015.
Prin încheierea din data de 30.09.2015, executorul judecătoresc a incuviințat executarea silită în dosarul nr. 66/2015.
Prin încheierea din data de 30.09.2015, s-au stabilit cheltuielile de executare în cuantum de 810 lei, din care suma de 500 lei onorariul avocatial.
La aceeași dată a fost emisă adresa de înființare poprire către terțul poprit Trezoreria Municipiului București pentru plata sumei de 2.810 lei.
Instanța are în vedere, cu prioritate, împrejurarea ca reclamanta a înțeles sa conteste în prezenta cauză executarea efectuată în dosarul de executare, invocând ca motive lipsa disponibilităților bănești, dar și dispozițiile Legii nr. 164/2014, care a intrat în vigoare la data de 18.12.2014, astfel nu mai are calitatea de debitor.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei conform căreia la data de 18.12.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 164/2014, instituind o nouă procedură de emitere a titlurilor de plată și plata acestora ce ar atrage nulitatea executării de față, instanța urmează să respingă această susținere ca fiind neîntemeiată.
Astfel, instanța, analizând prevederile Legii nr. 164/2014, constată că prin aceasta legiuitorul a urmărit să accelereze procedura de stabilire și de plată a drepturilor bănești ale persoanelor prevăzute la art. 1 alin. 1 și alin. 2.
De asemenea, legiuitorul a prevăzut, la art. 10, că „plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative (hotărâri consilii județene, ordin emis de Cancelaria Primului-ministru) se efectuează în ordinea cronologică emiterii acestora, în tranșe anulate egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 01.01.2015”. La alin. 2 se precizează că „plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15.02.2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi se efectuează în tranșe anuale egale pentru o perioadă de 5 ani, începând cu 01.01.2015”.
Într-adevăr la art. 11 din prezentul act normativ s-a consacrat că „(1) Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora. (2) Procedura de plată se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, până la data de 31 decembrie 2014, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. 6.”.
Însă, legiuitorul nu a impus urmarea unei căi stricte și unice pentru obținerea de despăgubiri, ci a instituit o cale accelerată de obținere a despăgubirilor, datorită blocajelor care au fost create în trecut, în situația în care ANRP a înregistrat deosebite întârzieri la plata respectivelor despăgubiri, întârzieri care au prejudiciat persoanele îndreptățite să primească despăgubiri.
Această concluzie poate fi extrasă și denumirea marginală a actului normativ: „Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor (…)”
Pe cale de consecință, instituirea unei noi căi de despăgubire a persoanelor îndreptățite, nu va lipsi de temei juridic executările care deja sunt în curs în fața ANRP, necesitatea reluării executării silite avându-l drept debitor pe Ministerul Finanțelor Publice nereieșind din nicio prevedere a legii și fiind în contradicție cu scopul urmărit de respectiva lege.
Privitor la apărarea emisă de către Contestatoare, privitoare la incidența prevederilor art. 10 alin. 4 din Legea nr. 164/2014 privitoare la procedura actualizării debitului, instanța reține că aceste prevederi nu au drept semnificație lăsarea fără suport juridic a Hotărârilor emise de Consiiile Județene care la data intrării în vigoare a Legii de față erau deja scadente și a căror actualizare era deja stabilită în faza executării silite, cum este cazul în dosarul de față.
Curtea Europeană a considerat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – ImmmobiliareSaffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33)
Pe cale de consecință instanța de față consideră că apărările contestatoarei referitoare la lipsa de exigibilitate a sumelor executate, în temeiul actelor normative arătate mai sus, sunt neîntemeiate.
Referitor la OG nr. 22/2002, instanța nu poate reține interpretarea contestatoarei în sensul că executarea obligației poate fi amânată nedeterminat până ce se vor aloca de instituțiile publice resursele financiare necesare pentru plata despăgubirilor. Cu alte cuvinte, O.G. nr. 22/2002 nu are în vedere o amânare automată în toate cazurile a obligației instituției publice de a se conforma titlului executoriu, ci numai în situația în care executarea creanței nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.
Instanța arată că intimatul a pus în executare un titlu executoriu din 2014, interval în care contestatoarea nu a făcut în niciun fel demersuri prin care să învedereze lipsa de fonduri.
În acest sens, instanța subliniază că simplele afirmații în sensul lipsei de disonibilități nu sunt suficiente pentru a dovedi acest aspect, fiind necesare înscrisuri în sprijinul acestor alegații, care să dovedească efectuarea tuturor demersurilor în vederea alocării de bani, probe pe care contestatoarea nu le-a depus, limitându-se doar la a afirma că nu există disponibil bănesc.
De asemenea, cât privește termenul de grație de 6 luni de care beneficiază instituțiile publice, din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002, reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică (se înțelege: dovedește) se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri.
Așadar, creditorul unei instituții publice, având în vedere și realitatea constituțională a statului de drept, așteaptă din partea instituției publice executarea de bunăvoie a obligației pecuniare. În cazul în care instituția publică, ce ar trebui să se comporte în cadrul relațiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalți participanți la raporturile juridice, nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr.22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Față de cele reținute rezultă că somația la care se referă art.2 din OG nr. 22/2002 este aceeași la care se referă art. 668 din NCPC, adică este actul începător al executării silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somații, cu eventuala incidență a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de OG nr.22/2002 să aștepte ca instituția publică să încerce procurarea de fonduri.
Este evident că scopul legii este acela de a evita blocarea activității instituției publice și, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public însă acest scop trebuie corelat cu principiile respectării legii cu bună credință și cel al asigurării executării cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate.
Pornind de la aceste premise rezultă că în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (așa cum prevede art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, termen în care instituția publică va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligențele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă și/sau a altor legi, având astfel posibilitatea de a popri conturi ale instituției ori/și de a executa silit bunuri mobile ori/și imobile ale instituției publice.
În concluzie contestatoarea trebuie să depună toate diligențele pentru a executa obligațiile de bunăvoie ori, dacă s-a început executarea silită (prin emiterea somației de un organ de executare competent) și nu are fonduri special alocate, trebuie să depună toate diligențele pentru ca în 6 luni de la primirea somației (ori de la momentul – ulterior primirii somației și efectuării diverselor acte de executare – în care se constată epuizarea fondurilor special alocate executării obligațiilor din titluri executorii) să obțină fondurile necesare astfel încât executarea silită să nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori /și prin executare mobiliară/imobiliară.
Pe cale de consecință, instanța stabilește ca fiind neîntemeiat motivul contestației privind eșalonarea plății.
Cu privire la onorariul de avocat cuprins în cadrul cheltuielilor de executare, instanța reține că suma de 500 lei este justificată, avocatul are împuternicire avocațială în dosarul de executare și că el este cel care a formulat, în numele intimatului, cererea de începere a executării, fiind depusă si chitanța din 21.09.2015 (fila 40).
Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite de către executorul judecătoresc au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate. În acest sens, instanța mai reține că dispozițiile art. 451 alin. 2 si 3 Cod procedură civilă sunt aplicabile și în faza de executare silită. Prin aplicarea acestor dispoziții, instanța nu intervine în relația dintre avocat și client și nu cenzurează onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică; însă, instanța are posibilitatea de a micșora cuantumul cheltuielilor pe care și le recuperează creditorul cu acest titlu, în situația în care sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea creanței sau de munca îndeplinită de avocat.
Însă, susținerile creditoarei în sensul că onorariul avocatial de 500 lei, perceput pentru începerea și urmărirea executării silite, este disproporționat de mare nu sunt întemeiate. Executarea creanțelor a presupus activitatea avocatului constând în studierea dosarului de fond și obținerea titlului executoriu (copie legalizată a hotărârii judecătorești), consultații acordate creditorului, formularea cererii de începere a executării, plata taxelor aferente, deplasări la biroul executorului judecătoresc, urmărirea executării, apărări in eventualitatea de contestații la executare. De asemenea, la momentul stabilirii onorariului de avocat, creditorul nu putea cunoaște forma în care se va realiza executarea și dacă nu vor fi necesare și alte activități în afară de cele necesare pentru executarea prin poprire. Totodată, față de valoarea creanței, onorariul avocatului nu apare ca fiind disproporționat.
Astfel, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare, reținând că actele de executare sunt legale și temeinice.
În ceea ce privește cererea de suspendare executare, având în vedere dispozițiile art. 719 C.p.c., conform cărora aceasta se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată pe fond, instanța va respinge suspendarea executării ca rămasă fără obiect.
Fată de solutia ce se va pronunța si art. 724 C., instanța va respinge petitul referitor la restabilirea situatiei anterioare si întoarcerea executării silite pentru suma de 2.810 lei, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatorea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul in București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, în contradictoriu cu intimatii S. I., P. A. și S. C., toti domiciliati in com. Chirnogi, ., ca neîntemeiată.
Respinge întoarcerea executării silite, ca neîntemeiată.
Respinge suspendarea executării silite, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 04.12.2015.
Președinte,Grefier,
P. F. M.D. I. I.
Red:P.F.M/Th.red:P.F.M/D.I.I.
6EX /24.12.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
