Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 17729/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publica din data de 05.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ELENA ANDREEA NEŢOIU
Grefier: L. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea M. T. și pe intimata S.C. O. P. S.A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns intimata, prin avocat, lipsind contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare in judecata pe care o pune în discuție.
Intimata, prin avocat, solicită admiterea excepției și învederează că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția perimării cererii de chemare in judecata.
Dupa deliberare,
INSTANȚA
Cu privire la cauza civilă privind pe contestatoarea M. T. și pe intimata S.C. O. P. S.A., având ca obiect contestație la executare., înregistrată la această instanță sub nr._:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 19.01.2015, cand cauza a fost suspendata în temeiul art.242 alin.1 NCPC, pentru neîndeplinirea obligațiilor puse in sarcina contestatoarei și de la această dată a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina contestatoarei.
De asemenea, instanta retine ca, prin incheierea din data de 02.03.2015, s-a respins ca neintemeiata cererea de repunere pe rol formulata de catre contestatoare si s-a mentinut suspendarea cauzei in baza art.242 alin.1 din noul cod de procedura civila, dispusa prin Incheierea de sedinta din data de 19.01.2015.
În conformitate cu dispozițiile art.416 alin.(1) NCPC „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni”, iar potrivit art.420 NCPC, perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni, instanța urmează a admite excepția perimării cererii de chemare in judecata, invocata din oficiu si a constata perimarea cauzei de față.
Instanța va lua act ca intimata va solicita pe cale separata cheltuielile de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite exceptia perimarii cererii de chemare in judecata, invocata de instanta din oficiu.
În baza art.416 si art.420 din noul cod de procedura civila, constată perimată cererea de chemare în judecata privind pe contestatoarea M. T., cu domiciliul in Constanta, . B, .. B, ., CNP_, in contradictoriu cu intimata S.C. O. P. S.A., cu sediul in sector 1, București, ., inregistrata la ORC sub nr.J_, CUI RO_.
Ia act ca intimata va solicita pe cale separata cheltuielile de judecata.
Cu recurs in termen de 5 zile de la pronunțare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. A. N. L. C. B.
RED/DACT/E.A.N./19.10.2015/04 EX
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|