Actiune in regres. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 07/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 23477/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/07.12.2015

Ședința publică din data de 07 decembrie 2015

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: B. M. - judecător

GREFIER: D. V.

Pe rol fiind amânarea pronunțării asupra cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. ALLIANZ-ȚIRIAC ASIGURĂRI S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA asigurare –REASIGURARE S.A. și cu intervenientul forțat O. C.- G., pentru deliberare asupra actelor și lucrărilor prezentului dosar și pentru a se depune concluzii scrise .

S-a constatat ca mersul dezbaterilor a fost consemnat, conform disp. art. 233 alin.1 C.proc.civ., în încheierea de amânare a pronunțării din data de 23.11.2015, care face parte integrantă din hotărâre.

În conformitate cu disp. art. 394 C.proc.civ., socotindu-se lămurită, instanța a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art. 395 alin.1 C.proc.civ., constată următoarele aspecte de fapt și de drept:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._ /19.12.2014, reclamanta S.C. ALLIANZ-ȚIRIAC ASIGURĂRI S.A., cu sediul în municipiul București, Căderea Bastiliei, nr.80-84, sector 1, și cu sediul procesual ales la Societatea Civilă de Avocați ,, C. & C.” din municipiul București, Căderea Bastiliei, nr. 80-84, parter, sector 1, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE –REASIGURARE S.A., cu sediul în localitatea Voluntari, șoseaua București Nord, nr.10, Global City Business Park, Clădirea O23, județul Ilfov, și cu intervenientul forțat O. C. G., cu domiciliul în municipiul Pitești, .. 12, județul Argeș, citat și la adresa din municipiul Pitești, .. 13, județul Argeș, a solicitat:

● obligarea pârâtului la plata sumei în cuantum de 8.124,77 de lei cu titlu de despăgubiri, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 154,37 lei calculate de la data scadenței, 30.11.2014, și până la data introducerii cererii ( 19.12.2014), precum și, în continuare, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată

În motivare, în esență, reclamanta arată că, la data de 22.07.2014, intervenientul forțat, conducând vehiculul cu număr de înmatriculare_ ( asigurat RCA la pârâtă ), a produs, din culpa sa, un accident de circulație, avariind astfel vehiculul marca Skoda cu număr de înmatriculare_ ( asigurat Casco

la reclamantă ), circumstanțele producerii acestui accident fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă de accident.

În temeiul poliței Casco, reclamanta a achitat asiguratului său despăgubirile necesare ( în cuantum de 8.124,77 de lei), iar, în temeiul disp. art. 2210 C.civ. și Ordinului CSA nr. 14/2011, a sesizat pârâta deopotrivă cu o cerere de despăgubire pentru plata acestor despăgubiri, în calitatea sa de asigurător de răspundere civilă obligatorie .

Față de refuzul nejustificat privind plata despăgubirilor, reclamanta a formulat prezenta acțiune .

În dovedirea cererii, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri .

În drept, reclamanta se prevalează de disp. art. 2210 C.civ. și Ordinul CSA nr. 14/2011.

Cererea formulată de reclamantă a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 531,23 de lei .

Pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE –REASIGURARE S.A., legal citată și cu copia cererii si înscrisurilor depuse, a formulat și a depus întâmpinare prin care a învederat achitarea debitului principal, solicitând respingerea cererii ca rămasă fără obiect.

Intervenientul forțat O. C. G., legal citat și cu copia cererii și înscrisurilor depuse, nu a formulat și nu a depus întâmpinare .

Pentru judecarea în condiții de legalitate și temeinicie a cauzei, instanța de judecată a dispus următoarele măsuri: citarea părților cu mențiunile legale corespunzătoare; pentru termenul de judecată /26.10.2015, reclamanta a depus o notă de ședință/concluzii scrise prin care solicită a se constata că primul capăt de cerere a rămas fără obiect întrucât pârâta a efectuat plata despăgubirilor la data de 06.01.2015, totodată solicitând, în continuare, obligarea pârâtei la plata penalităților în cuantumul de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenței 30.11.2014 și până la data achitării integrale, respectiv data de 06.01.2015.

Analizând cererea prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarele:

La data de 22.07.2014, intervenientul forțat, conducând vehiculul cu număr de înmatriculare_ ( asigurat RCA la pârâtă - fila nr. 21 ), a produs, din culpa sa, un accident de circulație, avariind astfel vehiculul marca Skoda cu număr de înmatriculare_ ( asigurat Casco la reclamantă –fila nr. 16 dosar), circumstanțele producerii acestui accident fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă de accident - fila nr. 10 dosar .

În temeiul poliței Casco, reclamanta a achitat asiguratului său despăgubirile necesare ( în cuantum de 8.124,77 de lei –filele 33,34), iar, în temeiul disp. art. 2210 C.civ. și Ordinului CSA nr. 14/2011, a sesizat pârâta deopotrivă cu o cerere de despăgubire pentru plata acestor despăgubiri, în calitatea sa de asigurător de răspundere civilă obligatorie –filele nr 6 - 7 din dosar .

Deși efectuate, pârâta nu a răspuns acestor demersuri legale ale reclamantei.

Potrivit disp. art. 64 din Ordinul CSA nr.14/2011, pârâta avea obligația de a achita suma datorată în termen de 15 zile, iar, în caz de nerespectare a acestei

obligații/termen, se percep penalități în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.

Față de refuzul nejustificat privind plata despăgubirilor, reclamanta a formulat prezenta acțiune, introdusă Judecătoria Sectorului 1 București la data de 19.12.2014, cererea de chemare în judecată fiind comunicată pârâtei conform dovezii de înmânare/16.02.2015 ( fila nr. 63 din dosar).

Prin actele procesuale depuse la dosarul cauzei, pârâta nu a formulat obiecțiuni privind legalitatea și temeinicia pretențiilor/cererilor reclamantei. Dimpotrivă, pârâta a procedat la achitarea despăgubirilor în cuantum de 8.124,77 de lei de lei, conform înscrisurilor – filele nr. 96 - 97 din dosar.

Potrivit disp. art. 64 din Ordinul CSA nr.14/2011 :

,,(3) În cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecții, datoria devenind scadentă.

(4) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.”

Față de faptul că debitul principal a fost achitat, în mod nejustificat, după data scadenței prevăzută de art. 64 alin.3 din Ordinul CSA nr.14/2011, dar anterior comunicării/primirii efective a cererii de chemare în judecată, în condițiile în care pârâta - debitoare era de drept în întârziere în executarea obligației sale legale ( conform disp. art. 1523 alin.2 lit.d) C.civ.), instanța de judecată, având în vedere situația de fapt ce a rezultat din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, constată aplicabilitatea disp. art. 1349, raportat la disp. art. 2210 C.civ., art. 64 alin.3 și 4 din Ordinul CSA nr.14/2011, disp. art. 1523 alin.2 lit.d) C.civ. .

Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus amintite, constatând îndeplinite, în parte, condițiile de admisibilitate ale prezentei acțiuni, instanța de judecată va admite, în parte, cererea de chemare în judecată și va obliga pârâta la plata către reclamantă, a penalităților de întârziere în cuantum de 154,37 de lei calculate asupra debitului principal ( în cuantum de 8.124,77 de lei ) de la data scadenței ( 30.11.2014 ) și până la data de 19.12.2014, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere calculate, în continuare, asupra debitului principal ( în cuantum de 8.124,77de lei ) până la data achitării efective a acestuia ( respectiv 06.01.2015 ) . Se va respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate de către reclamantă (mai exact onorariul de avocat în cuantum de 1.537,60 ), în temeiul disp. art. 451 alin.2 C.proc.civ., instanța de judecată va proceda la aprecierea acestuia prin raportat la actele și lucrările prezentului dosar.

Potrivit înscrisurilor doveditoare, se constată că suma de 1.537,60 de lei a fost achitată/acordată de către reclamantă apărătorului său ca urmare a existenței unui contract de colaborare încheiat între aceștia.

Or, instanța de judecată va proceda la o apreciere rezonabilă si, implicit la o reducere a onorariului de avocat până la un cuantum corespunzător, ținând seama de criteriile legale .

Potrivit art. 109 alin.2 din Statut, activitatea avocatului nu poate fi motivată decât în interesul clientului, apreciat in limitele legii, ale prezentului statut si ale codului deontologic.

Prin urmare, avocatul este obligat sa informeze clientul si sa stabileasca cu acesta un onorariu, in conformitate cu disp. art. 127 din Statut, dispozitii legale prin care se stabileste faptul că ,, onorariile vor fi stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului; natura, noutatea și dificultatea cazului; timpul și volumul de munca …..” si, in orice caz, potrivit art. 128 ,, în limitele legii și ale statutului profesiei”.

De asemenea, potrivit Codului deontologic al Avocatilor Uniunii Europene, la art. 3.4.1 ,, avocatul trebuie sa-si informeze clientul cu privire la tot ceea ce cere cu titlu de onorarii, iar valoarea însumată a onorariilor sale trebuie să fie echitabilă și justificată „.

Astfel, instanța constată că activitatea prestată de avocatul reclamantei nu a prezentat un grad de dificultate profesională ridicat și nici un volum de muncă sau o natură a ,, cauzei” care să necesitate mult timp acordat și o competență profesionala complexă, în condițiile în care și pârâta a recunoscut, implicit, pretențiile principale formulate, procedând și la achitarea acestora ( 06.01.2015 ), în cursul soluționării prezentului proces civil, cum mult anterior chiar comunicării prezentei cereri de chemare în judecată ( 16.02.2015-fila nr. 63 ).

Mai mult, dată fiind colaborarea contractuală existentă, acțiunile în regres nu reprezintă o noutate pentru apărătorul reclamantei . De altfel, pentru același acțiuni în regres, apărătorul colaborator al reclamatei solicită onorarii și în cuantum de 43,40 de lei ( inclusiv TVA) –conform înscrisurilor depuse la dosar - fila nr. 115 dosar. De altfel, stabilirea onorariului de avocat și, ulterior, aprecierea acestuia de către instanță, nu pot fi raportate la câtimea sumei de bani ( câtimea obiectului cererii) solicitată prin acțiunea introductivă, acesta nefiind un criteriu legal și nici unul statutar .

Or, în atare circumstanțe, instanța de judecată constată că onorariul de avocat solicitat, în cuantum de 1.537,60 lei va fi diminuat, pentru prezenta cauză, până la suma rezonabilă de 500 de lei și pentru considerentul că, terța persoană față de contractul de asistență juridică, în speță pârâta, nu este și nu poate fi obligată sa suporte diferența de valoare cu titlu de cheltuieli de judecată.

Astfel, în temeiul disp. art. 453 alin.2 C.proc.civ., instanța va admite, doar în parte, și cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 1.091,73 de lei reprezentând taxe judiciare de timbru ( 531,23 de lei), onorariu de avocat ( 500,00 de lei ) și cheltuieli privind citarea prin publicitate ( 60,50 de lei) conform înscrisurilor de la filele 99-100 dosar, urmând a se va respinge, în rest, cererea reclamantei privind acordarea diferenței onorariului de avocat cu titlu de cheltuieli de judecată și a celorlalte cheltuieli privind citarea prin mica publicitate întrucât, pe de o parte, la dosar, nu există o a doua dovadă privind citarea pârâtului prin mica publicitate ( alta decât în înscrisul de la fila nr.99 dosar), iar, pe de altă parte, modificarea cuantumului acestor cheltuieli s-a efectuat prin depunerea de către reclamantă a concluziilor scrise si înscrisurilor de la filele 117-119 dosar, ulterior, momentului procesual al încheierii dezbaterilor, conform vizei instanței –fila nr. 117 dosar, contrar disp. art. 452 NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. ALLIANZ-ȚIRIAC ASIGURĂRI S.A., cu sediul în municipiul București, Căderea Bastiliei, nr.80-84, sector 1, și cu sediul procesual ales la Societatea Civilă de Avocați ,, C. & C.” din municipiul București, Căderea Bastiliei, nr. 80-84, parter, sector 1, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE –REASIGURARE S.A., cu sediul în localitatea Voluntari, șoseaua București Nord, nr.10, Global City Business Park, Clădirea O23, județul Ilfov, și cu intervenientul forțat O. C. G., cu domiciliul în municipiul Pitești, .. 12, județul Argeș, citat și la adresa din municipiul Pitești, .. 13, județul Argeș .

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în cuantum de 154,37 de lei calculate asupra debitului principal ( în cuantum de 8.124,77 de lei ) de la data scadenței ( 30.11.2014 ) și până la data de 19.12.2014, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere calculate, în continuare, asupra debitului principal ( în cuantum de 8.124,77de lei ) până la data achitării efective a acestuia ( respectiv 06.01.2015 ) .

Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect.

Admite, în parte, cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată .

Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 1.091,73 de lei reprezentând taxe judiciare de timbru ( 531,23 de lei), onorariu de avocat ( 500,00 de lei ) și cheltuieli privind citarea prin publicitate ( 60,50 de lei)

Respinge, în rest, cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 decembrie 2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

B. M. D. V.

Red.18.12.2015

2 exemplare semnate de membrii ce au constituit completul de judecata

BM/DV

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI