Contestaţie la executare. Sentința nr. 6218/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6218/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 6218/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6218/2015
Ședința publică de la 06.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. E. P.
GREFIER: V. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimata H. O., având ca obiect contestație la executare-suspendare executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 16.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a acorda posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea succesiv la data de 23.03.2015, 30.03.2015 și 06.04.2015.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat în contradictoriu cu intimata H. O. contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr. 120/2014, aflat pe rolul B. S. A. E., solicitând ca prin hotararea ce sa va pronunta sa se dispună anularea executării silite si suspendarea executării silite, în temeiul art. 700 alin. 1 și alin. 3 C.p.c., până la soluționarea prezentei cauze, precum si intoarcerea executarii.
În motivare, contestatoarea a aratat la data de 11.04.2012 institutia Prefectului - Judetul Suceava, Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003, a emis Hotararea nr. 14/2012, prin care s-au stabilit in favoarea intimatei compensatii banesti in valoare de 73.003 lei. Prin Instiintarea din data de 19.11.2014, B. a instiintat ANRP privind masura popririi, pana la concurenta sumei de 85.195,33 lei, reprezentand despagubiri actualizate si cheltuieli de executare. Contestatoarea a sustinut ca executorul judecatoresc a incalcat limitele executarii silite stabilite prin Incheierea din data de 17.10.2014, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, in sensul ca a executat silit si sume reprezentand actualizarea debitului principal, in conditiile in care fusese incuviintata executarea silita doar pentru debitul principal.
A mai sustinut contestatoarea ca plata despagubirilor se efectueaza in conformitate cu art. 18 alin 5 din HG 1120/2006, in functie de cuantumul acestora . sau in doua transe esalonate pe o perioada de 2 ani.
De asemenea, conform aceluiasi act normativ plata acestor sume de bani este conditionata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente cu aceasta destinatie. A sustinut contestatoarea, ca ingnorarea acestor norme ar putea duce la asumarea unor obligatii de plata fara acoperire bugetara.
A mai sustinut contestatoarea ca potrivit OUG 10/2014 plata despagubirilor acordate in temeiul Legii 290/2003 se suspenda pana la data de 31.12.2014.
Contestatoarea a mai invocat si prevederile OG nr. 22/2002 în sensul că art. 2 al respectivei ordonanțe prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În drept, contestatoarea a invocat art. 711 și urm C.p.c., Legea nr. 290/2003, OG nr. 22/2002, OUG nr. 80/2013, HG 1120/2006, solicitând si judecarea în lipsă.
La data de 15.01.2014, contestatoarea a completat motivele de contestatie la executare, aratand ca nu mai are calitatea de debitor, deoarece la data de 18.12.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 164/2014 prin care s-a prevăzut o nouă procedură de emitere a titlurilor de plată și de plată efectivă a acestora, debitele urmand a fi achitate de Ministerul Finantelor Publice.
In dovedire, contestatoarea a solicitat administrarea probei cu inscrisuri.
Legal citata, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
In motivare, aceasta a aratat ca din anul 2012, de cand exista titlul executoriu, contestatoarea nu a facut niciun moment dovada ca nu i-a achitat despagubirile din lipsa de fonduri sau ca ar fi intreprins ceva pentru a asigura disponibilul banesc necesar. A sustinut intimata, ca ANRP isi invoca propria pasivitate, pentru a incerca o noua tergiversare a realizarii creantei sale. Potrivit intimatei, termenul de 6 luni prevazut de OG 22/2002 nu constituie un termen de gratie, ci o poerioada in care ANRP avea obligatia de a dovedi lipsa fondurilor si de a incerca obtinerea acestora. A mai sustinut intimata ca singura cale legala prin care isi poate realiza creanta este executarea silita, iar invocarea Legii 164/2014 este abuziva, in conditiile in care titlul sau este emis din anul 2012.
In drept, au fost invocate prev. art 205 Cod procedura civila.
In probatoriu, intimata a solicitat administrarea probei cu inscrisuri.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri si a fost depus in coie dosarul de executare silita.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt, prin cererea formulată la executorul judecătoresc la 06.10.2014 (f. 41), intimata a solicitat executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 14/11.04.2012 a Comisiei pentru aplicarea Legii 290/2003 din cadrul institutiei prefectului – Judetul Suceava (f 43).
Prin Incheierea din data de 17.10.2014 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, s-a dispus incuviintarea executarii silite a titlului executoriu mentionat (fila 37).
Prin Incheierea din data de 19.11.2014 executorul judecatoresc a procedat la actualizarea creantei principale, in temeiul art 628 alin 3 Cod procedura civila, cu indicele de inflatie (fila 34).
La aceeasi data executorul a dispus infiintarea popririi asupra conturilor contestatoarei (fila 33), la aceeasi data fiind instiintat si ANRP cu privire la masura de executare silita dispusa (fila 35).
In drept, instanta retine ca fiind aplicabile in cauza prevederile Codului de procedură civilă intrat in vigoare la data de 15.02.2013, in temeiul art. 24 si 25 din Codul de procedura civila, avand in vedere ca executarea silita a fost demarata la data de 06.10.2014.
Vor fi de asemenea, avute in vedere prevederile art 2-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, potrivit carora dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie. Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.”
Instanta retine si prevederile art. 11 din Legea 164/2014, intrate în vigoare la data de 18.12.2014, invocate de contestatoarea prin precizarea la actiune, conform carora plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora. Procedura de plată se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, până la data de 31 decembrie 2014, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6).”
Asadar, cu privire la titularul obligatiei de plata a despăgubirilor si la procedura efectiva de achitare a acestora, instanta apreciaza ca prevederile Legii 164/2014, intrate in vigoare la data de 18.12.2014, nu pot fi invocate de catre contestatoare, cu consecinta exonerarii sale de orice raspundere.
Prin actul normativ mentionat, legiuitorul a urmărit accelerarea procedurilor de stabilire și de plată a drepturilor bănești pentru persoanele indreptatite despagubiri, plata ce urmeaza a fi facuta in viitor de catre Ministerul Finantelor Publice. Conform art. 10, plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative (hotărâri consilii județene, ordin emis de Cancelaria Primului-ministru), precum si cele stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15.02.2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în ordinea cronologică emiterii acestora, în tranșe anulate egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 01.01.2015”.
Cu toate acestea, nu poate fi omis faptul ca in cauza este in discutie un titlu emis in anul 2012 cu privire la care executarea silita a fost demarata la data de 06.10.2014.
Instanta apreciaza ca Legea 164/2014 nu impune urmarea unei cai stricte si unice pentru obținerea de despăgubiri, scopul sau fiind acela de institui proceduri accelerate de acordare a acestora, iar nu de a ingradi drepturile deja stabilite ale persoanelor indreptățite.
Instituirea unei noi căi de despăgubire a persoanelor îndreptățite, nu va lipsi de temei juridic executările care deja sunt în curs în fața ANRP, neexistand o astfel de prevedere legala. Obligativitatea unei eventuale reluari a executarii silite fata de un nou debitor, Ministerul Finantelor Publice, doar pentru ca debitorul initial nu si-a indeplinit la timp obligatiile de plata ar fi deosebit de impovaratoare pentru creditor si in contradictie cu scopul urmarit de actul normativ mentionat.
Ingerința statului, instituita prin Legea 164/2014, ar putea fi considerata ca raspunzand unui interes general, in contrapondere cu drepturile personale ale celor indreptatiti la despagubiri. Insa, o astfel de masura, prin care se suspenda din nou dreptul creditorilor de a primi despagubirile cuvenite, apare ca fiind disproportionata si nejustificata in contextul in care debitorul ANRP a avut deja la dispozitie normele legale de esalonare si amanare de plata cu privire la un titlu emis in anul 2012.
Aplicarea corectă și la timp a eșalonării stabilite prin Legea nr. 9/1998 și prin Legea nr. 290/2003, precum și reglementarea unei ordini clare si transparente de achitare a creanțelor stabilite, ar fi determinat plata la timp și în mod echitabil a sumelor stabilite. Or, ANRP își invocă propria culpă în nerespectarea calendarului de plată a despăgubirilor, a lipsei unei reglementări clare în achitarea despăgubirilor.
În sine, această perioada de suspendare, ce urmeaza altor norme de esalonare si amanare, lipsește in continuare creditorii de beneficiul sumelor cuvenite, masura instituita prin Legea 164/2014 aparand astfel, in lumina reglementarilor si jurispundentei CEDO, ca fiind o ingerinta nejustificata si disproportionata.
Curtea Europeană a considerat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – ImmmobiliareSaffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33)
In ceea ce privește invocarea dispozițiilor OG nr. 22/2002 se reține că potrivit acestui act normativ, după obținerea unui unui titlu executoriu de către persoana îndreptățită, prima etapă a executării trebuie să fie intenția instituției publice de a executa obligația de bunăvoie. In cazul in care se constata lipsa de fonduri, aceasta trebuie dovedita, iar ca urmare a somației comunicate de executorul judecătoresc la cererea creditorului, debitoarea-contestatore are la dispoziție 6 luni în care urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor. În cazul în care această etapă rămâne fără rezultat, persoana îndreptățită poate demara oricând procedura de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.
Beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este, așadar, condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
Posibilitatea legislativa de esalonare sau de amanare a platii unor datorii de catre o institutie a statului nu trebuie sa transforme acest subiect de drept . si care sa isi poata stabili, in contra intereselor creditorilor sai, termene si mijloace de plata a datoriilor.
Tocmai în considerarea calității sale, debitoarea are îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie un titlu executoriu ce îi este opozabil. Or, în cauză, se constată că nu există dovada efectuării niciunui demers din partea ANRP pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu.
Simplele afirmații în sensul lipsei de fonduri nu sunt suficiente pentru a dovedi acest aspect, fiind necesare înscrisuri în sprijinul acestor alegații, care să dovedească efectuarea tuturor demersurilor în vederea alocării de bani, probe pe care contestatoarea nu le-a depus, limitându-se doar la a afirma că nu există disponibil bănesc.
Instanta retine așadar că debitoarea nu poate opune cu succes, in sprijinul contestatiei sale, termenul de grație de 6 luni prevăzut de lege deoarece, pe de o parte, nu a facut nicio probă din care sa rezulte intenția sa de executare benevolă a obligației, desi sustine acest lucru (situație în care prezumția de bună-credință nu poate fi reținută), nici lipsa de lichidități învederată și si dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligației, desi ratiuni ce tin de echitatea procedurii o obligau in acest sens.
Cu privire la sustinerile contestatoarei conform carora compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație in bugetul de stat si că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație, instanta retine ca acestea sunt de asemenea neintemeiate, pentru urmatoarele considerente:
Obligația de plată a Autoritatii Naționale pentru Restituirea Proprietăților este o obligație de rezultat și nu de diligență, iar prin nealocarea de fonduri suficiente, statul își invocă propria culpă, ceea ce nu este permis.
Instanța nu poate reține interpretarea contestatoarei în sensul că executarea obligației poate fi amânată nedeterminat până ce se vor aloca resursele financiare necesare pentru plata despăgubirilor. O astfel de interpretare este contrară principiilor fundamentale de drept, deoarece ea ar da posibilitatea debitorului sa-si amane unilateral propriul termen pentru achitarea datoriei, fara ca partea creditoare sa aiba posibilitatea de a-si realiza drepturile sau de a combate acest fapt.
Sintagmele „în funcție de disponibilitățile bănești” sau „în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat”, invocate de către contestatoare, nu pot fi interpretate in sensul unei obligații pur potestative. Dacă s-ar accepta punctul de vedere al contestatoarei, s-ar ajunge la concluzia că este suficient să nu se prevadă în bugetul de stat sume necesare plății despăgubirilor pentru persoanele îndreptățite în temeiul legii 9/1998, pentru ca plata acestora să fie amânată sine die. Astfel, chiar dreptul creditorului la despăgubiri, definitiv stabilit urmare a procedurii prevăzute de Legea nr.9/1998, ar fi lipsit de substanță.
De asemenea, în ceea ce priveste invocarea de catre contestatoare a dispozitiilor O.U.G. nr.10/2014, instanta retine ca aceasta nu este intemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Executarea silită efectuată în dosarul nr.120/2014 a fost solicită în baza Hotărârii nr. 14/11.04.2012 a Comisiei pentru aplicare Legii 290/2003 din cadrul institutiei prefectului – Judetul Suceava.
Instanța reține că, debitoarea ANRP cunoștea foarte bine obligațiile de plată stabilite în sarcina sa, astfel că trebuia să aibă inițiativa plății sumelor datorate către intimați, fără să aștepte o solicitare expresă în acest sens din partea acestora, în acest sens fiind și dispozițiile art. 622 alin. (1) C.proc.civ., conform cărora „Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.” și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care consideră executarea unei sentințe ca parte integrantă a unui proces în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție.
În speță, creanța nefiind satisfăcută de bună voie de către debitoarea ANRP, conform art. 622alin. (2) C.proc.civ., intimata s-a adresat executorului judecătoresc, după o perioadă de timp suficientă pentru ca debitoarea să fi putut efectua plata voluntară a sumelor datorate.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art.2 din actul normativ anterior amintit „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr.290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr.9/1998 si respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr.9/1998, Legii nr.290/2003 si Legii nr. 393/2006”. Insa aceste prevederi trebuie analizate prin raportare la toate datele speței, pentru a se stabili în ce măsură aplicarea acestor dispoziții legale sunt în concordanță cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, potrivit art.20 al.2 din Constituția României ”Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
Prin Legea nr.30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr.135 din 31 mai 1994, România a ratificat Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului (C.E.D.O.), precum și protocoalele adiționale la aceasta nr.1, 4, 6, 7, 9, 10.
În acest mod, conform art. 11 și 20 din Constituție, Convenția și protocoalele ei adiționale au devenit parte integrantă a dreptului intern, având prioritate față de acesta, altfel spus C.E.D.O. și protocoalele adiționale au devenit izvor de drept intern obligatoriu și prioritar, ceea ce, în plan național, are drept consecință imediată aplicarea convenției și protocoalelor de către instanțele judecătorești române, iar în plan internațional acceptarea controlului prevăzut de C.E.D.O. cu privire la hotărârile judecătorești naționale.
Potrivit art. 1 din primul Protocol Adițional la CEDO, orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică, în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Noțiunea de „bunuri“ poate desemna atât „bunuri actuale“, cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine definite, creanțe. Pentru ca o creanță să poată fi considerată o „valoare patrimonială“ intrând sub incidența art. 1 din Protocolul nr. 1, titularul creanței trebuie să demonstreze că aceasta are o bază suficientă în dreptul intern. Din moment ce aceasta este dobândită, poate intra în joc noțiunea de „speranță legitimă“.
Instanța constată că intimata deține un bun în sensul Convenției, având un titlu executoriu obținut în anul 2012. Or, statul, prin contestatoarea ANRP, avea obligația de a lua toate măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor cetățenilor și în mod evident realizarea acestora, pentru ca acestea sa nu devină iluzorii.
Pentru a fi în conformitate cu prevederile convenționale, lipsirea intimaților de proprietatea lor trebuie să fie legală si trebuie să aibă un scop legitim. De asemenea, în cauzele care implică o obligație pozitivă, trebuie să existe o justificare legitimă pentru lipsa de acțiune din partea statului. Atât o atingere adusă respectării bunurilor, cât și abținerea de la a acționa trebuie să păstreze un echilibru just între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului
Sub aspectul legalitatii, amanarea platii s-a făcut până în prezent prin invocarea unor acte normative de eșalonare/suspendare/amanare a platii despagubirilor.
Se reține însă că intimații au urmat toate căile legale posibile si până în prezent nu au putut să intre efectiv in posesia bunurilor - despagubiri, la care sunt indreptatiti, deoarece pe parcursul derulării procedurilor au intervenit mai multe acte normative menite sa amane realizarea drepturilor lor.
Potrivit principiilor CEDO, incertitudinea – fie că este legislativă, administrativă sau care ține de practicile aplicate de autorități – este un factor de care trebuie să se țină seama în aprecierea conduitei statului.
Este evident că scopul acestor prevederi legale a fost evitarea blocajului financiar al institutiilor publice, avand la baza protejarea interesului general. Acestea raman insa forme fara fond daca nu sunt coroborate cu respectarea drepturilor cetatenilor de a se bucura de bunurile lor, conform art 1 din Protocolul 1 la CEDO si cu obligatia statului de a asigura executarea propriilor obligatii ..
Instanta apreciaza ca ingerinta statului in dreptul intimatilor de a se bucura de bunurile lor este excesiva si nejustificata, in sensul Conventiei, drept urmare, va da prioritate normelor conventionale și va înlătura de la aplicare dispozițiile art.2 din OUG nr.10/2014.
Cu privire la pretinsa incălcare a limitelor incheierii de incuviintare a executarii silite, instanta constata ca la data de 17.10.2014 a fost incuviintata executarea silita a titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 14/11.04.2012 a Comisiei pentru aplicare Legii 290/2003 din cadrul institutiei prefectului – Judetul Suceava.
Prin Încheierea din data de 19.11.2014 executorul judecatoresc a procedat la actualizarea creantei principale, in temeiul art. 628 alin 3 Cod procedura civila, cu indicele de inflație.
Norma legală menționată permite executorului judecătoresc să procedeze, la cererea creditorului, la actualizarea valorii obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, potrivit criteriilor cuprinse in titlul executoriu, sau in lipsa acestora, în funcție de rata inflației, calculată de la data la care creanța a devenit exigibilă și până la data plății efective.
Conform alin. 5 art. 628 Cod procedură civilă, pentru sumele astfel stabilite, încheierea executorului judecătoresc constituie titlu executoriu, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie.
Susținerile contestatoarei cu privire la nelegala executare silita a sumei rezultate din actualizarea debitului principal, apar ca neintemeiate.
Pentru toate motivele de fapt si de drept retinute, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare, reținând că actele de executare sunt legale și temeinice.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozițiile art.718 C.p.c., conform cărora aceasta se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată pe fond, instanța va respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 în contradictoriu cu intimata H. O., cu domiciliul în ., J. SUCEAVA, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării silite, ca rămas fără obiect.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04. 2015.
PREȘEDINTE, | GREFIER, |
Red. M.E.P./thred. V.D./4ex/ 03.09.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 5722/2015. Judecătoria SECTORUL... | Validare poprire. Sentința nr. 7018/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
