Contestaţie la executare. Sentința nr. 6220/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6220/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 6220/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 6220/2015
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06 APRILIE 2015
INSTANȚA CONSTITIUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: ROBERT CRISTIAN BURLACU
GREFIER: C. I. Ț.-F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților și pe intimatul P. V., având ca obiect contestație la executare DOSAR EXECUTARE 2679/2014, SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 23.03.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 30.03.2015 și la data de 06.04.2015 când a hotărât următoarele
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.02.2015, sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a formulat, în contradictoriu cu intimatul P. V., contestație la executare în dosarul de executare nr. 2679/2014 aflat pe SCPEJ O. D. ȘI N. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea executării silite, suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, respectiv suspendarea executării silite, în temeiul art. 700 alin. 1 și alin. 3 C.pr.civ., până la soluționarea prezentei cauze.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, prin somația emisă în data de 28.01.2015, SCPEJ O. D. Și N. A. a înștiințat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților că are de achitat creditorului suma de_,18 lei reprezentând debit stabilit prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2945/CA/09.07.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
Contestatoarea a învederat instanței că a dispus încuviințarea executării silite în temeiul unui act administrativ iar nu al unei hotărâri judecătorești ori în cauză sunt incidente prevederile art. 640 ind.1 alin.1 din C. astfel că se impune anularea executării silite.
În continuare, contestatoarea a arătat că procedura de executare silită a fost demarată împotriva unei persoane care nu mai are calitate de debitor începând cu data de 18.12.2014, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 164/2014 prin care a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 290/2003 și de plată a acestora. Contestatoarea a menționat că, în temeiul art. 3 alin. 2 și art. 11 alin. 1 din Legea nr. 164/2014, sarcina plății revine în mod exclusiv Ministerului Finanțelor Publice, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților neavând obligații pentru plata despăgubirilor.
De asemenea, contestatoarea a arătat că, așa cum prevede art. 11 alin. 3 din Legea nr. 164/2014, orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. 6 din același act normativ. Astfel, contestatoarea a apreciat că actele de executare silită sunt nelegale.
Contestatoarea a mai susținut că somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/2002, având în vedere că art. 2 prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. Aceasta a arătat că procedura de realizare a unei creanțe împotriva statului sau a unei instituții publice trebuie să respecte următoarele principii: interpretarea cu bună-credință a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a obligațiilor stabilite în sarcina statului, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate, în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, și nu a debitorului, instituția publică care trebuia să se comporte exemplar pentru celelalte subiecte de drept; în acest context, doar în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu, executarea silită (începută prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, în care se înțelege că instituția publică va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii, iar în cazul în care diligențele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă, având astfel nu numai posibilitatea de a popri conturi ale instituției, ci și de a executa silit bunuri mobile și imobile ale instituției publice.
Astfel, contestatoarea a susținut că executorul judecătoresc avea obligația emiterii către debitoare a unei somații de plată întemeiate pe dispozițiile anterior menționate, ulterior putând proceda la executarea silită a titlului executoriu, însă acesta a procedat direct la înființarea popririi. De asemenea, Curtea Constituțională a statuat că O.G. nr. 22/2002 are o evidentă finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor, ca o premisă indispensabilă a derulării în condiții optime a activității acestora și, prin aceasta, a îndeplinirii atribuțiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului.
Aceasta a mai învederat că, în situația în care s-ar continua procedura de executare silită demarată prin dosarul de executare nr. 2679/2014, se poate crea un prejudiciu bugetului de despăgubiri al ANRP. Bugetul are un însemnat rol stabilizator al economiei naționale, iar cheltuielile statului cu aceste despăgubiri nu pot destabiliza procesul complex al distribuirii produsului social net în economia națională, între stat, pe de o parte, și populație, pe de altă parte.
Pentru toate aceste considerații, contestatoarea a solicitat admiterea contestației și anularea tuturor formelor de executare silită dispuse prin dosarul de executare nr. 2679/2014, precum și suspendarea tuturor actelor de executare efectuate în dosarele de executare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și următoarele C.pr.civ., art. 700 alin. 1 și alin. 3 C.pr.civ., Legea nr. 9/1998, H.G. nr. 1277/2007, Legea nr. 164/2014.
În susținerea cererii, contestatoarea a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: somație din 22.01.2015 emisă în dosarul de executare nr. 2679/2014 (fila 6), înștiințare emisă în 22.01.2015 (fila 6),, încheiere de stabilire cheltuieli de executare din 22.01.2015 (fila 7), încheierea de încuviințare a executării silite din 22.01.2015 (fila 8), hotărârea nr. 1725/09.08.2013 (fila 9), hotărârea nr. 1672/26.07.2013 (fila 10).
Cererea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 30 din OUG nr. 80/2013.
Prin precizarea din data de 16.02.2015 contestatoarea a menționat că titlul executoriu ce se pune în executare în dosarul nr. 2679/2014 este reprezentat de Hotărârea nr. 1701/2013 emisă de Instituția Prefectului Municipiului București – Comisia pentru aplicarea legii 290/2003 astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 1725/2013 iar nu sentința civilă nr. 2945/CA/09.07.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
La solicitarea instanței, la data de 24.02.2015, prin serviciul registratură, SCPEJ O. D. Și N. A. a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. 2679/2014 (filele 25-49).
Intimatul nu a depus întâmpinare și nu a solicitat probe în apărare.
Instanța a încuviințat, pentru contestatoare, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt
Intimatul a solicitat la data de 12.12.2014 (fila 46) punerea în executare a titlurilor executorii reprezentate de Hotărârea nr. 1672/26.07.2013 eliberată de Comisia Mun. București pentru aplicarea legii 9/1998, a legii nr. 290/2003 și a legii 393/2006 și Hotărărea nr. 1725/09.08.2013.
Prin încheierea din data de 19.12.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 București au fost învestite cu formulă executorie cele două titluri (fila 44).
Prin încheierea din data de 22.01.2015 SCPEJ O. D. Și N. A. a încuviințat executarea silită la cererea creditorului P. V. împotriva debitoarei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
În drept
Potrivit art. 711 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație la executare în termen de către cei interesați sau vătămați prin executare.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de contestatoare cu privire la lipsa învestirii cu formulă executorie a titlurilor puse în executare instanța constată că acesta este neîntemeiat, încheierea de învestire cu formulă executorie regăsindu-se în dosarul de executare, fiind depusă la dosarul cauzei (fila 44) și având dată anterioară încuviințării executării silite.
Instanța va respinge și susținerile contestatoarei referitoare la încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/2002, având în vedere că art. 2 prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe de o parte, contestatoarea nu a făcut dovada că nu are fondurile necesare acoperirii creanței.
Pe de altă parte, dispozițiile normative de mai sus trebuie privite și în lumina jurisprudenței recente a Curții Europene a Drepturilor Omului și ținând seama de prevederile art. 20 din Constituția României, care consacră principiul priorității convențiilor internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, pentru a se preveni încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a articolului 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, având în vedere faptul că debitoarea este o instituție publică și are îndatorirea, ca reprezentantă a statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie și cu promptitudine o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Astfel, în cauza Ș. împotriva României, Curtea a statuat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces”, în sensul articolului 6 paragraf 1 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. De asemenea, Curtea a mai precizat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile articolului 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. În plus, Curtea nu a subscris la teza Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a sentinței, întrucât nu este oportun să-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție, Curtea concluzionând că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiție în privința executării unei hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa, iar articolul 6 par. 1 din Convenție a fost încălcat.
Totodată, în cauza S. P. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că cele obligate să îl pună în posesie pe reclamant erau autoritățile, în temeiul unei hotărâri care îi stabilise acestuia dreptul de proprietate. În consecință, obligația de a acționa incumba autorităților, iar nu reclamantului și a-i cere acestuia să facă alte demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, și anume ca instanța să dispună încă o dată autorității administrative competente să execute o hotărâre judecătorească definitivă, ar fi prea oneros și nu ar corespunde cerințelor art. 35 alin. 1 din Convenție. Curtea a amintit că dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenție, protejează și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii și, în consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv. În consecință, a statuat Curtea că hotărârea judecătorească dată în favoarea reclamantului nu a fost executată conform dispozitivului său și neexecutarea sa este imputabilă exclusiv autorităților administrative competente, iar imposibilitatea pentru reclamant de a obține executarea completă constituie o ingerință în dreptul său la respectarea bunurilor, așa cum este prevăzut de prima frază a primului alineat al art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că, în cauza contestatoarea, în calitatea sa de instituție publică, nu se poate prevala de prevederile legale interne menționate pentru a nu executa o hotărâre judecătorească și că neexecutarea îi este imputabilă, întrucât dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au prioritate de aplicare și incidență directă în speță, instanța va respinge motivul de nulitate invocat.
Instanța constată totuși că, între data formulării cererii de creditor și data încuviințării executării silite împotriva contestatoarei a intrat în vigoare Legea nr. 164/2014 prin care a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 290/2003 și de plată a acestora. Astfel conform art. 3 alin.2 din actul normativ menționat „dispozițiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare.
În cauză titlurile executorii au fost emise la data de 27.06.2013 și 09.08.2013 nefiind efectuată plata, ipoteză reglementată de art.3 alin.2 teza 1 din lege. Conform procedurii reglementată de lege (art. 10), plata despăgubirilor conținute de actele administrative sau hotărârile judecătorești se va face eșalonat prin 5 tranșe anuale. Plata fiecărei tranșe făcându-se de către Ministerul Finanțelor Publice pe baza titlurilor de plată emise de ANRP, conform art. 10 alin.6 din lege.
Instanța constată că la data încuviințării executării silite și efectuării executării prin poprire, contestatoarea nu mai avea calitatea de debitor pentru a plăti suma stabilită prin actul administrativ ce constituie titlu executoriu. Deși este adevărat că contestatoarea poate influența în mod decisiv efectuarea plății prin emiterea sau neemiterea titlului de plată, în ceea ce privește obligația de plată efectivă a sumelor de bani, caliatatea de debitor aparține Ministerului Finanțelor Publice.
Această soluție aleasă de legiuitor are ca principal efect amânarea în continuare a efectuării plăților, amânarea ce survine altor suspendări dispuse prin OUG nr. 10/2014 și Legea 112/2014. Deși soluția legală are un vădit caracter injust, instanța nu poate ignora prevederile legii care fac ca, contestatoarea, la data încuviințării silite să nu mai aibă calitate de debitor.
Pentru aceste considerente instanța va dispune anularea executarii silite efectuate în dosarul de executare silită nr. 2679/2014 de catre SCPEJ O. D. ȘI N. A..
În ceea ce privește cererea de suspendare a actelor de executare și a executării silite, instanța reține că, potrivit art. 700 alin. 1 C.pr.civ., executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori este dispusă de instanță.
Astfel, având în vedere soluția care va fi pronunțată în cauză cu privire la contestația la executare, instanța va respinge cererea de suspendare a actelor de executare și a executării silite, ca rămasă fără obiect.
În temeiul art. 719 alin. 4 C.pr.civ., prezenta hotărâre se va comunica, din oficiu, SCPEJ O. D. Și N. A., după rămânerea definitivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, CUI_, în contradictoriu cu intimatul P. V. cu domiciliul în București, .. 29, ., ., sectorul 1.
Dispune anularea executarii silite efectuate în dosarul de executare silită nr. 2679/2014 de catre SCPEJ O. D. ȘI N. A..
Respinge cererea avand ca obiect suspendarea executării silite ca rămasă fără obiect.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
R. C. B. C. I. Ț.-F.
Red. BR/ Teh. CȚ
4 ex/2 .
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6251/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 6133/2015. Judecătoria... → |
|---|
