Contestaţie la executare. Sentința nr. 6339/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6339/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 6339/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 6339
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
GREFIER A. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimat R. M., având ca obiect contestație la executare suspendare executare
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 31.03.2015 emnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 07.04.2015 deliberand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.10.2014 sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a formulat in contradictoriu cu intimata R. M. contestație la executare, prin care a solicitat anularea executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 339/2014 al B.E.J. Raportoru G., întoarcerea executării silite și suspendarea executării silite.
Se invocă de către contestatoare faptul că executorul judecătoresc a procedat la reactualizarea creanței fără a avea un temei legal, prin executarea silită fiind încălcate dispozițiile Legii nr. 290/2003, ale O.G. nr. 22/2002 și ale O.U.G. nr. 10/2014, iar onorariul de avocat a fost excesiv.
Intimata R. M., legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
La cererea instanței de judecată s-au atașat la dosarul cauzei, în copie, toate înscrisurile dosarului de executare silită nr. 339/2014 al B.E.J. Raportoru G..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin hotărârea nr. 633/20.02.2012 emisă de Instituția Prefectului – Județul T. – Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, ce constituie titlu executoriu în prezenta cauză, s-a dispus plata în favoarea intimatei-creditoare a unor despăgubiri în valoare de_,24 lei.
Această decizie, in ceea ce privește creanța reprezentată de despăgubirile ce urmau a fi actualizate, a fost pusă in executare silita la cererea intimatei - creditoare adresată executorului judecătoresc, constituindu-se dosarul de executare nr. 339/2014.
Prin încheierea întocmită la data de 23.09.2014, executorul judecătoresc a reactualizat creanța cu indicele de inflație la suma de_,94 lei, la care s-au adăugat cheltuielile de executare în cuantum de 9526,12 lei.
Analizând motivele învederate de către contestatoare în cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanța constată că prezenta contestație la executare este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Este neîntemeiată susținerea potrivit căreia reactualizarea creanței cu indicele de inflație nu ar avea temei legal, dat fiind faptul că acesta este dat de obligația debitorului de a achita suma datorată în temeiul prevederilor legale, în cuantumul acestei sume incluzându-se prejudiciul suportat de creditor prin neefectuarea plății la data emiterii hotărârii, care este echivalent cu indicele de inflație stabilit pentru perioada în care debitorul a refuzat plata.
În acest sens este edificatoare practica executorilor judecătorești care calculează constant prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării obligației la termen, constând în reactualizarea cu indicele de inflație, practică confirmată de jurisprudență, astfel încât nu este necesar ca în cuprinsul titlului executoriu să se menționeze că suma urmează a fi actualizată cu indicele de inflație, o astfel de operațiune fiind consecința firească a neexecutării la termen a obligației de plată.
În același timp, chiar contestatoarea ar fi procedat, la momentul efectuării plății, la actualizarea debitului și achitarea sa în această formă, aceasta fiind practica instituției debitoare.
În ceea ce privește criticile contestatoarei vizând nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 290/2003, ale O.G. nr. 22/2002 și ale O.U.G. nr. 10/2014, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate, în condițiile în care aceste prevederi legale nu interzic desfășurarea executării silite și nici nu ar fi putut să o facă, având în vedere jurisprudența C.E.D.O., privind exclusiv plata voluntară a despăgubirilor.
Nu s-a probat în niciun fel încălcarea Legii nr. 290/2003, întrucât prin neachitarea despăgubirilor timp de 2 ani au expirat termenele prevăzute de lege pentru stabilirea scadenței celor două tranșe (de 60% în primul an și de 40% în cel de al doilea an), astfel că intimata era îndreptățiță la declanșarea executării silite.
Susținerea contestatoarei în sensul că executarea silită declanșată împotriva sa nu poate continua, în temeiul dispozițiilor art. 1 si ale art. 2 din OG nr. 22/2002, așa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007, nu poate fi primită de către instanța de judecată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, așa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate in acest scop prin bugetele acestora, iar dispozițiile art. 2 din același act normativ statuează că, în situația în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni (termen care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului), să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Interpretand gramatical și logic dispozițiile anterior citate, instanța constată că obligația instituției publice debitoare ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, exista doar în ipoteza în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.
per a contrario, dacă există fonduri pentru a se executa de către instituția publică debitoare creanța stabilită prin titlul executoriu, nu mai sunt aplicabile prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002, așa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007 și debitoarea nu mai are la dispoziție un termen de grație de 6 luni pentru efectuarea plății.
Prin urmare daca exista fonduri pentru a se executa de catre institutia publica debitoare creanta stabilita prin titlul executoriu, nu se justifica neefectuarea de catre contestatoare a plății, contestatoarea neaducând nicio probă în sensul unei eventuale lipse de fonduri.
Prevederile O.U.G. nr. 10/2014, contrar susținerilor contestatoarei, nu sunt aplicabile prezentei cauze, având în vedere faptul că acestea se aplică doar plăților voluntare efectuate de A.N.R.P., iar pe de altă parte în speță executarea silită a fost declanșată anterior intrării în vigoare a ordonanței, astfel că aceasta nu poate fi aplicată în cauză.
Jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului in aplicarea prevederilor art. 6 din C.E.D.O., care este obligatorie pentru instanțe, față de prevederile art. 11 și 20 din Constituție statuează că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte din „proces”, in sensul art. 6 par. 1 din CEDO, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu daca ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă- in sensul de executorie- și obligatorie să rămână fără efect in detrimentul uneia dintre părți.
În cauza Sacaleanu impotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că, atunci când administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori intârzie in executarea acesteia, chiar și in cazul aplicării unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, garanțiile art. 6 din CEDO de care a beneficiat justitiabilul in fata instanțelor iși pierd orice rațiune de a fi.
Faptul că după mai bine de 2 ani de la data emiterii hotărârii administrației publice prin care s-a dispus plata despăgubirilor, decizie ce constituie titlu executoriu, aceasta nu a procedat la achitarea despăgubirilor, determină instanța să constate o nesocotire flagrantă a dreptului de creanță al intimatei, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., nesocotire ce justifică în sine dreptul intimatei de a declanșa executarea silită și de a obține nu numai actualizarea creanței, dar și eventuale despăgubiri.
Cu privire la onorariul de avocat înscris în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, instanța reține că acesta este justificat de împuternicirea avocațială și de chitanța eliberate de Cabinetul de avocat Bot C.. Având în vedere că avocatul are împuternicire avocațială în dosarul de executare și că el este cel care a formulat, în numele intimatei, cererea de începere a executării, instanța stabilește că s-a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli.
Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin procesul-verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera în temeiul art. 669 alin. 2 Cod procedură civilă. În acest sens, instanța mai reține că, pentru identitate de rațiune și având în vedere faptul că executarea silită este considerată o parte a procesului civil, dispozițiile art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă sunt aplicabile și în faza de executare silită. Prin aplicarea acestor dispoziții, instanța nu intervine în relația dintre avocat și client și nu cenzurează onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică; însă are posibilitatea de a micșora cuantumul cheltuielilor pe care și le recuperează creditorul cu acest titlu, în situația în care sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea creanței sau de munca îndeplinită de avocat.
Însă, susținerile debitoarei în sensul că onorariul perceput de avocat este disproporționat de mare nu sunt întemeiate. Executarea creanței a presupus activitatea avocatului împuternicit constând în studierea înscrisurilor, consultații acordate creditoarei, formularea cererii de începere a executării, plata taxelor aferente, deplasări la biroul executorului judecătoresc, urmărirea executării. De asemenea, la momentul stabilirii onorariului de avocat, creditoarea nu putea cunoaște forma în care se va realiza executarea. Totodată, față de valoarea creanței care este de 29 de ori mai mare decât onorariul perceput, onorariul avocatului nu apare ca fiind disproporționat, dată fiind și suma de 2480 lei, percepută ca onorariu și care nu poate fi considerată exagerată.
În ceea ce privește abuzul de drept, nu s-a făcut dovada exercitării cu rea-credință a dreptului creditoarei de a solicita recuperarea acestor cheltuieli de executare. Creditorii au dreptul de a beneficia de asistența juridică a unui specialist în drept și în faza de executare, precum și de a-și recupera cheltuielile efectuate în acest scop. În speță, onorariul de avocat a fost plătit exclusiv în vederea realizării creanței, dreptul fiind exercitat potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut, cu respectarea art. 12 Cod procedură civilă.
Se constată astfel in prezenta cauza că nu exista nici un motiv intemeiat pentru care instituția contestatoare să refuze a da curs executării silite declanșate impotriva sa.
Pentru considerentele anterior expuse, instanta va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
În temeiul art. 718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, având în vedere finalitatea acestor prevederi legale și soluția dată contestației la executare, instanța urmează să respingă cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulata de contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul in sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 in contradictoriu cu intimat R. M. cu domiciliul in com., TIMIȘOARA, ., ., . ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.04.2015.
P. GREFIER
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6298/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Validare poprire. Sentința nr. 6067/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
