Contestaţie la executare. Sentința nr. 2336/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2336/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 2336/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI.
SENTINTA CIVILA Nr. 2336/2015
Ședința publică de la 10 Februarie 2015
Instanta constituita din:
Președinte: R. I. V.
Grefier: I. I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind contestatorul M. A. domiciliu ales la av. SCA M. & P. și intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI- ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect contestație la executare suspendare executare FN /2014.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 06.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 10.02.2015:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 07.01.2015 sub numărul_, contestatorul M. A. a formulat în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE contestație la executare prin care a solicitat suspendarea executării silite, precum și anularea parțială a Somației nr._/17.12.2014, a Titlului executoriu nr._/17.12.2014 și a tuturor actelor subsecvente emise în Dosarul de executare FN/2014, pentru suma de 14.387.820 lei, anularea executării silite, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că înscrisurile menționate fac referire la suma contestată (14.387.820 lei) ca fiind venit din confiscări conform sentinței penale pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2009 la data de 21.05.2012, deși prin sentința menționată nu a fost dispusă măsura confiscării.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 172 din OG nr. 92/2003, art. 650, 718, 719 și art. 713C.proc.civ.
Pentru dovedirea cererii, contestatorul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea având ca obiect contestație la executare a fost legal timbrată cu 1.000 de lei, conform art. 10 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.
Cererea având ca obiect suspendare executare silită a fost legal timbrată cu 50 lei, conform art. 10 alin. 1 lit. b din OUG nr. 80/2013.
La data de 05.02.2015, intimata a depus întâmpinare (filele 31-33) prin care a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect, având în vedere că a fost emisă Decizia nr._/20.01.2015 de ridicare parțială a măsurilor de executare silită pentru suma contestată. Cu privire la cheltuielile de judecată, intimata a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 454 C.proc.civ. și că nu poate fi obligată la plata lor către contestator deoarece a recunoscut pretențiile acestuia înainte de primul termen.
În drept, intimata a indicat dispozițiile art. 205-208, 436 C.proc.civ. și OG nr. 92/2003 și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, instanța urmează să o respingă ca inadmisibilă, având în vedere că nu a fost achitată cauțiunea în cuantum de 27.887,8 lei, astfel cum i-a fost pus în vedere contestatorului. În acest caz sunt incidente prevederile art. 718 alin. 2 C.proc.civ. care impun, ca și condiție de admisibilitate a cererii de suspendare a executării silite, depunerea cauțiunii. Deoarece nu a fost depusă cauțiunea solicitată, soluția cu privire la această cerere este de respingere ca inadmisibilă.
În ceea ce privește capătul de cerere principal, instanța reține că suma contestată este de 14.387.820 lei, astfel cum a fost evidențiată în cuprinsul actelor de executare menționate de către contestator, respectiv Somația nr._/17.12.2014 și Titlul executoriu nr._/17.12.2014 (dosar de executare FN/2014).
Prin Decizia nr._/20.01.2015 (filele 34-35), intimata a constatat că există o eroare cu privire la cuprinsul înscrisurilor menționate și a dispus, conform art. 47 alin. 3 din OG nr. 92/2003, desființarea parțială a actelor administrativ fiscale pentru suma de 14.387.820 lei, reprezentând venituri din confiscări. De asemenea, a dispus încetarea parțială a executării silite asupra obligației fiscale în suma de 14.387.820 lei.
Având în vedere petitul cererii, precum și susținerile apărătorului contestatorului, instanța reține că există identitate între aspectele menționate în cuprinsul Deciziei menționate și cele solicitate de contestator prin prezenta acțiune, respectiv anularea parțială a Somației nr._/17.12.2014, a Titlului executoriu nr._/17.12.2014 și a tuturor actelor subsecvente emise în Dosarul de executare FN/2014, pentru suma de 14.387.820 lei. În acest context, având în vedere că înscrisurile menționate au fost desființate parțial pentru suma arătată, astfel cum a solicitat contestatorul, instanța urmează a respinge cererea ca rămasă fără obiect.
Referitor la cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține incidența prevederilor art. 454 C.proc.civ.: pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Astfel, intimata a recunoscut prin întâmpinare, depusă în termenul legal, pretențiile contestatorului și, mai mult decât atât, a procedat la desființarea parțială a actelor de executare contestate, în sensul dorit de contestator, fără ca anterior să fi fost pusă în întârziere. În consecință, având în vedere soluția cu privire la cererea principală, precum și împrejurarea că intimata a recunoscut pretențiile formulate înaintea primului termen de judecată, instanța reține că aceasta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către contestator, motiv pentru care va respinge această cerere ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca inadmisibilă.
Respinge cererea formulata de contestatorul M. A. cu domiciliu ales la Av. SCA M. & P. in București, . MARASOIU, nr. 16, sector 1, in contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI- ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul in București, ., sector 1, ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.02.2015.
P.,Grefier,
R. I. V. D. I. I.
Red: R.I.V/Th.red:R.I.V./D.I.I.
4 EX / 02.03.2015
← Actiune in regres. Sentința nr. 2323/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3448/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|