Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 15497/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 10 Septembrie 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE M. P.
Grefier G. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI –A.A.A.S. și pe intimatul P. P., terț poprit A. DE T. ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare DOSAR EXECUTARE 811/2013, SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul prin împuternicit care depune la dosar procura judiciară, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 13.07.2015 a fost depus dosarul de executare nr.811/2013 al B. I. T. D., după care:
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a instanței și acordă cuvântul asupra acesteia.
Intimatul prin reprezentant depune la dosar certificat de grefă și arată că la data depuneri prezentei exista deja pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 și de pronunțase deja hotărârea.
Instanța reține cauza spre soluționarea excepției.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin contestatia la executare inregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 25.06.2015, sub nr_, contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI a formulat, in contradictoriu cu intimatul P. P. și cu terțul poprit A. DE T. ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, contestație la executare, solicitând anularea adresei privind înființarea popririi din data de 04.06.2015 emisă de B. I. T. D. în dosarul execuțional 811/2013, a tuturor actelor de executare silită efectuate în acest dosar execuțional, precum și suspendarea executării silite.
În motivarea contestatiei, s-a arătat, în esență, că, în lipsa unor venituri suficiente obținute ca urmare a valorificării creanțelor preluate, contestatoarea este în imposibilitatea executării tuturor obligațiilor de plată stabilite; s-a mai precizat că executorul a stabilit nelegal suma reprezentând cheltuieli de executare întrucât, deși avea doar obligația de a trimite o notificare conținând somația de plată, a considerat că somația de plată face parte din dosarul de executare existent, a solicitat ca suma cuvenită creditoarei să fie plătiră către el și nu a calculat onorariul de executor la prețul unei notificări.
În drept, au fost invocate disp. art.712 si urm. C.pr.civ., OG 22/2002.
În dovedire, au fost depuse inscrisuri (f 6-18).
Instanța a dispus din oficiu emiterea unei adrese la B. I. T. D. pentru comunicarea dosarului de executare 811/2013, relațiile comunicate fiind atașate la dosar, la filele 33-69.
La termenul de judecată de la data de 10.09.2015 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.
Analizând, cu prioritate excepția invocată, față de dispozițiile art 248 NCPC, instanța reține următoarele:
În baza sentinței penale nr 423/20.03.2007 s-a declanșat executarea silita in dosarul de executare nr 811/2013 al B. I. T. D..
Sub aspectul competentei teritoriale, instanța are în vedere că, potrivit disp. art 713 NCPC, contestația se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 650 alin 1 NCPC (în forma în vigoare la data înregistrării cererii de executare silită-27.09.2013) ca fiind „judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea” De asemenea, potrivit art 650 alin 2 NCPC instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Prin Decizia nr. 348/17.06.2014, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Instanța apreciază că se impune o distincție între executările silite în cazul cărora instanța de executare a fost sesizată înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348/17.06.2014, respectiv după această dată, urmând a se ține cont de următoarele aspecte: deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor, respectiv de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României; ceea ce rezolvă instanța de executare reprezintă incidente apărute în cursul executării silite, astfel că momentul determinant în stabilirea competenței instanței de executare îl reprezintă data sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite; trebuie păstrat principiul esențial al unicității instanței de executare, aceeași instanță fiind competentă să încuviințeze executarea silită și să soluționeze orice alt incident în legătură cu aceasta.
În speță, cum instanța de executare a fost sesizată anterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă, competența de soluționare a contestației la executare aparține instanței de la sediul organului de executare.
D. fiind că biroul executorului judecătoresc care face executarea se află în circumscripția Judecătoriei Sectorului 3, instanța competentă să soluționeze contestația la executare este Judecătoria Sectorului 3 (care a și încuviințat executarea silită prin încheierea pronunțată la data de 22.11.2013, în dosarul nr_/301/2013-f 47).
F. de aceste considerente si avand in vedere ca dispozitiile legale menționate instituie o competenta teritoriala absoluta, instanta va admite exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti si in baza art. 130, 132 NCPC va declina competenta de solutionare a cauzei avand ca obiect contestatia la executare in favoarea Judecatoriei Sectorului 3.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI –A.A.A.S., cu sediul în București, .. S., nr. 50 sector 1, în contradictoriu cu intimatul P. P., cu domiciliul în București, .. 32, ., . sector 3, și terț poprit A. DE T. ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, SPLAIUL UNIRII, nr. 6-8 sector 4, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Septembrie 2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red: M.P/Th.red: M.P.
5ex/ 17.09.2015
← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 2015/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|